Jazz în duo. Un lucru puțin cam ciudat și cam puțin încercat. Și ca să te încumeți să încerci așa ceva trebuie să fii un muzician încercat. E cam ca în căsnicie. Și soluția succesului e probabil aceeași: nu trebuie să cânți cât pentru patru, ci mai degrabă să ai grijă să-i lași spațiu partenerului. Mal Waldron, un muzician jazz ,,refugiat” în Europa - unde muzica sa încă mai era la căutare - îl cooptează în formația sa pe Nicolas Simion, aflat pe atunci la Viena. Îmi închipui că între renumitul pianist de jazz afro-american și saxofonistul originar din ținuturile transilvane s-a stabilit o deosebită afinitate, de vreme ce Waldron l-a ales tocmai pe Simion ca partener pe acest album (de menționat că precedentul saxofonist din trupa lui Waldron a fost Art Pepper). Iar rezultatul sonor îi îndreptățește alegerea. Cu o atmosferă mult mai subtilă decât ceea ce se poate auzi într-o formație de quartet sau quintet, cei doi muzicieni au aici maturitatea și inspirația necesară de a lăsa spații libere pentru ideile celuilalt. Acompaniamentul lui Waldron se rezumă deseori la accente sau disonanțe bine alese sau bine plasate, iar melodiile lui Simion, deși puternic cromatizate și cu devieri înspre free, nu sunt lipsite de trimiteri la muzica tradițională est-europeană. Muzica este de factură ,,camerală”, ideile se mișcă șerpuit prin țesătura armoniilor modale, a disonanțelor sau a melodiilor cu iz folcloric. Iar pentru iubitorii lui Th. Monk, albumul conține și o variantă originală a lui Monk's Dream.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu