La Cluj, miercuri seara, printre fulgi discreţi şi maşini, nemulţumirea şi revolta se strecurau încet înspre complexul statuar Matia Corvin din Piaţa Unirii. Provocat de către un prieten indignat, să iau pulsul străzii şi să scriu „la cald” despre, mă înfig şi eu, prudent, în mulţime. „E altfel decât la TV şi pe Facebook!” îmi spune, şi în mare parte avea dreptate, deşi multe aşteptări mi se confirmă. Protestul îşi păstra caracterul pestriţ şi neclar, chiar dacă mulţimea adunată la Cluj părea a fi mai bine structurată decât în alte zile. A fost uşor de sesizat diversitatea „curentelor” prezente precum şi a direcţiilor care germinau. Sloganurile variau de la previzibilele „Jos Băsescu”, „Jos Boc”, „PDL şi USL aceeaşi mizerie” până la formulări de o ironie sclipitoare precum „Chuck Norris HELP” sau revendicări concrete: „6% pentru Educaţie”şi „Vrem spitale nu catedrale”. Peste astea fluturau apelurile la „Unitate Naţională” şi scandări precum: „Nu vrem să fim o naţie de sclavi” specifice retoricii emoţionale, menite să injecteze un suflu trăirist pentru a da avânt mulţimii. Peisajul era completat de o pancartă mare pe care era scris: „Solidaritate” în cele trei limbi ale Clujului: română, maghiară şi germană, reliefând tendinţa multiculturală ce se dorea a fi imprimată de unii dintre indignaţi. Marşul pe bulevardul Eroilor, înspre Prefectură, a fost o adevărată demonstraţie polifonică, dinspre portavocile ce îmboldeau mulţimea răsărind scandări diverse, subliniind coabitarea variatelor orientări, unele în parte contradictorii, care erau preluate din zbor de protestatarii mai vocali.
A fost un marş paşnic, huliganii, dacă au fost cumva prezenţi, erau înghiţiţi de mulţime. Multă lume cunoscută din mediul universitar sau de la BCU era prezentă acolo, dovedind încă o dată că simplificările în descrierea fenomenului trădează fie rea-voinţă, fie prostie şi incapacitate de înţelegere. De la posibili suporteri cu simpatii ascuţite de dreapta, ecologişti mânioşi, trecători, până la intelectuali critici ce flirtează cu o stângă de import, înstruţată şi adaptată din mers mediului autohton, toţi se completau şi concurau în scandări. Deocamdată protestul clujean nu pare a avea o direcţie clară, singurele revendicări unanim acceptate vizează căderea puterii, refuzul proiectului minier aurifer de la Roşia Montana şi scârba faţă de actualele partide politice. Adică, cei mai mulţi sunt împotriva actualului sistem, înţelegând într-un grad mai mare sau mai mic ce înseamnă asta şi ce se poate pune în loc după sau cum pot fi îmbunătăţite lucrurile. Acum, după descrierea idilică a protestului, să vedem sumar ce clocoteşte sub capacul zgomotelor, emoţiilor şi indignării legitime.
Deja se decantează revendicări clare, în mare parte coerente şi legitime, venite dinspre tinerii mai stângişti, (în sensul unei stângi contemporane, de inspiraţie occidentală aclimatizată aerului carpatin) şi „mânioşi”, în mare parte produs al platformei CriticAtac şi al ONG-urilor ecologiste anti RMGC, grupaţi în GAS – Grupul pentru Acţiune Socială şi autori ai unui text revendicativ ce circulă pe net. Mişcarea trebuie strunită pentru a se evita bagatelizarea şi împotmolirea ei, confiscarea politică sau bascularea înspre extreme, fapt ce explică iniţiativa tinerilor mânioşi, pe de o parte, cât şi prezenţa la protest a unor oameni de carte şi birou – conştienţi de necesitatea unei Societăţi Civile „lucrătoare”, pe de altă parte. Aici e vorba de cei cu vederi democratice care consideră necesar un plus de presiune asupra lumii politice şi a instituţiilor statului, şi nu de radicalii anti-sistem care vor să prăvale totul de dragul acţiunii, reactualizând aspiraţiile anarhiste bakuniene. Totuşi, deocamdată iniţiativa aceasta pare una izolată, generată de un strat subţire şi lipsită de suportul unei platforme politice. Rămâne de văzut evoluţia „revendicărilor” şi care vor fi liderii „emanaţi” de evoluţia evenimentelor, precum şi efectele fragmentărilor posibile după structurarea diferitelor programe.
Dinspre celălalt capăt al eşichierului politic, deocamdată, curg mai mult scandări patriotice şi planuri de viitor. Oricum se militează pentru răsturnarea actualelor partide de sorginte fsnistă şi improspătarea mediului politic prin alegeri care să propulseze partide mai intime gliei şi neamului strămoşesc şi mai bine intenţionate, cel puţin la nivel declarativ pentru că proiectele concrete de reformare şi reorganizare a societăţii şi economiei autohtone, cam lipsesc. Un obiectiv mai precis visează „salvarea Statului şi Neamului Românesc de la disoluţia organizată de artizanii globalizării”, asta cel puţin prin scrutarea comunicatelor expuse pe net.
Cert e că protestele, cel puţin la Cluj, îşi păstrează doza de indignare, diversitate, entuziasm şi speculă. Legătura cu protestele din restul ţării pare vizibilă mai mult la nivel emoţional şi declarativ, structural vorbind, par vizibile doar iniţiative izolate. Revenind la un text scris pe o pancartă: „Adevărul e în stradă, nu la TV”, provocatoare afirmaţie. Adevăruri, însă, sunt şi acasă în faţa televizorului şi a calculatorului. Şi din punctul meu de vedere în tren, unde planează confuzia, entuziasmul şi îngrijorarea. Vocile din stradă sunt percepute distorsionat de marele public, comentariile care mediază descrierea şi înţelegerea evenimentelor, sunt adeseori partinice şi superficiale. Dar şi în stradă lucrurile nu sunt foarte clare. Dacă la Cluj tineretul înregimentat politic, atât de zgomotos şi activ în primele zile, a cam fost marginalizat şi potolit, în alte părţi pare că asaltul politic tinde să confişte prestigiul simbolic al evenimentelor şi să sufoce indiganţii ce se străduie să-şi creioneze într-o formulare coerentă şi clară nemulţumirile şi pretenţiile.
Dincolo de urmări, rămâne un exerciţiu civic, o nouă temă pentru analişti şi specialişti şi o confirmare: specula, impostura, naivitatea, buna-credinţă, luciditatea, dezorientarea, ignoranţa şi prostituţia intelectual-profesională coabitează nonşalant atât în stradă cât şi în mass-media şi pe scena politică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu