Treceți la conținutul principal

Despre „Conferințele de vară de la Telciu” - Isaac Ionescu

foto: Luca C. Cosma
La „Conferințele de vară de la Telciu” eu am venit drept spectator. Știam vag despre ele de la Valer Cosma, iar când am aflat că tema e „Decolonizarea modernizării” și se ține la niciun județ distanță, am devenit interesat. Asta pentru că din câte am observat eu în Cluj, conferințele pe teme politico-sociale se țin de multe ori în spații instituționalizate, fără posibilitate de feedback prea mare, și între niște vorbitori care își aduc gravitatea universitară cu ei la pupitru.
Am avut parte de o găzduire foarte primitoare, care includea curtea casei pentru corturi (deși am dormit în mare parte într-un pat extensibil dinăuntru), plus facilități, plus șură (pentru tradiționaliști) și mic dejun inclus (gratis!). Omleta proaspătă, cafeluța și dușul făceau combinația perfectă pentru apetitul conferențiar. De acolo am făcut în prima zi escală până la primăria Telciu, unde cam 10 ore din zi au fost umplute cu rațiune pură.
Având memorie proastă, nu țin minte multe detalii, dar știu că m-a impresionat conferința Fabianei Dimpflmeier, care a luat drept punct de pornire pentru deconstrucția „Celuilalt” și înțelegerea imigrației ca formă de continuă provocare, taman țărmul Italiei, în ale ei „Perspective maritime asupra diferenței”. Emanuel Copilaș a avut o intervenție interesantă, cu tabloul său despre epoca ceaușistă și reflectarea politicii externe în cea națională de-a lungul etapelor (perioada prosperă, austeritatea, etc.). Pavel Baloun a mai fost apreciat pentru istoriile descoperite, dar și rigurozitatea de care a dat dovadă în conferința „Civilizând copilul «țigan»”: ”Școala Țigănească” ca practică colonial în Cehoslovacia interbelică (1918-1938).” În tot acest timp, valurile de căldură cotropeau sala de conferințe mai ceva ca valurile coloniale despre care se discuta – dovadă fiind cele trei ventilatoare amplasate prin cameră. Însă deranjul a dispărut când s-a adus o aerotermă, făcând astfel prilejul pentru discuții mai la rece (în cadrul pauzei, unde sucurile și gustările nu lipseau). Sistemul de dialog – în care după terminarea conferinței oricine putea întreba la subiect – a fost roditor, încât ziua întâi atinsese apogeul disputei chiar spre final, numai bine pentru a lăsa tensiunea acumulată pentru a doua zi. Ovidiu Țichindeleanu a sumarizat și încheiat prima zi.
Sâmbăta s-a derulat diferit, căci autocarul Ligii Oamenilor de Cultură Bonțideni ne-a dus până la biblioteca din Bistrița, unde discuțiile s-au lungit pe dimensiunile încăperii de la etajul doi. Aici l-am remarcat pe David Schwartz, care adusese un subiect organic: reprezentări ale perioadei socialiste în teatrul post-’89, fie producții de stat sau independente – cu alte cuvinte, a enumerat și descris mai multe titluri contemporane care reiterează obsesiile anticomuniste ale mentalului colectiv. Însă cea mai neașteptată intervenție pentru mine a fost a muzicologului Alexander del Tey, care într-o manieră exhaustivă (și parțial criptică, pentru mulți) a analizat implicațiile socio-istorice dintr-o piesă balcanică; cumva, a reușit să lege tritoni, microtonalități și ritm cu relațiile balcano-europene ale secolelor trecute. Cavalcada conferențiară a luat sfârșit cu aprinsa prezentare a lui Szakáts István despre insight-urile organizării unui proiect european într-o țară esteuropeană.
foto: Dan Gaftone
Merită menționată o idee – anume că organizatorul conferințelor, Valer, a ales special satul său natal ca loc de desfășurare a conferințelor, ferindu-se de vreo tendință ispititoare de a le centraliza în metropole precum Cluj sau București. Într-o discuție la care am participat, el a și zis că scopul său este tocmai descentralizarea, crearea unei rețele comunicante care să ne ferească de o prea ipocrită aglutinare a culturii într-un singur loc. Lăudabil gest, și se pare că dă roade. Dacă ediția asta a fost o mini-surpriză chiar și pentru cavalerii Ligii, anul viitor e foarte probabil să fie și mai mare. În orice caz, ce poate fi mai decolonizant decât însăși lovirea de realitatea despre care nu prea se vorbește în marile foruri: satul, periferia, micro-comunitatea, cu modul ei de organizare poate încă neînțeles de orășenii ca mine.
Bineînțeles, chinuitoarea muncă depusă – atât de conferențiari, cât și de auditoriu! – în cadrul zilelor telciste nu s-a lăsat nerăsplătită, ci s-a cuvenit a fi ornată și udată la restaurantul-emblemă local, Hovrea. Acolo, ciorbițe încinse s-au întrecut cu fel de fel de platouri și bufete suedeze, ori pahare de vin sau pălincă, pentru a ne astâmpăra foamea și setea. Ba chiar am avut parte și de un energic moment cultural-folcloric în prima seară din partea flăcăilor și fetelor locale. Iar pentru a încheia în buna tradiție antică a uitării care naște întrebările fundamentale, bairamul a continuat, plin de amețire, la foișorul de la casa la care eram cazați.

Ca notă de final, a fost o experiență faină și sper să ajung și anul viitor. Musai de participat dacă îți dai o licență, un doctorat din domeniu ori te interesează istoriile recente ale colonizării – sau chiar dacă ești un biet ciulitor de urechi ca mine. N-am mai fost vreodată la o tabără axată pe conferințe înainte, dar dacă toate ar fi așa, sunt sigur că am avea mai multe.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii