Jurnal de Bonțida III, Cum mi-am petrecut sfârșitul lunii

Când am început să ţin acest jurnal bonţidean, deşi mi-am propus să consemnez constant şi cât se poate de des toate întâmplările remarcabile şi semi-banale din mica aşezare someşană animată de secole de un entuziast dialog intercultural, precum şi numeroasele gînduri, meditaţii şi idei care supraaglomerează hezaşul unui cărturar, nu am luat în calcul eventuala presiune dinspre publicul cititor şi/sau consumator de intimităţi. Aşa că, în ultimele săptămâni, mi-am permis să îmi iau un forţat concediu dintr-ale scrisului, spre a mă îndeletnici cu alte nobile şi previzibile chestiuni. Mai întâi, preţ de zece zile conacul intercultural al Ligii a fost sub ocupaţie germană (datorită vizitei unui contingent de doctoranzi lipscani setoşi să se consubstanţieze cu spiritualitatea şi materialitatea transilvăneană), aşa că am fost nevoit să-mi pun pofta şi condeiul în cui. După care a urmat o prealeneşă celebrare a zilei internaţionale a muncii, apendice la sărbătorile pascale petrecute pe meleaguri extracarpatine (Buzău şi Focşani) unde se mănâncă, se bea şi se discută cel puţin la fel de bine. În tot acest timp Profesorul, secondat de mai tânărul său discipol într-ale demonologiei, filosofiei medievale şi diferitelor forme de utilizăre ale Forţei, Anakin, au vegheat la bunul curs al Someşului şi al timpului, constant copleşiţi de reverii deconstructiviste. Pe de altă parte, în acelaşi interval de timp, însă într-un cu totul alt registru existenţial, încet şi previzibil, producţia agricolă locală face progrese vizibile, în pofida secetei şi pesimismului unanim asumat. Drept urmare, ceapa verde, ridichile şi spanacul sunt pe toate mesele şi marginile de drum european (vizibilitate maximă în zona Apahida-Jucu). Putem concluziona că ţara merge bine şi greu, în multe colţuri, chiar dacă mulţi dintre aleşii neamului, deşi nu sunt pletoşi (unii chiar au aversiune faţă de pletoşi şi toată simbolistica aferentă), se piaptănă întruna.

Dar această grăbită însemnare – în pauza dintre două fragmente de teză de doctorat – a pornit dintr-un alt motiv. Modesta căsuţă poştală (electronică) a Ligii s-a trezit burduşită de mesaje din partea cititorilor care somau şi incitau la scrierea de noi pagini de jurnal. Ca să scutesc cititorii de comentariile eufemistice specifice cronicărimii bonţidene, redau în cele ce urmează câteva fragmente din această corespondenţă:

Mădălina din Ocna Mureş ne spune că: „deschid în fiecare dimineaţă laptopul (la serviciu) cu gândul că voi descoperi noi însemnări diaristice din sânul comunităţii bonţidene, dar nimic. Cafeaua – deşi pun 2-3 plicuri de zahăr în ea – are gustul tot mai amărui, ţigările sunt tot mai înecăcioase şi viaţa fără blog e tot mai lipsită de sens şi profunzime. Vă rog, pe voi cei ce administraţi blogul şi vă smulgeţi din preţiosul timp al muncii ştiinţifice şi/sau agricole spre-a ne desfăta pe noi, cititorii, să continuaţi consemnările diaristice. Să vă dea Bunul Dumnezeu inspiraţie şi poftă de muncă pentru a ne putea ferici în continuare cu minunate rânduri şi însemnări.”

Alin din Braşov: „De la jurnalul lui Julien Green încoace nu am citit ceva mai captivant şi mai plin de învăţăminte precum este acest jurnal de Bonţida. Poate doar Jurnalul unui geniu, semnat de Dali. Aşa că vă rog să vă ţineţi de treabă şi să puneţi tastatura la lucru, mai ales acum că e vremea frumoasă şi puteţi scrie afară, la terasă.”

Sorin O. din Bucureşti: „Din biroul meu încins aflat într-un bloc cu 16 etaje în centrul Capitalei, vă mărturisesc că aştept cu nerăbdare noile însemnări şi meditaţii din cuprinsul jurnalului de Bonţida. Aştept şi un răspuns din partea Profesorului, la epistola pe care i-am trimis-o înainte de sărbătorile pascale.”

Citatele ar putea continua, ar putea fi completate de cele care conţin înjurături sau rânduri patetice, cu miros de asfalt încins, despre traiul idilic şi etno-pastoral din satul românesc nealterat de reţele de canalizare şi electricitate. Dar ne oprim aici cu promisiunea că doleanţele cititorilor vor fi luate în calcul spre a face un jurnal cât mai frumos şi mai popular, precum zicea un cititor inspirat: „N-ar strica să puneţi mai multă acţiune în el. Poate chiar o poveste de dragoste, amantlâcuri, şantaje, împuşcături şi urmăriri cu maşini. Sau, ar fi tare să infiltraţi un securist în asociaţia voastră pentru a da un plus de adrenalină rândurilor pe care le scorniţi în pauzele de lectură”. Aşa vom face!