Despre Zbigniew Seifert s-a spus că era ceea ce ar fi putut fi John Coltrane dacă ar fi cântat la vioară și nu la saxofon. Cu ucenicia făcută în breasla de free (la vremea aceea) a lui Tomas Stanko, Seifert are o scurtă și fulgerătoare evoluție pe scena jazzului (cei 32 de ani trăiți scutindu-l însă de eventuale călătorii spațiale precum colegul Ponty, sau colaborări cu băieții de cartier din Brooklyn, semnate de violonistul și conaționalul Michal Urbaniak). Deși studiază vioara la Conservatorul din Cracovia, Seifert debutează în jazz la saxofon alto, dar arcușul va fi totuși cel care îl va impune pe scena jazzului, scenă dominată în acei ani ('76) de stilul fusion. Violonist de o virtuozitate deosebită, face din continuarea moștenirii coltraniene un deziderat pe care îl urmărește cu consecvență. Modalismul, fâșiile sonore (acele sheets of sound ale lui Coltrane), liniile melodice puternic cromatizate și deseori în „răspăr” cu armonia, dau o nouă dimensiune tehnicii de jazz violonistice, crează noi standarde de tehnică instrumentală. Albumele înregistrate în calitate de leader sunt puține, dar despre Man of the Light Zbigniew spunea că este cea mai importantă realizare a sa. De notat sunt și albumele sale în compania lui Tomas Stanko, cel realizat cu grupul american Oregon, sau cu trupa saxofonistului german Hans Koller. Colaborează deasemeni cu artiști precum Cecil McBee, John Scofield, Billy Hart, Jasper van't Hof, Charlie Mariano, Jack DeJohnette. Creativitatea și tehnica sa impresionantă îl ajută să ducă la bun sfârșit un proiect ce puțini muzicieni de jazz l-au încercat: un album solo - Solo Violin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu