Interviu cu dl. prof. univ. dr. LUCIAN BOIA, partea a II- "Istoricii se gândesc la multe, dar la istoria propriei lor discipline nu prea se gândesc"

Precizare: din dorinţa de a păstra cât mai mult din oralitatea interviului nu s-a intervenit pentru a corecta eventualele inconsecvenţe, păstrându-se discursul natural.

FV Cum era atmosfera în Facultatea de Istorie în 1962 când aţi ajuns, şi cum s-a schimbat ea pe parcursul celor cinci ani?

LB Era bănuiesc mai puţin mizerabilă decât fusese înainte, fiindcă 1962 înseamnă începutul perioadei...sigur, data cea mai des invocată e 1964 cu declaraţia din aprilie, dar deja începuseră unele schimbări, mărunte, dar totuşi în sensul unei liberalizări care trebuie pusă între ghilimele. Deci nu mai era...sigur, suntem tot în comunism, cu şedinţe, cu UTC, dar totuşi nu mai erau atât de înverşunate. Da, îmi amintesc la sfârşitul primului an în 1963 a fost singura dată când ne-a luat la muncă patriotică, am fost în comuna Toporu din judeţul Giurgiu, trei săptămâni am stat acolo şi am lucrat în agricultură, eram găzduiţi în hambare, pe paturi de paie...

Criza unei istorii fără certitudini - Ioana Manta Cosma

Roger Chartier, „Lumea ca reprezentare. Istoria între certitudini şi nelinişte”, traducere din limba franceză şi introducere de Dragoş Jipa, Ed. România Press, Bucureşti, 2010, 285 p.

Istorie culturală, mentalităţi colective, utilaj mental, structuri de gândire, habitudini mentale, istoria ideilor, istorie socio-economică, viziune despre lume, reprezentări colective, identităţi sociale – cartea ţine locul unui manual de istoriografie, având instrucţiuni de folosire a unor concepte în diverse paradigme. Ea poate avea pentru cititor rol de iniţiere în „tainele”, dezbaterile, „şovăielile”, interogaţiile istoriei, rol de clarificare, de sistematizare a ideilor fundamentale din istoriografie sau rol de aide-mémoire, ca depozitar a unor informaţii vitale în domeniu. Novice sau specialist, cititorul are nevoie de această carte.

INTERVIU CU Prof. univ. dr. LUCIAN BOIA, partea I : "M-am născut într-o familie de intelectuali care n-au aderat în niciun fel la comunism"

Facţiunea radicală "ADEVĂR ŞI METODĂ" din cadrul onorabilei noastre organizaţii, condusă de fundamentalistul Felician Velimirovici, dă o nouă lovitură bloggeristică în rândurile ce urmează. Deplasându-se, inconigto, în măruntaiele Capitalei, a purtat o amplă discuţie cu dl. profesor Lucian Boia pe marginea mai multor probleme. Inaugurăm, astfel, un "serial-interviu" bombă (!) cu reputatul profesor şi om de cultură.
Aşadar, recomandăm bravilor lectori de pretutindeni, hăituiţi de verbiajul bloggeristic, o lectură atentă!

Felician Velimirovici: Domnule profesor, spuneaţi într-un interviu pentru România Liberă, l-am citit pe Internet în urmă cu câteva zile, că pe românii din generaţia dumneavoastră cel mai mult i-a marcat un singur lucru: comunismul. Întrebarea mea ar fi: cum se face că toţi istoricii, deşi au ieşit din acelaşi comunism în 1989, unii au rămas prizonierii fobiilor, clişeelor, stereotipiilor şi obsesiilor imprimate de regim în anii ’70-’80 – ele însele recuperate din discursul extremei drepte româneşti interbelice – ca vechimea, autohtonia, unitatea, continuitatea poporului, etc., iar alţii nu, alţii au început să gândească pe cont propriu şi şi-au păstrat spiritul critic şi dreapta judecată?

Meditaţii buzoiene

Să trăiţi atent!


De ce?

Scriu cu mare grabă şi nelinişte. Neliniştea se datorează lui Ilya Prigogine, iar graba verilor mei vicepreşedinţi. Dacă primul, cu al lui “Sfârşitul certitudinilor”, mi-a clătinat eşafodajul epistemologic, ceilalţi doi mi-au zgândărit gustul competitiei virtuale prin îndemnul “…don’ preşedinte, trezeşte-te că arde blogu’ !”

Cluj Modern - concertul final

Ultima seară a festivalului Cluj Modern a programat un concert vocal-simfonic susţinut de corul şi filarmonica clujeană. Lucrările interpretate au aparţinut compozitorilor Cornel Ţăranu, Pascal Bentoiu, Ciprian Pop şi Zeno Vancea.

Simfonia Memorial (2010), cea mai recentă creaţie simfonică semnată Cornel Ţăranu, este o lucrare monopartită, scrisă în memoria victimelor regimurilor totalitare care au umbrit istoria veacului trecut. Concertl din această seară a reprezentat prima audiţie absolută a lucrării. Sunt dezvoltate aici o serie de tehnici pentru care compozitorul a manifestat o atenţie constantă de-a lungul creaţiei sale, şi cu care a reuşit să-şi contureze un limbaj foarte bine reliefat în componistica românească, limbaj de la care simfonia Memorial nu face excepţie.

Cluj Modern - seara a doua

Cea de-a doua seară a festivalului de muzică contemporană a fost încredinţată în exclusivitate formaţiei clujene Ars Nova. Cu o istorie ce porneşte din anul 1968, acest ansamblu a fost înfiinţat de către compozitorul Cornel Ţăranu, sub a cărui conducere se află şi astăzi. Sub direcţia sa, Ars Nova continuă să fie unul dintre puţinele, din păcate, repere ale muzicii contemporane româneşti. Pentru acest concert au fost incluse în program lucrări de Cornel Ţăranu, George Balint, Horia Şurianu, Adrian Iorgulescu şi Miriam Marbe.

Uşor nu e cântecul (2010), pe versuri de Lucian Blaga, pentru bariton şi ansamblu, a cunoscut aici prima audiţie absolută a acestei lucrări semnată de maestrul Ţăranu. Baritonul Cristian Hodrea a fost cel ce a dat glas la patru poeme ale poetului clujean, tălmăcite muzical într-o manieră specifică compozitorului, în care Cântece nomade reprezintă probabil cel mai celebru antecesor. O utilizare personală a disonanţelor în construcţia liniilor melodice, cât şi o manieră de acompaniament cu trimiteri la compozitori precum Messiaen sau Varese, conferă muzicii lui Cornel Ţăranu un caracter distinct.

Cluj Modern - concertul inaugural

Prima seară din ediţia 2011 a festivalului Cluj Modern a adus pe scena Academiei de Muzică Gheorghe Dima două formaţii instrumentale: ansamblul SeduCânt din Bucureşti, alcătuit din flautista Ana Chifu şi fagotista Maria Chifu şi Ansamblul de Percuţie al conservatorului clujean. În program au fost incluse lucrări de Diana Rotaru, Iulia Cibişescu-Duran, Adrian Borza şi Mihaela Vosganian.

Lucrarea Dianei Rotaru, Onde Ondine, a fost de fapt un spectacol muzical-coregrafic multimedia, la care compozitoarea şi-a adus contribuţia muzicală, iar coregrafia şi proiecţiile video au fost semnate de Georgiana Bobocel, respectiv Mihai Cucu. Onde Ondine are la bază simbolistica numărului doi, confruntarea contrariilor, într-un scenariu mitologic ce descrie drama individului scindat între realităţile a două lumi posibile. Povestea a două sirene ce aspiră la condiţia umană prilejuieşte autoarei o incursiune in tenebrele adâncului marin, dar şi în cel al inconştientului, sugerat de sonorităţile electro-acustice şi de frânturile melodice vocale şi instrumentale ale celor două interprete. Alternanţa momentelor muzicale şi coregrafice oferă o desfăşurare încărcată de semnificaţii a întregii creaţii. Ascultătorului îi sunt propuse spre descifrare o serie de simboluri, transpuse muzical-coregrafic. Singură, partea vizuală păcătuieşte uneori prin lipsa de subtilitate, preferând explicitul în locul sugestivului.