Treceți la conținutul principal

Despre „Conferințele de vară de la Telciu” - Isaac Ionescu

foto: Luca C. Cosma
La „Conferințele de vară de la Telciu” eu am venit drept spectator. Știam vag despre ele de la Valer Cosma, iar când am aflat că tema e „Decolonizarea modernizării” și se ține la niciun județ distanță, am devenit interesat. Asta pentru că din câte am observat eu în Cluj, conferințele pe teme politico-sociale se țin de multe ori în spații instituționalizate, fără posibilitate de feedback prea mare, și între niște vorbitori care își aduc gravitatea universitară cu ei la pupitru.
Am avut parte de o găzduire foarte primitoare, care includea curtea casei pentru corturi (deși am dormit în mare parte într-un pat extensibil dinăuntru), plus facilități, plus șură (pentru tradiționaliști) și mic dejun inclus (gratis!). Omleta proaspătă, cafeluța și dușul făceau combinația perfectă pentru apetitul conferențiar. De acolo am făcut în prima zi escală până la primăria Telciu, unde cam 10 ore din zi au fost umplute cu rațiune pură.
Având memorie proastă, nu țin minte multe detalii, dar știu că m-a impresionat conferința Fabianei Dimpflmeier, care a luat drept punct de pornire pentru deconstrucția „Celuilalt” și înțelegerea imigrației ca formă de continuă provocare, taman țărmul Italiei, în ale ei „Perspective maritime asupra diferenței”. Emanuel Copilaș a avut o intervenție interesantă, cu tabloul său despre epoca ceaușistă și reflectarea politicii externe în cea națională de-a lungul etapelor (perioada prosperă, austeritatea, etc.). Pavel Baloun a mai fost apreciat pentru istoriile descoperite, dar și rigurozitatea de care a dat dovadă în conferința „Civilizând copilul «țigan»”: ”Școala Țigănească” ca practică colonial în Cehoslovacia interbelică (1918-1938).” În tot acest timp, valurile de căldură cotropeau sala de conferințe mai ceva ca valurile coloniale despre care se discuta – dovadă fiind cele trei ventilatoare amplasate prin cameră. Însă deranjul a dispărut când s-a adus o aerotermă, făcând astfel prilejul pentru discuții mai la rece (în cadrul pauzei, unde sucurile și gustările nu lipseau). Sistemul de dialog – în care după terminarea conferinței oricine putea întreba la subiect – a fost roditor, încât ziua întâi atinsese apogeul disputei chiar spre final, numai bine pentru a lăsa tensiunea acumulată pentru a doua zi. Ovidiu Țichindeleanu a sumarizat și încheiat prima zi.
Sâmbăta s-a derulat diferit, căci autocarul Ligii Oamenilor de Cultură Bonțideni ne-a dus până la biblioteca din Bistrița, unde discuțiile s-au lungit pe dimensiunile încăperii de la etajul doi. Aici l-am remarcat pe David Schwartz, care adusese un subiect organic: reprezentări ale perioadei socialiste în teatrul post-’89, fie producții de stat sau independente – cu alte cuvinte, a enumerat și descris mai multe titluri contemporane care reiterează obsesiile anticomuniste ale mentalului colectiv. Însă cea mai neașteptată intervenție pentru mine a fost a muzicologului Alexander del Tey, care într-o manieră exhaustivă (și parțial criptică, pentru mulți) a analizat implicațiile socio-istorice dintr-o piesă balcanică; cumva, a reușit să lege tritoni, microtonalități și ritm cu relațiile balcano-europene ale secolelor trecute. Cavalcada conferențiară a luat sfârșit cu aprinsa prezentare a lui Szakáts István despre insight-urile organizării unui proiect european într-o țară esteuropeană.
foto: Dan Gaftone
Merită menționată o idee – anume că organizatorul conferințelor, Valer, a ales special satul său natal ca loc de desfășurare a conferințelor, ferindu-se de vreo tendință ispititoare de a le centraliza în metropole precum Cluj sau București. Într-o discuție la care am participat, el a și zis că scopul său este tocmai descentralizarea, crearea unei rețele comunicante care să ne ferească de o prea ipocrită aglutinare a culturii într-un singur loc. Lăudabil gest, și se pare că dă roade. Dacă ediția asta a fost o mini-surpriză chiar și pentru cavalerii Ligii, anul viitor e foarte probabil să fie și mai mare. În orice caz, ce poate fi mai decolonizant decât însăși lovirea de realitatea despre care nu prea se vorbește în marile foruri: satul, periferia, micro-comunitatea, cu modul ei de organizare poate încă neînțeles de orășenii ca mine.
Bineînțeles, chinuitoarea muncă depusă – atât de conferențiari, cât și de auditoriu! – în cadrul zilelor telciste nu s-a lăsat nerăsplătită, ci s-a cuvenit a fi ornată și udată la restaurantul-emblemă local, Hovrea. Acolo, ciorbițe încinse s-au întrecut cu fel de fel de platouri și bufete suedeze, ori pahare de vin sau pălincă, pentru a ne astâmpăra foamea și setea. Ba chiar am avut parte și de un energic moment cultural-folcloric în prima seară din partea flăcăilor și fetelor locale. Iar pentru a încheia în buna tradiție antică a uitării care naște întrebările fundamentale, bairamul a continuat, plin de amețire, la foișorul de la casa la care eram cazați.

Ca notă de final, a fost o experiență faină și sper să ajung și anul viitor. Musai de participat dacă îți dai o licență, un doctorat din domeniu ori te interesează istoriile recente ale colonizării – sau chiar dacă ești un biet ciulitor de urechi ca mine. N-am mai fost vreodată la o tabără axată pe conferințe înainte, dar dacă toate ar fi așa, sunt sigur că am avea mai multe.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii