De veghe la căpătâiul Ligii

Un preşedinte adevărat nu are hodină şi tihneală până ce nu aşază viaţa pe făgaşul şi în rostul ei. Şi pentru aceasta el trebuie să lucre, să se farme tăt, mai ales când e vorba de un adept şi un promotor al filosofiei găzduşagului. Trebuie să facă ceea ce ştie el mai bine: să vegheze, în aşa fel încât lucrurile care merg bine să meargă tot bine, şi să-i zâhăiască pe cei care fie nu prea se strofoacă prin filialele lor, fie îs mai temuroşi din fire şi au optat pentru un pasivism bolnăvicios. Încântat de zelul cu care unele filiale ale ligii pun în aplicare programul de reformare şi restructurare prin asumarea răspunderii de către preşedinţii de filială, pe de altă parte, mâhnit de atitudinile rezervate, ba chiar reacţionare (în sensul că nu fac nimic) al altor filiale, bunul-preşedinte a pornit la drum prin filialele ţării, însoţit de încântătoarea, înţelegătoarea şi discreta sa soţie.
În buna tradiţie a descălecatului întemeietorilor, pe agenda de lucru a preşedintelui au fost trecute două ample deplasări: în dinamica şi controversata filială buzoiană şi apoi în discreta şi liniştita filială de la poalele mult cântatului Ceahlău – Piatra-Neamţ.

Interviuri bonţidene IV - prof. dr. W.J. (Wout) van Bekkum: "Non scholae auc academiae sed vitae discimus = we learn for life and not for school or university"

Am pregătit pentru cititorii noştrii înrăiţi şi constant hărţuiţi de gândul dezvoltării culturale şi spirituale, un interviu aparte, motiv de reflecţie şi mobilizare intelectuală pentru sezonul estival. Am avut plăcerea de a-l intervieva pe dl. prof. univ. dr. Wout J. van Bekkum de la Universitatea Regală din Groningen, specialist în Limbi semitice şi Orientalistică, şi astfel reuşim să aducem în atenţia mediului ştiinţific şi cultural autohton un specialist de talie mondială şi un model de profesionalism.

LOCB - How did you start to study Semitic languages, and when in particular did the notion of“Orientalism” come in?

prof. dr. W.J. (Wout) van Bekkum - After finishing my Gymnasium-Alpha in 1972 and after intensive study of Latin and Greek for six years six hours per week, I wanted to do something with languages. First of all, for the sake of a good job, I wanted to become a teacher in Modern English, but I was always intrigued by foreign scripts, Arabic, Hebrew, Sanskrit. I was drawing characters at the age of fifteen without knowing what they meant. My parents suggested that I would explore the possibility of studying Semitics at the University of Groningen. So I did in September 1972, the only Semitist amidst 40-50 theologians, a remarkable position. Semitics started with four languages and grammars: Arabic, Hebrew, Syriac-Aramaic, Akkadian (Mesopotaminan cuneiform texts). After two-three years I specialized in Hebrew and Arabic in all linguistic stages: classical, medieval, pre-modern and modern standard.

Folclorul şi regionalizarea

Cuvântul regionalizare s-a aflat probabil pe buzele fiecărui bun român în ultimele două săptămâni. Dacă ar fi să descriem pe scurt evoluţia ideii în dezbaterea publică românească, am putea apela la vorbele poetului: a-nceput de ieri...acum a stat. Îl vom scuti pe cititorul nostru de un nou dat cu părerea în privinţa utilităţii politice a regionalizării. Vom încerca doar să arătăm, cu modestele noastre mijloace, de ce muzica tărănească nu este avantajată de un stat unitar, excesiv centralizat.

Una dintre justificările găsite de statul modern pentru a-şi motiva existenţa este o pretinsă omogenitate etno-culturală a unei populaţii dintr-un spaţiu bine delimitat. Acest stat avea nevoie de un cetăţean model, a cărui identitate trebuia formată cu ajutorul unei limbi literare, o supra-limbă ce se instaura deasupra variantelor şi a dialectelor regionale şi a unor instituţii oficiale, menite să le înlocuiască pe cele tradiţionale, ale "vechiului regim". Pe lângă aceşti factori, absolut indispensabili în funcţionarea statului modern, entuziaştii şi susţinătorii fervenţi ai proiectului naţional au mai adus în sprijinul acestei construcţii şi o sumă de idei inutile din punct de vedere politic, dar foarte fertile ideologic, cum ar fi o presupusă misiune sfântă a poporului român sau, pe un alt registru, unitatea folclorului autohton ş.a. Ideea unităţii este esenţială, ea transpare din toate palierele societăţii: politic, economic, social sau cultural.

Meditaţii groningeneze

Să mergi în Olanda şi să nu vizitezi Amsterdamul! Poate părea nepotrivit, dar sporeşte şansele de a vedea, intui câte ceva din societatea olandeză, dincolo de clişee şi reclame. Amsterdam, chintesenţă a Olandei turistice, Paradis al fumătorilor ilegalişti, înlesniri oficiale pentru libertinaj sexual, şi, bineînţeles, pentru unii urbea lui Rembrandt şi Spinoza şi a altor oameni de seamă. Şi cu asta, în graba zilnică, am etichetat sumar Olanda. Şi totuşi, ne încăpăţânăm şi urcăm înspre nord, spre tărâmuri şi citadele mai puţin mediatizate, crescând semnificativ şansele să vedem câte ceva din orizontalele plaiuri batave. Pe mine, cărările m-au dus în nordicul orăşel Groningen care are ca temei pentru vizibilitate internaţională viaţa universitară. Ca în majoritatea orăşelelor olandeze (şi nu numai) bicicletele împânzesc străzile izgonind mare parte din autovehicole înspre periferie. Oameni politicoşi, patrimoniu bine întreţinut şi un centru universitar de anvergură internaţională unde a predat şi istoricul român Ioan Petru Culianu înainte să preia catedra de istorie a religiilor din Chicago. Tihna unui astfel de oraş, aerul tineresc conferit de procentul masiv de studenţi, dintre care mai bine de jumătate străini, fac din Groningen un loc primitor.

Interviu cu Preşedintele filialei buzoiene a LOCB - partea a II-a

Ultima parte a interviului, la fel de interesantă ca prima

Rep.- Îmi place cum scrieţi, deşi, adeseori mi se întâmplă să nu înţeleg ceea ce vreţi să transmiteţi. În acele situaţii ne strângem mai mulţi în redacţie şi pornim în descifrarea textului. Suntem 5 colegi din 5 regiuni diferite ale ţării…

Pres.-Şi din frumoasa şi ospitaliera Bucovină?

Rep.- Şi. Dar nu asta este important, ci, faptul că fiecare dintre noi înţelege altceva. Eu, de pildă, am constatat că fiecare produs literar pe care ni-l oferiţi este o provocare onestă a răbdării şi disponibilităţii cititorului spre ludic şi lectură hermeneutică. Euristica cifrată a textului contorsionează mesajul, uneori sugerat în titlu, valorificând imaginaţia şi spiritul analitic ale beneficiarului dvs. Să-şi fi pus aici amprenta mediul în care vă desfăsuraţi activitatea?

Pres.- Aveţi dreptate, cred că mediul rural m-a influienţat foarte mult.

Rep.- Pentru a clarifica raportul axiologic preşedinte - adevăr din filiala pe care o administraţi, aş porni de la următorul silogism, sper eu neforţat :

- Aşa cum spune şi şeful meu, orice afirmaţie necontrazisă, acceptată în unanimitate are valoare de adevăr;

- În filiala buzoiană toţi sunt de acord cu opiniile dvs(apoftegme, aşa cum le spunea electricianul demisionar);

Două iubiri

"Androgin" de Cristi Ferkel, http://cristiferkelart.blogspot.de/

Uţuca Toderaş era o fătucă tare la locul ei. Terminase profesionala, secţia croitorie, iar acum lucra în Năsăud, la Textila, de vreo 4 luni. Chiar dacă trebuia să facă naveta, serviciul era bun, mai o perdea, mai un material şi, cum ea avea maşină de cusut acasă, mai făcea câte una-alta, iar bănuţii se adunau. Toate erau bune şi frumoase, dar, deşi era arătoasă şi isteaţă, era singură. Ieşea sâmbăta seara în sat să vadă nunta, duminica la biserică şi apoi în piaţă, eventual mai stătea la vreo îngheţată sau un suc cu ceva prietene, dar nu prea avea când să cunoască şi ea un băiat mai acătării. Era vecinul Corneluţ care o curta de ani de zile, dar părea cam moale şi cam prostălău. Mare cât un nahău, cu nasul înfundat tot timpul, deşi avea chipul plăcut şi era singur la părinţi, blegeala lui constantă şi obsesia pentru TAF-uri şi buldozere, o scoteau din sărite. Mai venea seara la poartă, o mai ţinea de poveşti, iar ea, sărăcuţa, bine intenţionată, se străduia să-i îngăduie cusururile, să-i vadă părţile plăcute, şi mai-mai că-i ieşea. Asta până când începea iar cu planurile sale de a-şi lua buldozer, de a trage lemne şi multe altele ce-i făceau ochii să-i sticlească, îi înfundau nasul şi mai tare, de abia i se mai auzea glasul de la fornăielile grozave pe care le scotea.

      Era, totuşi, singurul băiat care-i putea da târcoale, fără să-l scoată din sărite pe fratele său mai mare, Dan. Încercase ea de vreo două ori s-o taie pe-ascuns la discotecă, dar când a aflat fratele său, era să iasă rău. A găsit-o o dată la bar „La Hovrea”, pe fotoliu, la masă cu alte fătuce, şi vreo câţiva masculi feroce, culmea virilităţii săteşti în acea epocă nouăzecistă. Îi făcu semn discret, o trase de-o parte pe holul de ieşire, îi arse două palme şi o expedie bombănind acasă. Dimineaţă o luă la poveşti. Că ce căuta? Că nu e normală? Cu ăia se încurcă?. Ea, jignită de ofensatoarea ieşire din scenă din noaptea precedentă, îi răspunse că e normală, că tocmai de aceea ieşise şi ea în sat ca toate fetele de vârsta ei, că nu vrea să fie ciudata şi mironosiţa satului... şi alte argumente de genul ăsta, presărate cu lacrimi şi ţipete isterice. Până la urmă o lămuri, îi spuse cum stă treaba cu golanii din centru, cât de neserioşi sunt cu fetele şi tot arsenalul de zvonuri pe care le auzise despre fiecare dintre ei.

Mai mergea din când în când la Vica lu’ Hondrari care-i dădea în cărţi, să vadă ce i se mai arată. Aşa făcu şi după discuţia lămuritoare. Luă un pachet de Carpaţi şi porni să vadă ce-i zic cărţile. Pe Vica o găsi bine-dispusă, bea ceai şi tot învârtea într-o oală mare cu lături aflată pe sobă.

Îi BAI! Prohibiţia grătarului, CRIZĂ IDENTITARĂ?- de Costel Ionescu

!!! Nota redacţiei: Suma obţinută prin accesarea acestui material va fi donată unui centru de bătrâni scriitori defavorizaţi, deci nu ezitaţi să sprijiniţi cultura!

Ne este teamă. Justificat sau nu, vom trăi şi vom vedea! Răbdători cum suntem, am zis că încă mai merge. Şi a tot mers, dar într-un singur sens. Culmea dezorientării, era chiar cel interzis.
S-a tolerat destul şi, ce este mai trist, suntem în situaţia în care am ajuns la vorbele poetului nostru nepereche “…jelui-m-aş şi n-am cui, jelui-m-aş codrului..”.
Să desluşim, totuşi, această aprehensiune buzoiană.
Pe 22 mai 2011, la sediul filialei, un grup de cetăţeni serioşi manifestau neaşteptat de paşnic, pentru gravitatea problemei, sub îndrumarea atentă a vicepreşedinţilor în exerciţiu. Petiţia, cât “Comedia umană” a editurii Univers 1987, mi-a fost înmânată de văru Costel şi exprima teama confiscării celor două valori zonal-identitare : “ Ziua onomastică” şi “Sub clarul de lună buzoian”. Apoi, ceva între rugăminte şi ameninţare, de genul “ dacă pierdem şi aceste două lucruri care încă ne mai alină ontologic fiinţa, vom fi nevoiţi să ne reprofilăm toleranta cultură buzoiană”, a reverberat în organul meu auditiv şi m-a determinat să dau spre largă citire şi meditaţie articolul vicepreşedintelui de filială, reporter de investigaţii şi scriitor pe val – tsunami în comunitatea noastră literară. - introducere semnată de Jan Manta, preşedinte al filialei LOCB Buzău, cenzor şi critic şef cu exigenţe fluctuante.