Treceți la conținutul principal

Democrație da, dar cu măsură! Despre cei 25% ceruți de studenți




        Aseară am participat la discuțiile și dezbaterile din amfiteatrul „Nicolae Mărginean” al Facultății de Psihologie de la UBB Cluj. Dincolo de discuțiile de tatonare, lămurire a rostului unui protest sau ocupații (fie și una făcută cu aprobabrea conducerii), s-au dezbătut două revendicări extrem de importante: cea cu 6% pentru educație+1% pentru cercetare și cea cu 25% reprezentativitate a studențiilor în forurile decizionale și, atenție!, în procesele decizionale. Această solicitare este cap de afiș a ocupațiilor din toată țărișoara și, cel puțin la Cluj, a stârnit cele mai ample și mai savuroase discuții.
       Dacă partea cu 6+1% s-a lămurit relativ ușor, în pofida unor propuneri de revendicare a unei creșteri graduale, că țara nu poate (mai ales când are de crescut buget la militărie) și a discuțiilor despre cât de importantă e această revendicare pentru a depăși actuala paradigmă „și noi vrem, dar nu sunt bani” în soluționarea unor probleme cronice, partea cu 25% a fost un pic mai încurcată. În prima parte s-a pornit de la ideea că 25% înseamnă drept de vot pentru toți studenții din universități în procesul de alegere a rectorului, cu o pondere finală de 25% din totalul voturilor exprimate. Un pas mare spre impunerea studenților pe agenda electorală a diferitelor tabere care țintesc puterea executivă în universități, mai ales că se tot vorbește de „învățământ centrat pe student”. Apoi, recitind formularea publicată pe site-ul ANOSR, unde apărea termenul „electori”, care stârnea multă confuzie între oameni, a apărut suspiciunea c-ar fi vorba de preluarea modelului electoral american în procesul de alegere a rectorilor. Ceea ce, chiar dacă ar fi dat drept de vot populimii studențești (oricât de dezinteresată și dezinformată ar fi) ar favoriza facultățile mari gen Științe Economice și Drept, prin faptul c-ar avea un număr mai mare de electori în etapa finală de alegere a rectorilor. Asta s-ar fi potrivit și pe o oarecare agendă de calibrare accelerată pe modelul pro-busniss al învățământului universitar, vizibilă în urbea someșană prin tendențiosul sondaj de opinie plantat în căsuțele de mail a tuturor cadrelor UBB prin care se arăta că viitorul rector, conform așteptărilor celor din universitate, trebuie să fie cât mai pro-busniss, bun manager și, mai ales, agreat de mediul de afaceri.

         Dar am primit lămuriri că e vorba doar de o eroare de formulare care, cel puțin la Cluj, a și fost îndreptată. Se dorea, clar, democratizarea procesului de alegere a rectorului prin acordarea dreptului de vot tuturor studenților, în ponderea menționată. Curat progres, gândit-am, imaginându-mi deja viitorii candidați nevoiți să organizeze și întâlniri cu studenții, să le-asculte doleanțele și să nu se mai limiteze la negocieri de funcții, finanțări, promisiuni cu cei cu drept de vot sau cu studenții reprezentanți. Îmi mirosea a 2016 provocator, cu discuții aprige și cu programe mai aplecate și spre sărăcimea studențească, asortate cu party-uri de susținere a candidaților cool, organizate pe Piezișei. S-a discutat mult și, de cele mai multe ori, foarte aplicat și relevant pe diferitele modalități de vot, care să asigure o cât mai bună democratizare a acestui proces. S-a tras concluzia că trebuie muncă de lămurire cu studenții, pentru a fi mobilizați în spatele acestei revendicări și a altora deja formulate sau în curs de dezbatere și formulare. Ceea ce suna cât se poate de bine, mai ales că spre deosebire de alte proteste, acum există premisele unei presiuni susținute și de lungă durată.
        Dar tot cu dubii am rămas legat de cei 25%, așa că odată ajuns acasă am întrebat pe pagina de facebook a ANOSR cum stă treaba și am primit următorul răspuns:

Revendicarea presupune includerea studenților în proporție de 25% în alegerea rectorului, indiferent de metoda prin care acest obiectiv este atins (ponderea voturilor, revenirea alegerii la Senate, creșterea numărului studenților care votează etc.). Nu este vorba de sistemul american cu electori. Pe site, prin electori, se face referire la „cei care iau parte la procesul electiv” deci 25% din totalitatea celor care votează

       Adică revenirea la situația anterioară Legii Funeriu, într-o formă upgradată, evident, care prevedea ca rectorul să fie ales doar de către Senat, nu de către întreaga comunitate academică, Senat în care studenții aveau și au 25% reprezentativitate. Noul răspuns n-a întârziat să apară, edificator, de altfel, pentru ce se dorește/așteaptă prin această revendicare:

Revenirea la situația dinaintea Legii 1/2011 e una din variante (alegerea s-ar face de către Senat). De asemenea, acordarea dreptului de vot tuturor studenților dintr-o universitate și ponderarea voturilor mai apoi ar fi o altă variantă, ideală dpdv al democratizării alegerilor dar costisitoare dpdv logistic. Revendicarea noastră este de a specifica în Lege că studenții iau parte în proporție de 25% în alegerea rectorului. Acesta este esențial pentru că în majoritatea universităților, cu precădere în cele mari, procentul actual e undeva la 6-7%. Dacă se va obține acest deziderat, metodele specifice pot fi stabilite ulterior. Părerea mea personală, însă, este că metoda prin care se face alegerea ar trebui lăsată în autonomia universităților, prin referendum la nivelul comunității academice.

        Acum, cred că vă puteți da și voi seama că e puțin probabil ca vreo comunitate academică din vreo universitate să voteze așa „radical”.  Interesant este că democratizarea alegerilor este considerată costisitoare din punct de vedere logistic, așa că, cel mai simplu, să sporească numărul de reprezentanți sau să capete drept de vot și ONG-urile din universitate și asociațiile studențești. Bine că nu este costisitor logistic să crești numărul de reprezentanți/electori, în condițiile în care în unele universități (la UBB, de exemplu) această castă a reprezentanților beneficiază de privilegii precum loc în cămin (nu din ăla cu 5 în cameră) indiferent de medie sau reduceri de 75% din regie.  Personal, am fost tare dezamăgit de acest aspect. În primul rând, cu o astfel de abordare se poate ușor închipui până unde vor putea merge și cam cât de setoși de democratizare a procesului electiv sunt unii dintre cei care coordonează aceste proteste, precum și cât de mare e setea de funcții mici și mărunțele în casta celor care se implică și, în unele cazuri, își exersează și negociază talentele pentru funcții mai adecvate ambițiilor lor. Pe de altă parte, chiar dacă în cazul celor de la Cluj cred sincer că a fost vorba de o confuzie/lipsă de coordonare cu centrul de comandă, am și impresia că la nivel de organizare, prea puțini sunt cei care chiar ar vrea să împingă lucrurile până acolo încât să solicite revendicarea în forma în care a fost discutată aseară. Adică, toată studențimea are drept de vot și chiar dacă participă foarte puțini, pentru că-s dezinteresați (cum zicea cineva), ponderea voturilor lor să fie 25% din voturile finale.
      Pentru că o astfel de măsură ar însemna chiar ridicarea gradului de democratizare a alegerilor și ar face de neocolit studenții și problemele lor pentru orice campanie electorală. Dar ar implica și știrbirea atribuțiilor/puterii celor care ocupă funcții de reprezentare a studenților, limitându-le atribuțiile doar la forurile decizionale precum Senatul sau consiliile de catedră/departament.
         Desigur, sunt revendicări mult mai importante, care izvorăsc din cea legată de aplicarea legii care prevede acordarea  6+1% pentru educație și cercetare, însă cum discuția s-a cantonat aseară în chestiunea dreptului de vot al studenților și cum 25% pare revendicarea de căpătâi, am considerat binevenite o serie de comentarii/lămuriri.  De-aici încolo rămâne de văzut ce determinare  au cei mobilizați de către organizațiile studențești sau pur și simplu alipiți din mers protestelor. Pentru că ei pot impune pe agenda protestului revendicări, modalități de presiune sau pot să le îmbunătățească pe cele deja existente. Dacă agenda rămâne stabilită în continuare doar de cei de la centru sau de sus, cu o perspectivă mai complexă asupra situației și cu experiență organizatorică etc., atunci studenții nu vor fi altceva decât o masă de manevră, mobilizată în spatele unor obiective limitate, un fel de întoarcere la situația (pe acest palier) dinainte de domnia lui Funeriu.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii