Treceți la conținutul principal

Decrescendo despre nimiciri și salvări


           

Hegesias Cirenaicul a ales să sfârșească din această viață alegând calea nehrănirii. Nu înainte de a scrie o carte cu titlul Moartea prin înfometare, care se pare că l-ar fi reunit dincolo cu o parte dintre cititorii săi; iar Ptolemeu al II-lea, Filadelful, rege atunci peste țara Egiptului, pentru a stăvili exodul întru nimicire, nu a mai îngăduit răspândirea plăgii scrise. De atunci, conținutul cărții s-a pierdut acoperit și ascuns de tot ceea ce amenința. Acea carte era, totuși, despre neatingerea fericirii și în ea s-au conturat firav ultimele ecouri ale acelor spuse în vechiul înțeles, în logos, în poveste, în relatare, în relație, în proporție, în calcul, în explicație, în justificare, în argument, în regulă, în ceartă a sufletului cu el însuși, în narațiune, în spusă, în lege, în destinație. Și trebuie să ne imaginăm că regele Egiptului a făcut un bine, iar fiecare ar tinde să facă la fel cu orice asemenea gând sau scriere. Și nu mulți vor putea face asta până nu vor fi trecut de hotarul alegerii: nimicire din naștere.
           
            

Sursă: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ancientlibraryalex.jpg

Eroii vechii Elade se visau în van nemuritori prin propriile fapte, pentru că umbrele lor tot au ajuns să viermuiască în hades, doar din când în când amintirea și sângele oamenilor oferindu-le câte un licăr de existență. Pe acea cale au rătăcit și cohortele de autori care și-au imaginat opera în vecie. În această lumină, sinuciderea creatorului prin distrugerea creației se găsește poate printre cele mai apăsătoare forme de auto-anihilare. Dificultatea acestui act, neimaginabil în condiții de liniște spirituală, vine din faptul că, atunci când este realizat, se ajunge la strivirea singurul lucru din noi care ar putea trăi dincolo de mărginirea noastră fizică. Să-l privim pe Gogol, după ce un preot l-ar fi împins să-și ucidă nemurirea, cum își pierdea căutătura în vâlvătaia sufletelor moarte...

Sursă: https://cdni.rbth.com/rbthmedia/images/web/en-rbth/images/2014-06/big/gogol_468.jpg


Prin trădare a fost salvată călăuza infernală a lui Dante. Vergiliu, înainte de a se înfățișa înaintea lui Pluton pentru cântărire, a vrut să distrugă Eneida, să se sinucidă la fel cum o va fi făcut-o Gogol mai târziu, dar, spre deosebire de acesta din urmă, a fost salvat de apropiați, de Lucius Varius Rufus și Plotius Tucca sub ordinul lui Augustus. Aceștia n-au dat sulurile focului: nu l-au mai dat înapoi pe Vergiliu pe care-l cunoaștem noi lui Vergiliu care asculta deja șoaptele neantului.
           
Sursă: https://www.wikiart.org/en/gustave-dore/pluto-and-virgil
     
În așa-zisul veac al luminilor, autorii încă își salvau copiii abandonându-i la porțile anonimatului și pseudonimiei. Și astfel ascunderea, înstrăinarea și uitarea deveneau în pași greu de auzit unelte soteriologice.

            Sursă: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:William_Fettes_Douglas_-_The_Bibliophilist%27s_Haunt_or_Creech%27s_Bookshop.jpg

           


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii