În două seri consecutive ale festivalului Toamna Muzicală Clujeană, iubitorii muzicii contemporane au putut asculta două opusuri semnate de compozitorul clujean Adrian Pop. Vineri, 14 octombrie, Filarmonica Transilvania, sub bagheta dirijorului Paul Mann, a interpretat lucrarea Solstiţiu; a doua zi, Cvartetul Transilvan, format din Gabriel Croitoru - vioara I, Nicuşor Silaghi - vioara II, Marius Suărăşan - violă şi Vasile Jucan - violoncel, a oferit publicului prima audiţie absolută a lucrării Mătasea şi metalul - torso pentru cvartet de coarde. Aşadar două direcţii, simfonică şi camerală, din care personalitatea compozitorului a putut fi apreciată, nemailipsind decât o creaţie vocală pentru a întregi astfel un imaginar portret muzical.
Pentru Adrian Pop, solstiţiul înseamnă mister, nebuloasă, atemporalitate şi unicitate a momentului. Muzica sa descrie spaţii ample, în mare parte statice. Ea nu descrie evenimente, ci doar construieşte linii convergente în punctul focal al solstiţiului. Întreaga lucrare articulează o formă geometrică tridimensională. Absenţa melodiei, înlocuită cu scurte formule cromatice, diminuează importanţa factorului temporalitate. Singure, momentele ritmice ale percuţiei contribuie la conturarea unei dezvoltări pe orizontală. Spaţialitatea, vectorul vertical, îşi manifestă prezenţa consistentă prin folosirea texturilor, a distribuţiei materialului muzical în fascicule sonore simultane. Cea de-a treia dimensiune a muzicii este obţinută de Adrian Pop cu ajutorul timbrului. Extraordinar de variata şi expresiva folosire a acestui element conferă lucrării senzaţia unor contururi distincte, aproape reale, susceptibile de a fi percepute tactil.
În Mătasea şi metalul muzica îşi schimbă într-o anumită măsură coordonatele. Melodia (cantilena viorii plasată undeva spre finalul lucrării), un anumit tip de lirism, elementul armonic mai bine conturat (cu uşoare trimiteri la Cvartetul lui Debussy), ritmicitatea (momentul de continuum ritmico-melodic al corzilor grave) vin să se adauge trăsăturilor deja prezente în Solstiţiu - cromatism, disonanţe, texturi şi din nou un surprinzător joc al timbrurilor.
Cele două lucrări ale compozitorului Adrian Pop sunt printre cele mai valorease creaţii de muzică contemporană pe care am avut ocazia să le ascult în ultimii ani. Punctele forte ale acestei muzici sunt echilibrul arhitectonic, subtilitatea, delicateţea şi nu în ultimul rând originalitetea. Pentru că Adrian Pop este un compozitor matur, care dovedeşte cunoaşterea ireproşabilă a tehnicilor componistice anterioare. Muzica sa apare astfel ca una dintre cele mai organice şi bine individualizate sinteze ale muzicii de avangardă din secolul trecut. Complexă, atent dozată şi într-o permanentă căutare a formei şi a culorii, creaţiile acestea reprezintă pentru auditor o experienţă plenară.
Pentru Adrian Pop, solstiţiul înseamnă mister, nebuloasă, atemporalitate şi unicitate a momentului. Muzica sa descrie spaţii ample, în mare parte statice. Ea nu descrie evenimente, ci doar construieşte linii convergente în punctul focal al solstiţiului. Întreaga lucrare articulează o formă geometrică tridimensională. Absenţa melodiei, înlocuită cu scurte formule cromatice, diminuează importanţa factorului temporalitate. Singure, momentele ritmice ale percuţiei contribuie la conturarea unei dezvoltări pe orizontală. Spaţialitatea, vectorul vertical, îşi manifestă prezenţa consistentă prin folosirea texturilor, a distribuţiei materialului muzical în fascicule sonore simultane. Cea de-a treia dimensiune a muzicii este obţinută de Adrian Pop cu ajutorul timbrului. Extraordinar de variata şi expresiva folosire a acestui element conferă lucrării senzaţia unor contururi distincte, aproape reale, susceptibile de a fi percepute tactil.
În Mătasea şi metalul muzica îşi schimbă într-o anumită măsură coordonatele. Melodia (cantilena viorii plasată undeva spre finalul lucrării), un anumit tip de lirism, elementul armonic mai bine conturat (cu uşoare trimiteri la Cvartetul lui Debussy), ritmicitatea (momentul de continuum ritmico-melodic al corzilor grave) vin să se adauge trăsăturilor deja prezente în Solstiţiu - cromatism, disonanţe, texturi şi din nou un surprinzător joc al timbrurilor.
Cele două lucrări ale compozitorului Adrian Pop sunt printre cele mai valorease creaţii de muzică contemporană pe care am avut ocazia să le ascult în ultimii ani. Punctele forte ale acestei muzici sunt echilibrul arhitectonic, subtilitatea, delicateţea şi nu în ultimul rând originalitetea. Pentru că Adrian Pop este un compozitor matur, care dovedeşte cunoaşterea ireproşabilă a tehnicilor componistice anterioare. Muzica sa apare astfel ca una dintre cele mai organice şi bine individualizate sinteze ale muzicii de avangardă din secolul trecut. Complexă, atent dozată şi într-o permanentă căutare a formei şi a culorii, creaţiile acestea reprezintă pentru auditor o experienţă plenară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu