„Timpul îşi cere eroii lui” scria în 1863 marele înrăit rus Nikolai Gavrilovici Cernîşevski[1] într-un roman care, asemeni Demonilor lui Dostoievski, dezvăluie atît de mult din psihologia celor care au îmbrăţişat radicalismul politic socialist în Rusia ţarului Alexandru al II-lea. Spre deosebire însă de volumul dostoievskian, care cu o capacitate de anticipaţie uimitoare a surprins şi a denunţat derapajele „eroilor” grupaţi în cercurile socialiste revoluţionare ale vremii – spiritul exclusivist, suspiciunea generalizată îndreptată împotriva tuturor, intoleranţa, relativismul axiologic total asumat de membrii acestor cercuri, et caetera – tomul publicat de Marele Înaintaş Cernîşevski în timpul detenţiei sale în fortăreaţa Petropavlovsk a avut un rol major în formarea noii generaţii de răzvrăţiţi. O generaţie din rîndurile căreia se vor recruta ulterior şi bolşevicii lui Lenin. Georghi Plehanov însuşi a recunoscut la un moment dat că „noi toţi am tras din roman tărie morală şi credinţă”[2], în timp ce tînărul student proaspăt exmatriculat de Universitatea Imperială din Kazan, Vladimir Ilici Ulianov, l-a citit în iarna anilor 1887-1888 de nu mai puţin de cinci ori.[3]
În rîndurile care urmează însă, oricît de interesant s-ar putea vădi subiectul, nu va fi vorba despre pasiunile literare ale tînărului Vladimir Ilici, ci despre alte pasiuni, de această dată distructive, ale unui răzvrătit care şi-a apropriat valorile bolşevismului fondat de acelaşi Ilici la 1903, pe nume Mihail Roller. Fără putinţă de tăgadă, pentru ceea ce a însemnat cercetarea istorică românească în primii ani care au urmat instituţionalizării comunismului în România, M. Roller a fost unul dintre eroii cei mai însemnaţi pe care acel timp i-a cerut: „de la catedră vocifera şi gesticula ca un descreierat, insulta, în numele marxismului, pe cei de faţă – aducea injurii întregii istorii româneşti, terfelea pe toţi oamenii de seamă din trecut, debita nişte enormităţi de rămâneam înmărmuriţi.”[4]
Din exilul său mexican, Lev Davidovici Troţki se întreba retoric în 1936 cum se poate explica contradicţia dintre sărăcia intelectuală a Conducătorului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi puterea practic nelimitată concentrată în mîinile sale.[5] Istoricul zilelor noastre preocupat de evoluţia postbelică a istoriografiei române şi-ar putea pune aceeaşi întrebare şi în legătură cu persoana lui Mihail Roller. Spre deosebire de Troţki însă, acel istoric ar putea să ofere întrebării şi un răspuns pertinent şi credibil: raportul inversproporţional dintre sărăcia intelectuală şi puterea acumulată de unii membrii ai elitei comuniste este generat de logica internă a alcătuirii, funcţionării şi perpetuării aparatului de partid şi de stat comunist, explicată în 1945 atât de bine de gânditorul austriac Karl Popper.[6]
Ca spiritus rector al cercetării istorice româneşti în primii ani consecutivi abdicării Regelui Mihai I, personalitatea lui Roller ilustrează în chip remarcabil antinomia dintre formele posibile pe care le poate dobandi aplicarea ideologiei marxist-leninist-staliniste în cercetarea istorică şi onestitatea acestui demers. Suferind de semnele cele mai evidente ale descentrării intelectuale, morale şi sufleteşti, adică de confuzia dintre interes şi demnitate, inteligenţă şi viclenie, justiţie şi frică dar într-o egală măsură şi de un parvenitism descurajant şi o infatuare indicibilă – izvorîte toate dintr-un indiscutabil minorat intelectual – în cazul lui Roller este extrem de greu de spus unde se încheie o orientare filosofică şi politică, şi unde începe banditismul intelectual pur. Mihail Roller a fost un comunist convins, un iluminat al religiei politice bolşevice plasat în descendenţa lui Pokrovski şi care a servit cu o nestrămutată pasiune scopurile politicii (i.e. ale stalinismului) în istoriografie. În fapt, a fost un stalinist impenitent ale cărui concepţii şi acţiuni il pot infuria pe istoricul de azi în aceeaşi măsură în care i-a infuriat si pe istoricii care au avut neşansa de a-i fi contemporani, adică implicit subordonaţi.
Dacă Stalin a spus într-un moment de încordare despre rivalul său Troţki că „politica lui Troţki nu are nimic de-a face cu politica”[7], astăzi este limpede, pentru a-l parafraza pe marele om de stat gangster – cum l-a numit Paul Johnson pe ţarul roşu gruzin – că nici istoria pe care a înţeles Roller să o facă nu are nimic de-a face cu istoria. Are de-a face, în schimb, cu perversitatea unei ideologii care s-a autoproclamat fondatoarea celei mai drepte societăţi din istoria omenirii, reprezentată de unul dintre temporarii săi pontifi care a avut, pentru a-l parafraza pe Suetonius când se referea la personalitatea lui Nero, „gură de fier şi inimă de plumb”[8].
Dacă, în opinia lui Karl Popper, portretul cel mai realist şi exact pe care l-a făcut cineva vreodată „filozofului-oracol” Hegel se datorează lui Arthur Schopenhauer, atunci nu putem să nu constatăm aplicabilitatea aproape integrală a acestei schiţe pentru cazul istoricului-oracol Roller: „Instalat de sus, de către puternicii zilei, drept Marele Filozof atestat, era un şarlatan sec, insipid, greţos şi ignorant, care a atins culmea neobrăzării mâzgălind şi servind cititorilor cele mai smintite nerozii mistificatoare. Aceste nerozii au fost proclamate zgomotos drept înţelepciunea nemuritoare de către discipoli interesaţi, fiind repede acceptate ca atare de toţi proştii, care şi-au unit astfel glasurile într-un cor al admiraţiei cum nu s-a auzit nicicând. Largul câmp de influenţare spirituală pe care i l-au oferit cei aflaţi la putere, i-a permis să izbutească să corupă din punct de vedere intelectual o generaţie întreagă.”[9]
Ca slujitor devotat al cauzei clasei muncitoare de pretutindeni (a fost membru al Partidului Comunist German în timpul studenţiei berlineze, apoi al Partidului Comunist Francez când s-a mutat la Paris iar în cele din urmă, după 1940, al PCdR în Basarabia „eliberată”, în subordinea Anei Pauker[10]), Roller a fost repede integrat în aparatul de propagandă al partidului comunist imediat după 23 august 1944. Ca adjunct responsabil cu problemele de educaţie şi învăţământ în cadrul C.C. al P.C.R, Roller s-a ocupat în primii ani postbelici mai mult cu probleme de propagandă efectivă, publicând articole combative în Scânteia, dar nu a neglijat nici problemele legate de ştiinţa istorică şi adaptarea ei la imperativele Puterii.[11] În ziua când Petre Constantinescu-Iaşi trasa principalele linii călăuzitoare pentru „frontul istoric”, 1 noiembrie 1948, Mihail Roller a fost ales membru titular activ al nou-înfiinţatei Academii R.P.R. şi vicepreşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice, Filozofice şi Economico-Juridice din cadrul acestui for. A deţinut această funcţie până în iunie 1955, alături de cea de director adjunct al Institutului de Istorie al Academiei R.P.R. din Bucureşti. Ca şi propagandist al partidului, Roller a semnat în mod constant articole „programatice” în presa comunistă (Scânteia, Lupta de clasă, etc.), cel mai reprezentativ sub acest unghi fiind Pe drumul revoluţiei noastre culturale apărut în Lupta de clasă la sfârşitul anului 1948.[12] În rândurile acestui material autorul subliniază marile transformări impuse de procesul construirii socialismului după instaurarea republicii populare, punând în evidenţă necesitatea desfăşurării unei revoluţii culturale în scopul edificării unei noi culturi – cultura socialistă.[13] În acest sens, autorul indică nevoia valorificării ştiinţifice, marxist-leniniste, a moştenirii culturale anterioare, oraganizarea socialistă a învăţământului public şi o educare în spirit comunist a maselor muncitoare.[14] Deşi acest material nu se remarcă nici prin originalitatea interpretărilor propuse, nici prin noutatea informaţiilor aduse – ca şi toate celelalte de altminteri – simplul fapt de a publica şi de a se afla printre condeierii partidului i-a conferit lui Roller statutul implicit de intelectual al partidului. În fapt, el nu a fost niciodată altceva decât un ,,sugaci universitar”[15], după expresia atât de savuroasă a lui Nicolae Iorga, care reproducea la nesfârşit ideile mai-marilor zilei, graţie cărora îşi datora poziţia.
Din perspectiva funcţiilor pe care le-a ocupat, se poate afirma că în perioada 1948-1955 M. Roller a deţinut întreaga putere asupra cercetării istorice româneşti. La fel cum procedase Pokrovski la vremea lui în U.R.S.S., şi Roller şi-a alcătuit o echipă de oameni obedienţi, de valoare ştiinţifică modestă dar care împărtăşeau o viziune politică corectă: Vasile Maciu, Solomon Ştirbu, Victor Cheresteşiu, Barbu Câmpina, Gheorghe Georgescu, Dumitru Tudor. Plasaţi în poziţii-cheie, aceştia asigurau controlul dorit de Roller, şi implicit de partid. De asemenea, tot ei au format colectiv care a redactat sub conducerea lui Roller primul manual unic de istorie naţională din România postbelică. Acest manual cu aspect de tratat, intitulat Istoria R.P.R., a fost reeditat de câteva ori până în 1956 şi a fost folosit până în anii 1961-1962 în învăţământul mediu, pedagogic şi superior din România. Pentru clasa a XI-a de liceu a fost elaborată o versiune extinsă, numărând aproape 800 de pagini.[16] Necesitatea elaborării sale şi timpul-record în care acesta a apărut au fost argumentate ulterior de Roller printr-o idee enunţată şi de Leonte Răutu în broşura sa, anumă că, după instaurarea republicii, remanenţele ideologiei burgheze se manifestă cu precădere în domeniul ştiinţei şi culturii. În acest sens, Roller a susţinut, la 30 septembrie 1949 când a încercat să facă un bilanţ al primului an de ,,cercetare istorică desfăşurată pe bază planificată, cu posibilităţi materiale asigurate de Partid”[17] că „neîntocmirea unei noi istorii a României ar fi însemnat a lasa în mâna duşmanului de clasă o armă ideologică împotriva clasei muncitoare.”[18]
În ediţiile sale succesive, manualul a ilustrat aproape întregul repertoriu cunoscut al tezelor şi dogmelor marxist-leninist-staliniste, cu precădere al celor formulate la congresul V al PCdR din 1931, alături de nenumărate aprecieri pozitive de tot soiul la adresa Uniunii Sovietice şi a conducătorului său infailibil. O analiză critică extinsă a conţinutului său nu există încă, şi probabil nici nu ar merita făcută, avându-se în vedere faptul că netemeinicia unor puncte de vedere şi caracterul fals al unor concluzii au fost remarcate încă din anul 1956 de câţiva specialişti, iar Roller a avut puternic de suferit (şi) din acest motiv. Contestarea lui Roller din partea specialiştilor nu s-a produs însă decât în momentul când a devenit limpede că poziţia sa se află într-un declin politic evident, datorită unei activităţi considerată ca fiind ,,fracţionistă” de către conducerea partidului. Ca fapt divers, omologul lui Roller din Bulgaria democrat-populară, Vulko Cervenkov, a fost criticat aspru în 1953 de către Todor Pavlov, preşedintele Academiei de Ştiinţe din Sofia, când a publicat prima siteză de istorie bulgară ,,marxist-leninistă”, pe de-o parte pentru că în vederea redactării volumului nu i-a folosit şi pe istoricii ne-membri de partid, iar pe de alta pentru frecvenţa prea ridicată a citatelor din ,,clasicii” marxism-leninismului care ,,nu pot fi considerate şi nu pot înlocui sursele istorice propriu-zise.”[19] Este greu de imaginat o asemenea atitudine din partea lui Traian Săvulescu vis-à-vis de activitatea lui M. Roller pe ,,frontul istoriografic” românesc, în condiţiile în care singurii îndreptăţiţi să emită observaţii critice la adresa operei rolleriene erau istoricii sovietici care reprezentau şi susţineau în general poziţii şi mai dogmatice.[20]
Cum am arătat mai sus, modul în care trecutul istoric trebuia reprezentat avea semnificaţii majore pentru momentul reprezentării sale. Cu prilejul primului bilanţ al cercetării istoriografice din România democrat-populară rostit de Roller în septembrie 1949, a fost formulată şi sarcina fundamentală pe care istoricii urmau să o îndeplinească: „aceea de a studia şi lămuri pe baza învăţăturilor lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, lupta poporului pe teritoriul R.P.R. din vremurile cele mai îndepărtate până azi, de a combate influenţa cosmopolită a şcoalei istorice burgheze, de a transforma ştiinţele istorice din ţara noastră într-o puternică armă ideologică pusă în slujba poporului muncitor, în slujba educării constructorilor socialismului, folosind la maximum marile cuceriri ale ştiinţei sovietice.”[21] Acest fragment ilustrează extraordinara intuiţie a filosofului german Bruno Bauer, care în 1841 avertiza: „dacă ar fi posibilă crearea unui sistem bazat pe principii comuniste, acesta ar tinde să-şi supună întreaga activitate şi gândire umane, asfel încât libertatea de gândire şi individualitatea umană ar fi nimicite iar activitatea creatoare a spiritului ar fi înlocuită de un cod de dogme oficiale.”[22]
Fără îndoială, toate dogmele propovăduite de Roller erau neadevărate, sau pur şi simplu neadevăruri, iar cum admirabil a remarcat odată marele scriitor german H. Hesse, „savantul care, ca orator, ca profesor, spune cu bună ştiinţă neadevăruri, care sprijină cu bună ştiinţă minciunile şi falsificările, acela nu numai că acţionează împotriva unor legi fundamentale, el nici nu aduce foloase poporului său, în ciuda aparenţei de moment, ci grave prejudicii, îi alterează aerul şi pămîntul, mîncarea şi băutura, otrăveşte gîndirea şi dreptatea şi dă astfel un ajutor tuturor relelor şi inamiciţiilor ce ameninţă poporul cu pieirea.”[23]
[1] N. G. Cernîşevski, Ce-i de făcut?, E.P.L.U, Bucureşti, 1963, p. 170.
[2] G. V. Plehanov, Opere, Moscova, 1924, vol. 5, p. 115 apud Adam B. Ulam, Bolşevicii. Triumful comunismului în Rusia. O istorie intelectuală şi politică, Bucureşti, Ed. Corint, 2009, p. 80.
[3] Adam B. Ulam, op. cit. p. 36.
[4] Gheorghe Zane, Memorii 1939-1974, Bucureşti, Ed. Expert, 1997, p. 167.
[5] Lev Troţki, The Revolution Betrayed. What is the Soviet Union and where is it going? Aakar Books, Delhi, 2006, p. 255
[6] Karl Popper, op. cit.
[7] Adam B. Ulam, op. cit., p. 408.
[8] Caius Suetonius Tranquillus, Vieţile celor doisprezece cezari, Bucureşti, Ed. Rao, 1998, p. 224.
[9] Karl Popper, op. cit., pp. 47-48.
[10] Liviu Pleşa, loc. cit., p. 166.
[11] Ana Selejan, Trădarea intelectualilor. Reeducare şi prigoană, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, ed. a II-a, 2005, p. 129.
[12] Mihail Roller, „Pe drumul revoluţiei noastre culturale” în Lupta de clasă, seria a V-a, nr. 2, octombrie-decembrie 1948, pp. 97-110.
[13] Eugen Denize, Propaganda Comunistă în România (1948-1953), Târgovişte, Ed. Cetatea de Scaun, 2009, pp. 20-21.
[15] Nicolae Iorga, Opinii sincere şi pernicioase ale unui rău patriot, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2008, p. 60.
[16] Istoria R.P.R. Manual pentru învăţământul mediu, sub redacţia acad. Mihail Roller, Bucureşti, 1956, 798 p.
[17] Mihail Roller, „Realizări şi sarcini noi pe tărâmul ştiinţelor istorice” în Studii. Revistă de istorie şi filosofie, nr 4, anul 2, (octombrie-decembrie 1949), p. 21.
[18] Ibid., p. 24.
[19]Marin Pundeff, ,,Bulgarian Historiography, 1942-1958” în The American Historical Review, vol. 66, nr. 3 (Apr. 1961), p. 683.
[20] Florin Müller, op. cit., pp. 133-136.
[21] Mihail Roller, loc. cit., p. 24.
[22] cf. Leszek Kołakowski, Principalele curente ale marxismului. Fondatorii, vol. 1, Bucureşti, Ed. Curtea Veche, p. 81.
[23] Hermann Hesse, Jocul cu mărgele de sticlă, Bucureşti, Ed. Rao, 2008, p. 418.
Si? Continuarea? Sau e serial cu un singur episod?
RăspundețiȘtergere