Gheorghiu-Dej – om al muncii în ştiinţa istorică - restituire de Felician Velimirovici

Gheorghe Gheorghiu-Dej în februarie 1945

“Tov. Gh. Gheorghiu-Dej, îndrumător pentru ştiinţa istorică din RPR”

Comunicare ţinută la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei RPR, în ziua de 14 noembrie 1951 de către Acad. P. Constantinescu-Iaşi.

           

            În revoluţia culturală pe care o trăim apar drept caracteristici importante atenţia pe care o dă clasa muncitoare şi sprijinul pe care îl acordă Partidul ei de clasă desvoltării culturii în ţara noastră. În cuvîntarea sa dela cea dintîi sesiune generală a Academiei RPR, tov. Gh. Gheorghiu-Dej a spus, între altele: „Partidul Muncitoresc Romîn, care se călăuzeşte în activitatea sa de ştiinţa cea mai înaintată, conducînd poporul muncitor pe calea construirii socialismului, ştie că pentru aceasta este necesară dezvoltarea ştiinţei. Partidul nostru e permanent preocupat de progresul ştiinţei.”

            În cadrul acestei preocupări, Partidul şi guvernul au încurajat şi susţinut lucrările ştiinţifice în domeniul care ne priveşte îndeaproape, ştiinţa istorică. Dar în afară de sprijinul moral şi material, noi, istoricii de azi, găsim un sprijin direct la tov. Gheorghiu-Dej, prin folosirea lucrărilor sale, izvor de inspiraţie pentru studiul istoriei, şi îndeosebi a epocii contemporane.

            În problema capitală a periodizării istoriei patriei noastre s’a neglijat, în chip conştient, tocmai istoria contemporană, istoriografia burgheză ocupîndu-se “numai de problemele trecutului”, pe care “a putut mai uşor să-l mlădieze şi chiar să-l falsifice” – cum precizam într-o comunicare dela Academie de acum trei ani.

Petre Constantinescu-Iaşi

            Această neglijare a perioadei contemporane constituie o trăsătură a cosmopolitismului în istorie, care susţine că evenimentele contemporane ar însemna “fapte politice” ce nu privesc pe istorici. “Vedem în aceasta un interes conştient al claselor dominante de a lipsi ştiinţa istoriei de unul din importantele sale rosturi. Cu cît istoria se cunoaşte mai exact, cu cît procesul desvoltării societăţii apare mai clar, cu atît masele şi reprezentanţii lor politici îşi pot da seama, în lupta pe care o duc pentru o nouă orînduire, de rostul istoric al luptei lor”.

                                                                        ***

            După exemplul ştiinţei istorice sovietice – şi în acest domeniu cea mai înaintată din lume – trebue să dăm cea mai largă atenţie istoriei contemporane, aşa cum istoriografia noastră mai nouă a înţeles şi a început să împlinească. În afara manualului de „Istorie a Romîniei” de sub redactarea tov. acad. M. Roller, în lucrul problemelor fixate de secţia de ştiinţe istorice a Academiei RPR, se dă o mare atenţie epocii contemporane a istoriei Romîniei. Această epocă însă nu se poate scrie fără a ţine socoteală de învăţămintele pe care ni le dă tov. Gh. Gheorghiu-Dej în lucrările sale.

                                                                        ***

            Istoriografia burgheză trata stăpînirea Daciei de către Romani drept o acţiune de civilizare a acestei provincii „barbare”, supusă de fapt celei mai crunte exploatări de către cuceritorii Romani. Plecarea lor din Dacia pe timpul lui Aurelian era cunoscută de istoricii burghezi sub denumirea de „părăsire”, cînd de fapt aceasta însemna eliberarea ei.

            Caracterul cotropitor al stăpînirii romane asupra Daciei este precizat de tov. Gheorghiu-Dej într-un articol al său publicat în revista sovietică „Bolşevic” din Septembrie 1949. „Mai bine de o mie de ani teritoriul ţării noastre a fost obiectul prădăciunilor şi invasiilor cuceritorilor romani, cotropitorilor turci şi apoi ale imperialiştilor „civilizaţi” francezi, englezi şi germani”.

            Istoriografia sovietică actuală, ocupîndu-se de problema trecerii dela antichitate la Evul Mediu, scoate în relief rolul răscoalelor de sclavi împotriva stăpînirii romane, dîndu-se drept exemplu şi răscoalele dacilor. Problema tranziţiei revoluţionare dela orînduirea sclavagistă la feudalism a fost pusă pentru prima oară în istorie de tov. Stalin prin indicaţiile date în două din cuvîntările sale: la primul congres al colhoznicilor udarnici şi la Congresul al XVII-lea al Partidului.

            Din aceste citate şi din lucrările cele mai noi ale istoricilor sovietici – Dimitriev D., M. Alpatov şi alţii – cu privire la poziţia Romanilor faţă de populaţiile supuse din imperiul roman, reiese caracterul de cotropitori al „strămoşilor” noştri, veniţi să exploateze harnicele populaţii locale, a căror cultură originală arheologii noştri o scot azi la iveală. 

                                                                     ***

            Şi fiindcă am atins problema atît de mult discutată şi fals interpretată a raporturilor dintre romînii şi maghiarii din Ardeal în trecutul vieţii lor, dăm cîteva referinţe după părerile tov. Gheorghiu-Dej. În raportul intitulat „Poziţia PCR faţă de curentele revizioniste şi şovine”, afirmă: „Este un adevăr istoric că imperiul austro-ungar şi regimurile reacţionare romîne şi maghiare sunt deopotrivă responsabile pentru crearea artificială şi întreţinerea sistematică a urii şovine şi a neînţelegerii dintre romînii şi maghiarii din Transilvania”.

            După ce arată cum au folosit revizioniştii şovini unguri această situaţie istorică – la fel ca şi naţionaliştii reacţionari romîni din Ardeal – stabileşte că numai regimul instaurat la 6 martie 1945 a dat deslegare acestei probleme, ce-a sbuciumat un timp îndelungat viaţa naţiunilor din Ardeal. „Regimul instaurat la 6 martie 1945 a creat astfel condiţiile obiective de desvoltare şi propăşire economică, politică, socială şi naţională, atît pentru poporul romîn, cît şi pentru naţionalităţile conlocuitoare”.

            Numai astfel se va reuşi „să se şteargă toate urmările politice de întreţinere a urii şovine şi de asuprire naţională, politică, socială şi economică, dusă în mod succesiv în Transilvania de regii şi principii unguri, de regimul habsburgic şi hortist, şi de guvernele reacţionare romîne.

Gheorghe Gheorghiu-Dej

                                                                        ***

            Împotriva acestei falsificări se ridică tov. Gheorghiu-Dej. În acelaşi raport din februarie 1948 cetim: „Istoria ne învaţă că păstrătorii şi moştenitorii adevăratelor tradiţii naţionale ale poporului nostru, ai tradiţiei luptei sale pentru un viitor mai luminos, suntem noi, oamenii muncii – partidul oamenilor muncii – şi nu exponenţii acelor clase care au trădat revoluţia dela 1848, iar apoi, timp de un veac, au împiedicat realizarea cerinţelor ei”.

            Cea dintîi trădare mare a tradiţiilor naţionale şi a intereselor poporului a fost actul dela 1866, prin aducerea unui prinţ străin la tronul Principatelor Unite, reprezentantul intereselor capitaliştilor din Apus şi prin alungarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, împotriva căruia se înfăptuise monstruoasa coaliţie burghezo-moşierească.

            Iată cum explică tov. Gheorghiu-Dej acest eveniment important din istoria modernă a Romîniei. În cuvîntarea rostită în faţa alegătorilor la 26 martie 1948, el spune, între altele: „Moşierilor din ţara noastră le-a fost necesară aducerea unui stăpîn sub oblăduirea căruia să-şi apere privilegiile împotriva ţărănimii iobage. Aceasta e explicaţia că în istoria dinastiei regale din Romînia nu găsim niciun caz în care regii ce s’au perindat la tronul ei să fi dat un singur loc de casă vreunui ţăran. În schimb, regii obişnuiau să dăruiască moşii întregi din averea statului oamenilor de casă şi de afaceri”.

            Abia la 30 decembrie 1947 s'a pus capăt acestei nemiloase exploatări, susţinută prin cîrdăşie de către toate regimurile şi guvernele ce s'au succedat dela 1866, prin alungarea dinastiei Hohenzollern odată cu abolirea monarhiei.