Țuhaus sau despre drepturile și viața celor de după gratii

Țuhaus, cu și de : Vlad Bălteanu, Mișa Dumitriu, Alexandra Horghidan, Andrada Lăutaru, Lorand Maxim, Alexandru Potocean, Andrei Șerban, Alexandra Voivozeazu
producători: Reciproca, Asociația ADO, MACAZ Teatru Bar Coop

Articolul 22 din Constituția României specifică următoarele:

1. Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

2. Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman ori degradant.

3. Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Există, totuși, în România mii de cetățeni în cazul cărora aceste drepturi nu sunt respectate: bolnavi psihic, bătrîni, persoane fără adăpost, copii din centrele de plasament, angajați full time ce trăiesc sub pragul sărăciei etc. Pe lîngă aceștia, există o mare categorie în privința cărora o bună parte din societatea activă, zgomotoasă și preocupată de respectarea legilor, a drepturilor și a principiilor statului de drept, consideră că nu merită/nu e necesar să le fie respectate drepturile constituționale. Aceștia sunt pușcăriașii, categorie tot mai consistentă de cetățeni români, a căror cerințe vizînd condiții decente de detenție și protestele recente (2016) inițiate în acest sens, au stîrnit disprețul și furia punitivă a unui număr mare de cetățeni activi. A pretinde condiții decente de detenție stîrnește nu doar reacții whataboutiste de genul „la noi se moare în spitale, iar tu nu mai poți de grija unor pușcăriași,” ci și predici nesfîrșite despre cum aceștia nu merită nici condițiile actuale, trebuind schingiuți sau măcar ținuți în mizerie și foamete, pentru „a se învăța minte.” Nu că nu ar fi deja așa în multe penitenciare.

        În România se încalcă sistematic drepturile acestor cetățeni, o spun numeroase rapoarte și o dovedește lungul șir de procese pierdute la CEDO în fața deținuților „reclamangii”. O spune și faptul că la sfîrșitul lunii aprilie, CEDO a suspendat judecarea dosarelor care denunță condițiile inumane din închisori pentru o perioadă de șase luni, pentru că acestea sunt repetitive, derivînd dintr-o problemă sistemică, și ar duce la plăți de milioane de euro daune de către statul român. Însă, în această perioadă statul trebuie să prezinte un plan clar și coerent de măsuri pentru rezolvarea acestor probleme. În acest sens, dacă proiectul de grațiere a unor categorii de deținuți a eșuat în debutul acestui an, datorită protestelor de stradă, în Octombrie a intrat în vigoare Legea 169/2017, a recursului compensatoriu, în baza căreia se scad cîte 6 zile de închisoare pentru fiecare 30 de zile de detenție în condiții improprii, ceea ce a dus la eliberarea deținuților fără niciun fel de selecție în funcție de condamnări, cei cu pedepsele cele mai grele fiind principalii beneficiari. Prin aceasta, statul a admis oficial că deținuții sunt închiși în condiții necorespunzătoare și în afara normelor minime de tratament carceratoriu uman. În fapt, această situație a fost recunoscută de mai multă vreme, de la proiectele de grațiere ale ministrului Robert Cazanciuc și, mai apoi, cel al ministrei tehnocrate, Raluca Prună. Dar cum de un astfel de proiect ar fi beneficiat și o parte din politicienii condamnați pentru diferite infracțiuni, propunerile de grațiere, cu ajutorul presei, au stîrnit largi proteste în rândul societății civile. Iar reacțiile la astfel de idei, mai ales cînd erau vehiculate de politicieni pesediști, au scos la iveală nu numai o nestăvilită poftă de nerespectare a mult clamatelor drepturi ale omului și drepturi constituționale în cazul deținuților, ci și la o veritabilă isterie față de pericolul reprezentat de cei încarcerați.

       În acest context a picat, la începutul acestei luni, spectacolul de debut al tînărului regizor Claudiu Lorand Maxim, Țuhaus, parte a proiectului mai amplu, purtînd același nume și descris de autori ca fiind un „proiect de teatru documentar și jurnalism care adresează problema condițiilor de detenție din România și felul în care aceștia le contextă.” Pe scurt, un proiect despre revoltele din penitenciare și formele de protest (rezistență?) ale deținuților încarcerați în condiții mai apropiate de imaginea lagărelor de concentrare a unor regimuri de tristă amintire, decît a unor penitenciare aparținînd unor societăți democratice pe care ne străduim să le imităm/ajungem din urmă. Bazat pe o muncă de documentare complexă, dusă pe mai multe direcții – interviuri cu șefi/foști șefi de penitenciare, inteviuri cu Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, cercetarea presei din perioada tranziției și a modului în care au fost reflectate protestele din ultimii 27 de ani, studierea legislației referitoare la condamnări și condiții de detenție, intervriuri cu foști deținuți etc. - în principal de către regizor și jurnalista Andrada Lăutaru, spectacolul aduce în fața publicului povestea lui Vlad Bălteanu, fost deținut „reclamangiu” care a cîștigat deja cîteva procese împotriva statului român și care își joacă propria poveste alături de doi „grei” ai scenei independente din România, Alexandru Potocean și Andrei Șerban. Îndrăzneala de a invita un fost deținut să-și spună și joace povestea pe scenă a fost inspirată, „actorul” Vlad Bălteanu fiind cît se poate de convingător, lejer și versat în arta de a improviza, după cum am putut observa din reprezentația de la Cluj din cadrul festivalului Temps d'Images. Interacțiunile cu cei doi actori profesioniști, care-i susțin povestea și prestația, nu lasă prea multe indicii în privința lipsei pregătirii într-ale actoriei.

        Spectacolul, așa cum este construit, reflectă patru fațete importante ale problemei abordate. În primul rînd, prin chiar personajul și actorul principal, povestea nefericită a multora dintre tinerii antreprenori ambițioși ai postcomunismului și ușurința cu care cineva, mânat de fantasma prosperității rapide, se poate trezi nu doar sărăcit/falimentat, ci și închis, cu puțin exces de zel și cu puțină neglijență din partea puterii judecătorești. La douăzeci și ceva de ani, într-o societate îndopată euforic cu poveștile de succes ale capitalismului, în care se combină o mînă de bani, o idee inspirată și curajul de a risca, dacă n-are tăticu/mămica banu' gros să pornești/preiei un biznis de succes, ai varianta să stai fraierește pe tușă, slugărind altora pentru mărunțișul presupus de salariul lunar sau varianta pornirii unei afaceri proprii, în perspectiva deloc ferită de riscuri, a depășirii rapide a condiției. Vorba lui Tatae de la BUG Mafia, „e așa cum a fost și cum va fi întotdeauna pentru totdeauna pe stradă contează suma (…) nu mai vrea nimeni să muncească acum pe 50 de parai (…) nivelul de trai trebuie să ți-l furi.” Povestea lui Bălteanu se petrece în Bucureștiul anilor 2000, cînd manelele încep să acompanieze hip-hop-ul în cântarea/ilustrarea modelului de reușită rapidă și riscantă în condițiile tranziției. Una din multele povești de stradă ale Bucureștiului.

       O altă fațetă pe care o reflectă povestea, e viața de penitenciar mizerabil și supra-aglomerat, la pachet cu o prezentare succintă a formelor de protest individuale și colective la care recurg deținuții. De la incendieri de paturi și refuzul hranei, pînă la auto-mutilări și expedieri continue de scrisori către diferitele autorități ale statului. Vă las să le descoperiți pe parcursul spectacolului.

        În al treilea rînd, spectacolul reflectă situația foștilor deținuți după eliberare, mai precis, dificultatea de a-și găsi un loc de muncă și de a-și reface viața. Stigmatul penitenciarului condamnă un fost deținut la ani de oprobriu public și, în unele cazuri, la munci mult sub pregătirea și experiența sa. Pușcăria te face un mostru pentru cei din jur, o anomalie a umanității, imprevizibil și gata de noi infracțiuni. 

        Nu în ultimul rînd, spectacolul prezintă și perspectiva celor cocoțați periodic în funcții cu putere de decizie asupra vieții și calității vieții semenilor, adică a celor de la vîrful sistemului de justiție, prin punerea în scenă a unui interviu luat fostului ministru al justiției, Robert Cazanciuc, cîndva avocat al necesității unei legi a grațierii pentru a scădea numărul deținuților prin eliberarea celor cu condamnări mărunte și care nu reprezintă pericol social. Jucat magistral de Andrei Șerban, fostul ministru dă frâu liber fanteziei implementării modelului penitenciar american, adică soluționarea crizei supra-aglomerării și a condițiilor proaste din închisorii, prin construirea de penitenciare private și prin cooptarea privaților în administrarea acestui sector. Intersectarea punitivității cu marele biznis a dus SUA în postura de lider global în materie de număr de deținuți, depășind inclusiv China. Mai multe despre acest aspect găsiți aici.

      Avînd în vedere atît miza chestiunii condițiilor de detenție în raport cu solicitările celor de la CEDO, cît și vehemența cu care deținuții și foștii deținuți sunt expediați în zona sub-umanului de mulți dintre semenii noștri, spectacolul oferă o perspectivă informată asupra situației, depășind isteriile și oportunismele specifice multora dintre cei care s-au exprimat asupra chestiunii. Prin urmare, este cu atît mai recomandată nu doar vizionarea sa, ci facilitarea contactului cu un public cît mai larg și mai divers, dincolo de „bastionale civilizației” din București și Cluj.

100 de ani de la Revoluția Rusă - Vladimir Borțun

„Nu trebuie să fii marxist ca să înțelegi că Revoluția din Octombrie a făcut pentru drepturile sociale ce-a făcut Revoluția Franceză pentru drepturile civile: le-a adus în prim-plan, a dat avânt oamenilor de pretutindeni să lupte pentru ele și a pus presiune pe clasele conducătoare din alte țări să le conceadă de teama răspândirii revoluției. Sunt drepturi de care se bucură inclusiv fanaticii anti-comuniști de azi, însă istoriografia și presa mainstream au reușit să eludeze acest fapt totuși banal pentru orice istoric onest.
       Au eludat și faptul că revoluția de acum o sută de ani a fost printre cele mai puțin sângeroase din istorie, mai puțin violentă decât cea Americană ori cea Franceză. Dar în cazul lor, discursul dominant face doct distincția între violența pe care au presupus-o (un rău necesar) și moștenirea pe care au lăsat-o (luminoasă). Aceasă distincție brusc nu se mai aplică în cazul Revoluției Ruse, care e redusă la dimensiunea sa violentă, una complet nejustificabilă, evident; violența e justificabilă doar în instaurarea regimurilor liberale.
       Firește, pentru acest discurs dominant, revoluția devine cauza directă și necesară a totalitarismului stalinist, ba chiar și a celui fascist. Distincția care se face îndeobște între Revoluția Franceză în sine și Teroarea iacobină iarăși nu se mai aplică aici. Stalin e consecința logică a lui Lenin, deși toate ideile celui din urmă despre controlul democratic al economiei, stăvilirea puterii și privilegiilor birocrației, sprijinirea revoluției la nivel internațional, democrația internă a partidului, libertatea artistică etc. degenerează complet sub Stalin pe fondul izolării internaționale a țării. Altminteri, de ce a trebuit să-i lichideze pe mai toți comuniștii care nu muriseră în Războiul Civil și încă luptau pentru acele idei?
       Sunt multe alte mistificări despre Revoluția din 1917 care denaturează modul în care ne raportăm azi la ea. Oare de ce sunt însă propagate și azi, un secol mai târziu? De ce narațiunea dominantă rămâne atât de reducționistă? De ce un eveniment de-acum o sută de ani trezește atâta fervoare propagandistică? Pentru că, în contextul celei mai grave crize a capitalismului în decenii, e vitală discreditarea oricărei idei de transformare sistemică. E vitală impunerea ideii că orice alternativă la capitalism sfârșește inevitabil în teroare politică și faliment economic. Faptul că până și un reformist timid ca Jeremy Corbyn a fost făcut în toate felurile de presa mainstream ar trebui să ne dea tuturor de gândit” scrie succint pe facebook Vladimir Borțun și n-avem cum să nu-i dăm dreptate.

       Cei care trăiți în București și vreți să aflați mai multe despre revoluția rusă, altele decît comentariile bășinos-teziste, pline de omisiuni și răstălmăciri, din media mainstream, sunteți poftiți diseară la Macaz-Bar Teatru Coop pentru discuții, vizionare de film și lansarea ultimului număr al Gazetei de Artă Politică, dedicat centenarului revoluției:

”Pe 7 noiembrie se împlinesc 100 de ani de la Marea Revoluție din Octombrie - preluarea puterii în Rusia de către soviete.
MACAZ - Bar Teatru Coop. propune o serie de evenimente cu ocazia centenarului:
• Cercul de film politic: „Octombrie” de Serghei Eisenstein
Filmul, realizat în 1927, la aniversarea a zece ani de la revoluție, își propune să rezume istoria revoluției ruse, de la Revoluția din Februarie, distrugerea statuii țarului și instalarea guvernului provizoriu, până la preluarea puterii de către bolșevici, care împlinesc imediat principalele deziderate ale revoluției: ieșirea din primul război mondial și reforma agrară.
• Discuție și lansare Gazeta De Artă Politică #19: Artă / Gen / Revoluție
Numărul cuprinde materiale analitice, critice, istorice despre contributiile revolutiei sovietice la emanciparea de gen si sexuala, respectiv la teoretizarea si elaborarea artei politice de stanga.
• Discuție Critic Atac
Colectivul propune o discuție despre acțiuni, discursuri și texte esențiale, oameni cheie din vremea Revoluției, cum e ea rememorată acum sau, mai precis, în câte feluri se încearcă încă îngroparea memoriei acestui eveniment unic.

Apel pentru înscrieri: Școala de vară de la Telciu, ediția a 2-a

      (De)Localizând Europa: Estul, Celălalt și Ruralul

                                        Telciu, Bistrița-Năsăud

                                           13-20 August 2017

Ediția din acest an a Școlii de vară de la Telciu se concentrează asupra poziționalității istorice, sociale și economice a periferiei și ruralității, în contextul ideii unei Europe în schimbare. Ce istorii diferite pot confrunta valurile recente ale izolaționismului și protecționismului, creșterea Europei etno-naționaliste și a ideilor polarizatoare ca „Europa cu două viteze”, precum și intruziunea continuă asupra bunurilor comune, resurselor naturale și economiilor de subzistență? Cum redefinesc „Estul”, „Sudul” și „Ceilalții” Europei, inclusiv ceilalții ei interni și coloniali, sensul Europei? Școala de vară de la Telciu este interesată în a prioritiza și a documenta diferitele răspunsuri ale istoriilor locale date modelelor globale, moștenirilor imperiale și planurilor de stat, conectând localitatea Telciu cu proiecte semnificative de modernizare și istoriile regionale și internaționale ale participanților la această ediție.

Școala de vară de la Telciu se adresează tuturor celor interesați de problematicile abordate și de activitățile cuprinse în program, indiferent de vîrstă sau studii.

Taxa de participare

• accesul este gratuit pentru cursanții din România și Republica Moldova.
• 50 de euro pentru cursanții din afara Uniunii Europene și din țările membre ale UE cu venitul minim garantat sub 500 de euro pe lună.
• 100 de euro pentru cursanții din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.

Înscrierea asigură

• Accesul la toate activitățiile.
• Se asigură loc de campare, cu acces la WC și duș. Gratuit.
• Se intermediază cazarea la săteni în limita locurilor disponibile.
• Beneficiază de reducere la restaurantul ”Hovrea”, 3 mese pe zi costînd 35 lei/aproximativ 8 euro.

Pentru a aplica la Scoala de Vară de la Telciu, ediţia 2017, vă rugăm completati formularul de pe site-ul nostru: http://centrulpentrustudiereamodernitatiisialumiirurale.ro

Pentru înscrierile la cele 4 ateliere adresate copiilor și tinerilor din Telciu și din localitățile învecinate (elevi de ciclu gimnazial sau liceal, studenți, absolvenți de liceu sau școală profesională etc.) vă rugăm să ne scrieți un mesaj accesând secțiunea ”Contact” de pe acest site, iar în mesaj să specificați numele, vârsta și atelierul sau atelierele care vă interesează. Cei din Telciu au și posibilitatea de a se înscrie luând legătura cu doamna profesoară Mihaela Vlașin de la Liceul Tehnologic. Având în vedere că atelierul „Ghid imaginar al Telciului” (atelier de teatru dedicat elevilor din comuna Telciu și localitățile învecinate, vîrsta 10-14 ani) coordonat de Claudiu Lorand Maxim și Silvana Râpeanu urmează să înceapă de la 3 Iulie 2107 și să dureze până în 11 august, vă recomandăm să vă înscrieți până la data de 1 iulie. Pentru restul atelierelor, termenul limită de înscriere este 1 August.

Programul din acest an cuprinde: 14 cursuri; 4 ateliere (teatru, film documentar și desen narativ + modelaj în lut) pentru copiii și tinerii din Telciu și din localitățile învecinate; două spectacole de teatru; 5 seri de proiecții de film; lansări de cărți și reviste; dezbateri și excursii. Mai multe detalii despre conținutul acestei ediții puteți găsi accesînd secțiunea Școala de vară de la Telciu de pe site-ul nostru: http://centrulpentrustudiereamodernitatiisialumiirurale.ro

Pentru întrebări și lămuriri vă stăm la dispoziție pe pagina noastră de Facebook sau la adresa de e-mail modernitateruralitate@gmail.com

1. Organizator

Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale

2. Finanțatori

Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Primăria și Consiliul Local ale comunei Telciu

3. Parteneri

Institutul de Sociologie al Universității Albert-Ludwigs din Freiburg, Germania; Liceul Tehnologic Telciu; Cinemobilul; Reciproca; Reactor de creație și experiment; Macaz. Teatru-Bar-Coop; Cooperativa Gusti

4. Parteneri media

Observator Cultural, CriticAtac, Transindex, Platzforma, Gazeta de Artă Politică, Prăvălia Culturală, Bistrițeanul, Observator BN, Bistrița Express, Ardeleanul.info, Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni

Hai să băgăm Telciu în Cartea Recordurilor

foto: ObservatorBN

După cum bine știți, Bistrița-Năsăud a intrat în febra recordurilor, parcă vrînd să arate că nu doar la București sau în alte mari orașe ale țării se poate organiza/face cel mai mare ceva din lume. Prin urmare, ca să batem trendul cît e cald, profitînd de desfășurarea celei de-a doua ediții a Școlii de vară de la Telciu, propun și eu organizarea cîtorva acțiuni similare prin care Telciu să intre în cartea recordurilor, măcar pînă se trezesc alții să ne sufle poziția. Propun mai multe categorii, ca să fim siguri că nu-i punem degeaba pe drumuri pe reprezentanții Cărții Recordurilor, chiar dacă știu deja drumul către acea parte a lumii, măcar pînă la Năsăud:
- cel mai mare număr de oameni cu doctorat la purtător (plagiatorii nu se numără) adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de oameni cu doctoratul neterminat adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de absolvenți de studii superioare fără loc de muncă și fără perspectiva profesării în domeniul pentru care s-au pregătit, adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de antropologi și sociologi adunați într-un bar de sat sau, opțional, în jurul unui cazan în care se pregătește o tocană după o rețetă străbună, cum nu găsești nicăieri altundeva. Adică cu mai mult cimbru și pătrunjel decît în alte locuri. Și cu paprică din belșug.
- cel mai mare număr de progresiști (de toate nuanțele, inclusiv progresiști care sunt de fapt reacționari) adunați în jurul unei bărbînțe cu brînză frămîntată cu sare și acoperită cu un strat de două degete de untură de porc, ca să reziste pînă după Crăciun. Bărbînța cu brînză ne-o dă Victor Teodor Hovrea, numai noi să fim de-ajuns.
- cel mai mare număr de oameni adunați într-un sat ca să încingă un joc popular (cu ceterași care să cînte live sau cu un laptop conectat la o stație și niște boxe bune) fără să fie îmbrăcați în straie populare și fără să știe juca.
Eu zic că avem de unde alege. Aștept înscrierile, cu specificarea categoriei/lor pentru care optați. Rog seriozitate maximă, pe cît posibil.
Later edit:
Adina Mocanu a adus în discuție ideea discriminării celor de la litere, așa că mă văd nevoit să adaug o lămurire. Departe de noi gîndul excluderii și discriminării anumitor categorii de absolvenți, dar față de literați și etnologi avem o îndreptățită rezervăr, de frică să n-o dea în sămănătorisme, reverii pastorale, pasteluri și lălăieli nostalgic-idilice despre traiul rural, de altă dată sau prezent. Totuși, orice om de bună credință, cu sau fără doctorat, cu sau fără pregătire de specialitate, poate constata că în afară de punctul 4, există opțiuni pentru foarte multă lume. Așa că haideți la record. Să arătăm lumii că și recordurile se pot naște la sat, nu doar eternitatea și răscoalele țărănești. Nouă, telcenilor, mai dragi decît tradițiile tradiționale, ni-s dragi doar recordurile, jinarsul de poame, tocana de hribe și brînza iute, bine frămîntată și conservată!

Dezbatere despre drepturile angajaților și condițiile de muncă și salarizare din România

În timpul protestelor recente ale angajaților de la Leoni Bistrița și Draxlmayer Satu-Mare s-a recurs din nou la eternul șantaj cu mutarea liniilor de producție din România în țări cu forță de muncă mai ieftină și mai dispusă să accepte volum mare de muncă și condiții mai apropiate de ideea de sclavie decît de ideea de muncă în condiții demne. În cazul bistrițenilor, „pericolul” a fost vînturat de însuși prefectul județului, mai îngrijorat de profitul și producția investitorului german, decît de traiul și situația cetățenilor pe care pretinde că-i reprezintă.

       În acest context, o discuție despre Codul Muncii, drepturile angajaților, condițiile de muncă și salarizare, se impune. Prin urmare, în cadrul acestei ediții a Școlii de vară de la Telciu, ca prefață la proiecția documentarului franțuzesc „Merci Patron!” (2015, regizat de Fr. Ruffin), despre mizeria și deznădejdea lăsate de relocarea unei fabrici din Franța în Polonia, intenționăm să organizăm o astfel de discuție la care sunt invitați să participe, alături de invitații și cursanții acestei ediții, localnicii din Telciu și din împrejurimi, în special cei care au lucrat/lucrează la Leoni sau au trecut/trec prin situații similare. Pe de altă parte, pentru ca să nu cădem în urechisme și vorbit în necunoștiință de cauză, ar fi binevenită participarea unei/unor persoane care au cunoștiințe aprofundate despre Codul Muncii, legislația europeană din domeniu și alte aspecte importante pentru a oferi o bază temeinică discuției. În acest sens, dacă sunt persoane care se simt în stare să se înhame la un astfel de demers, îi invităm să ne contacteze la adresele de mail: modernitateruralitate@gmail.com sau valer_cosma@yahoo. Com.

      Avem în vedere o discuție de aproximativ o oră, cu un moderator și un invitat, discuție care să includă și intervențiile din public. Pentru că știm că o astfel de tematică necesită un timp mai lung pentru dezbatere, discuția poate fi reluată după proiectarea filmului documentar, pornind tocmai de la cazul care constituie subiectul acestui documentar și continunînd cu situația angajaților din România. Se asigură cazare, masă și decontarea cheltuielilor de transport către Telciu și înapoi.

Gala premiilor Acta Musei Plagiensis

         

Deși lupta a fost destul de strînsă, într-un final urmăritorii noștri au decis cine merită (cu vîrf și îndesat, credem noi) trofeul „Obrazul Gros” acordat de publicația noastră. Trofeul merge la domnul Gabriel Oprea, care este mai mult decît un simplu plagiator și impostor agramat. Domnia sa este un veritabil ctitor de școală plagiaristică, patron de rețea transpartinică, academic-securistică, care și-a adus și își aduce în continuare într-o manieră covîrșitoare aportul la modelarea, manipularea și jefuirea sălbatică a societății românești. Oamenii săi sunt peste tot, în instituții cheie, în presă, pe unde cum. Inclusiv în redacția noastră. A ctitorit și Academia de Studii de Securitate Națională, veritabilă hazna a securisticii, plagiaristicii și imposturii universitare autohtone. A profesat, a coordonat alte plagiate, și-a aranjat progeniturile și apropiații, a împărțit posturi, fonduri și izmene militărești împopoțonate cu grade și pensii grase. E un veritabil Dumnezeu al parvenirii și imposturii. Pentru că am repetat cam des (și totuși insuficient!!!) termenul impostură, să încheiem această alocuțiune prin a felicita cîștigătorul, a-i înmîna trofeul și a-i ura cîți mai mulți ani. Cu executare!
Trofeul va fi înmînat de către doamna Ecaterina Andronescu și va fi amplasat în holul Academiei de Studii de Securitate Națională (sau cum dracu-i zice).
             Locul doi, cu numai trei voturi în urma cîștigătorului, este ocupat de Laura Codruța Kovesi. Conform comisiilor avizate, contribuția ei în domeniul plagiaristicii este la fel de modestă precum cea în domeniul dreptului, însă meritele ei rezidă în alte realizări. Este primul nume greu al plagiaristicii autohtone care a suscitat așa pasiune, orbire și complicitate în rîndul intelectualilor principiali, justițiari și veșnic în luptă pentru dreptate și cauze rentabile. Nici Oprea, în zilele sale bune, cînd beneficia de osanale prin presă și pupături în cur pe oriunde-și plimba lipsa de charismă, n-a reușit să hipnotizeze în așa hal intelectualitatea băștinașă. De la acrobații argumentative, omisiuni, discuții pe marginea plagiatului domniei sale cu cuvîntul plagiat veșnic încadrat de ghilimele, nuanțări și eschive, toate acestea au însoțit marșul triumfal al doamnei Kovesi înspre obținerea binemeritatului trofeu „Mani pulite” acordat de publicația noastră. Trofeul va fi înmînat, cu tot cu ghilimelele de rigoare, de domnul Andrei Pleșu însoțit de ceata de închinători de la GDS.

              Ultimul premiu acordat în cadrul acestei gale merge către domnul Victor Viorel Ponta. Deși detașat clar față de restul plutonului, cu niscaiva șanse pe la începutul sondajului, fostul premier și procuror a pierdut teren în ultimele zile, plasîndu-se abia pe locul trei, cu 5 voturi în fața ocupantei locului 2 și cu 8 în urma cîștigătorului. Totuși, își merită din plin premiul pentru că nu știm să fii fost vreun plagiator mai hulit și mai urît pe ale noastre plaiuri. Ura și furia stîrnită în rîndul intelectualității (deși n-a dus nici el lipsă de slugi și cauționări din partea unor nume grele din mediul academic românesc) pot fi contrabalansate doar de aroganța cu care a gestionat acuzațiile aduse, desființănd (prin interpuși - a se citi slugi) comisii și reguli. Plagiat gros și nesimțit, cum zicea cu ceva vreme în urmă un universitar clujean, opera domnului Ponta merită inclusă și ea în Panteonul imposturii academice autohtone și merită răsplătită cu trofeul „Nulitas”, înmânat de către domnul Sorin Câmpeanu, fost și viitor ministru-gropar al Educației.
     Celor care ați votat, vă mulțumim și vă felicităm că v-ați implicat, că n-ați lăsat pe alții să decidă în locul vostru și că ați luptat alături de noi pentru a duce pe cele mai înalte culmi ale faimei pe acești veritabil corifei ai prostiei și obrăzniciei întronate. Celor care n-au votat, deși au lătrat constant împotriva plagiatelor și plagiatorilor și deși le-a trecut pe sub nas sondajul nostru, le spunem un călduros „să vă fie rușine”! Nu uitați să ne urmăriți online și să ne contactați cînd aveți nevoie de ajutor în domeniu.

Eveniment finanțat de Fundația Felix Kruhl pentru Jaf Transparent și OLX.ro

Organizat de: Institutul Clinic Bouvard et Pecuchet; Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni; Acta Musei Plagiensisi;  Editura Presa Universitară; Academia Română și Revista de Asistență Socială a domnului Ștefan Cojocaru de la Iași.

Școala de vară de la Telciu. Lămuriri

În ultimii patru ani comuna Telciu (județul Bistrița-Năsăud) a găzduit Conferințele de vară de la Telciu, eveniment care anul acesta, prin cea de-a 5-a ediție, marchează trecerea la o altă etapă. Începînd din acest an cele 2 zile de conferințe care vor avea loc la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” (26 August) și în sala de ședințe a Primăriei Telciu (27 August), vor fi prefațate de prima ediție a Școlii de vară de la Telciu, cu începere din 21 August. Tema celor două evenimente surori este comună, ”Ruralitate-Modernitate-(De)Colonialitate” și reprezintă nu numai o alegere tematică în perfect consens cu locația aleasă, ci și abordarea unor problematici extrem de relevante pentru Europa Răsăriteană și nu numai. Pe de altă parte, acest dublu eveniment reprezintă și inaugurarea recent înființatului Centru pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, un centru de cercetare interdisciplinară independent, cu rezidență rurală și care reunește cercetători din România și străinătate preocupați de o largă paletă de subiecte și probleme subsecvente modernității și ruralității.

Ca și edițiile precedente ale Conferinței de vară de la Telciu, ediția din acest an a conferințelor și prima ediție a Școlii de vară de la Telciu sunt finanțate de către Primăria și Consiliul comunei Telciu, la care se alătură un sprijin financiar venit din partea Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”, precum și sumele colectate din taxele de înscriere a cursanților școlii de vară, din România și străinătate. O contribuție importantă în organizarea acestei prime ediții o aduc inclusiv cei implicați, în diferite forme, în organizarea și desfășurarea acestei prime ediții. Pentru că proiectul depus la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) din subordinea Ministerului Culturii n-a avut sorți de izbîndă, am fost nevoiți să ne repliem pe o variantă minimală, pentru a reduce masiv din cheltuieli și, de asemenea, am fost nevoiți să rugăm pe cei implicați în diferite activități să presteze muncă voluntară sau să accepte reduceri substanțiale de onorariu. Într-un final cauza telceană a triumfat, așa că avem o primă ediție organizată în primul rînd datorită disponibilității colaboratorilor noștri de a derula activități neplătite, în speranța că edițiile viitoare vor beneficia de mai multe surse de finanțare.

Ce cuprinde această școală de vară?

O cauză a ”înapoierii” societății românești: religia

În 1851, Charles Loring Brace, proaspăt absolvent în teologie al Univeristății Yale din Statele Unite ale Americii, pornea într-o lungă călătorie prin Europa în calitate de corespondent al ziarului Philadelphia Bulletin. Marea lui dorință era să viziteze în special Austria și Ungaria, după cum mărturistește într-o scrisoare din 1850, adresată tatălui său. Cei din conducerea ziarului, interesați de însemnările sale de călătorie, l-au însărcinat și cu înregistrarea de date și observații despre caracterul și starea oamenilor din ținuturile pe unde trece și de efectele recentei revoluții. Din această călătorie înspre marginile lumii civilizate, evident nelipsită de peripeții, a rezultat o carte intitulată Hungary in 1851 with an experience of the Austrian Police, publicată la New York în 1852. Deși atenția lui se îndreaptă în special spre populația maghiară și problemele acesteia, românii nu scapă privirii și observațiilor acestuia, mai ales că autorul era foarte preocupat să înregistreze diferențele dintre popoare.

”La români totul arată ceea ce etnologii admit, și anume, o origine diferită de cea a maghiarilor. Ei înșiși se revendică întotdeauna a descinde direct din romanii care s-au așezat aici după cucerire [...]Religia lor este, aproape în întregime, cea a bisericii ortodoxe, în forma sa cea mai coruptă. Preoții au o influență nelimitată asupra lor și par a le încuraja superstițiile lor violente”(Călători străini, serie nouă, vol 5, 2009). Astfel de descrieri ale românilor și ale religiei acestora sunt răspîndite prin numeroase scrieri ale observatorilor străini, fie că vorbim de rapoarte adresate administrației imperiale habsburgice, însemnări de călătorie, articole de presă, lexicoane, manuale școlare sau rapoarte diplomatice ale reprezentanților marilor puteri occidentale și monografii savante menite să prospecteze aceste ținuturi aflate undeva între Europa și Europa de Est, Balcani, Orient.

Care-i baiul cu religiozitatea românilor și care este funcția religiei în construirea reprezentărilor celui aflat sub lupa necruțătoarei rațiuni occidentale? La aceste întrebări și la încă alte cîteva voi încerca să ofer răspunsuri și lămuriri miercuri, de la orele 18:00, prin intermediul conferinței ”Românii sunt în chip natural înclinați spre superstiție”. Călătorii străini despre religiozitatea românilor (secolele  XVIII-XIX) la filiala clujeană a Academiei Române, în calitate de invitat al Seminarului de Cercetare Calitativă in cadrul Universității Babeș-Bolyai și al Arhivei de Folclor. 

Apel pentru înscrieri: Școala de vară: ”Ruralitate, Modernitate și (De)Colonialitate”

Ediția I-a

21-25 August, 2016

Termen limită de înscriere: 1 August 2016

Această primă ediție a ”Școlii de vară de la Telciu” este o inițiativă a recent înființatului ”Centru pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale”. Este vorba de un experiment educațional inovativ care a prins contur din seria de conferințe internaționale organizate în satul transilvănean Telciu. Tematica acestei școli de vară este parte a unui ciclu de simpozioane anuale care au analizat și vor continua să analizeze ”modernitatea” în variatele sale ipostaze istorice și manifestări globale. Din acest motiv, ediția din acest an a școlii de vară și conferința internațională programată imediat după aceasta vor implica gândirea/abordarea decolonială. Decolonialitatea este una dintre cele mai puternice și prolifice direcții în gândirea socială și politică contemporane. Decolonialitatea oferă un cadru euristic care aduce în prim plan gândirea locală și aportul local în abordarea asimetriilor de putere care au modelat și continuă să modeleze dezvoltarea istorică a sistemului mondial capitalist. Un astfel de cadru, prin urmare, este cu atît mai potrivit pentru a evidenția rolul ruralității în construirea lumii contemporane. Cadrul decolonial se bazează pe o varietate de domenii precum istoria, antropologia, sociologia, științele politice și filosofia politică. Prin urmare, facilitează abordările multidisciplinare ale problemelor lumii rurale.

Conținutul cursurilor și alte activități curriculare

”Școala de vară de la Telciu” oferă o gamă variată de cursuri și activități. Subiectele cursurilor vor include analize istorice comparative a regimurilor muncii în sistemul mondial, studii de caz ale modernităților rurale în perioada interbelică, abordări enografice ale simbiozei rural-urbane contemporane etc.. Școala de vară va include, de asemenea, sesiuni de discuții pe marginea proiectelor de cercetare ale studenților cursanți. Cu atît mai mult sunt încurajați să aplice currsanții care vor să-și prezinte cercetările în curs sau finalizate și să primească un feedback din partea profesorilor invitați. Curricula de bază va fi îmbogățită  printr-un curs de economie politică, relații internaționale și ideologii politice, precum și printr-un scurt curs despre apariția teatrului politic în periferia europeană în perioada post-socialistă. Profesorii invitați, din China, România și alte țări europene, au o expertiză solidă în domeniile alese și o experiență pedagogică considerabilă. Activitățile co-curriculare includ o piesă de teatru, proiecții de filme documentare și artistice, lecturi publice, dezbateri și discuții informale și un atelier de teatru pentru elevii din sat, toate fiind menite să încurajeze și să faciliteze și implicarea comunității locale în activitățile școlii de vară.