Securiştii vor iertare

Un eveniment cum rar mai găsiţi în zilele noastre, s-a petrecut ieri în tihnita urbe de pe Someş. Preţ de câteva ore, circulaţia în oraş a fost blocată, numeroşi agenţi de poliţie străduindu-se să devieze şi să ordoneze traficul. Nici la derbyul local n-a fost aşa nebunie. Dinspre Mănăştur, pe la orele prânzului, s-a putut zări o amplă procesiune de autoflagelanţi care se biciuiau de zor, îşi strigau în gura mare vinovăţiile şi cereau iertare tuturor trecătorilor. Caldarâmul era plin de urme de sânge şi bucăţi de haine sfâşiate. În fruntea acestui vioi cortegiu, despuiat de straie şi grade, călărind cu spatele un măgar şi având legată de gât o pancardă imensă pe care îi erau scrise vinile şi faptele ruşinoase, nimeni altul decât generalul-colonel Iulian Vlad, care plângea cu o sinceritate zdrobitoare şi răcnea din toţi rărunchii: „Vreau să ispăşesc! Ajutaţi-mă să ispăşesc!”. Zeci de foşti şi actuali ofiţeri de securitate însoţiţi de turnători voluntari îl urmau blestemându-şi ziua în care au schingiuit primul om. Purtau deasupra capului fotografii cu victimele lor, îşi încrustau cu brişca numele acestora în carnea trupului acoperit de bătrâneţi şi răutăţi. La un moment dat, scoţând din desagă o portavoce, fostul şef de cabinet al dlui Iulian Vlad, generalul Aurel Rogojan, sloboade înspre mulţimea mistuită de căinţă, o amplă strigătură de prin părţile ungureşti (Bihor), zona sa de baştină:

- Fraţilor! Penitenţa noastră e lipsită de rod. Victimele ne iartă fără să ispăşim! Suntem pierduţi! Dacă vrem ca ceea ce facem noi să nu fie în zadar, trebuie s-o facem spre pilda celor tineri, aşa că haideţi să mergem în clădirea Bibliotecii Central Universitare! Acolo tinerii studioşi, împătimiţi ai culturii sau dornici de înalte cariere, vor asculta spovedaniile şi implorările noastre. Doar aşa răul făcut de noi nu va face pui şi va fi exorcizat din memoria tulburată a acestui neam pe care l-am nenorocit.

Uralele au însoţit această cuvântare, pocnind din bice şi înălţând pioase rugăciuni pentru pomenirea sufletelor celor nenorociţi de ei, procesiunea o coti de pe Moţilor spre BCU. Oamenii se căscau plini de derută, înţelegere, compasiune şi multe alte sentimente. Porneau, pe trotuar, alături de aceste suflete distruse de conştiinţa păcatului, iar unii chiar se rugau pentru iertarea şi liniştirea acestora.

- Iertaţi-mă că v-am făcut să vă turnaţi apropiaţii şi familia! răcnea un bătrân fost colonel care cu două zile în urmă îşi donase pe vecie pensia, apartamentele, maşina şi casa de la ţară, urmaşilor unor victime pe care le înfundase în ’88; şi se mutase la un azil.

- Doamnă Cornea! Ascultaţi ruga şi căinţa unui biet nenorocit şi dezlegaţi-mă de vina ce-o port de atâta amar de vreme! striga smulgându-şi părul un fost ofiţer, îmbrăcat în sac şi duhnind a cenuşă şi agheasmă. Postesc de zece zile, am dăruit tot centrului de la Cighid, m-am mutat la un schit, şi tot n-am linişte şi somn. Dezlegaţi-mă!!!

Multe astfel de strigăte, pline de durere şi căinţă, se înălţau înspre cerul înnorat şi înspre balcoanele la care oamenii stăteau şi contemplau procesiunea, trăgând solide învăţături morale din exemplele acestor oropsiţi. Ajuns pe treptele bibliotecii generalul Rogojan se întoarse către mulţimea adunată şi strigă:

- Vă mulţumesc celor care aţi refuzat să colaboraţi şi aţi îndurat consecinţele unui astfel de gest, pentru că m-aţi scăpat de alte păcate şi schingiuieli. Celor care au cedat presiunilor şi bătăilor vă cer de asemenea iertare. Toate păcatele voastre le iau asupra mea şi sper ca Bunul Dumnezeu să mă ierte pe mine şi pe toţi subalternii pe care i-am dus la păcat!

Intrând în holul bibliotecii, colonelul Rogojan scoase din aceeaşi desagă o carte mare, neagră şi cu coperţile roase pe care scria: „Fereşte-te de Serviciile Secrete – Îndreptar de Spovedanie pentru Securişti”. Ridică această carte deasupra capului şi îngenunchiind în faţa mulţimii de studenţi adunate, rosti:

- Tinerilor încă nepătaţi de mizeria turnătorie şi a schingiuirii semenului, primiţi această rugă din partea unui biet suflet întunecat de ură şi păcate. Aveţi în faţa voastră o hoardă de nemernici care au supt sângele părinţilor şi bunicilor voştri, care le-au otrăvit existenţa şi i-au terorizat atâta amar devreme. Mulţi dintre voi nu ştiu asta, şi probabil văzându-ne prin ceva parc, singuratici, aveau impresia că am fi nişte bătrânei respectabili, chinuiţi de micimea pensiei şi de nostalgiile tinereţii. Nu suntem aşa!! suntem nişte blestemaţi! Ne-am vândut sufletele Iadului şi am adus Iadul în viaţa semenilor noştri, pretinzând că îi apărăm, că îi ferim de rău. Am schingiuit oameni, am îndobitocit semeni, am otrăvit conştiinţe. Voi, care sunteţi încă curaţi, pedepsiţi-ne! Ajutaţi-ne să ispăşim pentru că n-avem linişte!

Dar tinerii, derutaţi de cele rostite şi şocaţi de îmbulzeala unor bătrânei plini de lacrimi şi sânge, cu veşmintele sfâşiate, care nu conteneau să se lovească şi să-şi zgârie feţele desfigurate, au ridicat nepăsători din umeri şi au început să se retragă. Disperat, dl. Iulian Vlad s-a aruncat la picioarele lor şi sărutându-le borborosea printre lacrimi:

- Daţi-ne iertarea! Pedepsiţi-ne! Daţi-ne iertarea!

Dar nimic. Tinerii au început să se retragă către sălile de lectură, mânjiţi de sânge şi cenuşă. Ridicându-se, dl Iulian Vlad începu să strige plin de disperare către cortegiul de autoflagelanţi:

- Fraţilor! Păcatele noastre sunt multe şi negre! Sufletele noastre mânjite de-atâta întunecime şi urâţenie nu mai sunt în stare să se căiască. Luaţi cartea la care a trudit atâta vreme fratele Rogojan şi spovediţi-vă la sânge! Îndreptarul său vă va direcţiona înspre fiecare detaliu. Trebuie să ne curăţim! Mărturisiţi fiecare mizerie pe care o ascundeţi în suflet. Degeaba vă biciuiţi şi urlaţi dacă nu vă căiţi sincer! La rugăciune şi post, blestemaţilor!

Încălecându-şi măgarul, dl. Iulian Vlad porni din nou în fruntea procesiunii îndreptându-se spre Mărăşti. Se pare că traseul lor includea intrarea la Catedrala Greco-Catolică de pe Eroilor pentru a cere iertare uniţilor, de care au apărat patria până în ultimul moment al regimului. Oricum, dincolo de detaliile traseului, evenimentul în sine aduce în lumină, încă o dată, capacitatea omului de a se căi, schimba şi îndrepta. Gestul făcut de el şi semenii săi care alcătuiau procesiunea de cca 250 de securişti şi turnători voluntari, trebuie privit în toată măreţia şi profunzimea sa. În timp ce alţi foşti sau actuali ofiţeri de Securitate belferesc pe pensii babane şi intoxică publicul cu teorii patriotarde justificându-şi laşităţile şi micimea sufletească, domnii Vlad şi Rogojanu dau omenirii pildă de smerenie, căinţă şi sinceritate. Dumenezeu să-i ajute şi să le dăruiască iertarea, pe care o merită din plin.

.