Geneza şi semnificaţiile ideii de toleranţă religioasă în Principatul Transilvaniei (secolele XVI-XVIII)

Geneza şi semnificaţiile ideii de toleranţă religioasă în Principatul Transilvaniei (secolele XVI-XVIII), nr. special al „Annales Universitatis Apulensis. Series Historica”, Ed. Altip, Alba Iulia, 2010, 238p.

Acest număr special oferă spre lectură materialele prezentate şi propuse spre dezbatere la conferinţa internaţională „Geneza şi semnificaţiile ideii de toleranţă religioasă” găzduită de Universitatea din Alba Iulia în iulie 2010. În Argumentul ce inaugurează volumul se menţionează că dorinţa de a înţelege mai profund circumstanţele de natură istorică şi teologică ce au determinat impunerea unui sistem confesional fundamentat pe principiul recunoaşterii privilegiilor religiilor numite recepte (Reformată/Calvină, Luterană/Augustană, Unitariană/Antitrinitariană şi Romano-Catolică) şi al tolerării confesiunii ortodoxe răsăritene, în Transilvania celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea , precum şi analizarea acestui sistem în contextul avansului Contrareformei şi al politicii etatiste promovate de Habsburgi în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, constituie premisele de la care a pornit această conferinţă.

Cele două premise majore menţionate structurează volumul în două părţi: Dimensiunile conceptului de toleranţă în context european şi semnificaţiile sale transilvănene şi Sistem politic şi identităţi confesionale în Principatul Transilvaniei. Ideea de toleranţă a coagulat preţ de câteva zile, şi ulterior preţ de câteva pagini, reprezentanţi ai etniilor şi confesiunilor transilvănene, precum şi câţiva invitaţi „externi”, aducându-se în discuţie teme şi aspecte insuficient cunoscute în istoriografia autohtonă.

Prima secţiune este inaugurată de studiul lui Henk van den Belt, fiind o succintă trecere în revistă a concepţiei despre toleranţă a lui Jean Calvin, a evoluţiei acestei pe parcursul mai multor scrieri şi a interferenţei cu viaţa politică. De la definirea şi apărarea toleranţei, un pas mare în sensul libertăţii de conştiinţă, şi până la închegarea şi întărirea absolutismului religios al statului, regres înspre exclusivismul religios, prezentarea sumară a traseului gândirii lui Calvin precizează limitele unei epoci.

Următorul studiu, semnat de István Pásztori-Kupán, analizează hotărârile Dietei de la Turda din 1568, reprezentând un mare pas în sensul reglementării laice a coexistenţei comunităţilor confesionale şi a dreptului liber de a alege o învăţătură de credinţă. Deşi subliniază diferenţele dintre ideea de toleranţă ca libertate de opţiune a individului şi statuarea unor principii de convieţuire paşnică, hotărâte de comun acord de către nobilimea transilvană, în contextul în care Europa era măcinată de conflicte religioase, exemplul Transilvaniei (autorul prezintă succint şi cazul asemănător al Poloniei) e lăudabil.

Parcă o prelungire a studiului precedent, textul lui Jan-Andrea Bernhard aduce în discuţie cazul Moraviei ca „ţinut al toleranţei” şi legăturile cu provinciile în care erau situaţii apropiate. Moravia e prezentată ca un ţinut ce atrage nonconformişti şi dizidenţi religioşi din multe zone ale Europei (în special nordul Italiei) datorită îngăduinţei şi protecţiei oferite de marii magnaţi, din motive politice, economice şi religioase.

Un caz similar oferă şi Peter Šoltés vorbind de comitatele Sáros şi Zemplén din Ungaria nord-estică. Diversitatea etnică şi confesională, mobilitatea populaţiei şi raporturile interconfesionale structurate în timp, au stăvilit eforturile reconquistei catolice din secolul al XVIII-lea. Uzul comun al unor biserici, cimitire precum şi căsătoriile mixte şi contactele constante au dus la atenuarea diferenţelor teologice şi a unor stereotipuri. În cazul acestui ţinut, Edictul de toleranţă emis de Iosif al II-lea n-a adus toleranţa religioasă, aceasta fiind o realitate anterioară, o stare de normalitate.

Ádám Hegyi analizează raporturile transilvănenilor cu Universitatea din Basel şi influenţa cărţilor editate sub patronajul acesteia, în special importanta lucrare a ortodoxiei protestante raţionale Opuscula theologica, a lui Samuel Werenfels. Influenţa Universităţii s.a exercitat prin studenţii ardeleni şcoliţi la Basel, pe de o parte, şi prin cărţile aduse în Principat, pe de altă parte. Un bun exemplu îl constituie cazul lui József Teleki, fondator al celebrei Biblioteci din Târgul Mureş.

În categoria dialogului interconfesional este şi studiul părintelui-profesor Jan Nicolae, care analizează semnificaţiile şi ecourile lucrării istorice a istoricului şi teologului luteran Gottfried Schwarz, Initia Religionis Christianae inter Hungaros Ecclesiae Orientali adserta din 1740. Tezele despre rolul episcopului Hierotheos în creştinarea maghiarilor, apartenenţa sa faţă de biserica orientală şi legăturile cu ducele Gyula, prezentate şi argumentate de istoricul iluminist, au stârnit o serie de polemici cu istorici iezuiţi, precum şi un dialog cu o serie de istorici de primă mână.

Prima secţiune se încheie cu studiul lui Botond Gudor, despre dezbaterea iluministă asupra ideii de toleranţă pornind de la două cazuri paradigmatice care l-au avut ca actor central pe Voltaire. Dacă în primul caz, al arderii pe rug a lui Michel Servet în Geneva calvină, a denunţat intoleranţa şi dogmatismul calvin, în cazul Jean Calas tunurile au fost puse pe Biserica Catolică din Franţa. În cadrul acestor ample dezbateri s-a forjat mare parte din principiile toleranţei moderne şi ale libertăţii de conştiinţă.

A doua secţiune debutează cu studiul lui Lehel Molnár, care ne prezintă în câteva pagini dezbaterile teologice cărora se datorează ivirea unitarianismului şi importanţa hotărârilor Dietei de la Turda din 1568, pentru legiferarea unui cadru care să permită supravieţuirea şi dezvoltarea diferitelor confesiuni întâlnite în Transilvania. Studiul constant al Bibliei este văzut ca origine a noii confesiuni, aşa că importanţa tipăririi de cărţi pentru răspândirea şi întărirea Reformei, este subliniată.

Luând ca exemplu Clujul şi Braşovul, Edit Szegedi prezintă raporturile dintre politica autoritară a unor principi ardeleni din secolul al XVII-lea şi evoluţia oraşelor libere regeşti. Aduce o serie de nuanţări în privinţa limitelor toleranţei religioase ale epocii prezentând raporturile confesiunilor majoritare, cazul unitarienilor clujeni, majoritari pentru o vreme, şi al luteranilor braşoveni, cu confesiunile minoritare.

Ernst Christoph Suttner compară situaţia confesională din Principatul Transilvaniei cu situaţia din Ungaria medievală când, în opinia sa, diferenţele dintre „latini” şi „greci” ţineau mai mult de formele vieţii religioase, fiind sesizate doar în cercurile teologice. Reforma nu e privită ca aducătoare a libertăţii religioase, ci doar a recunoaşterii reciproce a celor patru confesiuni recepte – chiar în cazul acestora existând inegalităţi. Românii ortodocşi nu au beneficiat de recunoaştere juridică şi au fost ţinta eforturilor de protestantizare. Unirea religioasă e prezentată ca debut al ameliorării situaţiei acestora, în special după edictul de toleranţă iosefinian.

În paginile următoare Greta-Monica Miron ne prezintă raporturile dintre românii ortodocşi şi uniţi din timpul mişcării călugărului Sofronie. Deşi decretul de toleranţă faţă de ortodocşi, emis de Maria Tereza în iulie 1759, era condiţionat de încetarea ofensivei anti-unire, acesta a fost interpretat de Sofronie şi adepţii săi ca undă verde pentru acţiunile lor, astfel că propaganda, presiunile şi violenţele se intensifică. Prezentând situaţia preoţilor şi a enoriaşilor, reacţiile lor pe parcursul acestor vremuri tulburi, exemplele de toleranţă sau violenţă, de convertire şi reconvertire, incapacitatea celor mai mulţi de a înţelege diferenţele dintre confesiuni, sunt chestiuni care nuanţează considerabil problema, atât de des simplificată şi trunchiată.

Cristian Barta analizează modul în care uniţii şi-au elaborat propaganda, studiul abordând cazul episcopului Grigore Maior. Intensivă şi rodnică, activitatea sa misionară a reuşit să readucă în ograda Bisericii Unite multe comunităţi care au defectat în timpul mişcărilor călugărilor Visarion şi Sofronie. Discursul său, adaptat interlocutorilor din lumea rurală, refractari la schimbare şi înspăimântaţi de discursurile apocaliptice, s-a axat pe definirea greco-catolicismului ca şi continuare a „legii” strămoşeşti. Definirile, dihotomiile şi explicaţiile folosite în clarificarea nedumeririlor ce frământau anumiţi enoriaşi, par a fi jucat un rol esenţial în reconfigurarea celor două biserici.

Edictul de toleranţă emis de împăratul Iosif al II-lea în 1782, este lecturat din perspectiva consecinţelor benefice avute asupra bisericii unitariene, de către Sándor Kovács. Încorporarea Principatului în Imperiul Habsburgic la finalul secolului al XVII-lea urmată de ofensiva Contrareformei catolice au provocat mari probleme unitarienilor. Confiscarea de biserici şi şcoli, interdicţiile şi alte măsuri restrictive au dat lovituri grele acestei confesiuni, astfel că edictul iosefinian vine ca o salvare, fiind urmat de o perioadă de înflorire şi dezvoltare pentru comunitatea unitariană.

Volumul se încheie cu studiul lui Daniel Dumitran care priveşte comparativ Edictul de toleranţă /Patenta imperială în variantele sale pentru Ungaria şi respectiv cea pentru Transilvania. Insistând asupra dezbaterilor din Consiliul de Stat anterioare emiterii, subliniază situaţia Transilvaniei unde statutul confesiunilor recepte făcea ca edictul să pară mai degrabă respectiv. Astfel că formularea şi reglementările aferente caută să etatizeze situaţia confesiunilor.

Modelul de toleranţă şi convieţuire religioasă şi etnică (cu limitele sale, bineînţeles) oferit de Transilvania secolelor XVI-XVII este un capitol insuficent cunoscut atât în cultura autohtonă cât şi la nivel european. Fără a cădea în efuziuni de nuanţă protocronistă, merită subliniat faptul că în momentul în care Europa Occidentală era măcinată de războaie religioase, în Principatul Transilvaniei – nu numai – s-a putut ajunge la un consens, în spiritul creştinismului, între diferitele confesiuni religioase. Aducerea în discuţie a problemei toleranţei religioase şi a cazului transilvănean, prin intermediul acestui volum de studii, poate deschide o serie de cercetări mai ample, şi poate contribui la înlăturarea treptată a unor clişee belicos-vindicative cultivate de-a lungul timpului.