Istoria şi "Adevărul". Despre jurnalişti, clişee şi confuzii.

Într-o preumblare lejeră prin presa centrală, făcătoare de păreri, dătătoare de viziuni şi adevăruri straşnic elaborate, am dat nas în nas cu un text înspăimântător. Nu prin veştile aduse, nu prin scriitură sau alte cele, ci prin înfiorătoarea ignoranţă şi incultură cuibărită într-un text/material ce se dorea "de popularizare" a unor probleme/chestiuni istorice greu accesibile poporului de rând mult încercat şi cufundat în neştiinţă. Probabil autorul o fi adulmecat niscaiva legătură cu unele probleme actuale şi s-a gândit, ca un brav profesionist, să prezinte înceţoşata istorie într-o traducere personală, plină de învăţăminte şi concluzii.
Aşadar, domnul Răzvan Cârcu de la Adevărul purcede la prezentarea Bisericii "Unitariene", adică greco-catolică, după el. Reluând eternele teze ortodoxiste cu fraierirea ierarhilor ortodocşi de către maleficul ordin iezuit, cu trădarea ortodoxiei de către greoc-catolici, cu recensăminte falsificate, distrugeri şi persecuţii, autorul trece în galop peste contribuţia culturală a Şcoli Ardelene şi a cărturarilor greco-catolici fără a-i pomeni. Ar fi trebuit măcar să se gândească la un aspect: dacă aceşti cărturari greco-catolici, şcoliţi în diabolicele şcoli catolice, spălătoare de creiere şi distrugătoare de conştiinţă naţională, nu ar fi activat de zor în cadrul apărut în Transilvania prin sprijinul şi presiunile cotropitorilor habsburgi, el avea toate şansele ca azi să îşi scrie textele cu caractere chirilice. Să nu pomenim alte aspecte.

Oricum, şocul n-a venit de aici, fiindcă retorica de acest gen este atât de împământenită în anumite desişuri ale spaţiului public, încât mă surprinde apariţia vreunui text mai puţin pătimaş, clişeistic şi mai bine documentat. Spaima am tras-o când am văzut că scribul nu făcea distincţia între Biserica Greco-Catolică şi cea Unitariană  (antitrinitariană) apărută în contextul Reformei, undeva prin secolul XVI. Ba chiar ne prezintă ambele "istorii" bisericeşti, pomenind când de Mitropolitul Atanasie care a defectat, când de Ferenc David (Francisc David) teologul unitarian, de origine săsească, cu o contribuţie majoră la apariţia doctrinei antitrinitariene. Într-un "gulaş" bine afumat, domnul jurnalist a turnat tot ce aducea a confesiune, "religie" (sic!) ardelenească, cu puternice arome antiromâneşti şi nestrămoşeşti.
Partea onorabilă vine acum: revenind după câteva minute la articolul menţionat am observat schimbarea titlului şi înlăturarea unei bune părţi din text. Mai precis, a înlăturat partea în care vorbea de contribuţia teologului Ferenc David la apariţia greco-catolicismului şi originile acestuia în anii Reformei. Îmi pot explica prezenţa lui Ferenc David ca mare teolog unit pentru că în perspectiva autorului articolului Biserica Greco-Catolică a avut un caracter făţiş antiromânesc, dar nu pot să înţeleg cum a putut scrie despre dubla apariţie a Bisericii Unite, când în secolul XVI, datorită Reformei, când în secolul XVII (spre final) datorită presiunii habsburgice; când cu Atanasie ca fondator, când cu Ferenc David. Cearta cu logica oferă noi perspective istoriografice...
Trebuie menţionat că autorul şi-a corectat titlul şi subtitlurile şi a tăiat din text, după ce a fost supus unui tir de comentarii acide care-i arătau limitele necunoaşterii...
În concluzie: cine popularizează problemele de istorie? cum o face şi de ce o face? Nu are rost să mai pomenesc de formaţia precară, îndoielnică a anumitor jurnalişti colportori de clişee şi făcători de balastru idologic şi informaţional. Dar cine supervizează publicarea textelor? Care sunt efectele unor astfel de intoxicări şi confuzii teziste?