Call for Papers: Religion-Culture-Society. Interdisciplinary perspectives on religious life

”Telciu Summer Conferences” 2nd edition

TELCIU SUMMER CONFERENCES 3^rd EDITIONS

25-26 July 2014

TELCIU, BISTRIȚA-NĂSĂUD COUNTY, TRANSYLVANIA, ROMANIA

Knowing and understanding a society essentially involves the study of religious life, an enterprise which, if not undertaken, would leave us prisoners to simplistic and deformed images. In the study of religious life, the relationship between Religion-Culture-Society establishes itself by virtue of the fact that beyond the theological and spiritual content inherent to any religion, that same Religion is  a  social and cultural phenomenon. Consequently, interdisciplinary approaches are much more suitable to the present topic, creating the premises for researches which accomplish, on the one hand, the avoidance of the characteristic reductions and dogmatisms of both scientific and theological  circles, and on the other, the possibility for new aspects to be brought into view or suggestions for fruitful interpretations and analyses.

As with the previous editions of the “Telciu Summer Conferences”, interdisciplinarity is a basic premise this year also, pursuing the convergence of researchers that cultivate interdisciplinarity in their activity, as well as the dialog between specialists and enthusiasts from different domains. Consequently, we aim at approaching religious life from various angles, without operating geographical, confessional or chronological limitations. For this edition we advance several topics for discussion, reminding you that beside these other may be added at the suggestion of those interested to attend:

-          Religion and religious life in the era of globalization.

-          Religious life and modernization.

-          Religion and daily life.

-          Religious life in the field of ideology.

-          Ecumenism along the ages: from the dialogue of theologies to coexistence.

-          Religion and community.

-          Religion vs. Atheism.

-          The religious imaginary and popular culture.

-          The religious life and the Internet

         To apply for the conference, please send an e-mail with an abstract of your paper (max 300 words) and a short CV/presentation in English or Romanian to valer_cosma@yahoo.com or vatavu_bogdan@yahoo.com, until 31. 05. 14. We will let you know of our decision by 5th of June 2014. All contributions will be published in a volume.
           Accommodation for the speakers will be offered by the organizing committee.
           About the previous editions you may read here and here.

          

              

LARS()MANIAC

   A încerca o recenzie a ultimului film al lui Lars von Trier înseamnă a pica în plasa întinsă de regizor publicului şi criticii de film. Înseamnă practic anularea facultăţilor tale analitice şi pretenţiilor tale de a te asocia lui André Bazin şi Andrei Gorzo în galeria mai marilor sau mai micilor critici de film. Este o antrepriză pe care doar modeştii oameni ai Ligii şi-o permit, critici poporani a căror glorie nu doar că nu a fost sigură, dar nici măcar vizată în mod conştient vreodată; inatacabilă deci! Să fim serioşi, Lars von Trier, cu toate manipulările sale, nu poate discredita în niciun fel un amărât blog de la ţară, şi nu orice ţară, ci una care apoape că i-a interzis filmul. Lăsând însă glumele justificative la o parte, Nymphomaniac este într-adevăr o specie interesantă de film, despre care aproape orice ai spune te-ai înşela în mare măsură. Asta nu ne opreşte însă să vorbim despre von Trier, care nu este o operă de artă ci o persoană în carne şi oase.

   Vizionarea celui mai recent film al regizorului danez mi-a amintit, de ce altceva decât mai vechea producţie, în aceeaşi venă, al aceluiaşi auteur, anume Antichrist. Pe acesta l-am vizionat în acum defuncta sală de cinema Arta din Cluj, în compania unui public nu foarte numeros, dar cred eu destul de acomodat cu cinematografia daneză. Primei părţi a filmului audienţa i-a oferit un respect reverenţios, deşi ororile începeau deja să se deruleze pe ecran. Declicul s-a produs când şi-a făcut apariţia faimoasa vulpe cu ochii injectaţi care rosteşte ridicola replică: Chaos reigns! Din sală o domnişoară i-a dat răspunsul: “Să mori tu!”. Fără să-mi dau seama atunci, şi în ciuda faptului că era beznă şi abia distingeam siluetele din public, cunoscusem prima persoană care înţelesese cu adevărat opera maestrului. Ea a fost cea care a dat tonul comentariilor sonore care au însoţit proiecţia până la sfârşit, vox populi care începeau şi ei să desluşească filmul. Nu este vorba de ironie aici, şi nici de obtuzitate. Eu cred că reacţia publicului a fost cea dorită şi, cel mai important, cea corectă!

Call for Papers: RELIGIE-CULTURĂ-SOCIETATE. PERSPECTIVE INTERDISCIPLINARE ASUPRA VIEȚII RELIGIOASE

M. Chagall ”White Crucifixion”

”Conferințele de Vară de la Telciu” au ajuns la a III-a ediție, tema aleasă în acest an fiind ”viața religioasă”, ca întotdeauna într-o abordare cât se poate de interdisciplinară și de multiculturală. Ediția din acest an va avea loc în 25 și 26 iulie 2014 în Telciu, județul Bistrița Năsăud. Sunt invitați să participe cercetători și doctoranzi din România și din străinătate, cei interesați să participe fiind rugați să trimită până în data de 25 Mai 2014 un rezumat al prezentării în limbile română şi engleză  de maximum 300 de cuvinte şi un scurt CV, la următoarele adrese de e-mail:valer_cosma@yahoo.com  sau vatavu_bogdan@yahoo.com. Prezentările pot fi în limba română sau engleză şi trebuie să se încadreze în limita a 20 de minute. Până în data de 1 Iunie 2014 vor fi trimise răspunsuri celor care aplică.

  Sunt asigurate cazarea şi mesele pe durata conferinţei, precum şi costurile de publicare a volumului (în ediție bilingvă, RO-EN/FR/DEU) cu lucrările ce vor fi susţinute şi supuse spre dezbatere. Pentru întrebări şi informaţii vă stăm la dispoziţie.

În rândurile următoare vă prezentăm succint tematicile circumscrise acestei ediții:

Dacomanie vs. istorie oficială. Un război simulat? - de Dávid Petruţ

Fanteziile dacomane intră periodic în atenția publică, speculând de obicei setea de scandal a mass mediei și stârnind reacții virulente de dezaprobare din partea lumii culturale, mai cu seamă din partea istoricilor profesioniști. Dincolo de teoriile aiurite propagate în stilul isteric bine-cunoscut al discipolilor lui Zalmoxe, care nu merită reluate, este interesantă și reacția reprezentanților istoriei oficiale, și implicit efectul pe care îl are acest scandal mediatic asupra poziționării societății față de istorie. Mă refer în special la conflictul, câteodată mai aprig, dar de obicei latent dintre nevoia de reînnoire a percepției istorice pe de o parte și impulsul de a proteja caracterul militant al istoriei naționale. În ciuda dârzeniei demonstrate de atâtea ori a protocronismului dacist și a revigorării curentelor de extremă dreapta din ultima perioadă, dogmele Zalmoxiene nu par a câștiga teren la modul real în afara cercurilor neo-legionare, chiar majoritatea naționaliștilor radicali fiind reticenți la a renunța la ideea grandioasei moșteniri romane. Dacă ne uităm la reacțiile de antipatie pe care le stârnește dacomania (și în ultima perioadă acestea au fost numeroase venind inclusiv de la nivel înalt), vedem de fapt că singurul câștigător al acestui pseudo-război este „istoria oficială”, propagată de la centru inclusiv prin tratatele de istorie a românilor ale Academiei Române.

The Wolf of Wall Street

    „The Wolf of Wall Street” începe aşa cum ar trebui să înceapă orice film cu brokeri şi finanţişti de pe Wall Street şi anume cu Jordan Belfort (Leonardo DiCaprio) aruncând pitici în carne şi oase la ţintă în birourile firmei sale în timpul unei pentreceri cu angajaţii. Piticii poartă căşti iar ţinta e din burete aşa că, fiţi fără grijă, nu există riscul niciunei răniri fizice ci poate doar a demnităţii lor umane şi-aşa schilodită într-o lume plină de prejudecăţi de tot felul. De fapt întregul film al lui Martin Scorsese e în bună parte doar atât: un atac concertat împotriva demnităţii umane şi nimic mai mult.

    Pe scurt „The Wolf of Wall Street” spune povestea (adevărată chiar şi în detaliile cel mai puţin credibile) lui Jordan Belfort, un broker de pe Wall Street de origine modestă (dacă middle-class se mai poate numi totuşi aşa), arătos, cu o meliţă grozavă şi cu un receptor de telefon în mână în aproape fiecare scenă... asta excluzând momentele când trage cocaină pe nas, ia pastile dubioase retrase de pe piaţă pentru efectele lor stupefiante, se încinge în orgii cu aproape orcine (exceptându-i pe părinţii şi copii săi) şi da, jigneşte şi se comportă mizerabil cu cei din jur aproape fără a face vreo distincţie. De la „Bad Lieutenant” (r. Abel Ferrara) încoace rar mi-a fost dat să văd portertul unui personaj mai insidios şi josnic ca Jordan Belfort. Doar că spre deosebire de locotenentul menţionat, care în cele din urmă suferă o transformare, îşi învaţă lecţia, Belfort, în ciuda experienţelor neplăcute prin care este purtat de stilul său de viaţă falimentar, nu pare să fi învăţat nimic ci doar să o ia de la capăt. Scorsese, aşa cum ne-a obişnuit în filmele sale cu gangsteri, lasă bagajul moralizator la o parte şi-şi menţine producţia pe linia de plutire a ambiguităţii.

Dialogul imperiilor. Ideologiile reconstituirii antichității romane II. Imperiul contraatacă: Dacia romană și Monarhia Austro-Ungară - de Dávid Petruţ

Béla Pósta, sursa foto: http://eda.eme.ro

Din nou despre ideologie și arheologie

Înainte de a explora posibilele legături dintre curtea imperială din Hofburgul vienez, elita intelectuală maghiară din Transilvania în a doua jumătate a secolului al 19-lea și trecutul roman al acestui colț de imperiu, ar fi util să reluăm unele din premisele teoretice aflate la baza acestei asocieri aparent bizare. Pentru a lărgi puțin perspectiva, de data aceasta să privim fenomenul din unghiul arheologiei în general, nu doar a celei clasice. Arheologia acționează în limitele contextului social existent fiind determinat la nivel general de rolul și poziția economică, politică și culturală a societății în care operează. Canadianul Bruce Trigger, probabil cel mai lucid specialist în istoria gândirii arheologice identifică trei tipuri, sau mai bine zis trei paliere în abordarea arheologică: arheologia naționalistă, imperialistă și colonialistă. Deși modelul respectiv prezintă defectul unei simplificări poate exagerate, în realitate existând interferențe de multe ori imprevizibile între cele trei tendințe, el merită totuși luat în calcul datorită coordonatelor valabile la nivel fundamental pe care le trasează. Totodată e important de subliniat faptul că autorul clasificării a ținut cont în primul rând de arheologia preistorică, aceasta fiind prima disciplină din familia arheologiei care a pătruns pe tărâmul practicii științifice. Funcția primară a arheologiei naționaliste este de a impulsiona identitatea de grup și coeziunea pe bază etnică sau națională, inoculând sentimente pozitive cu privire la trecutul comun al acestor grupuri (Trigger 1984, 360). Nu este foarte surprinzător că acest curent s-a născut ca și o reacție la regresul puterii politice și militare a unor state pe fondul unor lovituri suferite pe plan extern, implicând de obicei pierderi teritoriale. Cel mai elocvent exemplu este cel al Danemarcei, care în urma eșecurilor militare din timpul războaielor napoleoniene și mai ales a înfrângerii în cel de-al doilea război cu Regatul Prusac în anul 1864, care a condus la pierderea iremediabilă a principatelor din sud (Schleswig, Holstein și Lauenburg) a căutat refacerea prestigiului național prin evocarea trecutului preistoric, respectiv cel al strămoșilor vikingi. În aceeași idee, faptul că, spre deosebire de vecinii germani de la sud, spațiul danez nu a intrat sub autoritatea Imperiului Roman, a fost promovat ca un motiv de mândrie națională (!) (Trigger 1984, 358). Totodată să nu uităm că Danemarca este locul de naștere al arheologiei științifice preistorice, Christian Jürgensen Thomsen (1788-1865) fiind considerat părintele disciplinei (Trigger 1989, 73-80). Arheologia daneză poate fi privită ca o reacție, sau mai bine zis o alternativă la arheologia germană imperialistă, antagonismul dintre cele două abordări fiind rezultatul tensiunilor dintre cele două state.

La Carastelec/Kárásztelek. Câteva însemnări

Biserica romano-catolică din Kárásztelek

Am ajuns la Carastelec/Kárásztelek, în Sălaj, pe 25 decembrie după o escală de o noapte la Jibou. Porneam "pe teren" alături de o bună prietenă care se ocupă de ani de zile cu culegerea şi studierea bobonoşagurilor, a poveştilor şi întâmplărilor miraculoase care încă mai pot fi întâlnite prin satele Sălajului şi nu numai. Era o provocare pentru mine, istoric obişnuit cu altfel de materiale de studiu, chiar dacă tematica urmărită în avânturile mele cercetătoreşti este aproape aceeaşi: bobonoşaguri, slujbe, blesteme, cetanii şi altele legate de activitatea preoţilor în comunităţile ţărăneşti. Drumul spre Carastelec/Kárásztelek a fost bun deşi e vorba de o comunitate medie şi oarecum izolată. Mi-au venit în minte drumeţiile din vară prin preajma Clujului, cu destinaţii precum Ţaga, Pălatca sau Sic, când era să-mi îngrop Matizzul prin craterele atent cultivate de către administratorii fondurilor destinate întreţinerii şi reparării drumurilor judeţene. În cazul de faţă, deşi iarnă, n-am fost nevoit să stau cu capul îndoit peste volan şi să pândesc încordat spre craterele mai mici pentru a nu-mi hurduca prea tare vehicolul. Nici n-am fost nevoit să mă răcoresc neaoş cu nişte vorbe de bine către mai marii de la toate nivelele. Până şi uliţele satului erau mai primitoare decât drumul de pe malul lacurilor de la Ţaga. Dar să gătăm cu drumurile.

          La Carastelec/Kárásztelek am fost întâmpinaţi de domnul primar Faluvégi şi de către viceprimarul comunităţii care au avut grijă ca şederea noastră de câteva zile să fie cât se poate de plăcută şi confortabilă. Oricât de cumpătat şi de sobru m'aş pretinde eu în materie de gastronomie şi trai bun, bucatele din care am avut ocazia să mă înfrupt la Carastelec/Kárásztelek mi-au relevat încă o dată două aspecte majore:

1. cât de sărac este orizontul meu culinar şi cât de simplă/rudimentară (totuşi gustoasă) este bucătăria din zona mea de extracţie.

2. cât de complexă şi de variată este bucătăria transilvăneană.