Treceți la conținutul principal

Muzica unei vieţi, muzica unei lumi... interioare - Poeme de Raul Coldea


"Inspiration sleep" de Raluca Iov  http://ralucaiov.blogspot.de/

Raul Coldea ne propune o lume atipică, lumea lui interioară, destul de ermetică, capricioasă, crudă, uneori sadică, alteori incoerentă. Poezia lui – am putea spune, lumea lui – este un spaţiu al libertăţii, al întâlnirilor suprinzătoare de imagini, al asocierilor inedite de cuvinte, un univers în mişcare, nomad, deloc static, ca o promenadă în care îţi permiţi să contempli şi ce e în jurul tău.
E ca şi cum ţi-ai scoate câinele (interior, fireşte) la plimbare (interioară, fireşte), exerciţiu greu de îndeplinit astăzi într-o lume orientată într-o altă direcţie (exterioară, fireşte). Păcat că ştim de la început locaţia – interiorul. Ne-ar fi plăcut să fim surprinşi şi să ni se dezvăluie mai târziu unde se petrece totul. Chiar dacă ştim unde, nu ştim cum, ne agăţăm de cuvinte ca de nişte liane, trebuie să avem exerciţiul lecturii de poezie, altfel, prin citit de noviciat, e mult mai greu de ajuns acolo, în adâncuri. E drept, nu oricine poate ajunge să plimbe câinele lui Raul Coldea şi să-i urmărească gândurile, fanteziile.

La finalul ultimului poem veţi asculta şi un concert a lui John Cage, liniştea din interiorul poetului, unde plămânii sunt tăcuţi, sângele se opreşte în loc, pleoapele rămân într-o aceeaşi clipită, buzele nu mai freamătă, nici inima nu mai bate pentru 4 minute şi 33 de secunde şi 5 poezii.
(prezentare de Ioana Manta-Cosma)


câinele prin mine
ploaia este atunci când cineva strănută
şi apoi pleacă la culcare
pe animalul care iese din întunericul lui
noi îl iubim şi îl desenăm cu albastru

odată îmi plimbam liniştit câinele prin mine
(imaginasem pentru el un câmp de maci imens)
dezlipisem nişte cuvinte vechi de pe o fotografie
le răsuceam pe toate părţile erau călduţe miroseau frumos
voiam să îmi construiesc din ele o casă
câinele mă plimba prin el fluierând a pagubă
nici nu mai ştiu cine lătra mai tare

fusese destul de călduţ toată ziua
dimineaţă mă îmbrăcasem într-o singurătate subţire
şi pornisem la pas cu gândul să-mi obosesc câinele
de altfel ajunsesem pe la jumătatea drumului când ploaia
a rupt sfoara cu care era legată

(despre cum ne-a sfâşiat şi ne-a dat păsărilor
nu voi povesti
nici despre singurătatea subţire care a pătruns şi devora carnea)

haosul
puţin întuneric de parcă urma ultimul monolog
al cine ştie cui
apoi lumina prin membrana fragilă
desenând oamenii şi
liniştea cu o singură linie
continuă

am fi putut desigur să fim afară
ploaia e o mamă care ne mângâie pe creştet când suntem cuminţi





dacă ochii ei ar avea nume le-ar zice hiroshima şi nagasaki
există o femeie
care poartă în ea toate tragediile pământului

când i-am aflat numele
m-am foit puţin m-am răsfoit
ca pe un dicţionar
voiam cumva să învăţ limba aceea în care s-a închinat
prima dată

o vedeam plecând mereu cred că eram puţin
caraghios
aşteptam să cadă peste mine
un bloc un autobuz plin de nomazi ceva
orice
vă zic
cea mai mică tragedie îşi are locul ei special acolo
înăuntru


să o fi văzut astăzi
cum îşi lingea rănile cum luau foc rachetele
când intrau în întunericul ei

ţi-ai fi dorit poate
să treceţi împreună strada
înainte să îşi mângâie în pace morţii
cenuşile pe care Dumnezeu le-a lipit de trotuar
cu gumă de mestecat

nu i-am zis nimic
poate doar pa ne vedem cât de curând

spre seară am tras lumina
înăuntru am tăiat-o în bucăţi mici
am ascuns-o prin felinare
şi iată-mă aşteptând




femeia care a dresat moartea
Pesemne învăţase pe de rost numele morţii, Era destul de
târziu, miile de felinare erau sparte,
doar liniştea se bălăcea goală în apele adânci ale
sufletului.

Despre mine nu au scris niciodată poeţii,
se gândea ea şi pâinea de pe masă începea să se
mănânce singură şi toate războaiele din lume se terminau
si nimeni nu era învingător,

Eu o priveam, aşa întunecată cum era, ea strivea întunericul din ochi
ca să mă vadă mai bine,
vino mai aproape îmi spunea,
cât să simţi frigul care s-a cuibărit în mine,
cât să îti roadă puţin degetele de la picioare
câinele acesta găunos
pe care l-am găsit hoinărind pe străzi
şi care mă iubeşte de parcă
eu
aş fi moartea lui,

Vino mai aproape, să nu îţi fie frică,
îmi spunea,
eu simţeam limba rece a câinelui pe degete,
el mă privea curios şi speriat,
de parcă ar fi vazut o fantomă,
de parcă nu el ar fi fost moartea mea.


pisica din colivie
eu sunt pisica din colivie
din ochii mei
s-au adăpat lighioanele acestui secol trist

cât de aproape treci pe lângă mine
doar braţele în care îşi presimt liniştea au
gheare crescute în carne

iar se face târziu
cele o mie de lacăte cei o mie de oameni
fiecare cu inima lui părăsită
chei care deschid
alte întunericuri

eu sunt pisica din colivie
nici măcar nu trebuie să faci vreun pas înapoi
vino mai aproape nu-şi feri ochii
limpezeşte-ţi goliciunea îţi voi vorbi
despre singurătate

apoi voi înălţa în tine o închisoare de sticlă
sunt pisica din colivie născătoare de pui vii îmi sunt
mereu din întunericul de afară în întunericul tău
femeie voi fugi
cum dintr-o mare fără margini
în pieptul de argint al
pescăruşului







şi dacă voi trece marea aceasta
mi-ai spus că fiecare greşeală
îşi are apa ei adâncă
credeam că e uşor să înoţi

voi pleca şi de aici în umbra
paşilor mei
toate lucrurile pe care le-am visat
rostogolindu-se înspre înapoi
până când eu însumi voi redeveni
ghem

până la urmă avem cu toţii o casă
acolo ne dezamorsăm nebuniile şi ne oprim
un timp pentru odihnă

plec de aici
atâta linişte în mine
aş putea să-mi invit îngerii la concert

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii