Dialogul imperiilor. Ideologiile reconstituirii antichității romane - de Dávid Petruț

Imperialism 1885 (sursa: fineartamerica.com)

I. Imperialismul european

„Outside roared the wild chaos of barbarism.” (Francis Haverfield)

Despre modelul imperialist

„Roman officers and English gentleman”¹ sau „Britannia, origin myths and the British Empire”² sunt doar două titluri, extrem de elocvente, în ton cu spiritul deschis și uneori provocator al arheologiei britanice, dintr-un lung șir de studii născute din interesul față de geneza cercetării epocii romane în fosta provincie insulară. Interesul acesta nu este întâmplător și nici izolat, el fiind alimentat pe de o parte de către critica post-colonială, aflându-se în același timp sub umbrela curentului denumit „antiquity reception”, foarte popular prin facultățile de studii clasice din lumea anglo-saxonă, celebrele „Faculties of Classics”. Dincolo de o însemnătate intrinsecă care îi asigură un loc în cadrul domeniilor de cercetare ale istoriei culturale, scopul acestor demersuri este cât se poate de pragmatic și de actual pentru arheologia romană. Dezbaterile gravitează în jurul relației dintre discursul istoric conceput la debutul fazei științifice a arheologiei romane și contextul sociocultural al perioadei, cuprinsă între ultima treime al secolului al 19-lea și momentul izbucnirii primei conflagrații mondiale. Întâmplător sau nu, acest proces de geneză este contemporan cu perioada de vârf a imperialismului european, descrisă de către Eric Hobsawm drept „The age of empire” (1875-1914), când Bătrânul Continent se poziționa treptat pe traiectoria care o va conduce către cataclismul primului război mondial. Imperiul colonial Britanic ocupa aproape un sfert din teritoriul planetei, cel Francez, deși în ușor declin, se menținea pe poziții puternice mai ales datorită vastelor posesiuni din Africa de Nord și de Vest, iar Kaiserreich-ul german era în plină expansiune politică și industrială. Lista continuă în mod logic cu Imperiul Austro-Ungar, dar despre asta cu ocazia următoare. Bilanțul acestor studii este deosebit de interesant din punctul de vedere al istoriei culturale, și oarecum alarmant pentru arheologia romană. Prima concluzie (deloc surprinzătoare), este că trecerea arheologiei acestei epoci în faza științifică s-a petrecut în contextul avântului imperialist din Europa secolului al 19-lea. A doua observație se referă la faptul că fundamentul teoretic al arheologiei provinciale romane, concretizat prin paradigma romanizării concepută în acea perioadă, a rămas aproape neschimbat.³ Discursul istoric bazat pe principiul ierarhiei culturilor și pe supremația culturii europene în calitate de moștenitor al Imperiului Roman, predomină în continuare în cercetare.⁴

Procesul genezei este relativ uniform, cu unele diferențe de nuanță. În Anglia și în Franța s-a bazat pe caracterul colonial al respectivelor state, discursul istoric fiind influențat în mod decisiv de relația „țării mamă” cu populațiile colonizate. În Germania, proaspăt unificată, fenomenul a fost plasat sub semnul unei ideologii militariste, materializat printr-un interes intens față de arheologia romană militară.⁵ Primul program de cercetarea și de publicare a limesului roman, întreprins de către Reichs Limeskomission, instituție înființată tocmai cu acest scop și prezidată o vreme de către Theodor Mommsen, trebuie privită în acest context. Cele mai elocvente exemple ale rezultatelor arheologiei militare romano-germane din această perioadă sunt monografiile din seria Der Obergermanisch-rätische Limes des Römerreiches, publicate între anii 1894-1937, demers de o amploare unică pentru perioada aceea, la care se adaugă impresionanta reconstruire a castrului auxiliar de la Saalburg, din vecinătatea orașului Frankfurt am Main, realizată în perioada 1897-1907 sub patronajul Kaiserului Wilhelm al II-lea.⁶ 

Duminica la ora 5 - de Edit Szegedi

Ilegalisti clujeni

        Duminică la ora cinci se adună ilegaliştii. Nu, nu este vorba de luptătorii PCR-ului din perioada ilegalităţii (1924-1944) care, odată cu trecerea timpului, se înmulţeau ca drojdia, după principiul: puţini am fost, mulţi am rămas, ci de hipsterii, neofasciştii, extremiştii, eco-anarhiştii domnului Ponta et al.

Ilegaliştii se adună nu în pivniţe, ci în spaţiul public al urbei. Nu se ruşinează de revendicările lor şi nici de identitatea lor de grup. Pentru că, duminică la ora cinci, se adună oameni foarte diferiţi care îşi afişează identitatea. Bannere în limba română şi maghiară, tricolorul, însemne anarhiste, lozinci de toate culorile politice posibile. Oameni de toate vârstele şi condiţiile fizice care fac mult zgomot, dar nu sunt violenţi. Demonstraţia este ca un imens cortegiu de exorcizare.

Rachel Hausfater- Douïeb, Olivier Latyk, „Le petit garçon étoile”, Casterman, 2003.

           

            E timpul pentru o poveste, o poveste pe care o puteți verifica uitându-vă la cer, noaptea, când norii se zgribulesc unii în alții, iar stelele vă domină privirea. Chiar și fără ochian se poate vedea lumea acestui „garçon étoile”. Da, unii copii sunt stele, alături de părinții lor.

            Într-o zi, unui băiețel i s-a spus acest amănunt, cum că el este o stea. La început, vestea nu l-a afectat, asta însemna că este deosebit – e bine să fii stea. Însă el și-a dat seama că este o stea diferită, cu mai multe colțuri decât cele de pe cer. Când a descoperit asta, a început să îi fie rușine. Cu cât îi era rușine mai mult, cu atât steaua se mărea și îl copleșea. Până la urmă, a ajuns să se vadă doar steaua din el, o umbră imensă care îl acoperea cu totul. Steaua era el, iar el devenise propria sa umbră. Când îți e rușine cu tine, partea renegată a identității tale pare a se răzbuna pe tine. Durează ceva timp până să îți asumi ceea ce ești.

            Între timp, sub ochii noștri, ajung vânătorii de stele, un soldat cu o zvastică, în rând cu o armată întreagă de executanți. Stelele din jurul băiatului sunt capturate, aruncate într-un tren. Textul este susținut de un desen sugestiv, emblematic pentru drumul de doliu spre Auschwitz. Un horn se vede dintr-una din clădirile lagărului – nori de fum își urmează traseul vertical, încărcat de stele galbene ce urcă la cer.

            Dar cine este micuțul înstelat? Numele nu îl aflăm nici la finalul povestirii – el este un copil reprezentativ, în plus, el își asumă etichetele pe care ceilalți i le pun, este anonim și stigmatizat. Probabil este și un copil cu stea în frunte, pentru că reușește să scape de arestări împreună cu o altă familie.[1] Își ascunde steaua cât poate de bine. Stă retras pentru un timp, după care reapare în societate. Este singur, „tout seul”; imaginea preia din nou rolul textului, devenind foarte expresivă. Singurătatea băiatului pe cele două pagini ale cărții este copleșitoare, două pete mari de culoare acoperă întinderea filelor, peste care stăpânește stingher băiatul înstelat. Oameni noi apar în calea lui și se împrietenește cu ei, permițând soarelui să apară alături de stelele de pe cer. Odată ce și-a asumat această identitate de stea, el strălucește.

            „Maintenant, il sait qu'il est une étoile. Et il brille.”

Festivalul de Film Comedy Cluj: Top 3, de Adina Epure

In care locul I, II şi III au aceeaşi valoare.

La Cluj, între 11 şi 20 octombrie: Mare festival, mare. Şi pentru că filmele şi evenimentele pe care le considerăm bune nu se ţin doar pentru sine, iată trei motive întemeiate pentru a felicita echipa Festivalului de Film Comedy Cluj.

English Vinglish de Gauri Shinde

De două ori.

De ce să nu ieşim un pic din spaţiul filmului european şi american ?

De râs, de plâns, de învăţat.

De numa'!

De ascultat muzica-i în tihnă.

De uns pe suflet.

Sita cântă Blues de Nina Paley

Cu aceste cuvinte cheie am deschis:

India

legendă

ghiduş

animaţie

umor

BLUES

trei interpretări. aceaşi poveste.

Şi... o experienţă binevenită pe acest tărâm: Workshop Benzi Desenate

Cu întârziere dar cu mare plăcere am descoperit o echipă activă şi extrem de interesantă şi diversă în ceea ce priveşte creaţiile BD. Artiştii Adrian Barbu, Ileana şi Maria Surducan ne-au delectat vreme de câteva ore bune cu informaţii despre benzile desenate, despre istoria lor, tehnici de lucru, experienţe şi secrete din domeniu şi chiar cu câteva publicaţii ale Clubului de Benzi Desenate – Cluj Comics Club, găzduit de Centrul Cultural German (http://cluj-comics-club.blogspot.ro/).

 

Ce au în comun cele trei ? Dinamism, interculturalitate, ludic, umor şi deschidere. Très sympa, Comedy Cluj!

Dar voi? Aţi văzut ceva filme, evenimente interesante? Spuneţi-ne şi nouă!

Mirel Palada și manipularea de tip pupincurist la români

Tomi Ungerer

     Proaspăt uns responsabil cu propaganda la agie, Mirel Palada contraatacă luările de poziție ale opozanților proiectelor RMGC și cele legate de exploatarea gazelor de șist. Argumentele specialiștilor de la Institutul Geologic, Academia Română, ASE etc. sunt ridiculizate cu câteva întorsături greoaie de frază și cu câteva simplificări grosolane, copiate de pe ciornele PR-ului goldist.

Evident, cel mai la îndemână este dihotomia primitivism-modernitate, în care sărmanii vasluieni sunt priviți ca o masă amorfă, sălbatică, întunecită de superstiții și cu mare apetit pentru manipulare. Restul sunt cumpărați de dușmanii externi, sunt extremiști, habotnici și anarhiști. Mă întreb, oare la fel de primitivi să fie și francezii de au intezis, speriați, exploatarea prin fracturare hidraulică? Sau germanii care au hotărât la fel? Să nu mai adaug statele înapoiate din occident care au interzis exploatarea cu cianură?

          Materialul propus spre intoxicare în Adevărul livrează din nou tema locurilor de muncă, de data asta pentru vasluieni, de parcă dacă s-ar da drumul la explorări și exploatări ei vor strunii utilajele angrenate. Singura soluție pentru a aduce prosperitate pe acele meleaguri este neo-iobagia pe tarlalele dăruite Chevronului și altor companii ce pândesc gazele (chiar și alea rusești, cum e Gazpromul, cu care guvernanții se trag de brăcinari și fac ciubucuri, în pofida sperietorii livrate mulțimii), iar sărăcia acelei zone este explicată prin ”înapoierea” și spaimele ancestrale ale localnicilor, nu proasta guvernare, incompetența și corupția oamenilor politici și a funcționarilor. Mai este adăugată și teza parazitismului vasluienilor, întreținuți de la București. Cam atitudinea pe care am descris-o în textul publicat ieri și care a stârnit derută în rândul multor cititori. Cam aceasta este atitudinea guvernanților și a ”specialiștilor” tocmiți de aceștia față de cei plătitori de impozite. Dacă se opun și critică derapajele din haznaua guvernării, sunt cumpărați sau primitivi, neînțelegând misterele alchimiei guvernamentale menită să preschimbe rahatul în aur, numai bun de consumat.

România ”înapoiată” și refuzul civilizării și prosperității. Despre protestele de la Pungești

Spre Ambulanță

          Știe toată lumea că amărâții din județul Vaslui nu refuză o votcă sau un pahar cinstit de pufoaică; că femeile lor o iau pe coajă constant și că s-au obișnuit cu asta, printre violuri, beții și scatoalce mai trânt câțiva plozi și în rest se uită la Kanal D așteptând ajutoarele sociale; că sunt nespălați, ușor de manipulat, adânciți în superstiții demne de un ev mediu quasi-necunoscut celor mai mulți dintre cei care utilizează această expresie simplistă, pupători de moaște și bisericoși până în măduva oaselor, subnutriți și inculți. Primitivi și multe altele se pot adăuga profilului celor care populează cea mai săracă și înapoiată parte a României. Sunt duși în spate de românii harnici și cinstiți din alte județe, plătitori de impozite preschimbate în ajutoare sociale pentru astfel de paraziți, care mai și votează constant PSD-ul pentru o sticlă de ulei și ceva tărie. Oricâte eforturi s-au făcut n-au putut fi scoși din sărăcie și din starea de înapoiere în care se complac, asta și pentru că așa sunt ei, n-ai ce le face. Nu prea le place să lucreze, preferă bodegile, vând și fură tot ce au la îndemână, numai țiganii fiind mai înrăiți și îndărătnici ca ei. Și bicicliștii.

Mitul schimbării de generație și România de azi...de mâine

Mafalda

Se zice că revoluția din 89 au făcut-o tinerii, generația decrețeilor. Mai apoi, tot dintre aceștia au fost cei care au stat în stradă să apere democrația fragilă în contextul reorganizării scenei politice din debutul anilor 90. Minerii i-au dispersat și au instalat ”ordinea”, reașezând societatea românească pe făgașul tranziției. Mulți dintre tinerii deziluzionați și abuzați s-au grăbit spre plaiuri mai primitoare, mai viu colorate. Pacea socială a mai fost zgândărită de câteva proteste studențești tot prin anii 90, câteva mitinguri și greve organizate de sindicate, defunctul mileniu fiind încuiat în debaraua încețoșată a istoriei prin coregrafia minerească din 1999. A început apoi urcușul în genunchi pe poteca integrării europene, asemeni pelerinajelor condimentate cu mătănii și iconițe chinezesc colorate organizate la unele așezăminte monahale cu ocazia hramurilor.

          Într-un târziu a căpătat contur cruciada anti-corupție asamblată din mers pe scheletul (din dulap) al anti-comunismului. Cuvântul magic ”mentalitate” s-a impus ca explicație definitivă pentru cele mai multe rele și metehne care animau trupul palid și subnutrit al societății autothtone, îmbătrânită în tranziție. Înțelepți ai națiunii, independenți în timpul liber, lămureau prin intermediul mass-media, necesitatea schimbării mentalității poporului, tarată de deceniile construirii socialismului. Pentru aceasta era necesar schimbul de generații, înaintașii dedați traiului iobăgesc din perioada robiei roșii, nu erau capabili să construiască o societate democratică, europeană. Asemeni poporului evreu scos din robia egipteană, rătăcitor prin deșert vreme de 30 de ani, băștinașii recent dezrobiți cochetau de la o vreme cu alte zeități, nostalgia vremurilor trecute, pline de lipsuri dar sigure și previzibile, înmugurea în conștiințele multora. Ca și poporul evreu care a parcurs schimbul de generații în timpul rătăcirii, din rândul acestuia ridicându-se o generație crescută în libertate, cu o mentalitate de oameni liberi capabili să cucerească Pământul Făgăduinței, societatea românească avea nevoie de o generație crescută în libertate, capabilă să o rupă cu vechea mentalitate și aptă să impună o lume mai dreaptă. Cam așa sunau multe din predicile lămuritoare și mobilizatoare ale multor învățați ai națiunii. Ca și în 47, era necesară desprinderea de o mentalitate retrogradă...