Nu lăsați săracii să se înmulțească!

Deși există atîta văicăreală în jur, la toate nivelele, legat de scăderea natalității și față de condițiile înfiorătoare în care trăiesc mii de copii, în România indemnizația pentru creșterea copilului nu este accesibilă oricui. Probabil de teama că dacă un astfel de venit ar fi garantat oricărei mame, indiferent dacă a fost angajată sau nu, ar stimula „sărăcimea” să se înmulțească și mai mult. Se bagă la înaintare principiul contributivității, n-ai plătit înainte, ciuciu indemnizație pentru creșterea plodului, că nu e corect, că nu sunt bani, asta deși, pînă recent, au funcționat politici de stimulare a înmulțirii celor cu venituri mult peste medie (adică de la aproximativ 14. 000 lei în sus). Și mă refer la faptul că pînă la reintroducerea recentă a plafonului pentru astfel de indemnizații, am avut cazuri de părinți care încasau zeci de mii de euro lunar, deși contribuțiile lor fuseseră plafonate din 2012 pînă în ianuarie 2017 la nivelul a 5 salarii medii brute pe lună (aproximativ 14.000 lei). Cînd vine vorba de media mainstream, au predominat și predomină materialele revoltate de nedreptatea făcută prin plafonarea indemnizației sau cele despre mame asistate social cu 2-3 copii, care trăiesc din alocații și nu vor să muncească.
          Pentru mamele cu venituri mult peste medie, care fără plafonarea recentă ar fi beneficiat în continuare de indemnizații de mii de euro, s-a găsit înțelegere și compasiune, s-au evidențiat sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru nașterea și creșterea unui copil, modul în care-i este afectat traseul profesional etc. Pentru cele din straturile jos, cu venituri minime și mai ales față de cele neangajate, beneficiare de ajutor social, compasiunea și înțelegerea au fost înlocuite cu predici despre responsabilitate, îndemnuri la muncă, aluzii deloc subtile vizavi de profilul moral îndoielnic al acestora și chiar reproșuri directe de genul: „De ce faceți copii dacă n-aveți bani să-i creșteți?” În cazul celor din urmă dificultățile creșterii unuia sau mai multor copii, mai ales cînd veniturile și condițiile de trai sunt precare, au fost puternic umbrite de revolta morală și scîrba față de sărăcime și defectele morale atribuite acesteia. Desigur, în unele cazuri s-a mai strecurat nițică milă și condescendență, în special față de cei mici, ființe nevinovate și condamnate la un trai într-o familie nu tocmai ok. De parcă doar nivelul veniturilor fac demne de înțelegere și compasiune depresiile, dificultățile și bulversările prin care trece o mamă.
      La radio mai aud din cînd în cînd spotul care recomandă alăptarea la sân a nou născutului minim 6 luni și cel care recomandă părinților să petreacă cît mai mult timp cu copii, pentru sănătatea emoțională a acestora. Cum poate o mamă care nu beneficiază de acea indemnizație să facă toate acestea, să-și permită o nutriție adecvată pentru a asigura nou-născutului o alimentație sănătoasă, când sursele de venit sunt alocațiile (200 de lei în primii 2 ani) și venitul minim garantat (142 lei/lună)? Haine schimbate constant, scutece, spălat la cur cu apă caldă, căldură pe timp de iarnă?
      Traiul unui adult necesită cheltuieli care depășesc cu mult 142 lunar, d-apoi cel al unui prunc în primii ani de viață, iar micile pansamente filantropice ocazionale, oricît ar umezii ochii și sufletele binefăcătorilor și martorilor, nu țin loc unui program public de susținere a mamelor (părinților) în primii ani din viață ai nou-născuților, așa cum pretinde Codul Familiei din care citește ofițerul de stare civilă la oficierea căsătoriei cînd le explică părinților și celor de față cum susține statul familia. Tratamentul față de mamele fără venituri sau cu venituri foarte mici dau măsura unei societăți în ansamblu, precum și a politicilor gândite și aplicate de cei cocoțați în fruntea statului.

„Ionela are trei copii şi 31 de ani. Nu a lucrat nicio oră până acum şi nici nu crede că o va face vreodată. Trăieşte din alocaţiile copiilor şi din ajutorul social primit de ea și de soț: undeva la 1.300 de lei pe lună.

„Nu ne primește numai cu cinci clase cum am eu, nu mă primește nimeni și așa stăm... cum putem. La nemți iar nu pot să mă duc că n-am cu cine să las copiii”, spune femeia.

Ea nu muncește în folosul comunității pentru venitul de la stat pentru că are copii mai mici de 7 ani, iar legea îi permite să stea acasă. Beneficiază de acest sprijin de opt luni. Puțin, dacă o comparăm cu vecinii din cartier.

- De câți ani aveți ajutorul social?

- Eu mai știu de câți ani?! De mult, de vreo 4 - 5 ani.

- Câți aveți?

- 24.

- Și ați încercat să vă găsiți de lucru?

- Nu pot eu să mă duc la lucru pentru că n-are cine să-mi șadă cu ai mei.”

P.S. Digi 24 devine un canal tot mai toxic, un stindard al ipocriziei celor care hăituiesc sărăcimea care ciupește pe merit sau „ne-merit” din fondurile publice, dar trec lejer cu vederea hoția sistematică a marilor evazioniști fiscal, a investitorilor și afaceriștilor cu conturi prin paradisuri fiscale și cu cu buzunarele mufate direct la ajutoarele de stat.
       Ajutoarele de stat de milioane de euro date unor companii precum Orange, Vodafone sau Leoni sunt văzute ca investiții necesare binelui public, în timp ce un copil este văzut ca o investiție în viitorul societății doar dacă nu se naște într-o familie de sărăcani, că nașterea într-o astfel de familie îi aduce automat stigmatul de potențial asistat social/infractor etc.

John Locke și săracii

sursa foto: Wikipedia

Trufașa ignoranță care domnește deșănțat în spațiul public cînd vine vorba de istoria liberalismului și de profuzimile ascunse ale acestei ideologii, ne determină să inaugurăm o nouă rubrică: „Ce nu se zice despre liberalism?” Se recomandă în special vocilor zgomotoase și redundante care se revendică de la această tradiție politică și economică, precum și celor care, din lene, neștiință sau alte motive, văd în liberalism soluția cea mai umană și mai generoasă pentru societate. Pentru că timpul nu ne permite și mai ales pentru că alții au documentat mult mai bine viziunile și ideile complexe ale marilor gînditori liberali, ne vom folosi cu precădere de munca lor, din care ne propunem să oferim spre lectură publicului fragmente elocvente despre latura întunecată a liberalismului.

În această săptămână începem cu unul dintre greii liberalismului european, John Locke (29 august 1632 - 28 octombrie 1704), despre care aflăm din pagina românească de Wikipedia că „a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate și epistemologie. Locke este figura emblematică a celor trei mari tradiții de gândire aflate în centrul spiritualității epocii moderne. (…) În politică, Locke combate absolutismul și tirania, apără libertatea și dreptul, vede în puterea legislativă forța supremă. Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă și cea federativă, care are menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară. Dacă guvernul, reprezentanții și monarhul își depășesc mandatul, atunci poporul trebuie să intervină și să-și exercite singur suveranitatea. Cine încalcă legea și știrbește din drepturile poporului, se pune în stare de război cu acesta, și revoluția este în acest caz o armă de apărare, un rău necesar.” Despre John Locke, dacă v-ați școlit în postcomunist, ați putut afla multe lucruri frumoase și cît de importante sunt ideile lui pentru lumea noastră de azi, atentă la sfințenia proprietății private și la drepturile politice ale cetățenilor. Însă, foarte probabil, ce nu vi s-a spus și nu cunosc/recunosc fanii și succesorii săi, e că aceste drepturi și libertăți se referau doar la cetățenii bogați și albi, pentru restul avea cu totul alte gînduri și planuri. În acest sens, vă prezentăm un fragment elocvent dintr-o lucrare monumentală, recent tradusă la editura clujeană Tact:

Cocaină și bere la pet

Spune-mi cu ce te droghezi, ca să-ți spun din ce clasă socială ești și cam ce nivel de trai ai! Că fumezi tutun sau marijuana, tragi pe nas cocaină, bagi pastile, timbre, bei alcool, iei Xanax sau te injectezi cu heroină, tot în categoria consumatorilor de substanțe psihotrope și psihoactive poți fi încadrat, însă doar consumul anumitor substanțe îți poate afecta profilul moral și caracterologic în ochii semenilor. Cocaina, pastilele și alte substanțe scumpe, accesibile doar în anumite cercuri și la anumite costuri, nu te fac automat să pari un netrebnic, viciat moral. Din contră, pot chiar să-ți atragă o aură de excentricitate, să fie un semn al succesului și realizării, plus al apartenenței la categoria învingătorilor. Dacă bagi alcool și țigări ieftine e bai mare cu tine, e semn că puți a sărăcie , lene și iresponsabilitate. A lipsă de respect de sine sau a incapacitate/lipsă de voință de a-ți depăși condiția sau împlini potențialul.

Dar mai mult decît substanțele în sine, clasa socială, ocupația și descendența te pot încadra în categoria consumatorilor cool, excentrici, open-mind, creativi sau în categoria rataților, a „drogaților”, leneșilor și a parazițiilor vicioși. Una e să porți un costum de 500 de coco sau niște straie vintage, croite de un artist independent, să lucrezi în sectorul bancar sau în industriile creative și să tragi pe nas cocaină, să bagi pastile sau să lingi timbre prin cluburi de fițe sau prin apartamente de lux, la party-uri private și alta e să sufli un deț într-o crîșmă de sat, să bagi un pet de bere ieftină în miezul zilei, lîngă o betonieră, pe un șantier și să fumezi țigări ieftine, poate chiar penale, îmbrăcat ordinar, poate chiar sărăcăcios și lucrînd cu ziua, la negru sau pe salariul minim. Mai mult, dacă ești din prima categorie poți chiar consuma produsele specifice celor din a doua categorie și tot ieși bine ca percepție publică. Ești un tip/o tipă deschis/ă, excentric/ă, fără aere, un demofil chiar. Dacă ești din a doua categorie și-ți pică sub nas niște coca, tot prost ieși, că e semn că ești ahtiat după, disperat să bagi orice și chiar iresponsabil, că de banii ăia ai putea să cumperi ceva la copii sau să te înscri la un curs de dezvoltare personală și/sau recalificare.