Treceți la conținutul principal

Je Suis Adrian Papahagi

sursa foto: flux24.ro


Din cea de-a patra dimensiune a acestui univers tot mai îmbibat în ură și fum, ne-a parvenit un manifest redactat și expediat de către controversatul intelectual someșan, Profesorul Fellini:

”Sunt mîhnit, extrem de mîhnit, cum n-am mai fost din vremurile în care intelectualii adevărați (și singurii legitimi) ai României au fost nevoiți să iasă în stradă în marea bătălie a papioanelor sau cînd domnul Tismăneanu și trupa sa de elită și șoc istoriografic au fost zburați de la conducerea instituțiilor de condamnare contra-cost a comunismului și a tuturor ororilor sale, de către trupele de elită ale altui regim. De ieri încoace am asistat la un veritabil linșaj mediatic al unuia dintre marii intelectuali ai zilei și aproape-om politic al cîtorva partide prin care a făcut spume și balet.
Este vorba despre prietenul și OMUL de cultură Adrian Papahagi, stîlp al mediului universitar clujean, polemist redutabil, posesor al unei judecăți de un rafinament și o pătrunziciune greu de egalat. Dînsul, ca și în alte situații în care intelectualii autohtoni s-au simțit nevoiți să apere ceva - statul de drept, anti-corupția, vreun cuib de sinecuri căzut în colții altora puși pe căpătuire, sau însăși civilizația europeană (care, orice am zice, nu e de lepădat) - a dat dovadă de un curaj nestăvilit, amintind de eroicele timpuri medievale cînd cruciații nu ezitau să treacă prin sabie tot ceea ce nu le mirosea european și  mai ales creștin. În fața evidentului pericol musulman ce bate în porțile și geamurile citadelei europene, atît din afară cît și dinăuntru, colegul Papahagi s-a ridicat din jilțul confortabil al postului academic, și-a strîns bine brăcinarii, după care a sunat în goarna internetului chemarea la arme a tuturor celor cu idei fixe și cu ceva apetit pentru epurări pe criterii religioase, rasiale și culturale. Sau măcar o simbolică boicotare a șaormeriilor clujene, veritabile focare de incultură gastronomică. Citez din memorie: ”Multiculturalismul e mort și toleranța stîngistă a împuțit cu miros de șaorma și explozibil Europa noastră atît de blândă și timidă. Plus că musulmanii au o cultură de rahat și n-au produs nimic valabil. De fapt nu au niciun fel de cultură, în afară de Coran, iatagan și explozibile cu care vor să ne belească pe noi, ăștia pașnici și buni” a strigat din tastatură Paphagi, posedat de o irefutabilă confirmare a prejudecăților sale față de tot ce ține de Islam și nu miroase a MC Donalds.
sursa: dcnews.ro
O fi exagerat omul, nu zic, mai ales că Adrian e pătimaș și face spume din tot căcatul, dar nici ceea ce i-au făcut unii intelectuali (mai ales hienele stîngiste) n-a fost frumos. Au tăbărît pe el și i-au bătut obrazul pînă cînd acesta, băiat cu bun simț și refractar la polemici sterile, oricît l-ar ustura certitudinea că are dreptate, și-a șters degrabă postarea de pe facebook și s-a retras în bîrlogul preocupării pentru manuscrise din vremurile în care civilizația europeană înflorea și n-ar fi permis picior de musulman amărît și  miros de sarmale să cutreiere prin Occident.
E trist c-am ajuns să trăim astfel de zile în care oamenii, mai ales de cînd li s-a urcat facebook-ul la cap, au pretenția ca un intelectual public și cu ambiții la niscaiva ciolan politic sau sinecură, să debiteze numai lucruri inteligente, echilibrate și judecate. De parcă luxul prostiei și al cretinismelor trebuie să fie doar al sărăntocilor neșcoliți, al semidocților și al semi-analfabeților de se cască la știm noi ce televiziuni.
Nu, domnilor. Vă contrazic, oricît mi-ați băga voi pe gît corectitudinea politică și alte aberații stîngiste despre responsabilitate, nuanțare, etc. dreptul la prostie și inepții, oricît de violente și toxice, este unul sfînt și nu ține de clasă socială, educație sau afiliere ideologică. Așa cum strălucit au formulat băieții de la Holograf într-un eseu muzical despre sensibilitatea masculină, ”și băieții plâng cîteodată”. Eu aș adăuga că și ”boierii dau cu palma-n căcat cîteodată”, dar dau cu stil și curaj, concretizînd o formă de prostie de care numai cele mai nobile și mai cultivate spirite pot fi în stare. După cum au demonstrat Adrian și tovarășul său de convingeri islamofobe, Gabi Liiceanu, prin comentariile lor pe marginea recentului atac terorist (evident, facilitat, dacă nu chiar provocat, de multiculturalism, prea multele drepturi și prea multa toleranță), unele manifestări ale prostiei, dacă beneficiază de un ton panicard sau afectat, de greutatea unei poziții publice și mai ales de referințe culturale, dacă se poate împachetate într-o rostire cu ceva damf de filosofie adîncă, pot fi echivalate cu o veritabilă transă mistică care înalță subiectul deasupra mulțimii gregare, într-o sublimă comuniune cu dezastrul.  

Lăsați intelectualii să-și exercite dreptul la a fi prost și a se comporta iresponsabil. Sunt oameni și ei, iar istoria are nevoie de trompete prin care să-și anunțe dezastrele și saltimbanci docți prin care frica, ura și setea de răzbunare să-și croiască drum înspre masele pasive și prea absorbite în preocupări vulgare și mundane precum supraviețuirea, ratele, medicamente, chirii, șomaj etc. Lăsați pe cei cu o înțelegere superioară a rosturilor vieții să-și consume prostia, frustrările și impulsurile vindicative ca pe o înaltă și nobilă misiune în slujba omenirii, civilizației și frumosului. Lăsați-i, că oricum nu aveți de ales.
Cu drag,
Al vostru profesor și mentor”
Update (în loc de P.S.): O manifestare plenară a inepției și iresponsabilității intelectuale (docte), frizînd conceptul de miracol prin intensitatea sa, a avut loc recent în Aula UBB din Cluj, prin discursul doamnei Ana Blandiana, îmbibat în clișee, analogii și pumni în ficații ideii de drepturile omului, de parcă sursa ei de inspirație ar fi fost Danileț. Momentul ales - decernarea titlului Doctor Honoris Causa - este de asemenea emblematic pentru a sublinia explicit maniera în care manifestările prostiei se îmbină organic cu iresponsabilitatea, în cazul intelectualilor de top.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii