Niciodată nu m-am simţit mai
bine, ca acum, pe fundătura dăruită providenţial,
mie şi familiei mele, în toamna
anului 2001. Poate pentru că încep să descopăr lucruri pe care doar într-o anumită stare
sufletescă le pot sesiza. Sunt mai atent
la detaliile care dau, de fapt, consistenţă vieţii. Remarc situaţii, asociez
fapte care altădată m-ar fi lăsat indiferent. Nimic nu mi se mai pare întâmplător în desfăşurătorul nostru cotidian, atent programat şi cu iubire
dăruit în speranţa înţelepţirii şi desăvârşirii fiecăruia dintre noi.
Aşa
a fost şi cu descălecarea noastră, într-un fel forţată, pe această străduţă deschisă doar la unul din capete. Izul provincial emanat
timid de aici contravine pretenţiilor cosmopolite ale renumitei urbe natale. Discreta mea fundătură!. Ar trece
chiar neobservată dacă nu ţi-ar atrage
atenţia, e adevărat puţin cam
inedit, magazinul de
pompe funebre “La Ivan”, de pe colţ. Pe gardul dinspre strada principală care leagă
centrul oraşului de Bariera Brăilei, te
îmbie la cumpărături un capac de coşciug frumos lustruit şi bine fixat cu sârmă de Buzău. Cinismul comercial al
patronului se dezlănţuie, însă, pe uşa
de lemn de culoarea cerului a
depozitului de sicrie de pe fundătură. Printre busturile de îngeraşi
zglobii pictaţi cu migala artistului naiv este inscripţionat mesajul pragmatico-liric: « Sănătate şi voie bună!
Servicii complete, sunaţi la sonerie non-stop ». Când nu are clienţi, maşina mortuară, adaptată pentru
situaţii speciale de trafic, îşi odihneşte bujiile în faţa instituţiei. Lugubra poziţionare a acestor indispensabile servicii previzionează o mult căutată linişte adulmecată încă de pe aici, de pe micuţa
noastră fundătură.
Spaţiul acesta care eludeaza legile agitaţiei urbane este, bineînţeles,
locuit. Simetric distribuite de o parte şi alta a străzii, cele 26 de case adăpostesc, conform ultimului
recensământ, 79 de persoane, majoritatea în vârstă, fiecare cu povestea ei de
viaţă, spusă sau ascunsă. 4
dintre ele vor deveni personajele timidei mele încercări de a reda sensibila
demarcaţie dintre aparenţa şi esenţa umană, ignorată în marea şi caracteristica superficialitate actuală.
Într-o ordine preferenţială, eroii
mei sunt:
-
Domnul
Dan, pensionar în vârstă de 66 de ani, evreu cu mare afinitate pentru Ilya
Prigogine. Locuieşte în casa părintească
naţionalizată împreună cu alte două familii, una de etnie rromă. Nu l-a
interesat să intre în posesia propriei locuinţe pentru că preocupările sale ţineau
strict de domeniul cercetării. A lucrat
ca biolog într-un laborator, iar în prezent se pare că sistemul lui
nervos, puţin uzat, îi joacă feste. Ţine
interminabile prelegeri ştiinţifice,
fidel teoriilor din Legile haosului sau Sfârşitul
certitudinilor.
-
Domnul
Vasile, fost maistru C T C (control tehnic de calitate) la Întreprinderea Contactoare, poreclit “Nihilistu”, în prezent pensionat medical cu
un dosar care face obiectul valului de
anchete sociale pornit “de sus” şi la comandă. Este mândru cu câinele său de rasă necunoscută pe care îl strigă oricând şi foarte strident, Nice. Îşi petrece cea mai mare parte a
timpului liber pe bancuţa din faţa casei
răsfoind presa sportivă şi, printre picături, Dincolo de bine si rău.
-
Domnul Vili, 74 de ani, deasemenea evreu, căsătorit
cu o româncă ortodoxă. Se deplasează cu ajutorul unui cadru
metalic din cauza problemelor locomotorii. Administrează sârguincios unica sinagogă
din oraş, aflată de mulţi ani într-o stare de degradare intenţionată. Acum este
vizitată la diverse ocazii de câţiva membri fideli care încă mai fac dovada vie a unei
comunităţi bine reprezentate în perioada interbelică. Domnul Vili ţine
sub control informaţional
evenimentele de pe fundătură, pe care le transmit, cu interpretări
personale, în cadrul adunărilor de
stradă, pe banca lui domn Vasile şi în
lătratul meditativ al lui Nice.
-
Subsemnatul.
Nu ştiu nimic despre mine. Doar
că am început să caut oamenii. Şi uneori
culorile. Şi zgomotele. Şi pe Domnul
Marin Sorescu. Căruia, cu enorm
respect şi multă dragoste, i-aş face
umila imputare “m-aţi plagiat prin anticipare, Maestre! “(Citiţi, vă rog, şi “Contabilitate”. Puţin, cred, mă veţi dibui)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu