Chemarea cititoarei
Tocmai terminase de citit „Chemarea lui Matei”, a doua ediţie a romanului apărută în 2008, la editura Cartea Românească. Era singura carte lăsată necitită din seria autoarei ei preferate, Florina Ilis. Deşi titlul i se păruse incitant de mult, a tot amânat să cumpere cartea, era mult prea scumpă faţă de celelalte romane. Noroc cu oferta de Crăciun de pe site-ul editurii! Oare de ce romanul „Coborârea de pe cruce” era la un preţ atât de mic, 5 RON, având în vedere complexitatea lui? Faţă de „Chemarea lui Matei” (la 40 RON), romanul de 5 lei avea mult mai multă profunzime, complexitate şi alte câteva astfel de cuvinte mari, se gândea ea lungită leneş în pat, pe jumătate acoperită de pătura tigrată. Tocmai terminase de citit „Chemarea lui Matei”... sentiment triumfător şi întrebător, care o încearcă la sfârşitul oricărei lecturi.
Tânăra noastră cititoare a primit prin poştă exemplarul sigilat direct de la editură, cu o pictură întunecată pe copertă. Deja începuse să se mişte vioi mecanismul interpretării, chiar înainte de a deschide cartea. Tabloul „Chemarea lui Matei” a lui Caravaggio previzibil aşezat pe copertă stimulează meditaţia în jurul romanului. Intră imediat pe Google-imagini şi scrie nerăbdătoare chemarealui mtei. De fiecare dată când se grăbeşte să scrie pe laptop, literele fug din ordinea lor firească şi se lasă prescurtate în deruta celui care apasă pe tastatură. Iar am mâncat o literă. Rescrie frumos, caligrafic, cu majuscule, din ambiţia filologului absolvent de Litere: Chemarea lui Matei, Caravaggio. Şi virgula îşi are rostul ei, desparte două entităţi independente: opera şi autorul ei, intervine tot filoloaga.
Scrisul pe calculator mutilează practica scrisului. Graba mâinilor pe tastatură, prescurtări neregulamentare, limbaj codat necanonic, aspl pls pup u tu... Ea apasă delete la toate gândurile astea pesimiste asupra viitorului scrisului şi lecturii în noua eră informatică, apoi caută însetată imaginea mărită şi câteva comentarii profesioniste despre tablou. Renunţă repede la navigarea pe tulburătoarea mare internautică. Nu a mai avut răbdare să treacă de prima pagină de Google, unde erau numai reclame la roman şi câteva bloguri creştine, cu viziune afectiv-patetică lipsită de orice dram de ştiinţificitate (cum să o spună, oare, mai delicat?). În fine, vroia doar să dea peste câteva rânduri care să îi analizeze tabloul, dar căutarea în jungla informatică (vai, ce clişeu! Dar nici replica „dram de ştiinţificitate” nu e mai inspirată!) e prea obositoare şi îi amână lectura romanului.
Îşi aminteşte, între timp, că Florina Ilis a mai folosit titluri de picturi în romane, tehnică inspirată, care stimulează încă un simţ, văzul. Tabloul îmbogăţeşte romanul şi îl ajută pe cititor să vadă mai bine cartea. Ba mai mult, cititorul îşi dezvoltă şi o cultură artistică, el va căuta curios picturile apărute în romane, îmbogăţindu-şi (în caz că nu le avea deja) sau reîmprospătându-şi cunoştinţele de istoria artei.
Când a privit coperta, a avut senzaţia că prin acea fereastră poziţionată de Caravaggio în dreapta sus... că prin acea fereastră va pătrunde în lumea romanului. Se apropie de ea şi îi ignoră pe indivizii aflaţi la masă, cei care i-ar fi dat atâtea indicii interpretative, atâtea idei inspirate, atâtea fraze pline de morală creştină. E sensibilă doar la semiobscuritatea ferestrei deschise, care nu lasă să se întrevadă nimic dincolo de ea. O intrigă opacitatea geamului ce pare a fi un zid, cu aceeaşi culoare şi textură ca a peretelui. Îşi aduce minte de romanul lui Alexandru Vona, „Ferestrele zidite”. Din nou, apasă delete. Alt roman o cheamă acum, la care va ajunge prin fereastra zidită a lui Caravaggio. Uită să mai urmărească traiectoria luminii care ar fi îndrumat-o spre protagonist şi spre scena centrală. Caută cheia de la fereastră, deşi ştie în că lumea noastră ferestrele nu au chei. Hipnoză. Privirea ei se îndreaptă înspre partea de sus a geamului, unde întunericul acoperă cu mare taină contururile. Zăreşte umbra unui bărbat care tastează la calculator şi îşi mişcă corpul în ritmul unui act sexual. Bărbatul ăsta iubeşte în mai multe feluri mai multe femei. Ea vede cum se perindă prin faţa geamului Muzeul de Artă din Cluj, garsoniera unui burlac, o maşină roşie care pare să aibă un accident. Dar nu vede bine din cauza unei ceţi groase programate de autoare. Ăsta e dezavantajul de a contempla pe geam, privirea îţi e limitată de ramele ferestrei care nu te lasă să vezi mai mult. Este viziunea autoarei care distribuie rolurile, plantează copacii, instalează internetul pe calculatorul de la etajul I, oficiază căsătoria virtuală, programează dezvirginarea viitoarei soţii, învinge prin şah mat fost iubită a lui Matei, prilejuieşte adulterul, scrie declaraţia de la poliţie, îl pune pe Matei să facă şcoala de şoferi, deşi el nu vroia, o bagă cu forţa în compartiment pe nebuna profetică pentru a o face pe cititoarea noastră să creadă în posibila moarte a lui Matei, deşi nimeni nu i-a spus că bărbatul informatician a murit.
Fata noastră stă acum culcuşită în pat, alături de romanul proaspăt devorat, cu burta în sus, sătulă de hrana consistentă pe care i-a oferit-o povestea vieţii lui Matei. Are de gând să scrie despre carte, să propună spre lectură romanul scriitoarei ei preferate, Florina Ilis. Nu, nu i-a plăcut la fel de mult ca romanul dostoievskian de 5 lei „Coborârea de pe Cruce”. Se aştepta la ceva mai... Dar de ce avea aşteptări? Să ia romanul aşa cum este şi să înceapă să scrie despre el. Să să să. Atunci când ajungi să vorbeşti în amănunt despre un text, să pătrunzi în profunzimile lui, să interpretezi, textul devine nespus de bogat şi frumos. Este convinsă că aşa se va întâmpla şi cu romanul ăsta, care nu i-a zguduit interiorul, însă – şi asta trebuie să v-o recunoască – l-a citit pe nerăsuflate. I-au plăcut multe din tehnicile de scriitură: limbajul din domeniul informatic folosit pentru a exprima anumite sentimente, partida de şah folosită în a descrie partida răzbunătoare de sex. I-a plăcut jocul dintre viaţa reală şi cea imaginară, suprapunerea planurilor, cuvintele rostite care, de fapt nu erau rostite. I-a plăcut configurarea lumii virtuale din perspectiva unui informatician, ideea de iubire virtuală, cea de căsătorie virtuală. A fascinat-o personajul lui Angel, soţia virtuală, al cărui nume adevărat nu îl ştia nici Matei. Vedea în ea un înger protector, ceea ce dovedeşte că din momentul căsătoriei virtuale cu Angel, viaţa lui Matei s-a schimbat în bine. I-au plăcut toate aceste ipostaze ale iubirii care trăiau toate în sufletul compartimentat al lui Matei. I-au plăcut toate astea şi va scrie despre ele, îi trebuie numai forţă să depăşească lentoarea fiinţei ei, să tragă de propriul trup greoi până la birou, unde odată aşezată în faţa laptopului, va începe cronica romanului proaspăt citit.
Tocmai terminase de citit „Chemarea lui Matei”, a doua ediţie a romanului apărută în 2008, la editura Cartea Românească. Era singura carte lăsată necitită din seria autoarei ei preferate, Florina Ilis. Deşi titlul i se păruse incitant de mult, a tot amânat să cumpere cartea, era mult prea scumpă faţă de celelalte romane. Noroc cu oferta de Crăciun de pe site-ul editurii! Oare de ce romanul „Coborârea de pe cruce” era la un preţ atât de mic, 5 RON, având în vedere complexitatea lui? Faţă de „Chemarea lui Matei” (la 40 RON), romanul de 5 lei avea mult mai multă profunzime, complexitate şi alte câteva astfel de cuvinte mari, se gândea ea lungită leneş în pat, pe jumătate acoperită de pătura tigrată. Tocmai terminase de citit „Chemarea lui Matei”... sentiment triumfător şi întrebător, care o încearcă la sfârşitul oricărei lecturi.
Tânăra noastră cititoare a primit prin poştă exemplarul sigilat direct de la editură, cu o pictură întunecată pe copertă. Deja începuse să se mişte vioi mecanismul interpretării, chiar înainte de a deschide cartea. Tabloul „Chemarea lui Matei” a lui Caravaggio previzibil aşezat pe copertă stimulează meditaţia în jurul romanului. Intră imediat pe Google-imagini şi scrie nerăbdătoare chemarealui mtei. De fiecare dată când se grăbeşte să scrie pe laptop, literele fug din ordinea lor firească şi se lasă prescurtate în deruta celui care apasă pe tastatură. Iar am mâncat o literă. Rescrie frumos, caligrafic, cu majuscule, din ambiţia filologului absolvent de Litere: Chemarea lui Matei, Caravaggio. Şi virgula îşi are rostul ei, desparte două entităţi independente: opera şi autorul ei, intervine tot filoloaga.
Scrisul pe calculator mutilează practica scrisului. Graba mâinilor pe tastatură, prescurtări neregulamentare, limbaj codat necanonic, aspl pls pup u tu... Ea apasă delete la toate gândurile astea pesimiste asupra viitorului scrisului şi lecturii în noua eră informatică, apoi caută însetată imaginea mărită şi câteva comentarii profesioniste despre tablou. Renunţă repede la navigarea pe tulburătoarea mare internautică. Nu a mai avut răbdare să treacă de prima pagină de Google, unde erau numai reclame la roman şi câteva bloguri creştine, cu viziune afectiv-patetică lipsită de orice dram de ştiinţificitate (cum să o spună, oare, mai delicat?). În fine, vroia doar să dea peste câteva rânduri care să îi analizeze tabloul, dar căutarea în jungla informatică (vai, ce clişeu! Dar nici replica „dram de ştiinţificitate” nu e mai inspirată!) e prea obositoare şi îi amână lectura romanului.
Îşi aminteşte, între timp, că Florina Ilis a mai folosit titluri de picturi în romane, tehnică inspirată, care stimulează încă un simţ, văzul. Tabloul îmbogăţeşte romanul şi îl ajută pe cititor să vadă mai bine cartea. Ba mai mult, cititorul îşi dezvoltă şi o cultură artistică, el va căuta curios picturile apărute în romane, îmbogăţindu-şi (în caz că nu le avea deja) sau reîmprospătându-şi cunoştinţele de istoria artei.
Când a privit coperta, a avut senzaţia că prin acea fereastră poziţionată de Caravaggio în dreapta sus... că prin acea fereastră va pătrunde în lumea romanului. Se apropie de ea şi îi ignoră pe indivizii aflaţi la masă, cei care i-ar fi dat atâtea indicii interpretative, atâtea idei inspirate, atâtea fraze pline de morală creştină. E sensibilă doar la semiobscuritatea ferestrei deschise, care nu lasă să se întrevadă nimic dincolo de ea. O intrigă opacitatea geamului ce pare a fi un zid, cu aceeaşi culoare şi textură ca a peretelui. Îşi aduce minte de romanul lui Alexandru Vona, „Ferestrele zidite”. Din nou, apasă delete. Alt roman o cheamă acum, la care va ajunge prin fereastra zidită a lui Caravaggio. Uită să mai urmărească traiectoria luminii care ar fi îndrumat-o spre protagonist şi spre scena centrală. Caută cheia de la fereastră, deşi ştie în că lumea noastră ferestrele nu au chei. Hipnoză. Privirea ei se îndreaptă înspre partea de sus a geamului, unde întunericul acoperă cu mare taină contururile. Zăreşte umbra unui bărbat care tastează la calculator şi îşi mişcă corpul în ritmul unui act sexual. Bărbatul ăsta iubeşte în mai multe feluri mai multe femei. Ea vede cum se perindă prin faţa geamului Muzeul de Artă din Cluj, garsoniera unui burlac, o maşină roşie care pare să aibă un accident. Dar nu vede bine din cauza unei ceţi groase programate de autoare. Ăsta e dezavantajul de a contempla pe geam, privirea îţi e limitată de ramele ferestrei care nu te lasă să vezi mai mult. Este viziunea autoarei care distribuie rolurile, plantează copacii, instalează internetul pe calculatorul de la etajul I, oficiază căsătoria virtuală, programează dezvirginarea viitoarei soţii, învinge prin şah mat fost iubită a lui Matei, prilejuieşte adulterul, scrie declaraţia de la poliţie, îl pune pe Matei să facă şcoala de şoferi, deşi el nu vroia, o bagă cu forţa în compartiment pe nebuna profetică pentru a o face pe cititoarea noastră să creadă în posibila moarte a lui Matei, deşi nimeni nu i-a spus că bărbatul informatician a murit.
Fata noastră stă acum culcuşită în pat, alături de romanul proaspăt devorat, cu burta în sus, sătulă de hrana consistentă pe care i-a oferit-o povestea vieţii lui Matei. Are de gând să scrie despre carte, să propună spre lectură romanul scriitoarei ei preferate, Florina Ilis. Nu, nu i-a plăcut la fel de mult ca romanul dostoievskian de 5 lei „Coborârea de pe Cruce”. Se aştepta la ceva mai... Dar de ce avea aşteptări? Să ia romanul aşa cum este şi să înceapă să scrie despre el. Să să să. Atunci când ajungi să vorbeşti în amănunt despre un text, să pătrunzi în profunzimile lui, să interpretezi, textul devine nespus de bogat şi frumos. Este convinsă că aşa se va întâmpla şi cu romanul ăsta, care nu i-a zguduit interiorul, însă – şi asta trebuie să v-o recunoască – l-a citit pe nerăsuflate. I-au plăcut multe din tehnicile de scriitură: limbajul din domeniul informatic folosit pentru a exprima anumite sentimente, partida de şah folosită în a descrie partida răzbunătoare de sex. I-a plăcut jocul dintre viaţa reală şi cea imaginară, suprapunerea planurilor, cuvintele rostite care, de fapt nu erau rostite. I-a plăcut configurarea lumii virtuale din perspectiva unui informatician, ideea de iubire virtuală, cea de căsătorie virtuală. A fascinat-o personajul lui Angel, soţia virtuală, al cărui nume adevărat nu îl ştia nici Matei. Vedea în ea un înger protector, ceea ce dovedeşte că din momentul căsătoriei virtuale cu Angel, viaţa lui Matei s-a schimbat în bine. I-au plăcut toate aceste ipostaze ale iubirii care trăiau toate în sufletul compartimentat al lui Matei. I-au plăcut toate astea şi va scrie despre ele, îi trebuie numai forţă să depăşească lentoarea fiinţei ei, să tragă de propriul trup greoi până la birou, unde odată aşezată în faţa laptopului, va începe cronica romanului proaspăt citit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu