Treceți la conținutul principal

We're all in this together: cum să ascultăm muzica ultimului campionat european de fotbal



Impresiile lăsate de recent încheiatul Campionat European de fotbal sunt încă proaspete în memoria iubitorilor de fotbal; Portugalia sărbătorește obținerea primului său trofeu european, în timp ce, probabil, francezilor încă nu le vine să creadă că, pe teren propriu, nu au reușit să învingă o echipă care în grupe nu a reușit să facă decât remize, iar în traseul de până în finală a câștigat doar un singur meci în răstimpul celor 90 de minute regulamentare. Analizele sportive nu sunt însă punctul meu forte, așa că am să le las pe seama celor cu adevărat pricepuți. Ceea ce aș vrea să discut în rândurile ce urmează este unul dintre aspectele auxiliare ale acestei competiții sportive, unul, cred că am să pot dovedi, deloc insignifiant, ale cărui consecințe merg dincolo de rezultatele unui campionat european de fotbal.


Cu ocazia vizionării finalei, am avut ocazia să descopăr că acest eveniment a fost precedat de o ceremonie de închidere a competiției. Știam (ca să-mi atenuez un pic ignoranța) de existența unei ceremonii de deschidere a Jocurilor Olimpice sau de melodiile dedicate campionatelor mondiale de fotbal (de la celebrul Waka Waka al Shakirei), dar nu mai văzusem niciodată până acum o ceremonie de închidere a campionatului european. Cu ocazia asta am aflat că există și pentru această competiție un theme song, interpretat de celebrul dj francez David Guetta și de vocalista suedeză Zara Larsson, intitulat This One’s For You. Însă, mai mult decât această simplă melodie, cele aproximativ 7 minute de dinaintea startului partidei au fost destinate unui spectacol complex în care muzica, alături de coregrafie, imagini, simboluri și efecte speciale, a avut un rol covârșitor. Ideea marcării unor evenimente importante printr-un demers ceremonial sau spectacular nu este una nouă, însă configurația specifică a manifestărilor actuale de acest gen este datorată eforturilor permanente ale statelor-națiune moderne (și mai apoi a structurilor supra-naționale) de a-și consolida legitimitatea și de a-și asigura hegemonia discursivă. Muzica a fost astfel prezentă în toate momentele ce articulau națiunea, de la sărbători naționale, laice sau religioase, la comemorarea evenimentelor sau a figurilor importante din panteonul național. Aceste „tradiții inventate” au jucat dintotdeauna rolul de vehicol ideologic, prin intermediul lor putând fi forjată, într-un mod subtil și nu întotdeauna explicit, viziunea „corectă” asupra lumii, relațiile de putere prevalente la un moment dat.

În această tradiție a momentelor cu semnificații speciale s-a înscris și ceremonia de închidere a Campionatului European de fotbal. Un eveniment care reunește cele mai bune echipe ale continentului este cu siguranță un moment înzestrat cu multiple semnificații culturale și politice care merg de la nivel regional (vezi cazul competiției dintre  trei echipe provenite din UK, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Anglia, sau cazul Spaniei, câștigătoarea din 2012, a cărei echipă era formată predominant din jucători de la FC Barcelona, fapt ce a scos din nou la iveală orgoliile regionale ale catalanilor), până la cel național sau internațional. Pentru a fi eficientă (profitabilă) industria spectacolului, ca orice altă industrie, este nevoită să își îmbunătățească în permanență mijloacele de producție specifice și să își mărească necontenit raza de acțiune. Debord, reformulându-l pe Marx, afirma că întreaga viață a societăților moderne „se anunță ca o enormă acumulare de spectacole”. Franța, țara care a organizat campionatul, a investit în festivitățile de deschidere și de închidere ale competiției o simbolistică aparte, una care să reflecte atât particularitățile sale ca națiune distinctă, cât și realitățile sociale și politice ale lumii contemporane.

Dacă avem în minte un alt scurt citat din Debord – „tot ce era trăit nemijlocit s-a exilat într-o reprezentare” – putem decripta mai ușor întreaga punere în scenă prilejuită de festivitatea de deschidere a campionatului: organizatorii au construit o imagine a Franței prin recursul la simboluri ale unor momente cheie din istoria țării, simboluri menite să facă palpabil un trecut glorios și prosper într-un prezent măcinat de crize. Într-adevăr, Franța se confruntă de câteva luni cu ample proteste de stradă (care, însă, nu și-au găsit prea mult ecou în presa românească) îndreptate împotriva unei noi legi a muncii care nu ar face decât să adâncească precarizarea unor largi categorii sociale; la aceasta se adaugă ascensiunea unor formațiuni de extremă dreaptă precum Frontul Național sau atentatele teroriste aflate în directă legătură cu eșecul acestei țări în demersul de integrare socială a imigranților (cea mai mare parte a acestora provenind din fostele colonii) și cu politica sa externă intervenționistă. În acest context deloc promițător, spectacolul ceremoniei de deschidere și-a propus să reactiveze în mentalul colectiv simboluri bine cunoscute precum grădinile de la Versailles, dansurile de cabaret din La Belle Ėpoque sau refrenele cîntate de Edith Piaf despre cât de roz era viața in Franța postbelică. Începutul festivității este dominat de profilul unei Franțe puternice, imagini precum cea a grădinilor imperiale sau muzica și dansul de cabaret fiind o trimitere la puterea imperială și colonială care era Franța la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Odată cu apariția superstarului David Guetta, repertoriul muzical virează spre o direcție internațională, sau occidentală mai bine zis, dj-ul francez având pregătit un potpuriu de hituri pop, mai vechi sau mai noi. Finalul ceremoniei este dedicat piesei oficiale a turneului, This One’s For You. Prin înălțarea falică a unui turn Eiffel, spectacolul realizează o ultimă volută prin care se întoarce la simbolistica națională inițială, conturând astfel imaginea unui stat triumfător, cu un profil național bine definit și conectat în același timp la dinamicile culturale internaționale.

Pentru ceremonia de final, muzica are un rol chiar mai important decât a avut-o la început. În realizarea acestui spectacol au fost antrenați un număr impresionant de muzicieni: 20 de instrumentiști, fanfara Departamentului de Pompieri din Paris și a Gărzii Republicane Franceze și corul Radio France. Debutul show-ului are în prim plan o mini orchestră de cameră, cu tot cu dirijor, care acompaniază interpretarea la acordeon a piesei Seven Nation Army a trupei The White Stripes; o melodie ritmată și plină de energie, numai bună pentru a da tonul unei reprezentații capabilă să pună în mișcare resursele colective ale unei competiții continentale. Prin apariția lui David Guetta în scenă, spectacolul reușește să aducă laolaltă două medii de exprimare acustică diferite, cel acustic și cel electronic, și, totodată, două estetici muzicale diferite, cea a muzicii culte occidentale și cea a culturii dance. Folosirea unui grup restrâns de muzicieni formați după canoanele muzicii savante nu este întâmplătoare; aceștia, prin vestimentația lor specifică sălii de concert și prin prezența unui dirijor care să conducă ansamblul (chiar dacă cei câțiva muzicieni erau cu siguranță capabili să se coordoneze și singuri) reprezintă o mostră a ceea ce occidentul civilizat a considerat, secole de-a rândul, a fi arta autentică. Chiar dacă trimiterile la autonomia esteticului și la desăvârșirea artei europene sunt aici realizate prin intermediul unor „reprezentări” și nu prin conținutul muzical propriu-zis, acestea sunt suficiente pentru eficiența demersului spectacular și au capacitatea de a transfera o parte a capitalului lor de autenticitate și intervenției lui Guetta (care e deja faimos pentru lipsa sa de „autenticitate”: prestații live cu mix-uri gata făcute, puse direct de pe memory stik-uri și, în general, tot performance-ul său scenic pe care mulți îl acuză de impostură). Desigur, melodia oficială este lăsată pentru finalul show-ului, final care aduce cu sine alăturarea tuturor actanților muzicali: fanfara, ansamblul de instrumentiști, platanele lui Guetta și solista Zara Larsson. Suprapunerea tuturor acestor forme de manifestare muzicală într-un spectacol coerent și de sine stătător are ca efect realizarea unei totalități artistico-ideologice care face o trimitere directă la unitatea națiunilor de pe continentul european. Însă, ca discurs ideologic, spectaclul de închidere a campionatului nu reprezintă decât ceea ce, în cuvintele lui Adorno, se cheamă o falsă totalitate, un întreg antagonistic care nu reușește să exprime contradicțiile societății prezente.
Cheia înțelegerii relațiilor economice și sociale care au stat la baza competiției și, de fapt, a altor inițiative similare este tot una muzicală, sau, mai bine zis, una audio-vizuală. Videoclipul piesei This One’s For You este întruchiparea perfectă a spectacolului total. Povestea prezentată aici este cea a unui tânăr cu o ținută smart casual care călătorește la clasa I a unei aeronave (cel mai probabil cu destinația Paris); pe timpul zborului, călătorul nostru vizionează un scurt film pe un ecran amplasat în fața sa, în care se succed diferite scene cu copii și tineri jucând fotbal în diferite colțuri ale lumii; în film apar, bineînțeles, și David Guetta, însoțindu-i pe jucători, și Zara Larsson, interpretând melodia piesei în diverse decoruri și ținute; la finalul filmului, călătorul nostru zâmbește mulțumit, în timp ce zborul său continuă lin. Detaliul esențial al videoclipului sunt însă locațiile în care acesta a fost filmat și categoriile sociale din care fac parte personajelor sale. Toate scenele cu fotbal se petrec în cartiere sărace, în favele sau chiar în locuințe afectate de bombardamente. Așa cum personajul călătorului este compus din detalii care sunt tot atâtea semne ale distincției sale de clasă (vestimentație, călătoria la clasa I), multitudinea de personaje implicate în jocul de fotbal sunt deasemenea investite cu trăsături ale apartenenței lor sociale: vestimentație sumară, murdară și neîngrijită, exprimarea nedisimulată a emoțiilor sau vitalitatea corporală datorată, în imaginarul burghez, muncilor fizice sau contactului nemijlocit al celor din clasele inferioare cu natura. Dacă tânărul din avion este un personaj cosmopolit, fără o apartenență rasială sau națională sesizabilă, tinerii amatori de fotbal au cu toții o identitate bine conturată, fie ea rasială, etnică sau culturală. Bomboana de pe colivă o reprezintă scena în care Guetta împarte niște tricouri unor copii dintr-o mahala săracă,iar singurul moment notabil (dar foarte scurt și amplasat abia spre final) este acela în care un grup de fete își demonstrează, în aplauzele băieților de pe margine, virtuozitatea în mânuirea balonului rotund.

Întreg videoclipul este construit așadar ca o poveste în poveste, în care povestea-ramă este cea a tânărului cosmopolit care are parte de o călătorie plăcută spre Paris, o plăcere sporită și de vizionarea unei euforii fotbalistice pe burta goală. E adevărat că acest sport are o importantă tradiție populară, fiind unul dintre sporturile preferate ale clasei muncitoare, însă această clasă nu se mai regăsește astăzi decât în poziția de consumator pasiv, fotbalul devenind o afacere profitabilă condusă de miliardari de diverse proveniențe. Însă asta nu împiedică asocierea sa în continuare cu un anumit spirit popular, de activitate și bucurie colectivă. În videoclipul de față spiritul popular este tradus exclusiv prin jocul voios al unor tineri proveniți din cele mai sărace zone din lume. Cealaltă poveste este, așadar, cea a sărăciei și a războiului, o poveste spusă însă cu mare pasiune, care se oferă (este oferită, ca parte din serviciile companiei de zbor, poate) privirii detașate a tânărului nostru frumos; o porție consistentă de poverty porn care este consumată cu zâmbetul pe buze. De fapt, însăși titlul piesei, This One’s for You, trimite cu gândul la o marfă, la un produs oarecare care este oferit clientului, asta în ciuda faptului că versurile din refrenul cântecului conțin îndemnuri de genul „We’re all in this together” sau altele asemenea. În afara faptului că afirmă și întărește distincțiile și ierarhiile de clasă existente în societatea capitalistă, acest videoclip aduce în prim plan și plăcerea care vine odată cu consumul de mărfuri, iar acum produsul consumat nu este altceva decât un produs derivat al funcționării econoniei de piață – sărăcia și marginalizarea zonelor de periferie a capitalului global.

Dacă în cadrul ceremoniei de deschidere, accentul era pus pe imaginea Franței ca stat puternic și cu o tradiție culturală importantă, pentru închidere, organizatorii au mizat pe transmiterea unui mesaj de conciliere a tradițiilor și de unitate a națiunilor europene; videoclipul piesei oficiale merge chiar și mai departe, insistând asupra reunirii sub stindardul fotbalului a diverselor regiuni ale lumii. Acest tip de mesaj este cu atât mai necesar acum când, după mai mulți ani de criză și austeritate, Uniunea Europeană cunoaște un puternic deficit de legitimitate, Marea Britanie tocmai a votat pentru părăsirea Uniunii, iar statele europene se întrec în a ridica garduri/ziduri la granițe și în a evita cât mai mult posibil găzduirea refugiaților. Așadar, unitatea europeană văzută prin prisma muzicii și spectacolelor de la Euro 2016 nu e decât una rezervată celor bine îmbrăcați și posesori de bilete la clasa I; cei aflați în această categorie au libertate deplină de mișcare, pe când locuitorilor de la marginea orașelor/societății nu le rămâne de făcut decât să bată mingea pe străzi neasfaltate sau pe terenuri de sport dezafectate, primind din când în când tricuri și mingi în dar din Occident, după ce acesta a avut grijă, în prealabil, să onoreze un contract de livrare de armament actorilor politici din zona respectivă. Videoclipul piesei oficiale a competiției nici că putea reflecta mai bine criza actuală a Europei: libertatea de mișcare este rezervată doar capitalului, mărfurilor și serviciilor (și posesorilor acestora), nu și forței de muncă din Est, lipsită de orice perspectivă de ascensiune socială și condamnată la apariții exotice în produsele de divertisment ale Vestului. Oricât de convingător ar cânta Zara Larrson „We’re all in this together” și oricât de multe acorduri majore ar însoți acest text, realitatea e cu totul alta: suntem, cu toții, parte a aceluiași sistem socio-economic mondial, dar nu suntem cu toții de aceiași parte a baricadei. Nu, migranții care își riscă viața traversând Mediterana nu sunt în aceeași tabără cu bancherii din City-ul londonez, și nici cei plecați la muncă din Estul Europei nu sunt tovarăși de drum cu multinaționalele care vor avea de beneficiat de pe urma unui tratat ca TTIP-ul. Lipsa de discernământ între configurația specifică și nevoile diferitelor clase sociale și amalgamarea reprezentărilor acestora într-un produs de divertisment reprezintă cu acuratețe falsa totalitate descrisă de Adorno, fiind totodată și motivul pentru care mesajul de unitate transmis prin intermediul acestei competiții sună fals.     

                                        

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii