 |
| Gigi de la Cluj și nepotul său, în Telciu, încurajând în continuare dezvoltarea culturală a comunității (firește, pe segementul muzical) |
Gigi de la Cluj a fost cel care a adus primul album cu BUG Mafia la Telciu,
undeva prin '99. La sfârșit de săptămână sau în vacanțe îl așteptam să vină de
la Cluj, cu rucsacul plin de casete cu La Familia, Paraziții și BUG Mafia,
reviste porno ungurești, țigări Derby și mai ales cele mai noi vorbe pline de
miez. Era un veritabil trend-setter, promotor al non-conformismului la o scară
greu de imaginat pentru Valea lui Stan a acelor vremuri (fuma de față cu
părinții la 16 ani și bea fără menajamente) și pasionat de construcția de
colibe prin pădurile din preajma pășunilor pe unde pășteam vacile în acea
perioadă glorioasă a biografiei mele. Dar ia să vă spun eu, pe îndelete, mai
multe despre acest personaj care a adus o contribuție majoră la dezvoltarea
vieții culturale a comunei Telciu, una dintre cele 4 comune fruntașe ale Văii
Sălăuței, în debutul mileniului trei.
Lumea îl știa ca Gigi de la Cluj (a nu se confunda cu Gigi Spaimă, alt
personaj notoriu al satului din acea vreme, despre care am încropit deja cîteva
modeste mărturii) și, cu timpul, a devenit faimos pentru petrecerile organizate
în casa moștenită de la bunica sa, petreceri care au zgândărit sever nivelul de
moralitate al satului și care au marcat un pas decisiv pe calea decadenței de
orice fel.
Primele mele contacte cu acest Gigi, mai mare cu doi ani decât mine, n-au
fost neapărat cele mai plăcute. Pe vremea când încă cutreieram ulița prăfuită,
în calitate de versiune locală a lui John Waine, Robin Hood sau Winnetou, Gigi
întruchipa unul dintre pericolele majore pe care căutam să le evit cu orice
preț, cunoscându-i apetitul crescut pentru tras șuturi în fund și palme după
cap. Cu fratele meu mai mare și mult mai apreciat pe o rază de 3-4 km în
preajma casei părintești, Gigi era în relații amicale, fapt care a contribuit
treptat la o schimbare de atitudine. Nu-mi mai amintesc cum am ajuns la o
schimbare profundă a raporturilor, dar țin minte că la temelia longevivei
noastre prietenii șade o colibă construită într-o vară (era Schimbarea la Față)
în pădurea ce împrejmuia o parte a imașului în care duceam zilnic vacile. Fiind
crescut de bunica lui, fostă asistentă medicală, văduvă a unui poet de răsunet
județean și extrem de preocupată de cele sufletești și bisericești, Gigi, aveam
să constat cu timpul, era un băiat extrem de sensibil și de generos, în pofida
imaginii de dur crescut printre betoanele încinse și pline de flegme ale
Mănășturului.
