O faţă a protestelor: denunţarea conspiraţiei

Pornită ca o mişcare de solidarizare cu medicul Raed Arafat, revolta s-a dezvoltat treptat scoţând la iveală un amplu fond de tensiuni şi nemulţumiri ale populaţie, în cea mai mare parte legitime. Dacă tăierile de salarii şi sporuri, reducerile de personal şi alte măsuri luate de către actuala guvernare, n-au reuşit să genereze proteste serioase, atacul rudimentar la adresa unui profesionist charismatic precum medicul Arafat a aprins fitilul. Tensiunile mocneau. Dar nu despre aceste fapte şi aspecte vreau să vorbesc în acest text, ci despre o dimensiune a protestului, neglijată de către analiştii şi comentatorii evenimentelor.
Într-o manieră panicardă, apocaliptică, diversele televiziuni şi ziare online au forţat diverse interpretări şi analogii ale evenimentelor din Bucureşti (cu precădere) căutând fie să minimalizeze şi să bagatelizeze protestele, fie să le dea o dimensiune tragică, eroico-mistică prin asocierea cu evenimente-cheie în evoluţia României. Explicaţiile simpliste, fie că reduc protestele la o simplă golănie a unor suporteri, fie că le prezintă ca pe o mişcare coerentă de un înalt simţ civic şi patriotic; nu îşi au locul în cazul de faţă. Complexitatea evenimentelor, încercările de politizare, aspectele radicale şi derapajele, toate compun acelaşi tablou. În cele ce urmează voi încerca să scrutez o faţetă a acestor proteste, pornind de la textele mobilizatoare, revendicactive şi denunţatoare, postate pe Facebook. Ar fi interesant de văzut, poate într-un alt text, dimensiunea hagiografică a unor texte şi comentarii.

Pe Facebook tinerii se organizează, militează şi propovăduiesc revolta, ieşind la iveală aspecte pe care strada le oferă într-un mod confuz şi hibrid. O comentatoare înfocată recomanda armatei, SPP-ului şi altor organe ale statului, executarea unei lovituri de stat împotriva actualei guvernări, instaurarea unei dictaturi militare, care mai apoi „să predea puterea poporului”. Interesant, nu? Recursul la retorica naţionalistă e o constantă a grupurilor organizate pe net. Discursuri mobilizatoare, refuzul partidelor, nevoia de justiţie şi măsuri radicale. Se cer sânge, pedepse exemplare (de exemplu: redeschiderea minelor de sare cu deţinuţi din rândul politicienilor), biciuiri etc. Mistica patriotardă injectează emoţie şi trăire în atmosfera mobilizatoare a postărilor şi grupurilor de pe net. Istoria se mişcă, istoria se face în stradă... şi se scrie pe net.
O altă dimensiune, ce ţine de tipologia protestatarului anti-sistem, atât de răspândită în rândul tinerilor, este denunţarea masonilor şi a iluminaţilor care au la mână întreaga clasă politică şi care după ce au subjugat economia ţării, conspiră la instaurarea Noii Ordini Mondiale şi a Guvernului Mondial, controlat de finanţa mondială, compusă cu precădere din bancheri....evrei. Deja-vu? Retorica anti-masonică şi denunţul de conspiraţii antiromâneşti nu e o chestiune de dată recentă. Discursul interbelic ce revendica o organizare totalitară, atât al extremei drepte cât şi al extremei stângi, denunţa masoneria şi oculta mondială ce jinduia să înrobească poporul. Unul dintre inamicii constanţi ai regimului comunist era masonul, conspiratorul dedicat trup şi suflet cauzei sale malefice. Denunţarea complotului şi a conspiraţiilor capătă o dimensiune religioasă, apocaliptică, atunci când discursul e emis dinspre extrema dreaptă. Celebrele „Protocoale ale înţelepţilor Sionului”, a căror falsitate – fiind create de serviciile secrete ţariste pentru a intoxica opinia publică şi pentru a canaliza furia poporului – a fost demonstrată încă din perioada interbelică, dacă nu chiar mai repede, sunt încă intens promovate de anumite organizaţii de cunoscători şi apărători ai adevărului. Net-ul colcăie de filme şi filmuleţe care denunţă comploturi masonice, planuri de subjugare economică şi psihologică a popoarelor lumii, prezentând personaje de prim rang din viaţa politică şi economică, ritualuri satanice ş.a.. Venite cu precădere dinspre cercurile anarhiste sau comuniste occidentale, cercurile radicale româneşti le adaugă veşmântul credinţei strămoşeşti, le promovează, îndemnând la vigilenţă şi rezistenţă. Totul e plasat în logica apocaliptică a unei confruntări între Bine şi Rău, unde nu mai există nuanţe, şi a te păstra în afara conflictului e fie slăbiciune, fie trădare, căci discursul e propagat adesea de lideri religioşi charismatici, cu largă credibilitate şi audienţă, care profeţesc Armagedonul. Istoria recentă e rescrisă, prezentată ca o lucrătură a Fiarei mână în mână cu cei vânduţi ei. Primii paşi înspre dezbinarea şi subjugarea românilor au fost făcuţi, iar brodarea unor evenimente reale şi a unor explicaţii, uneori verosimile, pe o schemă conspirativă, aparent logică, contribuie la succesul şi răspândirea teoriilor. Privilegiul de a descoperi adevărul, de a deveni un iniţiat cu o cunoaştere superioară a lucrurilor şi a realităţii înconjurătoare, îi transformă pe mulţi dintre cei care intră în contact cu astfel de teorii să fie zeloşi promotori şi demascatori.
Unii postaci de pe net plasau revoltelor o dimensiune izbăvitoare, de demascare şi confruntare cu unelte Răului. Denunţarea şi boicotarea planurilor satanice îndreptate împotriva românilor e o teză prezentă în discursul multor tineri comentatori şi promotori ai revoltei, în special în mediul internaut. Aseară, în emisiunea moderată de dl. Tatulici era invitat dl. Raku, hip-hopper de profesie, care întrebat fiind despre cauza problemelor şi a nemulţumirilor a spus că acestea nu încep doar din 89 ci de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, fiind cauzate de o mişcare sionistă internaţională ce urmăreşte dezbinarea şi subjugarea poporului român. Înaltă conştiinţă de neam, nu? Exemplele ar putea continua. Comentatorii de pe site cereau ca dl. Raku să fie lăsat să dezvăluie mai multe despre Iluminaţii care controlează România şi care trebuie opriţi. Evenimentele din stradă sunt acompaniate de numeroase discursuri, în presă şi pe net. Istoria se scrie la mai multe mâini. Cititorul are acces la numeroase variante şi interpretări. Dacă în 89 Televiziunea oferea, în linii mari, povestea oficială a evenimentelor, încropind o intrigă şchioapă şi neclară de roman modern, azi vocile sunt numeroase, tonurile diferite, fiind acoperită întreaga gamă de la Ironie: Caţavencii, Kamikaze, TimesNewRoman etc. până la tragedie şi hagiografie: Jurnalul Naţional, Cotidianul etc. Se ciocnesc interpretări, logica se înfundă, personajele se diluează în vacarmul corurilor iar peste toate se revarsă Istoria, apelul la trecut, infuzând pe alocuri cu mici puseuri identitare, patriotice, recentele poveşti... populare.
Acuzele or fi legitime, cercurile politico-economice care au feudalizat România, sunt uşor de dibuit, mascarada politică e evidentă, însă de aici până la un complot mondial anti-românesc....mai e de mers. Logica scenariilor e de-a dreptul rudimentară. Pare desprinsă dintr-un tratat premodern ce denunţa conspiraţia satanică a vrăjitoarelor şi cerea exterminarea lor. Dimensiunea religioasă conferită unor astfel de scenarii determină diabolizarea unor categorii de oameni, puşi în slujba Antihristului, lipsiţi de scrupule, setoşi de îmbogăţire, mai simplu spus: satanizaţi. Aşa că lovind în ei, loveşti în Satana. Ei sunt simple unelte (cu voia lor, bineînţeles) necesare aplicării scenariului apocaliptic. Recursul la Sfânta Scriptură, la textele Apocalipsei, sunt menite să consolideze evidenţele. Dar se omite ceva: dacă tot e să plasăm scena contemporană a istoriei într-un registru religios (teleologic) noi nu putem împiedica ce e scris. Noi putem doar să ne îngrijim de propriile suflete şi de semenii noştrii, încercând să nu-i judecăm şi mai ales să nu-i dezumanizăm demonizândui. Nu are rost să recurgem la exemplele trecutului pentru a arăta unde duce când nişte „iluminaţi” depistează răul absolut în rândul unui semen sau a unei categorii de semeni.
Revenind la proteste, ar fi forţat să focalizăm doar această dimensiune anti-sistem, anti-masonerie, însă nu trebuie omisă în radiografiile ce se vor globale. Printre oamenii care îşi strigă nemulţumirile, care denunţă corupţia şi impostura politicienilor, sunt nu numai huligani ce sparg de dragul spartului, nu numai instigatori înregimentaţi, ci şi oameni care denunţă ample conspiraţii. Unii dintre ei sunt pur şi simplu furioşi de proasta funcţionare a societăţii şi a economiei româneşti, de lipsa de perspective şi sunt deschişi, vulnerabili faţă de explicaţii facile şi scenarii anticineva, anticeva. Alţii sunt membrii ai unor organizaţii ce se revendică de la doctrina legionară, în diferite variante şi care continuând logica discursului legionar care denunţa relele societăţii româneşti, găsesc în explicaţia complotului antiromânesc un răspuns mai mult decât verosimil. Unic. Momentul este prielnic pentru ca ei să-şi facă simţită prezenţa şi ideile reformatoare. Tineri, în general şcoliţi, cu un discurs radical, antisistem, anticomunişti (deşi continuă zgomotos multe teze din discursul comunismului naţionalist) aduc un aer proaspăt în mediul autohton, iar recursul la morala creştină, într-o lume prăbuşită şi dezamăgită de politică, aduce a lumină în conştiinţa multora. Iar peste evenimentele reale, din stradă, complicate şi greu de înghesuit în simplificări şi reducţii grosolane, se aştern poveştile, interpretările menite să explice, să provoace, să influenţeze evoluţia evenimentelor.
O altă dimensiune uşor de surprins în special în mediul virtual are în centru monarhia, tot mai creditată şi mai populară. Regele Mihai apare ca un veritabil Salvator în ochii multor tineri. Cert e că e o schimbare radicală, şi cum radicalismul e soluţia în ochii tinerilor dezamăgiţi şi furioşi, ideea revenirii la monarhie e agreată. Se vrea o răsturnare, un nou început, iar asocierea cu Decembrie 89 apare firească în acest context. Actuala guvernare a bombardat constant publicul larg cu un discurs care avea în centru Reforma, ca înnoire radicală, schimbare din temelii a societăţii româneşti. Chiar dacă ideea de reformă, prin uzură şi abuz, şi-a pierdut din aderenţi, discursul abrupt, promovarea ideii de ruptură necesară au perforat conştiinţa multora dintre noi, fie că simpatizau sau nu cu actuala putere. Pare evident că ideea de evoluţie organică, mai puţin zgomotoasă, şi-a pierdut masiv din popularitate. Într-o societate în care stabilitatea şi calmul sunt sinonime cu blocajul şi lipsa de soluţii de la Revoluţie se aşteaptă mântuirea.