Cluj Modern - seara a doua

Cea de-a doua seară a festivalului de muzică contemporană a fost încredinţată în exclusivitate formaţiei clujene Ars Nova. Cu o istorie ce porneşte din anul 1968, acest ansamblu a fost înfiinţat de către compozitorul Cornel Ţăranu, sub a cărui conducere se află şi astăzi. Sub direcţia sa, Ars Nova continuă să fie unul dintre puţinele, din păcate, repere ale muzicii contemporane româneşti. Pentru acest concert au fost incluse în program lucrări de Cornel Ţăranu, George Balint, Horia Şurianu, Adrian Iorgulescu şi Miriam Marbe.

Uşor nu e cântecul (2010), pe versuri de Lucian Blaga, pentru bariton şi ansamblu, a cunoscut aici prima audiţie absolută a acestei lucrări semnată de maestrul Ţăranu. Baritonul Cristian Hodrea a fost cel ce a dat glas la patru poeme ale poetului clujean, tălmăcite muzical într-o manieră specifică compozitorului, în care Cântece nomade reprezintă probabil cel mai celebru antecesor. O utilizare personală a disonanţelor în construcţia liniilor melodice, cât şi o manieră de acompaniament cu trimiteri la compozitori precum Messiaen sau Varese, conferă muzicii lui Cornel Ţăranu un caracter distinct.
Trebuie amintit aici şi sugestivitatea cu care a fost înzestrată relaţiei text-muzică. Următoarea lucrare, ZOOM IN pe o stare de linişte (2008), compusă de George Balint, aduce o concepţie diferită faţă de precedenta, cu punctul de plecare în creaţia compozitorului Ştefan Niculescu. Aici, elementul central este opoziţia Unu-Multiplu, lucrarea dezvoltându-se prin diviziunea treptată a unui fascicul sonor iniţial, asemeni razei de lumină ce trece printr-o prismă. Lucrarea, cu o construcţie tripartită, are un pronunţat caracter liric, expresiv, în ciuda tehnicilor moderne pe care le foloseşte. Probabil cel mai interesant aspect al următoarei lucrări, Ciubume-compozitor Horia Şurianu (2011), este însăşi titlul său, o anagramare a cuvântului buciume. În rest, toate acele arpegii majore repetate cu insistenţă în câteva tonalităţi nu au avut darul de a ridica prea multe întrebări ascultătorului. Cvartetul de coarde nr. 1 (1973) de Adrian Iorgulescu, în interpretarea cvartetului studenţesc Euphonia a reprezentat, pe lângă intenţia lăudabilă a tinerilor studenţi, şi o primă audiţie clujeană a acestei lucrări. Pe lângă mai sus amintita opoziţie Unu-Multiplu, acest cvartet mai propune încă o serie de tehnici inedite, unele de o mare expresivitate, ceea ce nu le împiedică să cunoască uneori momente de epuizare. Ultima lucrare, cantata Preţuitorul de Miriam Marbe (1990), a fost probabil şi cel mai valoros opus al serii. Textul, semnat de soţul autoarei, Paul Aristide, povesteşte drama unui scriitor vizitat de o instanţă superioară (preţuitorul) ce urmează să-i cântărească valoarea operei sale, şi să decidă dacă va fi plătit sau plătitor. Traiectul emoţoinal al scriitorului, de la convorbirea sa cu preţuitorul, la reacţia la aflarea verdictului (urma să fie doar un anonim plătitor) şi până la decizia sa hotărâtă de a-şi depăşi condiţia, este magistral urmărit în plan muzical de către compozitoare. De o deosebită importanţă de dovedesc a fi în acest sens culorile timbrale şi efectele sonore. Lucrarea are concepţie unitară, în care nimic nu poate fi considerat inutil, de prisos.