Treceți la conținutul principal

Gigi de la Cluj I

Gigi de la Cluj și nepotul său, în Telciu, încurajând în continuare dezvoltarea culturală a comunității (firește, pe segementul muzical)

Gigi de la Cluj a fost cel care a adus primul album cu BUG Mafia la Telciu, undeva prin '99. La sfârșit de săptămână sau în vacanțe îl așteptam să vină de la Cluj, cu rucsacul plin de casete cu La Familia, Paraziții și BUG Mafia, reviste porno ungurești, țigări Derby și mai ales cele mai noi vorbe pline de miez. Era un veritabil trend-setter, promotor al non-conformismului la o scară greu de imaginat pentru Valea lui Stan a acelor vremuri (fuma de față cu părinții la 16 ani și bea fără menajamente) și pasionat de construcția de colibe prin pădurile din preajma pășunilor pe unde pășteam vacile în acea perioadă glorioasă a biografiei mele. Dar ia să vă spun eu, pe îndelete, mai multe despre acest personaj care a adus o contribuție majoră la dezvoltarea vieții culturale a comunei Telciu, una dintre cele 4 comune fruntașe ale Văii Sălăuței, în debutul mileniului trei.
Lumea îl știa ca Gigi de la Cluj (a nu se confunda cu Gigi Spaimă, alt personaj notoriu al satului din acea vreme, despre care am încropit deja cîteva modeste mărturii) și, cu timpul, a devenit faimos pentru petrecerile organizate în casa moștenită de la bunica sa, petreceri care au zgândărit sever nivelul de moralitate al satului și care au marcat un pas decisiv pe calea decadenței de orice fel.
Primele mele contacte cu acest Gigi, mai mare cu doi ani decât mine, n-au fost neapărat cele mai plăcute. Pe vremea când încă cutreieram ulița prăfuită, în calitate de versiune locală a lui John Waine, Robin Hood sau Winnetou, Gigi întruchipa unul dintre pericolele majore pe care căutam să le evit cu orice preț, cunoscându-i apetitul crescut pentru tras șuturi în fund și palme după cap. Cu fratele meu mai mare și mult mai apreciat pe o rază de 3-4 km în preajma casei părintești, Gigi era în relații amicale, fapt care a contribuit treptat la o schimbare de atitudine. Nu-mi mai amintesc cum am ajuns la o schimbare profundă a raporturilor, dar țin minte că la temelia longevivei noastre prietenii șade o colibă construită într-o vară (era Schimbarea la Față) în pădurea ce împrejmuia o parte a imașului în care duceam zilnic vacile. Fiind crescut de bunica lui, fostă asistentă medicală, văduvă a unui poet de răsunet județean și extrem de preocupată de cele sufletești și bisericești, Gigi, aveam să constat cu timpul, era un băiat extrem de sensibil și de generos, în pofida imaginii de dur crescut printre betoanele încinse și pline de flegme ale Mănășturului.

Vreo doi-trei ani prietenia noastră s-a dezvoltat pe trei mari direcții: construit de colibe și cuiburi prin pădurile pe lângă care pășteam vacile, strategii și acțiuni temerare de explorare a lumii de dincolo de Valea lui Stan (de exemplu, mersul pe jos pe calea ferată până în Coșbuc sau Tranzbordare, fără știrea părinților, desigur) și discuții prelungite despre proiectele mele literare și gazetărești. Gigi nu era pasionat de literatură sau lectură, deși casa în care-și petrecea vacanțele găzduia o bibliotecă generoasă și manuscrisele bunicului său. Era însă veșnic interesat de proiectele mele literare și, mai ales când ne întindeam la o poveste într-o pauză de cules hribi, la umbra ravănă a pădurii, venea cu sugestii și comentarii ample legate de planurile mele scriitoricești.  El a fost cel care, în perioada în care din stiloul meu răsăreau numai povești cu indieni și pirați, mi-a făcut sugestia să scriu o povestire despre Ica Brici, o tânără femeie săracă cu duhul, prinsă în vârtejul alcoolismului și al traiului cu diverși bărbați. După ani de zile aveam să apreciez ideea lui care atunci îmi mirosea a fundătură lipsită de perspectiva unei proze mărețe care în toamnă să țină cu sufletul la gură pe cei cîțiva colegi și dascăli care lecturau compunerile mele de peste vară.
Dar verile treceau și noi creșteam văzând cu ochii, iar colibele și expedițiile temerare nu mai reușeau să ne hrănească pofta de cunoaștere, așa că Gigi, racordat din plin la avalanșa de noutăți și bunătăți specifică traiului într-o mare urbe precum Clujul, a început să colonizeze cultural Telciu. La început a fost hip-hop-ul care ne-a otrăvit mințiile și ne-a făcut să regretăm că ne-am născut între dealuri și nu între blocuri. Fredonam de zor din Puya, Uzzy și alți rapsozi ai cartierelor bucureștene, învățând o geografie urbană și coduri comportamentale pe care oricât ne străduiam să le implantăm pe meleagurile noastre, tot nu reușeam să depășim starea de frustrare și complexul de născuți în afara lumii adevărate.
Din gașca încropită în acele vremuri, cu Gigi pe post de punte majoră de legătură cu civilizația, singurul care putea fredona apăsat și fără jenă versurile „după blocurile gri” era Nicu M., care locuia într-unul din cele două blocuri cu două etaje din centrul satului. Și avea grijă să ne reamintească destul de des această crudă realitate, mai ales că de la o vreme preluase ștafeta în materie de culturalizare a tineretului telcean din gașca noastră și din apartamentele vecine, odată cu cumpărarea unei combine cu CD player de către tatăl său, recent întors din … Germania sau Austria. Tot Nicu M. era cel care găzduia petrecerile noastre de Crăciun și Paște, în casa bunicii sale de pe Telcișor. Avea stație și boxe destul de performante. Avea casete cu 3rei Sud Est, Genius, TShort și chiar muzică străină, ce răsunau la un volum rezonabil chiar și peste ora permisă de bunicii săi. Avea posibilitățile necesare pentru implementarea și completarea programului de culturalizare și socializare propus de Gigi. Și asta a făcut multă vreme.
Vântul schimbării a bătut pentru prima oară prin 2000, când la petrecerea de Crăciun am insistat să se pună o piesă care-mi terfelea mințile, pur și simplu, de pe o casetă primită de la Gigi. Piesa se chema ”Supărarea” și era cantata de Adi de la Vâlcea. Au fost primele tensiuni majore în interiorul găștii noastre, extrem de atașată de valorile muzicii de calitate, marca Atomic Tv, și aveau să fie aplanate abia în vara următoare când  cei de la L.A. aveau să lanseze turbatul lor hit ”Ochii Tăi” și când Nicu M. avea să achiziționeze de pe litoral primul album al lui Costi Ioniță cu Vali Vijelie, album pe care mi l-a împrumutat și mie, și care, în lipsa unui casetofon, avea să ducă la descărcarea bateriei Daciei tatălui meu (și la tensiuni firești) în câteva rânduri. Noi sound-uri și noi mesaje își croiau drum spre încă împăduritele meleaguri ale Telciului. Petrecerile noastre nu mai aveau să fie niciodată la fel, iar discoteca satului, către care am început să ne îndreptăm cu venerație și emoție pașii începând cu primul an de liceu, avea să încorporeze lent noile tendințe muzicale, contrabalansând treptat dominația Prodigy, Scooter și Dj Aligator.

 Dar despre cum și-a umplut tolba cu casete cu manele Gigi, și cum a ajuns să repudieze hip-hop-ul,  promovând noi direcții muzicale pe plaiurile telcene, o să aflați în episodul următor. Tot atunci o să aflați despre cum se împăcau audițiile din Him, Direcția 5 și Linkin Park, cu hiturile lui Guță, Adrian Copilul Minune, Animal X și Paraziții, cum literatura și partidele de poker pe mărunțiș făceau casă bună și cum biblioteca moștenită de Gigi a trecut prin vertijul emancipării unei primei generații post-metal și muzică populară din Telciu.



Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii