Dacia romană. Oameni și povestiri. Episodul I. Regina Cerului - Dan A. Deac

Când am curajul să deschid televizorul cu speranța că nu mă va cuprinde o stare de nervozitate sau indignare, prefer să vizionez canalele cu specific documentaristic. Zilnic se difuzează un documentar cu teme și aspecte ale civilizației Egiptului antic, mai bune sau mai proaste, care însă lasă în sufletul privitorul de rând un sentiment mixt de admirație, uimire și mirare.

Dar această postare nu e despre Egiptul acela ci despre Egiptul de la noi, de pe meleaguri ardelene sau mai precis, despre cum difuziunea acestei civilizații a Egiptului antic și-a întins tentaculele de pe malurile Nilului înconjurat de deșert (apropo ,,deșert” este unul dintre cele mai vechi cuvinte din limba română, provenind din egipteanul dšrt=pământ roșu, preluat via grecilor și de romani) până pe malurile Someșului.

Întrebarea ar fi cum e posibil?

Răspunsul se află într-o întâmplare petrecută într-un sfârșit de vară toridă pe coastele Eladei, acum 2044 de ani. Atunci, pe 2 septembrie anul 31 înaintea erei noastre, apele liniștite ale Mediteranei erau tulburate de flotele romane și egiptene în ceea ce istoria a consfințit să numească bătălia de la Actium.

Un an mai târziu Marc Antoniu și Cleopatra își găsesc obștescul sfârșit, Egiptul este integrat în Imperiu ca o nouă provincie, denumită de romani Aegyptus iar lumea romană intră în legătură cu ceea ce a însemnat civilizația veche egipteană într-un ritm accelerat. Cultele de origine egipteană se propagă în tot Imperiul Roman (divinități ca Isis, Sarapis, Harpocrate), numele teoforice ale divinităților egiptene apar la fel peste tot în lumea romană sub o formă grecizată (cu precădere în partea sa orientală, spre exemplu Ammonius, Sarapiodorus, Sarapio, Isidora etc.). În același timp, legiunile romane se așează în Nicopolis, lângă Alexandria, trupe auxiliare sunt aduse în sudul Egiptului și pe coastele Mării Roșii iar turiștii romani și greci continuă să viziteze piramidele sau coloșii lui Memnon.

Sărind puțin în timp, după cucerirea romană și colonizarea Daciei cu coloniști ex toto orbe romano cum ne spune Eutropius, o parte a mozaicului de populații colonizate a Daciei Porolissensis este cea a adoratorilor divinităților de origine egipteană ca Isis și Sarapis.

Astfel la Potaissa (Turda de azi) adoratorii Isidei se organizează într-un collegium, un fel de breaslă religioasă, condusă de un pater (președinte sau dacă vreți CEO), numit Caius Iulius Martialis și un questor (economistul care se ocupa de finanțe), numit Lucius Livius Victorinus. Acești zeci, poate sute de adoratori romani ai Isidei purtau acum aproximativ 1800 de ani statuia de cult a Isidei în procesiuni religioase pe străzile Turzii antice în sărbători specifice, mai exact pe 5 martie, în festivalul numit Navigium Isidis, în care se celebra Isis protectoarea marinarilor și vaselor maritime sau în perioada de sfârșit a verii când se celebra timp de o săptămână, inclusiv la Turda, mitul lui Isis și Osiris. La procesiuni precum cele ale festivalului Navigium Isidis, ceremoniile de pe străzile anticei Turda erau conduse de femei ce împrăștiau flori în drumul lor, urmate de grupuri de inițiați și în cele din urmă preoți ai zeiței fiecare ținând în brațe simboluri isiace (printre care un stindard a cărui vârf de bronz în formă de sfinx adus din Egipt și reprezentând soarele în trei stări personificate deificate: Iao-Tithoes-Re Harakhte). Procesiunile religioase erau la templu zilnice, personalul făcând gustări cu imaginea zeului Sarapis (așa cum o demonstrează tiparul descoperit aici cu Sarapis în picioare și văzut din lateral) pe care le vindeau iar unii erau inițiati în misterele și învățăturile Zeiței învățând chiar sensul hieroglifelor inscripționate pe papirii, stele sau obeliscuri în curtea templului. Ba mai mult, le și falsificau cu arată monumentul în formă de stelă egipteană cu imitații ale hieroglifelor. Când nu se rugau, membrii comunității adoratorilor Isidei probabil susțineau public diferite persoane în luptele și campaniile electorale pentru posturi ca primari sau edili cum este cazul la Pompei sau aveau locuri rezervate în primele rânduri în amfiteatru, cum se întâmpla în Gallia. La templu era adusă apă din Nil iar preoți de origine egipteană rași în cap și îmbrăcați cu o tunică largă de in de culoare albă mișunau altături de pelerini din toate zonele provinciei care veneau să doarmă la templu pentru a visa-o și pentru a fi ghidați în treburile zilnice de cea numită de Lucius Regina Caeli, adică Isida. Un centurion (ofițer) al legiunii a cincea Macedonica, staționată de prin 168 e.n. la Turda într-un castru legionar, numit Caius Iulius Antigonus depune un altar împreună cu soția sa Flavia Apollinaria, comandat în urma unui legământ făcut de cei doi cu perechea divină Sarapis-Isis, probabil în urma unei vizite la templul din localitate.

În alte părți ale Daciei Porolissensis (căci ne vom axa doar pe această unitate administrativă romană), la Napoca influențele civilizației de pe malurile nilotice le regăsim în onomastica populației de aici. Un augustal al orașului Napoca este Caius Iulius Harphocras, care avea o villa în apropierea orașului, la Sânicoară, unde de altfel s-a și înmormântat.

În alte zone ale provinciei, la Porolissum (Moigrad, județul Sălaj), în nordul extrem al provinciei Dacia Porolissensis, găsim în mediul privat civil, în case bogate în care proprietarii ajutați de sclavi sau sclavi eliberați (liberți) produceau și vindeau mărgele din sticlă găsim printre divinitățile adorate și zeul egiptean Sarapis. Membrii familiei aveau un bust extrem de frumos realizat, din bronz la care apelau când aveau nevoie de un ajutor de la zeul vindecător. Mai mult, în templul palmirean al zeului Bel s-a descoperit o statuetă a zeului Harpocrate, mitologic fiul Isidei și al lui Sarapis, care era folosită în același mod. Particularitatea iconografică a acestei statuete reprezintă redarea copilului Harpocrate ducând degetul arătător al mâinii drepte la gură în semn de silențiozitate, pentru a sugera că acesta era păstrătorul misterelor mamei sale mitologice, Isis.

Recent situl de la Porolissum a mai dezvăluit un lucru interesant. In timpul cercetărilor arheologice din 2008 din necropola de pe dealul Ursoieș s-a descoperit un monument funerar , un altar roman pus probabil la intrarea într-un ansamblu funerar, pentru cei vii atunci când își comemorau membrii decedați ai familiei, din care aflăm numele unei fetițe decedate la vârsta de 7 ani și anume Cleopatra. Monumentul a fost ridicat și plătit de Martinus, probabil tatăl său, un sclav născut în casă și care se ocupa de treburile casei (un fel de majordom ca și Castor al Attiaei din serialul Rome).

În final pentru a întelege cât de importante erau aceste divinități de origine egiptene pentru romanii ce trăiau pe aceste meleaguri în vremea romană și pentru a cere zeiței îndrumare pentru episodul doi aș prefera să redau modul cum Lucius se ruga lui Isis în epifania din romanul Metamorfoze, cunoscut mai degrabă ca Măgarul de aur (creat în secolul al doilea al erei noastre), așa cum poate se rugau acum aproximativ 1800 de ani unii ca Iulius Marialis, Livius Victorinus, Iulius Antigonus sau Flavia Apollinaria:

Oh binecuvântată Regină a Cerului! Ești tu stăpâna Ceres, originara și materna doică a tuturor lucrurilor fructuoase de pe Pământ, cea care locuiește în tărâmul Eleusium-ului?Ești tu cea care, după ce ți-ai găsit fiica Proserpina, a primit atâta bucurie încât terenul pustiu și nefructuos s-a făcut fructuos din nou? Ori ești tu celesta Venus, sora zeului Phoebus, acum in templul de pe insula Paphos și în sacrul loc Efesos? Venus, cea care la începuturile lumii a împerecheat tot felul de lucruri cu o dragoste zămislită, printr-o eternă propagare a umanității? Venus, cea care hrănește atâția oameni prin generarea bestiilor? Ah...în lumina urletelor pe care le faci, e clar că tu esti Proserpina cea de temut! Tu ai puterea să oprești și să îndepărtezi invazia vrăjitoarelor și spiritelor care apar în oameni și să îi ții în adâncurile pământului. Tu, cea care ești adorată divers, tu care luminezi toate marginile Pământului cu forma ta feminină! Tu, cea care hrănești toate fructele pământului cu vigoare și forță!

Va urma...Episodul II: Celerinus, tălmaciul dacilor!

P.S. Postarea de față s-a născut din dorința de a prezenta publicului larg momente sau diferite aspecte ale istoriei epocii romane (sec. II-III e.n.), de a face cunoștință cu personaje ce au trăit acum aproape două milenii și nu în cele din urmă de a umple vidul dintre mediul academic și publicul larg, vid umplut mai nou de personaje „urât-mirositoare” din punct de vedere intelectual și academic, fără minime cunoștințe de istorie-arheologie-limbi clasice, fanatici urmăritori ai curentului densușianist care intoxică prin diferite pseudo-documentare opinia publică cu recurentul curent dacist. Dar despre asta...altădată!

Bibliografie selectivă:

M. Bărbulescu, Cultele egiptene la Potaissa, in Signum originis. Religie, artă și societate în Dacia romană, (București 2009), 77-90, fig. 1-9.

M. Bărbulescu, Cultele egiptene la Potaissa, în Fontes Historiae, Studia in honorem Demetrii Protase, (Cluj-Napoca-Bistrița 2006), p. 351-360.

M. C. Budischovsky, Témoignages isiaques en Dacie (106-271 ap. J.-C.) : Cultes et Romanisation, în Nile inot Tiber. Egypt in the Roman World. Proceedings of the IIIrd International Conference of Isis Studies, Leiden, May 11-14 2005, RGRW, Leiden- Boston, 2007, p. 267- 288.

D. A. Deac, Romanized Egyptian Gods in Porolissum, Sargetia III S. N. (XXXIX) 2012, p. 159-174.

Petruț et al., A Family Funerary Monument Erected by a vilicus from Porolissum in Roman Dacia, Tyche 25, 2010, p. 81-89, Taff. 9-11.

Al. Popa, Cultele egiptene și micro-asiatice în Dacia romana, diss., Cluj- Napoca, 1979.