Vineri, 19 Aprilie 2013
Ieri dimineață am
prins contur pe la 6 jumătate într-un mod cu totul nefiresc pentru
uzanțele căsuței în care mi-am găsit sălaș. Dinspre hol veneau
zgomote bizare de pagini groase răsfoite în grabă. Încarcerat fiind în
ultimele lecturi, simțurile mele amorțite de somn și visare m-au
îndemnat să cred că aceste zgomote vin dinspre raftul de
demonologie și practici vrăjitorești. M-am gândit că Profesorul
caută iarăși bibliografie pentru amplul său tratat despre mistica
parvenirii și tehnicile vrăjitorești uzitate în relansarea
carierelor împotmolite în fașă. Nu era așa, după cum am
constatat în momentul ieșirii semi-somnambulice în hol. Profesorul
era într-adevăr în hol, rezemat de tratatul Despre libertate al
lui John Stuart Mill, ediția în limba germană, însă fără a fi
buntuzit de patima lecturii matinale. Contrariat fiind de luptele de
culise pentru controlul finanțării din interiorul gospodăriei
noastre, Profesorul amenința cu ocuparea dressing-ului pentru a
stăvili orice demers de reducere a finanțării pentru proiectele
sale de cercetare. Animat fiind de un autoritarism total inadecvat
pentru zorii unei zile, i-am recomandat pe un ton imperial să-și
exprime dezacordul și nemulțumirile afară, de preferință în
grădină.
Acesta a fost singurul eveniment remarcabil petrecut în
mica așezare țărănească de pe malul drept al Someșului în data
de 18 aprilie a.c. În rest, doar reparații de drumuri, construirea
de trotuare pe ulițele din preajma castelului și timide munci
agricole de primăvară. Peste tot domnește o poftă teribilă de
muncă și de taifas.
După-amiază, în timp
ce serveam un ceai roșu pe terasa însorită m-am gândit preț de
vreo zece minute la cum am putea face lumea asta mai bună, mai
frumoasă și mai cinstită. Din păcate n-am avut vreme să cobor
foarte adânc pe serpentina gândurilor mărețe pentru că a trebuit
să cârpesc gardul din grădină (recent edificat cu finanțare
externă) deteriorat de către Bergman într-unul din momentele sale
de extaz ctitorial. Mai precis, ambițios din fire și purtat de
tendințe expansioniste Bergman și-a mânat orgoliul nemăsurat pe
sub gard anexând cca. 2 m²
din terenul vecinului. Câteva leațuri și cuie au restabilit
status-quo-ul și au pus o opreliște trainică revizionismului
bergmanian. Cel puțin până la următorul arbitraj
inter-gospodăresc.
În
tot acest timp, Ea citește de zor Mânușile
roșii ale lui
Schlattner, iar în pauzele de lectură gătește pâine
prăjită cu ou rural, desfătându-se cu Fleetwood Mac. M-am
instalat și eu la lectură, căutând sisific ”adevărul istoric”
în Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin a lui H.G. Beck.
Oricât de temerar aș fi, ”adevărul”, fie el și doar istoric,
îmi apare tot mai mult ca o Fata Morgana rătăcită prin însorita
și înflorita grădină a gospodăriei proprii. Am lăsat deoparte
intrigile bizantine spre a-mi răsfăța simțul critic cu ultimul
număr din Steaua cu care am fost cadorisit la Gaudeamus-ul clujean
zilele trecute. Spicuind despre tema numărului, Facebook-ul, hlizesc
complice printre rânduri parcurgând savuroasa radiografie făcută
de profesorul ieșean Valeriu Gherghel. Constatarea dumnealui îmi
confirmă reținutele bănuieli în legătură cu slalomul
feisbuchist printre poeții tot mai numeroși și geniile adâncite
în cugetare adâncă și sobrietate, online.
Seara se încheie
apoteotic cu o cană de lapte (de vacă locală!!!) și o felie de
pâine prăjită cu ou, urmate de scrierea câtorva rânduri modeste
pentru șantierul doctoral. Prin odaie bântuie cea mai recentă
generație de pisoiași pestriți, extrem de ambițioasă și de
dornică de a-și găsi un rost în viață sau în casă.
În această dimineață
m-am lăsat trezit de un soare de o primăvărecitate îndoielnică,
razele ascuțite și iuți frizând soarele de iunie. Bicicleta mea
bătrână, de proveniență străină, își odihnea spițele noroiase lângă șopru
așteptându-mă să o încalec și să mă duc după lapte. De când
m-am motorizat, latura mea biciclistică s-a cufundat în amorțire.
Sau, mai onest spus, în comoditate. Fac un efort indescriptibil cu
uneltele scriitoricești și pedalez buhăit până după curbă să
ridic porția de aur alb, atât de important pentru alimentația
cotidiană. Datorită firii mele de fost poet de Sălăuța, din
coasta căreia a încolțit un istoric ”de școală nouă”, cinic
și atent la materialele din care se plămădește limbajul (lemnul
este un material excelent pentru altfel de construcții) nu pot să
nu constat că primăvara aceasta, oricât de imparțială se
pretinde, este angajată politic. Coloratura pe care o imprimă
mediului ambiant mă trimite iute cu gândul către eșicherul nostru
politic, împleticit, din care răsar aceleași bătrâne obsesii,
spaime și frustrări.
Cu voia Bunului
Dumnezeu, cel găzduit în paginile lui Rilke, mă așez pe terasă
și consemnez cele petrecute în ultima vreme, conștient fiind că
unui istoric adevărat nu trebuie să-i scape niciun eveniment
însemnat și nicio nuanță necesară corectei înțelegeri a
trecutului și prezentului, pentru a putea apoi profeți viitorul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu