Unde începe şi unde se termină ficţiunea? O întrebare firească atunci când lecturezi un roman precum Vizuina lui Norman Manea. Atmosfera din exilul românesc de după căderea cortinei de fier are ca nod central asasinarea la Chicago în 1991 a profesorului Ioan Petru Culianu, reputat istoric al religiilor şi cunoscut discipol al maestrului Mircea Eliade. De aici porneşte totul, de la maestrul Eliade şi trecutul său legionar. Dezvelind prin prisma unor personaje fictive câte ceva din ţesătura evenimentelor şi discuţiilor din preajma maestrului, romanul face o incursiune în universul exilului românesc din Lumea Nouă pre şi post asasinat. Psihoza care-i cuprinde pe cei ce asemeni lui Culianu au început să privească critic omul şi opera Eliade, şi care au criticat mariajul dintre mişcarea legionară şi Securitatea comunistă şi post-comunistă.
Analizând relaţia maestru-discipol precum şi prieteniile cu alţi exilaţi, mai mult sau mai puţin celebri ai celor doi, romanul explorează cotloanele fiinţei umane validând încă o dată teoria unităţii contrariilor. Pentru a incita lectorii ofer un scurt pasaj descriptiv în legătură cu personalitatea marelui Eliade: „generos, săritor sensibil. Aşa fusese şi în trecut, când propaga coşmaruri ambalate în foiţă verde, cu chipuri de sfinţi”.
Fără a-l demoniza pe istoric, romanul oferă cititorului o perspectivă nuanţată şi echilibrată, fără resentimente, totul într-o construcţie rafinată şi plină de miez care încurajează reflecţia asupra trecutului, prezentului şi mai ales asupra pericolului idolatrizării. Comparativ cu romanul „Ravelstein” al scriitorului Saul Bellow, apropiat atât lui Eliade cât şi lui Norman Manea, în care de asemeni bântuie existenţa şi personalitatea complexă şi misterioasă a lui Eliade, cel de faţă aduce un plus de nuanţe.
Celor fascinaţi de personalitatea celor doi istorici romanul le va produce reale bucurii şi nedumeriri, dar probabil şi puţină teamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu