Politică și anticomunism

”Together” by Pawel Kuczynski

La multe dintre proteste se strigă „Jos Comunismul” chiar și la trei decenii după căderea regimului comunist și trecerea la economia de piață. Iar narativa anticomunistă din postcomunism are câteva coordonate de căpătâi, printre care:

(1) exterminarea/persecutarea elitei interbelice (boierimea, elita intelectuală etc.). Regimul comunist e descris ca o ruptură, o deviere de pe făgașul normal și o răsturnare a valorilor, un triumf al celor needucați și săraci, o sufocare a spiritului nobil și aristocrat de către simțul gregar al maselor agresive și inculte.

(2) ororile din închisori și atmosfera de teroare. O societate guvernată de frică și cultura delațiunii, prin care cineva putea să parvină, să se răzbune sau să-și elimine competitorii

(3) cenzura (absența libertății de exprimare).

(4) existența unor categorii de cetățeni privilegiați (securiști, nomenclaturiști etc.), care huzureau în timp ce poporul suporta privațiuni severe și care aveau un traseu profesional ușurat de influența familiei, având posturi calde pregătite și fiind înscriși din start într-un fel de lanț al transferului de putere și poziție din tată în fiu.

       Prin acestea (și altele) se evidențiază existența unui aparat represiv puternic, care a pătruns în toate straturile societății și cotloanele vieții publice și private, aparat fără care Partidul și Ideologia sa nu puteau controla și guverna o societate.

       Condamnarea torționarului Vișinescu a dat multă satisfacție și a fost aclamată ca un fel de reparație târzie față de victimele acestuia. Aparatul ăla represiv are în centru Securitatea, despre care se spune că a influențat și traseul nostru postcomunist. Securiștii sunt văzuți ca cei prin care s-au putut da tunuri, fiind conectați la tot ce a însemnat mare afacere. Unii s-au îmbogățit direct și au devenit influenți (Ioan Nicolae, Dan Voiculescu) și-au făcut televiziuni, fundații etc., nu doar că și-au aranjat progeniturile, dar au căutat și să influențeze viața politică, au vrut mai mult decât bani, au vrut să fie iubiți, populari. Și și-au atras, pe bună dreptate, ura și antipatia unei bune părți din societate. Alții au operat mai discret. Și-au întins afacerile și influența, dar au evitat să iasă în față. Și-au văzut de biznisuri și de familie.

       Ce au în comun securiștii de rit vechi și nou, deveniți afaceriști, consilieri, avocați sau diplomați, cu mulți din oamenii politici (unii foști politicieni activi în PCR sau rude ale acestora)?

Leoni sau succesul strategiei de a produce cablaje în țări cu salarii mici

sursa foto: Bistrițeanul.ro

Protestul spontan al muncitorilor de la Leoni Bistrița s-a stins repede, după nici 2 zile de blocare a producției, iar acum s-a intrat în faza de represalii, adică de recuperare a pierderilor prin forțarea greviștilor să presteze ore de muncă suplimentare. Probabil, mai mult decît recuperarea pierderilor, miza este învățătura de minte ce trebuie transmisă protestatarilor abandonați de multă vreme, atît de către sindicate, cît și de către autoritățile locale și centrale. Așa cum a reieșit și din declarațiile prefectului, care a scos la interval eterna amenințare a relocării investitorului, cît și din avertismentul conducerii că vor fi aduși muncitori din Serbia, angajații Leoni (și alții aflați în situații similare) trebuie să bage bine la meclă nu doar că autoritățile și angajatorul nu dau două cepe degerate pe ei, ci și faptul că nu sunt altceva decît carne de tun în malaxorul marelui capital. Că au copii de crescut, bătrîni de îngrijit și rate de plătit, e problema lor. Reprezentanții statului nu au vreme de pierdut pe astfel de mărunțișuri, grija lor principală fiind profitul și confortul investitorului. Să zică mersi că nu-s în alte zone din care marii investitori își extrag profiturile, zone în care o astfel de manevră ar fi fost reprimată brutal prin trimiterea forțelor de ordine, mult mai bine remunerate. La Bistrița, urbe civilizată, europeană, oamenii au fost lăsați cîteva ore să-și dea în petec, să-și strige oful și să participe la simulacrul de negocieri, așa că acum e cazul să pună osul și să-și vadă de treabă, că e nevoie de noi recorduri de făcut în materie de producție.

Ionuț Dumitru sau cîte luntri încap sub un cur bine remunerat?

photo: rfi.ro

Domnul Ionuț Dumitru este președinte al Consiliului Fiscal, instituție care are un rol cheie în deciderea/influențarea politicilor economice și a strategiilor fiscale ale României. Aceeași instituție aprobă bugetele și rectificările.

          Pe lîngă acest job de boss, domnul mai are o slujbă la stat, fiind și cadru didactic la Academia de Științe Economice din București. Fiind gospodar mare și, după cum știe toată lumea, având timp liber berechet în calitate de bugetar, a devenit și un activ cumpărător de terenuri agricole în județul Ialomița unde are în jur de 50 de ha de teren agricol.

         Dar nu s-a oprit aici și vrînd să demonstreze că se poate, că stahanovismul nu e doar o creație caricaturală a hărniciei comuniste, și-a mai tras un job. E cel mai importan job al său și este, desigur, în privat. S-ar putea ca ordinea să fie cam inversă, adică jobul din privat să-l fi propulsat în fotoliul de stat. Dar nu ordinea e cea mai importantă. Revenim, domul nu se spetește pe orice post ordinar și nici la orice privat, ci tocmai la Raiffaissen Bank, cel mai mînios actor bancar din România. Zic mânios pentru că a reacționat urît rău de tot la legea dării în plată și la cea cu conversia creditelor în franci elvețieni, amenințând statul român cu procese la curțile internaționale.  S-ar putea ca reacția asta de mînie să fie de fapt a lui - știm cu toții că băncile n-au suflet și sentimente - precum și ideea de a tîrî prin tribunale statul român. Asta pentru că dumnealui este tocmai economistul-șef al Raifaissen Bank România. Adică tot boss. De fapt un fel de bossulică local, că are și el alți boșși peste. Dar tot e ceva să fii boss și la stat și la privat, cam pe aceeași felie. Păi să nu fim mîndri de așa om, de așa realizări?
           O fi omul tare priceput într-ale economiei și finanțelor, dovadă că face banul gros atît de la stat, cît și din privat, plus că se înfige pe piața agricolă, dar îmi pun și eu niște întrebări, ca tot omul. Nu neapărat cînd are vreme să le facă pe toate și să le facă într-atît de bine încît să-și merite purcoiul de bani cu care e răsplătit de angajatori, ci care-i este ordinea priorităților cînd vine vorba de loialitate și apărarea intereselor? Desigur, prima poziție ar fi ocupată de interesele personale, după cum lesne se poate observa, dar apoi? Să fie statul și societatea a căror politici fiscale le influențează? Să fie banca la a cărei rotunjire de profit trudește din greu?

          Trecem peste asta și ajungem la un alt aspect. Domnul ăsta s-a activat puternic recent, fiind îngrijorat de creșterile salariale anunțate în sectorul bugetar. Că sunt amețitoare, că iresponsabilitate, că una, alta. Hai să vedem cine vorbește. Să tragem o privire peste declarația sa de avere, cel puțin cît ni se permite să vedem. Omul capătă de la stat lunar aproximativ 8. 000 de lei. Salariul de la bancă e confidential, mai are 69. 000/an venituri din activități agricole datorată celeilalte dimensiuni a ființei sale economice, cea de latifundiar. Mai dă și consultanță. Deci un individ cu curul în vreo 3-4 luntrii, cu două joburi la stat și cu afaceri puse în mișcare, plus un salariu de bancher-șef  - pentru astfel de poziții se vehiculează cifre amețitoare de zeci de mii de euro – e îngrijorat că se preconizează creșteri salariale și pentru alți bugetari. Exact clișeul ăla cu îmbuibatul ce stă călare pe un purcoi de bănet și-l ceartă ca lacom și iresponsabil pe fraierul cu un salariu cam cît ciubucul lăsat de el lunar prin localurile rafinate pe unde-și plimbă ființa economică multi-lateral dezvoltată.