Treceți la conținutul principal

Tîrg de carte la Deva. La Deva Mall.

La Deva, oraș reședință de județ care a pierdut cîteva zeci de mii de locuitori în deceniile postcomuniste, nu există librărie. Cei de la Diverta au ceva punct de lucru într-unul din mall-uri și undeva pe un bulevard central se mai pot achiziționa cărți de la un fel de librărie, adică un spațiu mic și înghesuit unde se vînd ceva cărți stivuite în mormane pe lîngă pereți. Dar cu greu poți numi astfel de spații librărie, în sensul celor pe care le întîlnești în alte orașe și în care mai pot fi găzduite evenimente, răsfoite cărți etc. Au, în schimb, firme de foraje pentru resurse naturale și companii ale unor investitori gata să scoată aurul din munți și alte resurse ascunse prin subsolurile arealului. Minvest, Deva Gold Cuprumin și altele pe care le puteți găsi gugălind. Au și alegeri locale, pentru că fostul primar a fost depus la bulău în urmă cu cîteva luni, alegeri la care se înghesuie să fie aleși oameni de aur, unul și unul. Dovadă că duhul aurului plutește în continuare pe-aci, printre ruinele post-industriale. Au și o cetate fain amplasată, recent betonată spre a fi transformată într-un fel de atracție turistică. Valurile masive de turiști se lasă încă așteptate. Au și un teatru frumos, secession, unde Fuego, Puric și fel de fel de comedioare jalnice de pe la teatrele bucureștene găsesc adăpost și ceva lume dispusă să bage bani în cultură. Au multe mall-uri, comparativ cu alte orașe. De exemplu, Bistrița nu are așa podoabă conferitoare de ștaif și noblețe, deși pe facebook circulă de ani buni o petiție către autoritățile locale ca să le facă și lor mall, că-s de toată rușinea și-s nevoiți să bată drumul pînă la Cluj sau Tg. Mureș pentru așa distracție. De fapt, la Deva se cheamă mall aproape orice clădire mai măricică în care sunt îngrămădite magazine, farmacii, păcănele și branduri. Totuși, cel de la intrarea dinspre Simeria, se conformează, cît de cît, canoanelor estice a ceea ce înseamnă un astfel de spațiu sacru. Zilele astea, la Deva au și un tîrg de carte. Și pentru că n-au librării și nu s-a gîndit nimeni să pună un cort în centrul istoric, l-au urcat la ultimul etaj al Deva Mall, lîngă o sală de fitness și alta de jocuri, într-un fel de spațiu ce amintește de sălile de nunți din anii 80, cu pereții tapițați.

Am fost azi pe-acolo, să iau pulsul. Dacă decorul aduce a 80, muzicile puse de digeiul responsabil cu atmosfera erau din următoarele decenii. Eu unul am intrat între tarabe pe un hit douămiist al celor de la Venga Boys. După aia am pierdut șirul pieselor, realizînd doar după o vreme că pe fundal e muzică, nu doar povești despre sine și spirit, cînd l-am sesizat pe Leonard Cohen (fie-i țărîna ușoară) cu hit-ul său despre dansat pînă la capătul vieții. Revenind la carte, desigur, marile edituri (știți voi care) erau acolo, iar alături de ele o puzderie de edituri mai mici și mai mărunte. Inclusiv vreo trei edituri personale. A fost o veritabilă revelație să dau peste ele. Și cînd zic personale, nu mă refer doar la cele înființate de vreo persoană și botezate după numele lor sau al cuiva drag. Am văzut o editură care vindea cărțile unei singure autoare. La un moment dat vindea chiar ea și foarte greu am reușit să mă sustrag fără să iau ultimul ei roman care promitea senzații violente. Ceva cu Terente. Mi l-a povestit cap coadă. Acțiunea se petrece în Galați sau Brăila, într-o familie foarte bogată a unui negustor. Era pomenită și Ana Aslan pe-acolo, dar nu-mi mai amintesc de ce. Oricum, plotul e că într-o noapte de jucat cărți la un cazino interbelic, bogătașul pierde toată averea și o joacă inclusiv pe nevastă-sa. Și de-aici începe nebunie. Eu credeam că e cu Terente cel cu plua mare, dar mă înșelasem. Era un vînzător de la ceva prăvălie, care o salvează pe cucoană și se îndrăgostește de fiica sa. Sau invers. Am avut noroc mare de tot că ăsta micu a început un plînset strașnic și-așa mi-am putut justifica plecarea grăbită din țesătura de vorbe cu care doamna autoare/vînzătoare/editoare îmi împăienjenea mintea. Și-am trecut pe la alte tarabe. Foarte multă spiritualitate, pe toate gusturile. Și discuții extrem de spirituale la mai toate tarabele unde aveai chef și răbdare să poposești. La o privire superficială, cred că mai bine de jumate din standuri erau cu cărți adresate sufletului și transformărilor spirituale/dezvoltării personale. Și să mai zică răutăcioșii că oamenii nu se mai gîndesc și la cele sufletești, ci numai la băgat la maț și la făcut averi din săpat după aur. 
Editura Militară avea, de asemenea, o ofertă incitantă, din ce am văzut eu de la distanță. Chiar m-aș fi oprit să răsfoiesc dar, după zîmbet, îmi părea că domnul cu standul e de asemenea gata să-mi povestească vreo cîteva cărți. M-am uitat și la clujenii de la Mega, să văd ce mai publică istoricii clujeni. În continuare, foarte multe cărți despre preoți, ierarhi și faptele lor de ispravă sau absolut banale și irelevante din trecut. Bocșan chiar a reușit să facă școală și canonul său greu va fi depășit, după cum se poate vedea din lucrările (atît de previzibile și șablonarde) publicate. Dar mi-am luat două cărți de la Editura Argonaut. Nici nu știu la ce să mă aștept. Am mai văzut niște cărți faine la Casa Cărții de Știință, dar chiar dacă aveau reduceri semnificative, tot nu mi-am permis să le achiziționez. Plus că pe unele le-am parcurs deja, cel puțin parțial, dar suficient cît să sesizez că edițiile șchioapătă pe alocuri. Și cum biblioteca din Deva e faină tare și surprinzător de bine dotată pe anumite segmente, m-am gîndit să n-arunc cu banii pe cultură. Nu era multă lume pe tîrg și n-am prins (încă) nicio lansare. Am făcut cîteva poze și-am pornit spre ieșire, cu gîndul la porția de mici pe care mă pregăteam s-o servesc la o terasă din piața ascunsă în dosul mall-ului. Și, spre surpriza mea, deja cu mintea aburită de atmosfera de bîlci și terasă ieftină, trecînd pe lîngă unul din standurile nu știu cărei edituri ce vindea cărți de vindecat sufletul și îmbunătățit caracterul și calitatea vieții, am putu auzi sunînd de la un badoc mic, rezemat de o grămăjoară de cărți, un turbo-folk de dată recentă. Nu-s sigur, dar tind să cred că era ceva bucată de Simi Deac. Într-un cuvînt, cultura e la Deva, gata să-și lecuiască cititorii.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Comentarii