Alun Munslow, Deconstructing history

Alun Munslow, Deconstructing history, second edition, Routlege, London and New York, 2006, 257 p.

Publicată întâia oară în 1997 şi republicată în 2006, Deconstructing history rămâne o carte care pune multe întrebări în legătură cu cercetarea şi scrisul istoric, şi care caută să tranşeze prin câteva afirmaţii solid argumentate situaţia „ştiinţei istoriei” în contextul postmodernităţii. Profesor de Istorie şi Teoria Istoriei la Universitatea din Chichester, colaborator al istoricului Keith Jenkins şi editor UK al Rethinking History: The Journal of Theory and Practice, Alun Munslow este un specialist prea puţin cunoscut pe malurile Someşului.
Cartea de faţă propune un tur de forţă al marilor mutaţii şi crize în istoriografia occidentală din ultimele decenii, precum şi o analiză a curentelor care se confruntă în planul disputelor teoretice contemporane. Structurată pe nouă părţi/capitole, lucrarea de faţă e prezentată de autor ca fiind rezultatul unei perioade prelungite de meditaţie asupra modurilor în care se poate scrie istoria. Problema centrală a lucrării este analizarea modului în care conţinutul trecutului este influenţat de forma prezentării, cum poate fi recuperat şi reprezentat conţinutul trecutului prin formele narativităţii. In acest sens autorul folosoeşte patru întrebări cheie despre epistemologie, evidenţă, teorie socială şi narativitate, întrebări care vor constitui scheletul câtorva capitole.

Ritualul în muzică- aspecte de scriitură muzicală la Stravinsky şi Miriam Marbé - de Otilia Badea

Ritualul ca o reconstrucţie a mitului - aspecte antropologice

În ciuda modificărilor de-a lungul timpului miturile ,,primitivilor’’ încă mai oglindesc o stare primordială. E vorba în plus despre societăţi în care miturile mai sunt încă vii, în care ele fundamentează şi justifică întreaga comportare şi activitate a omului. Mitul este o realitate culturală extrem de complexă care poate fi abordată şi interpretată în perspective multiple şi complementare. Mitul povesteşte o istorie sacră, el relateaza un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al ,,începuturilor’’, e povestea unei ,,faceri’’.[1]

Ritualul desemnează un procedeu magic desfăşurat după un scenariu riguros caracteristic oricărui tip de religie, menit să atragă sau să respingă forţele oculte care se crede că ar putea interveni în existenţa umană. Dansul magic, încadrat într-o suită de manifestări conduse de şamani (ulterior de preoţi), există printre cele mai vechi forme de ritual şi simbolizează în primul rând o imitare a cosmogoniei, în credinţa că astfel se preia puterea divinităţii prin actul magic. [2]

Recomandare Jazzofilă - Păsări - Mircea Tiberian, Liviu Butoi, Luiza Zan

Inspirat de concertul de ieri al trio-ului Mircea Tiberian, Liviu Butoi, Luiza Zan, propun cu căldură cititorilor noştri albumul Păsări, din 2004, realizat sub numele lui saxofonistului Liviu Butoi, în colaborare cu Mircea Tiberian (pian), Arnault Cuisinier (bass) şi Edward Perraud (percuţie, tobe). Albumul conţine şapte piese, al căror semnatar nu am reuşit să-l aflu, dar bănuiesc că acestea aparţin în marea lor majoritate lui Liviu Butoi. Muzica albumului variază între melancolic şi exploziv, cu momente de mare libertate melodică şi ritmică, dar şi cu teme inspirate. Un alt atu al protagonistului îl reprezintă diversitate instrumentelor la care cântă: saxofon tenor, sopran sopranino şi flaut. Păsări reprezintă poate o muzică ce necesită o audiţie mai îndelungată pentru a putea desluşi sensurile muzicale, dar cu siguranţă şi satisfacţia oferită este cel puţin la fel de durabilă.

Link pentru download: http://romanianjazz.blogspot.com/2008/12/liviu-butoi-psri-birds.html

Interviu cu dl. prof. univ. dr. LUCIAN BOIA, partea a III - "Eu sunt om care face cărţi, asta-i definiţia mea"

Precizare: din dorinţa de a păstra cât mai mult din oralitatea interviului nu s-a intervenit pentru a corecta eventualele inconsecvenţe, păstrându-se discursul natural.

Lucian Boia Deci povestea este următoarea, pe scurt. În 1977 am avut surpriza de a primi, cum se numeau asta, schimburi de experienţă, o călătorie în cadrul schimbului de experienţă între România şi Cehoslovacia fiindcă se ştia de preocupările mele, cartea apăruse sau urma să apară, şi am primit aceste două săptămâni la Praga, care au fost foarte simpatice, în sensul că nu am făcut nimic, că nu aveam ce face, terminasem cu Cehoslovacia, m-am şi plimbat, şi bun, într-o zi am fost totuşi în marea bibliotecă din Praga – am zis totuşi să intru într-o bibliotecă, măcar formal. Acolo m-am întâlnit cu o persoană care şi ea stătea în bibliotecă şi nu prea ştia ce să facă, deci o nemţoaică stabilită în Franţa, profesoară de germană la Universitatea din Nancy, o cheamă Helga cu care am intrat în discuţii şi mă rog, s-a creat o prietenie, ea a venit şi-n România după aceea, şi ideea noastră a ajuns să fie să scriem ceva împreună – şi eu vroiam să ies în afara frontierelor româneşti, nu reuşisem până atunci cu scrisul. Spun toate astea şi-mi reamintesc Praga fiindcă este extraordinar, deci Praga m-a îndrumat mai întâi spre teza de doctorat, mişcarea naţională din Transilvania, şi tot o întâlnire la Praga... deci toate pornesc de la Praga, dacă le iei aşa de la Masurek, de la prima întâlnire cu Masurek, care m-a făcut să ajung la Praga şi a doua întâlnire la Praga a fost şi mai deschizătoare de drumuri fiindcă de aici au pornit cercetările mele referitoare la imaginar. Îmi scrie Helga la un moment dat, era spre 1980, că la ei la Universitatea din Nancy s-a format la litere, că ea era la litere, un mic grup de cercetare privitor la călătoriile pe lună, dacă nu pot să vin şi eu cu ceva românesc despre călătoriile pe lună. Eu ştiam numai o carte, romanul lui Henri Stahl „Un român în lună” apărut în 1914 cred.

Sfârşitul lumii cel de toate zilele

Ieri, la Buzău a avut loc un mic şi aşteptat “Sfârşit al lumii”. Al doilea din ultima săptămână şi al cincilea de la începutul anului. A fost amânat cu două săptămâni de către autorităţile locale pentru că pica în Postul Paştelui. Cum, de obicei, un astfel de eveniment are loc în Piaţa Daciei, cu lăutari - etno şi cârnaţi de brand local, a fost imperios necesar (expresie culeasă de la N. D. , 82 ani, ultimul constructor de cazemate ruseşti de pe valea Buzăului) să fie pus pe lista de aşteptare. Nu s-a supărat nimeni.
Evenimentul a trecut, oarecum, nebăgat în seamă. Nu s-a mai bucurat de popularitatea şi fastul celui din noiembrie 2008. Să se fi maturizat oare buzoienii de la ultimul carnaval politic ?! De neînţeles şi îngrijorătoare apatia lor civică , gândindu-ne că se apropie cu paşi repezi marele « Sfârşit al lumii » din 2012, sau poate mai devreme, anticipat cum se mai numeşte.

Lansare de carte la Buzău

Pe data de 21.05 2011, la sediul filialei buzoiene a LOCB din str Bucegi, are loc o interesantă şi mult aşteptată lansare de carte a scriitorului Costel Ionescu.
Volumul de nuvele “ Ea, din trenul de noapte” reprezintă concentratul unei bogate acumulări artistice oferit cu dărnicie cititorului apt să deceleze ironia fină şi sinceritatea dezarmantă din textele propuse.

*Vor fi prezenti importanţi oameni de cultură buzoieni : preşedintele, vicepreşedinţii filialei, care se pare că au cumparat tot tirajul scos de editura binevoitoare.


Anunţ - cei care doresc să-şi procure cartea, sunt rugaţi să ne scrie pe adresa filialei noastre. Primii 1000 cititori vor primii cartea gratuit.

Urăm în această zi de sărbătoare, tuturor purtătorilor de nume sfinte : Constantin sau Elena
La mulţi ani !

Transilvania - un portret muzical. Turneul Brahms-Joachim din 1879- de Otilia Badea

De ce ar încerca un muzician să rescrie o fărâmă de istorie? Pentru că fără acea fărâmă sau acel context în care s-a interpretat sau creat, muzica ar rămâne un concept ambiguu. Ca formă a spiritualităţii unui popor, muzica aderă la evenimentele, curentele de idei, problemele vitale ale istoriei, şi completează imaginea unei societăţi. Arta se construieşte în societate şi de aici rezultă o strânsă legătură între artă şi istorie.

Turneul lui Brahms şi Joachim în Transilvania reprezintă un bun pretext de a portretiza ambientul cultural la final de secol 19. Prin reacţiile publicului la un turneu de asemenea calibru, se pot intui atitudini de ordin social, politic şi cultural. Modurile în care publicul transilvănean, variat din punct de vedere etnic, receptează acest turneu permit observarea unei atmosfere culturale şi politice în care principiul naţional, a influentat reacţiile. Astfel, mă încumet a creiona incursiunea a doi mari muzicieni în lumea transilvăneană de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Francisc László, Béla Bartók şi muzica populară a românilor din Banat şi Transilvania, Editura Eikon, Cluj, 2003

Preocuparea eminentului muzicolog care a fost Francisc László pentru opera compozitorului maghiar Béla Bartók a avut ca rezultat publicarea de-a lungul anilor a numeroase articole şi volume. Cel de faţă reprezintă un rezumat al tezei sale de doctorat, susţinută la Academia de Muzica Gheorghe Dima din Cluj, în anul 2001.

Ceea ce impresionează încă de la început la lucrarea profesorului László este rigurozitatea organizării şi profunzimea nivelului de detaliu în care sunt tratate problemele. Raporturile lui Bartók cu muzica populară din Transilvania (atât cea maghiară, dar în special cea românească) sunt descrise şi analizate începând cu stadiile incipiente, „de tatonare”, şi ajungând până la prezentarea unor stileme ale limbajului muzical bartókian inspirate de folclorul românesc.

Muzica unei vieţi, muzica unei lumi... interioare - Poeme de Raul Coldea

"Inspiration sleep" de Raluca Iov  http://ralucaiov.blogspot.de/

Raul Coldea ne propune o lume atipică, lumea lui interioară, destul de ermetică, capricioasă, crudă, uneori sadică, alteori incoerentă. Poezia lui – am putea spune, lumea lui – este un spaţiu al libertăţii, al întâlnirilor suprinzătoare de imagini, al asocierilor inedite de cuvinte, un univers în mişcare, nomad, deloc static, ca o promenadă în care îţi permiţi să contempli şi ce e în jurul tău.
E ca şi cum ţi-ai scoate câinele (interior, fireşte) la plimbare (interioară, fireşte), exerciţiu greu de îndeplinit astăzi într-o lume orientată într-o altă direcţie (exterioară, fireşte). Păcat că ştim de la început locaţia – interiorul. Ne-ar fi plăcut să fim surprinşi şi să ni se dezvăluie mai târziu unde se petrece totul. Chiar dacă ştim unde, nu ştim cum, ne agăţăm de cuvinte ca de nişte liane, trebuie să avem exerciţiul lecturii de poezie, altfel, prin citit de noviciat, e mult mai greu de ajuns acolo, în adâncuri. E drept, nu oricine poate ajunge să plimbe câinele lui Raul Coldea şi să-i urmărească gândurile, fanteziile.

Oraşul necunoscut, oraşul uitat. Despre naţionalism, provincialism şi universalism - Conferinţă Bonţideană!

Pentru a combate unele distracţii superficiale, acum că tot a demarat sezonul teraselor, Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni vă propune o nouă conferinţă incitantă:"Oraşul necunoscut, oraşul uitat. Despre naţionalism, provincialism şi universalism" susţinută de conf. univ. dr. Edit Szegedi de la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Prelegerea va fi urmată de discuţii cu publicul şi sperăm ca dezbaterea să fie cât mai fructuoasă şi mai lămuritoare.

Interviu cu dl. prof. univ. dr. LUCIAN BOIA, partea a II- "Istoricii se gândesc la multe, dar la istoria propriei lor discipline nu prea se gândesc"

Precizare: din dorinţa de a păstra cât mai mult din oralitatea interviului nu s-a intervenit pentru a corecta eventualele inconsecvenţe, păstrându-se discursul natural.

FV Cum era atmosfera în Facultatea de Istorie în 1962 când aţi ajuns, şi cum s-a schimbat ea pe parcursul celor cinci ani?

LB Era bănuiesc mai puţin mizerabilă decât fusese înainte, fiindcă 1962 înseamnă începutul perioadei...sigur, data cea mai des invocată e 1964 cu declaraţia din aprilie, dar deja începuseră unele schimbări, mărunte, dar totuşi în sensul unei liberalizări care trebuie pusă între ghilimele. Deci nu mai era...sigur, suntem tot în comunism, cu şedinţe, cu UTC, dar totuşi nu mai erau atât de înverşunate. Da, îmi amintesc la sfârşitul primului an în 1963 a fost singura dată când ne-a luat la muncă patriotică, am fost în comuna Toporu din judeţul Giurgiu, trei săptămâni am stat acolo şi am lucrat în agricultură, eram găzduiţi în hambare, pe paturi de paie...

Criza unei istorii fără certitudini - Ioana Manta Cosma

Roger Chartier, „Lumea ca reprezentare. Istoria între certitudini şi nelinişte”, traducere din limba franceză şi introducere de Dragoş Jipa, Ed. România Press, Bucureşti, 2010, 285 p.

Istorie culturală, mentalităţi colective, utilaj mental, structuri de gândire, habitudini mentale, istoria ideilor, istorie socio-economică, viziune despre lume, reprezentări colective, identităţi sociale – cartea ţine locul unui manual de istoriografie, având instrucţiuni de folosire a unor concepte în diverse paradigme. Ea poate avea pentru cititor rol de iniţiere în „tainele”, dezbaterile, „şovăielile”, interogaţiile istoriei, rol de clarificare, de sistematizare a ideilor fundamentale din istoriografie sau rol de aide-mémoire, ca depozitar a unor informaţii vitale în domeniu. Novice sau specialist, cititorul are nevoie de această carte.

INTERVIU CU Prof. univ. dr. LUCIAN BOIA, partea I : "M-am născut într-o familie de intelectuali care n-au aderat în niciun fel la comunism"

Facţiunea radicală "ADEVĂR ŞI METODĂ" din cadrul onorabilei noastre organizaţii, condusă de fundamentalistul Felician Velimirovici, dă o nouă lovitură bloggeristică în rândurile ce urmează. Deplasându-se, inconigto, în măruntaiele Capitalei, a purtat o amplă discuţie cu dl. profesor Lucian Boia pe marginea mai multor probleme. Inaugurăm, astfel, un "serial-interviu" bombă (!) cu reputatul profesor şi om de cultură.
Aşadar, recomandăm bravilor lectori de pretutindeni, hăituiţi de verbiajul bloggeristic, o lectură atentă!

Felician Velimirovici: Domnule profesor, spuneaţi într-un interviu pentru România Liberă, l-am citit pe Internet în urmă cu câteva zile, că pe românii din generaţia dumneavoastră cel mai mult i-a marcat un singur lucru: comunismul. Întrebarea mea ar fi: cum se face că toţi istoricii, deşi au ieşit din acelaşi comunism în 1989, unii au rămas prizonierii fobiilor, clişeelor, stereotipiilor şi obsesiilor imprimate de regim în anii ’70-’80 – ele însele recuperate din discursul extremei drepte româneşti interbelice – ca vechimea, autohtonia, unitatea, continuitatea poporului, etc., iar alţii nu, alţii au început să gândească pe cont propriu şi şi-au păstrat spiritul critic şi dreapta judecată?