William T. Cavanaugh, The Myth of Religious Violence. Secular Ideology and the Roots of
Modern Conflict, Oxford University Press, 2009, 285p.
În ajun de Mikulás,
din redegista Saxonie unde îmi consum cu stoicism şi abnegaţie exilul,
trimit către patrie o grăbită însemnare pe marginea unei cărţi lecturate
recent. Cu convingerea că ai noştri cititori, familiarizaţi de multă
vreme cu năravurile şi apucăturile oamenilor de cultură bonţideni, vor
primi cu curiozitate şi bunăvoinţă cele scrise, vă poftesc la o lectură
de iarnă.
Wililiam T. Cavanaugh,
profesor de teologie la DePaul University în Chicago, ne propune o carte
curajoasă şi provocatoare care, în nota unor înaintaşi precum Michel
Foucault, Edward Said sau Reinhardt Koselleck, clatină eşafodajul
„înţelepciunii convenţionale” occidentale şi a consensului în privinţa unei
chestiuni delicate precum legătura dintre religie şi violenţă. Critica sa
deconstructivistă vizează, în primul rând, conceptele şi terminologia folosite
în discursul unor specialişti redutabili. Analiza unor concepte precum
„religie” sau „secular” este completată de o abordare „empirică”, în sensul
reevaluării momentului fondator al mitului violenţei religioase – războaiele
religioase premoderne – şi analizare modului în care mitul a fost şi este
folosit în societatea occidentală.
Cartea este structurată pe
patru capitole, în ordinea următoare: Anatomia Mitului, capitol în care
analizează structura mitului şi ideile centrale prin abordarea critică a nouă
lucrări majore. Inventarea Religiei, capitol în care urmăreşte modul în care
conceptul de religie a fost construit în epoca modernă şi în care face o
critică a celor două mari paradigme prezente în studierea fenomenului religios:
substanţialismul şi funcţionalismul. Capitolul al treilea, „Crearea mitului
războaielor religioase” presupune o revizitare a momentului considerat fondator
pentru modernitatea occidentală şi pentru mitul violenţei religioase,
conflictele ce au însoţit Reforma religioasă, reliefând faptul că acestea nu
pot fi reduse la o cauză de ordin religios. Ultimul capitol, „Utilizări ale
mitului” trece în revistă momentele majore, contextele diferite şi mai ales
scopurile în care acest mit şi-a dovedit şi îşi dovedeşte cu prisosinţă eficienţa.
Primul capitol demonstrează
încă o dată, de parcă ar mai fi fost necesar, necesitatea clarificărilor
terminologice şi conceptuale în elaborarea unui text ştiinţific. Mai precis,
evidenţiază modul în care anumite teorii tari, cu răspândire şi impact în arii
mult mai largi decât mediile universitare sau ştiinţifice, îşi datorează forţa
şi răspândirea absenţei unor clarificări terminologice şi conceptuale. Sau, mai
blând spus, utilizării unui consens ambiguu şi înşelător de genul „ştiţi cu
toţii ce se înţelege, sau la ce mă refer, prin termenul, formula” în privinţa unor concepte majore,
dintre care se remarcă „religie”. Autorul examinează argumentele celor mai proeminenţi
nouă membrii ai mediului academic care susţin ideea inclinaţiei inerente către
violenţă a religiei. Desprinde trei tipuri majore de explicaţii, care vor
influenţa şi structura subcapitolelor: religia este absolutistă, religia
divide, religia este iraţională. Toate tipurile de argumentaţie au un defect
major, anume, incapacitatea de a descoperi o modalitate convingătoare prin care
să separe violenţa religioasă de violenţa seculară. Şi acest defect se
datorează în mare măsură faptului că autorii
nu găsesc o manieră coerentă de a delimita ceea ce poate fi considerat
ca fiind religios de ceea ce nu e religios. În cuprinsul capitolului autorul,
după ce examinează argumentele diferiţilor teoreticieni, arată faptul că multe
din caracteristicile atribuite „religiei” sunt întâlnite şi în rândul
ideologiilor seculare precum Marxismul, naţionalismul sau liberalismul. De la
crezul în anumite valori şi principii absolute, ascultarea oarbă – autorul
compară disciplina şi obedienţa militară cu cea atribuită „religiei” - ,
diviziunii – delimitările naţionale sau sociale nu sunt mai prejos de cele
religioase -, până la iraţionalism – exemplele din rândul ideologiilor
totalitare marxiste şi naţionaliste sunt quasicunoscute.
Fără a căuta să disculpe sau
să nege contribuţia convingerilor religioase şi unor intituţii religioase în
apariţia sau exacerbarea violenţei, autorul arată faptul că mitul violenţei
religioase contribuie substanţial la mascarea sau relativizarea violenţei
seculare. De asemenea, prin argumentaţia solidă şi prin critica unor lucrări de
referinţă, este evidenţiat faptul că acest mit ocupă un loc important în
folclorul societăţilor occidentale. E povestea salvării prin crearea statului-naţiune secular şi
ajută la identificarea Celuilalt şi a inamicilor, interni sau externi, care
ameninţă ordinea socială.
Autorul expune în final o
serie de motive pentru abandonare acestui mit, dintre care amintim: poate
elibera cercetarea ştiinţifică asupra violenţei de o dihotomie care o îngreuna.
În opinia sa încercarea de a demonstra că o caracteristică universală şi
atemporală a societăţii umane, numită religie, are tendinţa intrinsecă de a
promova violenţa, trebuie înlocuită de o întrebare în genul: „În ce
circumstanţe ideologiile şi practicile de orice fel promovează violenţa?”[1].
Un alt argument ar fi că abandonarea mitului ar ajuta la realizarea faptului că
secularismul occidental este un set de aranjamente sociale contingent şi local
şi nu soluţia universală pentru universala problemă a religiei. Al treilea
argument ar fi că eliminarea mitului ar contribui la unul dintre cele mai
semnificative obstacole în înţelegerea de către occidentali a
ne-occidentalilor, cu precădere a musulmanilor, reduşi adesea la steretipul de
„fanatici religioşi”.
Dincolo de optimismul
autorului în privinţa posibilului impact pe care l-ar avea renunţarea la acest
mit, avem de-a face cu o critică extrem de bine articulată şi documentată a
unui mit de mare anvergură şi notorietate. Simplificări grosolane, de genul
religie = iraţional, secular = raţional,
utilizate, din păcate nu doar de către anumiţi jurnalişti şi dilentanţi, ci
chiar de către cercetători şi universitari cu pregătire solidă şi realizări
importante, sunt destructurate într-un mod riguros. Trebuie remarcată, de
altfel, şi contribuţia substanţială pe care o aduce în registrul istoriei
conceptuale prin examinarea istoriei şi semnificaţiilor, atât de necesară, a
unui concept de largă utilizare precum „religia”. Lucrarea constituie, după
modesta noastră opinie, nu doar o critică viguroasă a unui mit de însemnătate
majoră pentru modernitatea occidentală, ci şi un exemplu de măiestrie şi
rigoare în mânuirea terminologiei şi bibliografiei. Considerăm că traducerea sa
în limba română este mai mult decât binevenită.
O variantă detaliată a acestei prezentări va fi publicată în numărul viitor al revistei Caiete de Antropologie Istorică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu