 |
| Tomi Ungarer |
După
cum a explicat și domnul Liiceanu, puternic captat de undele
electromagnetice din lumea de ficțiunii a unui personaj intelectual
romantic, oamenii au început să simtă numite vibrații negative și
să se ferească a mai lua contact cu cărțile. Pe lângă motivul
ecologic invocat, masele lucide de populație au conștientizat nu
numai ineficiența lecturii, ci și pericolul ei. Citind în exces,
poți înnebuni. Așa ni se spune și la tv, orice marfă consumată
în exces, dăunează grav sănătății. Această nebunie nu e decât
o răpire extraterestră pusă la cale de o organizație sus pusă,
așa cum bine a exemplificat serialul Dosarele X. Primele simptome
ale alienării din cauza ficțiunii ar fi dioptriile de la ochelari
care cresc. La Măgurele, se vor face tratamente cu laserul pentru a
micșora sau reduce de tot miopia. Promoțional, alături de această
operație, se poate face o discretă lobotomie ficțională, unde vi
se vor scoate din memorie toate lumile compensatorii și personajele
preferate, din copilărie până astăzi, lăsându-vă curați din
punct de vedere literar-extraterestic.
De
ce, când citiți, spuneți că „vă prinde un roman”? Pentru că
atunci intrați în lumea romanului, unde sunt alte personaje decât
cele din viața dvs. De ce numește Paul Ricoeur „lumea textului”?
Pentru că prin textele romanelor suntem acaparați într-un alt
spațiu, necunoscut nouă, dar cunoscut acestor entități
extraterestre care sunt personajele de ficțiune.
Firește că nu oricine poate să acceseze codul secret al romanelor.
G. Liiceanu atrăgea atenția asupra aceluiași lucru, atunci când
analiza procentual numărul mic al cititorilor de ficțiune. Cifrele
manipulate de oameni sunt și ele fumigene lansate de poveștile de
ficțiune ale agențiilor de sondaje. Până în acest moment, ni s-a
dovedit că totul este poveste, deci ficțiune. Așadar, nu ne mai
putem încrede în nimic –
orice număr, teoremă, lege sau eveniment adevărat din punct de
vedere istoric (cum ar fi, spre exemplu, momentul în care românii
s-au născut creștini înaintea creștinismului) este făcut
cunoscut prin limbaj, deci prin text, deci cu potențial de ficțiune.
Sunt trepte ale inițierii în spațiul intergalactic, pași la care
trebuie să fiți cu mare băgare de seamă: stadiul de neofit are
mai multe substadii. O trece de la un substadiu la un suprastadiu o
face, spre exemplu, avansarea de la telenovele la filmele lui Woody
Allen care îi permit neofitului să își înșele necontrolat dar
argumentat nevasta; apoi, la substadiul 3, ai acces nelimitat și
devii dependend de filmele lui Béla
Tarr, Fellini etc. Nu ați observat și dvs. că, după
ce te uiți la filme de Tarkowski, nu mai poți digera orice film
hollywoodian și nici măcar „Liceenii”? Acestea sunt primele
simptome că vă aflați în baza de date extraterestre. Dacă la
câteva zile, faceți un tratament de maxim șapte zile creaționiste
cu Tolstoi sau Cehov, (atenție! nu începeți brusc cu Thomas Man
sau Dostoievski! Luați-o treptat, intrând mai întâi în cadrul
întrunirilor familiare cehoviene) începeți să transmiteți și
dvs. semnale extratereștrilor.
Cuvintele
din unele romane (a se verifica lista de lecturi suplimentare din
școli, bibliografiile de la cursurile Facultății de Litere) conțin
în doze mici substanțe halucinogene neidentificate încă. Odată
parcuse primele două pagini, cititorul este cuprins de entuziasm,
plăcerea lecturii (un fel de plăcere orgasmică după model
cosmic), pasiuni mistuitoare. Acaparați de o transă puternică,
cititorii resimt neputința de a mai lăsa cartea jos din mână. Vor
simți atunci nevoia să povestească romanul unor prieteni și, mai
rău pentru planetă, să îl recomande spre lectură, permițând
astfel invazia ficțiunii în spațiul protector și edenic al
Terrei. Odată răspândit flagelul, oamenii cititori vor fi captivi
ficțiunii, nu vor mai avea chef de viață în lumea lor reală, nu
vor mai da randament la serviciu, iar barurile și stadioanele vor fi
goale, neproductive.
Atenție!
Există un anumit gen de romane care pare a fi din lumea noastră,
însă nu este. Ne referim la operele care împrumută date,
evenimente și personaje din universul nostru. Acestea sunt foarte
periculoase, pentru că se pretind „a fi de la noi”, însă
reprezintă tot plăsmuirea forțelor obscure din alte galaxii. Dăm
aici cazurile romanelor istorice care nu conțin istoria adevărată
și a romanelor postmoderne ce împrumută date din lumea noastră,
cum ar fi „Dictatorul și hamacul” a lui Daniel Pennac.
Speciile
autobiografice reprezintă un factor de risc ridicat, pentru că,
pretinzând că sunt un fel de „big brother” sau „reality
show”, ele aduc o lume ficționalizată, denaturată a „real
life-ului” vedetei-autor. Niciun text nu poate reda lumea oamenilor
ca un tv show. Iar pentru a lua ființă prin limbaj, un text trebuie
să refacă din temelii o nouă lume asemănătoare cu a noastră,
printr-un proces cosmogonic ce sfidează divinitatea. Ficțiunea se
camuflează în viața noastră, captând informațiile necesare
pentru spațiul extraterestru suprarealist.
Câteodată
romanele propun o lume mai bună decât cea reală și cititorul e
tentat să rămână acolo, într-un „second life”. Acestea nu
sunt decât încercările extratereștrilor de a ne răpi. De
romanele fantasy și de teatrul absurd nici să nu vă atingeți! S-a
dovedit științific și financiar că ele provoacă dependență. Nu
lăsați niciun absolvent de Litere sau vreun critic literar (în caz
că veți apuca în această viață să cunoașteți unul! Este bine
ca și pe facebook să nu le urmăriți postările virusate. Ei sunt
oameni malefici – unii scriitori vă pot confirma asta –, vânduți
extratereștrilor). Textele dadaiste conțin mesaje subversive și o
substanță toxică, astfel încât, dacă atingeți o carte fie
chiar și despre mișcarea dada, cum ar fi „Dada est. Românii de
la Cabaret Voltaire” a lui Tom Sandqvist, și veți da o singură
pagină, degetele vi se vor lipi și veți observa că nu veți mai
lăsa cartea jos, continuându-vă lectura ca și cum ați citi un
roman. Din acel moment, încep să vi se transmită unde fictive și
să fiți contaminați du ficțiune.
Chiar
și aparent inocentele poezii pășuniste, sămănătoriste și tot
ce stă sub cupola protectoare a tradiționalismului sunt
periculoase. După ce parcurgeți chiar și în doze mici de câteva
strofe poeziile lui G. Coșbuc, O. Goga, vă veți părăsi
domiciului, familia vi se va destrăma, vă veți trezi mutați la
țară, într-un spațiu mioritic alterat, lângă un pârâiaș
limpede ca cristalul, făcând agricultură de subzistență pe timp
de secetă, dând socoteală vecinilor pentru orele de lectură
excesivă și de stat leneș în pat aproape drogați, abonați
săptămânal la baciul ungurean pentru lapte proaspăt.
Domnul
Liiiceanu, primind semnale de la marea autoritate a lumilor
ficționale, editura Humanitas, a intoxicat masele aflate la
întâlnire, susținând că oamenii nu mai citesc. Această
informație are rolul ca publicul să creadă că nu există
diavolul, pentru a nu mai crede nici în Dumnezeu. Tactica asta e
veche, o știm cu toții. Domnul Llosa a pretins că oamenii nu pot
să mai trăiască fără ficțiune, atrăgând, astfel, un semnal de
alarmă: suntem cu toții contaminați de virusului povestirilor. Și
când ne gândim că totul este text, că un lucru există atunci
când îl rostim, că istoria este o narațiune a unui eveniment, că
la început a fost Cuvântul etc, cum să nu îi dăm dreptate
domnului Llosa când spune că invazia extraterestră deja s-a
produs?
Llosa
și Liiceanu nu s-au întâlnit întâmplător. De ce nu a venit un
mare scriitor să stea de vorbă cu Llosa, cum ar fi M. Cărtărescu?
Cei doi prezenți au un cip implantat printr-o literă pusă în plus
în numele lor. Misiunea lor e clară: alfabetizarea, culturalizarea,
iluminarea cu forță darthvaderiană a maselor active de necititori
și îndocrinarea cititorilor cu ideea că ei sunt o rasă
intelectuală.
Pe
această cale, Liga, bruiată și ea în mesajul ei către cititori,
face apel la toți hipnotizații și dependenții de cărți, mai
ales de romane, să o lase mai moale, că și domnul Llosa a zis că
nu putem trăi fără ficțiune, deci situația e gravă. Dacă Liga
nu a fost prea coerentă în mesajul ei este pentru că și ea e
puțin derutată, simțindu-se amenințată că a descoperit acest
mare secret și complot al lumii pe care poate doar domnul Funar îl
mai cunoaște, el fiind direct conectat la punctul de control al
tututor comploturilor. Nici Liga nu știe ce să mai recomande
cititorilor săi: să citească sau să nu citească? Să citească
sau să trăiască? Până la noi probe contrare, comitetul central
al Ligii a hotărât să nu mai propună și să nu mai recenzeze
nicio carte pentru cititorii săi. Forța compensatorie a ficțiunii
fie cu voi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu