Conferințele de vară de la Telciu, ediția I

Iată c-am avut şi prima conferinţă "telceană" care a reuşit să adune pe  malul Sălăuţei, pentru câteva zile, universitari din ţară şi din străinătate. Şi, pentru că debutul în astfel de chestiuni, este extrem de important, am ales ca seria de conferinţe "telcene" să aibă ca primă temă problema identităţii, fie ea locală, regională, naţională, etnică sau confesională.  Cu ocazia acestui eveniment, preţ de câteva zile (20 -21 Iulie, 2012) comuna Telciu a devenit centrul cultural al Ţinutului Năsăudului. Printre participanţi menţionăm: prof. univ. dr. Bernard McGuirk,University of Nottingham, conf. univ. dr. Asher Salah, University of Jerusalem, prof. univ. dr. Toader Nicoară, UBB-Cluj, conf. univ. dr. Enikõ Rüsz Fogoraşi, UBB-Cluj, profesor Nicolae Bosbiciu, Colegiul Naţional "George Coşbuc"la care s-au adăugat o serie de tineri doctoranzi şi cercetători. Cu speranţa că astfel de evenimente vor mai avea loc în Telciu, instaurându-se o tradiţie în acest sens, vă invităm să urmăriţi fragmentul pus la dispoziţie de televiziunea ASTV din Bistriţa. Filmarea a fost inclusă  în emisiunea "Satul meu EUropean"  din 22 Iulie 2012.

Fragment video de la conferinţa "Incluşi şi Excluşi. Problema identitară în epocile modernă şi contemporană" (prima ediţie) derulată la Telciu în luna Iulie a anului în curs.

Would Trotsky Wear a Bluetooth? Technological Utopianism under Socialism, 1917-1989 - Felician Velimirovici

Paul R. Josephson, Would Trotsky Wear a Bluetooth? Technological Utopianism under Socialism, 1917-1989, The Johns Hopkins University Press, Baltimore, 2010, 342 p.  

Would Trotsky wear a Bluetooth if he would have had the chance to live up the moment it was invented? Unquestionably, he would, the author assures us. After all, the father of the ‘permanent revolution’ theory has been a great technophile and a science enthusiast who was convinced not only that technology was the highest form of modern culture, the guarantee of a radios future for the proletarian paradise, but also that “the embrace of advanced technology was the path to Communism” (p. 13). Unlike his Politburo rival Stalin, who would later promote severe autarky while exaggerating the innovativeness of Soviet technology, Trotsky was enamored from the very beginning of his career with Western, particularly American technology which, he thought, although developed in a capitalist system of production, would best suit a socialist society (p. 55). Indeed, during the `20s he saw technology as a universal panacea for the innumerable ailments of the recently-born Soviet society – hunger, poverty, scarcity, illiteracy, poor medical services, and so on –, a remedy capable of bringing the Soviet workers and peasants into the modern era (p. 62).
But Paul Josephson`s latest book is not, as one may think, concerned only with the answer to the rhetorical question he provocatively addresses in the title. The aim of his contribution is much more complex and wide. By assembling seven distinctive stories regarding the technological utopianism under real, existing socialism in societies as different as the Soviet, North Korean or the East-European ones, the author explores and evaluates the place and role of technological experience as both a cultural symbol of progress and a means through which political, economical and social change has been pursued by Communist political leaders. For them, technological progress undoubtedly represented the highest form of civilization (p. 19).
Simultaneously, professor Josephson offers fresh interpretations to a number of diverse aspects of this topic, such as the unique, grim phenomena developed inside the prewar Soviet society, which enabled, within a generation, an almost medieval economy inherited by the Bolsheviks from the Tsars to be catapulted into the modern, industrial world – a world into which political leaders managed to succeed in launching nuclear missiles and space shuttles, but at the same time failed to supply ordinary citizens with their very basic needs, such as housing, food, medical care or consumer goods. While being a symbol of progress and legitimacy meant to prove the socialist systems’ superiority over its capitalist rival, Soviet technology, in the end, failed to live up the rhetoric of its political leaders who demagogically claimed, as early as Lenin’s times, that ‘technology serves the masses’: “Technology became technology for Stalin and the state, not for the sake of the worker” the author concludes (p. 56).
However, the `20s were times of extraordinary great hopes and plans for all Bolshevik leaders. The future Communist paradise of plenty still seemed possible. In spite of their political and personal rivalries, Trotsky, Bukharin, Kamenev, Stalin, Zinoviev, Pyatakov, Kirov, and many other less famous revolutionaries agreed that technology had a central place in their ambitious, even utopian, development programs. Russia’s extraordinarily backward agrarian economy had to be drastically reformed and industrialized – in a public speech held in February 1931 Stalin himself stated that “we lag behind the leading countries by fifty to 100 years” (p. 60) –, the country electrified, the illiterate muzhik had to be transformed into a highly-skilled, educated and political aware Soviet citizen. The ways and means to achieve these ambitious visions engaged not only reversed engineering and technological theft, but also purchasing Western, particularly German and American technology. Starting from the times of Lenin and until the early ‘30s, the Soviets had been engaged in an intensive technological exchange with the main advanced capitalist states. Almost all early Soviet hero projects, like Magnitogorsk, Volkhovstroi, Dnieprostroi or the Belomor Canal have been designed using Western know-how. They hired American experts and bought American technology on a massive scale: for instance, the Stalingrad Tractor Factory has been designed by the Albert Kahn Co. from Detroit, the same American firm which provided the blueprints for the main Ford plant in the United States; the model of the ‘Soviet Detroit’ has been based upon its real American correspondent; also, between September 1921 and December 1924 the Soviet government has bought a number of 500 steam locomotives from the Swedish firm Nydqvist och Holm AB and paid for them in gold, fifty-six tons to be more precise – the gap between Soviet Russia and the United States, which, for instance, had six times more kilometers of railways, had to be filled-in. However, the promised future of the bright colors and plentiful consumption never arrived.
The second chapter, “Proletarian Aesthetics: Technology and Socialism in Eastern Europe” discusses the legacy of Stalinist technologies in postwar Eastern Europe and describes the history of the Soviet technological style`s influence in such diverse countries like Bulgaria, Czechoslovakia, East Germany and Poland during the `50s. The author starts from the premise that, on technological grounds “something distinctly Soviet distinguished the countries of East Central Europe from their Western counterparts” (p. 68). Remarkably, he manages to avoid the trap to write a history of the “victors” – the Western capitalist nations – and to focus only upon the failings of the socialist “losers”. By highlighting the achievements of socialism in housing, transport, schooling and industrial development – “the socialist nations achieved remarkable success in meeting the goals of rebuilding war-torn societies in short order setting out to create egalitarian societies, and striving to provide inexpensive housing, energy, education, and medicine to all citizens” (p. 76) – professor Josephson ensures a nuanced discussion and avoids the temptation to judge socialist leaders according to Western criteria and terms of comparison. During the `70s and especially the `80s, after an initial burst of economic growth associated with the efforts to rebuild devastated societies, Eastern economies started to lag behind international standards in terms of productivity, competitiveness and safeness in environmentally terms. Then indeed, “life was gray, comrades!” (p. 79).
The third chapter offers fresh and valuable clues necessary in order to understand the main coordinates of technological development of such a unique society as the North Korean one is. From its very first days of existence, the Democratic People`s Republic of Korea followed strictly a Soviet-style – or, better-said, a pure Stalinist – pattern of evolution in terms of economic and technical progress: strict centralization and bureaucratization of almost every sphere of life, forced collectivization of agriculture driven regardless of social costs and consequences, gigantomania-stricken (in fact utopian) projects for industrial development, military and civilian Soviet-assisted nuclear programs, and so on. If, following his teacher Stalin, the Great Leader Kim Il-Sung initially declared “We should introduce all the technology superior to ours, regardless of the country it comes from” (p. 122), by the `60s the Korean Worker`s Party had already embarked on a severe policy of self-help merged with “socialism” and almost full autarky, known as the Jucheideology. An ideology which, in turn, led the country shortly to virtual isolation: this was a sharp break with the experience of the Soviet Union which, however Stalinist it may have been, “recognized the need to extract leading technology from the advanced capitalist nations for application in socialist productive relations” (p. 139). However, as in every Stalinist system, the North Korean periphery, and generally the countryside, served the center at immeasurable costs, especially in terms of human expense.
The fourth and fifth chapters, “Floating Reactors: Nuclear Hubris after the Fall of Communism” and “Industrial Deserts: Technology and Environmental Degradation” examine extensively the Soviet and post-Soviet (contradictory in essence) model of economic development and political control and its extensive social and environmental desastrous consequences. Linked by a common topic – the social and environmental costs of Soviet industrial and civil nuclear programs – their analysis is based upon massive empirical data which the author had the chance to gather during his years spent in the USSR and later Russia as a researcher. Not only the tradition in pushing forward nuclear technology generated the publicly recognized ecological nightmare of post-Soviet Russia, but also a commonly shared attitude appearently manifested by Soviet planners and engineers, an attitude which dates from the Stalin era and according to which a state of war against the elements (and nature) would ensure the future proletarian paradise of plenty (p. 225). A paradise which never came for the ordinary worker, as the next chapter, “No Hard Hats, No Steel-toed Shoes Required: Worker Safety in the Proletarian Paradise”, convincengly shows. In fact, by analyzing extensively his condition inside Soviet and post-Soviet society in a series of different settings and decades – in fact, during almost the entire twentieth century – professor Josephson manages to assemble an impressive chapter of social history. Of course, the same can be said about the last chapter, “The Gendered Tractor”, which offers some questions regarding issues of technology and gender in Stalinist Russia: the paradoxes of socialist liberation of Soviet woman and her dual role inside the classless society – to maintain the home and to be engaged in a second full-job.

…..Bienvenue pe Hall of fame - J. Manta - continuare

Ultima sâmbătă a lunii mai, o zi la fel de aşezată pe făgaşul  ei, ca majoritatea zilelor din ultimii zeci de ani, într-un loc în care importanţa  fiecăruia  este proporţională cu anonimatul său…
             O zi metodică pentru oricine doreşte să studieze clima temperat continentală buzoiană cu modificările îngrijorătoare semnalate de activiştii organizaţiilor dezvoltării durabile…
             În faţa casei pe jumătate envelopată a domnului Vasile, la o oră când cocoşii fac prezenţa  orătăniilor din gospodării, eu, domnu Vili şi domnu Dan  încercăm, pe rând, să dibuim  clopoţelul de bronz din cutia poştală. Cu el şi, pe filieră Nice, copiii lui Nice, prietenii lui Nice, răspândim undele sonore până la organul auditiv - receptor al gazdei noastre. Cu suspectă promptitudine, domnu Vasile ne întâmpină  afişând un zâmbet inexpresiv, tăbăcit în numeroasele şedinţe de partid ale tinereţilor lui revoluţionare.
             Suntem conduşi cu precaută atenţie spre micul foişor cehovian din spatele curţii în care numai oaspeţii de vază sunt  admişi. Un banner tricolor, găurit în dreptul  stemei, se chinuie să prindă  două crengi din cireşul proaspăt văruit. Îl citesc şi mă afund în nedumirirea contagioasă din jur : «Bienvenue pe Holl of  faime!». Fac rapid  inventarul lucrurilor din prima linie. Un cofrag din lemn de brad 2 m lungime pe 1 m lăţime, două mistrii, o lopată mică de infanterie, jumătate sac de ciment, o roabă de nisip şi o sticlă de vin spumos, producţie autohtonă.
 Dialogul e blocat sub presiunea incertitudinilor şi a curiozităţii făuritoare de scenarii personale. Se aude doar scrijelitul sacadat al cadrului metalic pe cărarea pietruită. Apar  primele semne ale unor evidenţe picurate meticulos de un amfitrion  hârşit la şcoala cincinalelor comuniste.
   Ne înghesuim nerăbdători ca la promoţii în jurul cofragului. Cimentul, nisipul, apa sunt aduse în amestec omogen de singura persoană ofertantă fizic. Ceilalţi aşteptăm în genunchi, gâfâind  metronomic sub efort şi emoţie persiflarea istoriei multiculturale buzoiene. Mistriile încep să excaveze tremurând materialul nemuririi noastre.
 Sprijinit în cadrul de fier al domnului Vili, domn Vasile girează extatic, ca la un ritual de iniţiere masonic acribia ucenicilor dezlănţuiţi. Timpul ne târăşte dupa el, izbindu-ne nemilos frunţile de cadranul instrumentului său de măsură cu afisaj electronic, expus pe masa din foişorul alb.
  Cofragul se umple vizibil şi zgomotos doar la intervenţiile binevoitoare ale gazdei.  Câteva lopeţi pline ochi  pun capăt supliciului prelungit al bravilor oaspeţi. Finisăm lucrarea cu grija autorului pentru  nemuritoarea lui capodopera. Tăcerea  meditativă  a pseudopersonalităţilor prezente la acest eveniment naşte deruta  în orizontul  epistemologic al lui Nice.
            Brusc, Titanicul păcii interioare, plutitor  pe marea confuzie din curtea cu un cireş este  lovit  în plin, de aisbergul vocal al gazdei :  «Domnilor, faceţi ce fac si eu!»
 Domn Vasile îşi afundă bărbăteşte  mâna dreapta, cu degetele răsfirate, în aluatul uşor întărit din cofrag. Apoi, sub proaspăta amprentă, scrijeleşte cu un cui ruginit de 12 câteva  date din CV-ul personal. Încheie amical: «Cu drag, Nihilistu».
            Ascultători, urmăm exemplul celui menit să ne ofere o continuitate culturală perenă. Totul se desfăşoară pe un fundal sonor în care cu greu poţi detecta  frânturi ale unui  dialog nelegat: «Mie îmi dau lacrimile /  E prea mult /  De ce tocmai eu /  Simt nevoia să spun ceva în engleză /  Sigur, suntem într-un spaţiu al libertăţii de expresie / Aici e un tezaur. E fondul exegezei noastre multiculturale /  Sau poate Babilonul /  Genomul uman – câtă artă / Meritaţi. Nu ştiu clar de ce, dar… /  Nu-mi pomeni acum de Antonescu /  A propos, domn Vasile, de unde vine chestia cu Nihilistu? /  Eee, tanjă mare. Aici e filozofia mea de viaţă. Prin ’79  eram maistru CTC şi am primit o comandă de trasformatoare pentru export. Răspundere mare. La micron. Mie îmi picase cu tronc o, subalternă, ţigăncuşă din blocul vecin. O pândeam de după perdea când ducea găleata la tomberonul comun, aruncându-mă pe scări cu gunoiul agonisit cu greu pentru acest eveniment. Îi ziceam Maytrei, iar ea mă înjura. Nu ştiu ce m-a apucat, dar i-am refuzam toate piesele. Motive găseam, că eram inteligent. S-a convocat urgent o şedinţă de sindicat. Ea a venit cu o găleată  plină de transformatoare pe care le-a trântit pe masă şi a strigat către mine: nihilistule! A doua zi s-a transferat la o fabrică din alt oraş. /  Domn profesor din mediu rural, văd ca-i amuţit / Citez din memorie, domn Vasile : « emoţia din supraeu… »  /   Ce-o să facem  cu  …? (arătând spre cofrag)  /  Îl pun la intrarea pe fundatură,  pe partea opusă  lu Ivan. El înfundă,  noi desfundăm. Hermeneutică pură, domnilor .“
            Mulţumit de ce vede, maistrul  nihilist desface dopul  asigurat cu leucoplast al sticlei de vin şi toarnă în paharele cu toc (« pahar cu toc » din M  Sorescu – vol. « Ecuatorul şi polii ») lichidul  doldora  de elementele  lui Mendeleev (« elementele  lui Mendeleev » din naşu, la chefuri târzii: « finule, în vinul meu sunt toate elementele din tabelul lui Mendeleev! »).
            Ciocnim  şi  privim cu întelegere  la  Nice care-şi depune în jet scurt  şi hotărât  lichidul  produs în laboratoarele  metabolismului canin  peste  o parte din biografia  necunoscută  a fundăturii noastre. 
va urma


Incluşi şi Excluşi. Problema identitară în epocile modernă şi contemporană

    Comunicat de presă

În zilele de 20-21 iulie, va avea loc la Telciu şi la Năsăud Conferinţa Internaţională cu titlul: Incluşi şi excluşi. Problema identitară în epocile modernă şi contemporană/Included and Excluded. The Identitary issue during the Modern and Contemporary Times. Organizată de către Seminarul de Antropologie Istorică din cadrul Institutului de Istorie Naţională din Cluj cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Comunei Telciu şi în parteneriat cu Muzeul Grăniceresc Năsăudean, această conferinţă propune o serie de comunicări ştiinţifice pe tema construirii identităţilor naţionale, regionale, locale, confesionale etc. Dintre invitaţi meţionez: Prof. univ. dr. Bernard McGuirk, University of Nottingham, lect. univ. Asher Salah,  Bezalel Academy of Arts, Jerusalem,  Prof. univ. dr. Toader Nicoară, Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, prof. univ. dr. Doru Radosav, Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Prof.univ. dr. Ioan Haplea, Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, Conf. univ. dr.Enikõ Rüsz Fogoraşi, Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Uroš Tomić, University of Belgrad, Milan Miliković, Institute for Literature and Arts, Belgrad, profesor Nicolae Bosbiciu, Colegiul Naţional “George Coşbuc” Năsăud şi o serie de doctoranzi şi tineri cercetători din mediul universitar clujean.
În alegerea comunei Telciu şi a Năsăudului ca spaţiu de desfăşurare a acestui eveniment au contat o serie de argumente pe care încerc să le expun sumar în rândurile următoare. Este vorba, în primul rând, de tradiţia intelectuală a ţinutului Năsăudului ce a culminat în perioada interbelică prin revista „Arhiva Someşană” şi cărturarii grupaţi în jurul acesteia. Pe de altă parte, pledoaria marelui cărturar Adrian Marino pentru crearea unei alternative la „cultura oficială”, instituţională, emanată de diferite centre, a inspirat iniţierea acestui eveniment. Şi, nu în ultimul rând, sprijinul primit din partea Primăriei şi Consiliului Local al Comunei Telciu, precum şi dorinţa de colaborare a conducerii Muzeului Grăniceresc Năsăudean.
Pentru mai multe detalii se poate consulta programul prezentat mai jos.

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...


Translate this blog