vineri, 13 iulie 2012

…..Bienvenue pe Hall of fame - J. Manta - continuare





Ultima sâmbătă a lunii mai, o zi la fel de aşezată pe făgaşul  ei, ca majoritatea zilelor din ultimii zeci de ani, într-un loc în care importanţa  fiecăruia  este proporţională cu anonimatul său…
             O zi metodică pentru oricine doreşte să studieze clima temperat continentală buzoiană cu modificările îngrijorătoare semnalate de activiştii organizaţiilor dezvoltării durabile…
             În faţa casei pe jumătate envelopată a domnului Vasile, la o oră când cocoşii fac prezenţa  orătăniilor din gospodării, eu, domnu Vili şi domnu Dan  încercăm, pe rând, să dibuim  clopoţelul de bronz din cutia poştală. Cu el şi, pe filieră Nice, copiii lui Nice, prietenii lui Nice, răspândim undele sonore până la organul auditiv - receptor al gazdei noastre. Cu suspectă promptitudine, domnu Vasile ne întâmpină  afişând un zâmbet inexpresiv, tăbăcit în numeroasele şedinţe de partid ale tinereţilor lui revoluţionare.
             Suntem conduşi cu precaută atenţie spre micul foişor cehovian din spatele curţii în care numai oaspeţii de vază sunt  admişi. Un banner tricolor, găurit în dreptul  stemei, se chinuie să prindă  două crengi din cireşul proaspăt văruit. Îl citesc şi mă afund în nedumirirea contagioasă din jur : «Bienvenue pe Holl of  faime!». Fac rapid  inventarul lucrurilor din prima linie. Un cofrag din lemn de brad 2 m lungime pe 1 m lăţime, două mistrii, o lopată mică de infanterie, jumătate sac de ciment, o roabă de nisip şi o sticlă de vin spumos, producţie autohtonă.
 Dialogul e blocat sub presiunea incertitudinilor şi a curiozităţii făuritoare de scenarii personale. Se aude doar scrijelitul sacadat al cadrului metalic pe cărarea pietruită. Apar  primele semne ale unor evidenţe picurate meticulos de un amfitrion  hârşit la şcoala cincinalelor comuniste.
   Ne înghesuim nerăbdători ca la promoţii în jurul cofragului. Cimentul, nisipul, apa sunt aduse în amestec omogen de singura persoană ofertantă fizic. Ceilalţi aşteptăm în genunchi, gâfâind  metronomic sub efort şi emoţie persiflarea istoriei multiculturale buzoiene. Mistriile încep să excaveze tremurând materialul nemuririi noastre.
 Sprijinit în cadrul de fier al domnului Vili, domn Vasile girează extatic, ca la un ritual de iniţiere masonic acribia ucenicilor dezlănţuiţi. Timpul ne târăşte dupa el, izbindu-ne nemilos frunţile de cadranul instrumentului său de măsură cu afisaj electronic, expus pe masa din foişorul alb.
  Cofragul se umple vizibil şi zgomotos doar la intervenţiile binevoitoare ale gazdei.  Câteva lopeţi pline ochi  pun capăt supliciului prelungit al bravilor oaspeţi. Finisăm lucrarea cu grija autorului pentru  nemuritoarea lui capodopera. Tăcerea  meditativă  a pseudopersonalităţilor prezente la acest eveniment naşte deruta  în orizontul  epistemologic al lui Nice.
            Brusc, Titanicul păcii interioare, plutitor  pe marea confuzie din curtea cu un cireş este  lovit  în plin, de aisbergul vocal al gazdei :  «Domnilor, faceţi ce fac si eu!»
 Domn Vasile îşi afundă bărbăteşte  mâna dreapta, cu degetele răsfirate, în aluatul uşor întărit din cofrag. Apoi, sub proaspăta amprentă, scrijeleşte cu un cui ruginit de 12 câteva  date din CV-ul personal. Încheie amical: «Cu drag, Nihilistu».
            Ascultători, urmăm exemplul celui menit să ne ofere o continuitate culturală perenă. Totul se desfăşoară pe un fundal sonor în care cu greu poţi detecta  frânturi ale unui  dialog nelegat: «Mie îmi dau lacrimile /  E prea mult /  De ce tocmai eu /  Simt nevoia să spun ceva în engleză /  Sigur, suntem într-un spaţiu al libertăţii de expresie / Aici e un tezaur. E fondul exegezei noastre multiculturale /  Sau poate Babilonul /  Genomul uman – câtă artă / Meritaţi. Nu ştiu clar de ce, dar… /  Nu-mi pomeni acum de Antonescu /  A propos, domn Vasile, de unde vine chestia cu Nihilistu? /  Eee, tanjă mare. Aici e filozofia mea de viaţă. Prin ’79  eram maistru CTC şi am primit o comandă de trasformatoare pentru export. Răspundere mare. La micron. Mie îmi picase cu tronc o, subalternă, ţigăncuşă din blocul vecin. O pândeam de după perdea când ducea găleata la tomberonul comun, aruncându-mă pe scări cu gunoiul agonisit cu greu pentru acest eveniment. Îi ziceam Maytrei, iar ea mă înjura. Nu ştiu ce m-a apucat, dar i-am refuzam toate piesele. Motive găseam, că eram inteligent. S-a convocat urgent o şedinţă de sindicat. Ea a venit cu o găleată  plină de transformatoare pe care le-a trântit pe masă şi a strigat către mine: nihilistule! A doua zi s-a transferat la o fabrică din alt oraş. /  Domn profesor din mediu rural, văd ca-i amuţit / Citez din memorie, domn Vasile : « emoţia din supraeu… »  /   Ce-o să facem  cu  …? (arătând spre cofrag)  /  Îl pun la intrarea pe fundatură,  pe partea opusă  lu Ivan. El înfundă,  noi desfundăm. Hermeneutică pură, domnilor .“
            Mulţumit de ce vede, maistrul  nihilist desface dopul  asigurat cu leucoplast al sticlei de vin şi toarnă în paharele cu toc (« pahar cu toc » din M  Sorescu – vol. « Ecuatorul şi polii ») lichidul  doldora  de elementele  lui Mendeleev (« elementele  lui Mendeleev » din naşu, la chefuri târzii: « finule, în vinul meu sunt toate elementele din tabelul lui Mendeleev! »).
            Ciocnim  şi  privim cu întelegere  la  Nice care-şi depune în jet scurt  şi hotărât  lichidul  produs în laboratoarele  metabolismului canin  peste  o parte din biografia  necunoscută  a fundăturii noastre. 
va urma
   
  

 
 
 

Comentarii

Translate this blog