Jurnal de călătorie. O (astfel) călătorie (pare că) nu se termină niciodată

          2,5 litri de pălincă, 6 doze de bere aproape made in Romania, 5 rochii înflorate, de proveniență incertă, 15 cărți alese pe sprinceană, semi-furate dintr-o bibliotecă aproape personală, câteva produse cosmetice (fără număr), dulciuri în fiecare cotlon al geamantanului superdotat, eșarfe exagerat de multe și mari, 2-3 fotografii de familie developate pe foi lucioase, atât de lucioase că nu pot vedea chipul mamei când bate soarele, cârnați de pleșcoi împachetați în ziar local, doi babici (vezi bibliografia asupra culturii culinare din Buzău) autentici de îți pișcă limba, o cutiuță cu bijuterii și alte câteva zeci de obiecte neidentificate, unele contondente, altele colorate, restul necomestibile. Toate într-un troller de dimensiuni gigantești, un rucsac decent și o plasă de cârpă închisă cu fermoar roz. Așa am plecat din binecuvântatul oraș natal spre un oraș de împrumut, lăsând în urmă bocetele, sfaturile și compătimirile membrilor familiei. Să nu cumva să cari tu gemantanul ăsta! Să mănânci pe drum! Ai bani la tine? Aoleo, ce departe mergi! Aoleo ce bagaje grele ai! Să ne suni când ajungi!

          De aici, tot ce e pitoresc și sentimental se oprește brusc. Poate doar munții cu păduri defrișate și tomnatice au fost ultima panoramă în stare îmi smulgă privirea din carte și să mă patetizeze (dacă acest verb ar exista în forma asta...). Dar am trecut repede (simțiți ironia) de peisajul ăsta, traversând Carpații într-un maxi-taxi scufundat constant în gropile drumurilor naționale, ca un submarin dornic să navigheze în ape mai puțin tulburi, mai străine.

Manifest! Autonomie pentru Ținutul Năsăudului!

       

 Știm că momentul pentru a lansa spre dezbatere publică acest manifest este cât se poate de neinspirat atât datorită faptului că alegerile electorale maschează adevăratele probleme și preocupări ale societății autohtone cât și pentru că pe culoarul autonomiei aleargă deja co-naționalii noștri de la UDMR, care n-au mai avut răbdare să ne aștepte să finalizăm textul nostru pentru a-l prezenta în tandem. Cu toate acestea nu vrem să mai amânăm publicarea lui, deocamdată într-o formă comprimată pentru a vedea ce reacții vom stîrni în rândul societății civile și în civil.

         De ce autonomie pentru Ținutul Năsăudului? Pentru că acesta reprezintă un deziderat de veacuri al năsăudenilor pentru care au luptat și au slujit sub toate regimurile și administrațiile imperiale, regale sau republicane. Păi dacă la Năsăud a fost autonomie între anii 1861 și 1876, ani crunți de oprimare și dîrză rezistență sub bocancul bicefal al Imperiului (Multinațional, Unitar și Indivizibil) Austro-Ungar, să n-o putem obține și astăzi? E singura cale să ne fie bine și să pavăm, încet dar sigur, drumul către independență, țelul nostru final și suprem. Nu are rost să mai explic încă o dată de ce năsăudenii merită așa ceva și de ce sunt capabili să obțină. Există mii de pagini scrise în ultimele două secole în care sunt consemnate calitățile remarcabile ale acestora, precum și gloria și faptele de vitejie de care au fost capabili sub orice regim și flamură. Dacă în 1876 guvernarea maghiară însetată de centralism ne-a luat scumpul dar al autonomiei căpătat după desființarea regimentelor grănicerești (în același timp cu desființarea autonomiei pentru secui și sași), toate guvernările românești de după n-au vrut să ne-o mai dea înapoi și au tot căutat să ne convingă că n-am fi avut-o niciodată. De parcă o vizită la Muzeul Grăniceresc din Năsăud n-ar fi suficientă pentru a vedea steagul și stema acestui ținut, precum și imagini cu cei care au condus acest district autonom în scurta-i dar remarcabila-i existență (oficială).

        Planul nostru este următorul: De la 1 ianuarie 2015 declarăm oficial Districtul Năsăudean ca fiind Autonom și în curs de obținere a Independenței și purcedem la reorganizarea administrativă, economică, politică și culturală a zonei. Veți vedea că acesta este singurul model fezabil pentru întreaga Românie și Europă Centrală. de la Nistru până în Alpii austrieci. Nu vom pregeta să ne ajutăm frații și să exportăm en gros și en detail modelul și know how-ul nostru care are la bază organizarea pe trei mari ministere, alese în funcție de specificul zonei:

1. Ministerul pentru Folosirea Mediului în care sunt subsumate departamente pentru Economie, Finanțe și Energie Verde-Nucleară, pentru a ușura dezvoltarea economică într-un ritm accelerat și demararea unor investiții strategice. Natura i-a înzestrat pe năsăudeni nu numai cu calități remarcabile precum dârzenia, generozitatea, înțelepciunea și hărnicia, ci și cu munți încărcați de aur, vânat, gaze și piatră pentru materiale de construcții. Acestea trebuie valorificate în tandem cu construirea primei centrale Nucleare Vintage la Bichigiu. Da, Vintage, pentru că proiectul nostru presupune colaborarea cu frații noștri ruteni de dincolo de Tisa pentru transferarea a tot ce se poate refolosi din defuncta centrală de la Cernobîl. În acest sens, preluând în parte sugestia înțeleaptă a domnului Geoană de a construi infrastructură care să lege România de Ucraina, vom demara construirea primei căi ferate Rodna-Cernobîl și mutarea nodului feroviar de la Salva la Bichigiu din rațiuni cât se poate de clare. Departamentul de Finanțe va avea ca scop principal transformarea districtului într-un paradis fiscal unde să se bulucească firmele de peste graniță și care să contribuie la creșterea prosperității și mai ales la drenarea veniturilor obținute din folosirea mediului.

2. Ministerul pentru Năsăudenii de Pretutindeni care va avea în componență și un departament pentru relații internaționale și securitate. Obiectivul acestui minister va fi repatrierea grabnică a tuturor celor plecați peste hotare cu scopul de a contribui la creșterea economică și de a sprijini statul român în demersurile disperate de a păstra salariile la un nivel josnic de scăzute. În acest sens la intrarea în viitorul District Autonom Năsăudean (cu Independența în curs de obținere) vor fi afișate plăcuțe în cele 4 limbi oficiale: română, maghiară, germană, italiană și spaniolă, pentru a acoperi cât mai mult din limbile vorbite de către cetățenii acestui ținut. Pe aceste plăcuțe, din Șetref până în Rotunda, se va scrie doar: Bine ați Revenit! Atât! De aici nu se pleacă. Pentru atragerea într-un timp record a diasporei năsăudene același minister va avea un departament care se va ocupa de construirea de case pentru aceștia, demarând programul Prima Casă în Copac. Niciun cetățean nu va rămâne fără casă, acesta fiind un deziderat major al viitoarei administrații. Însă pentru a evita inechitățile sociale majore și pentru a tempera apetitul năsăudenilor pentru risipa de materiale de construcții și spațiu, casele barbie cu mai mult de o cameră pentru fiecare membru vor fi interzise prin lege. Tocmai de aceea într-o zonă în care copacul îi dă de lucru și-i pune pe masă năsăudeanului cele necesare unui trai mai mult decât decent (inclusiv țuica), ne-am gândit să-i dea și un acoperiș deasupra capului. Despre joburi nu are rost să vorbim având în vedere cele spuse la punctul de mai sus și care implică angajări masive.

3 Ministerul Educației, Culturii și al Treburilor Dinăuntru. Recunoaștem că în acest caz ne-am inspirat masiv din maniera de organizare a administrației, educației și supravegherii din România actuală, cu corectura că  am simplificat structura atât din dorința de a oferi un aparat birocratic mai suplu cât și din onestitate. Vom fi astfel scutiți de înființarea unor servicii secrete care să apese cu supraponderabilitatea lor asupra unui buget și așa fragil și vom feri angajații de stresul infiltrării, racolării și mai ales al muncii sub acoperire. Toți dascălii, de la toate nivelurile, vor fi și polițiști, cu mențiunea că în mediul universitar, ca și în cazul României de azi, va fi musai să fie ofițeri. Nu există aparat represiv și pușcărie în acest district! Infractorii de drept comun vor fi obligați să execute o serie de munci în folosul comunității sau vor fi expulzați peste graniță. Pentru delicte politice se va folosi miștocăreala și calomnia, orice atitudine dizidentă mai coerentă atrăgând un val de ironii, atacuri umoristice la persoană (înjurăturile sunt excluse) din partea societății civile angajată în cadrul ministerului sau contractată pentru servicii de strategie, calomnie și, în general, producerea de discurs (adică diaree verbală). Nu va exista agresiune fizică împotriva lui, maximul de pedeapsă, pentru cazuri extreme, fiind bobârnacul și obligația de a juca lapte-gros cu viitoarea echipă de rugby a districtului.

          După cum se vede din cele schițate în rândurile de mai sus, dincolo de o răbufnire de orgoliu legitimă, proiectul de Autonomie (și apoi Independență) pentru Ținutul Năsăudului nu este altceva decât un proiect pentru România. O Românie reorganizată din temelii, cu o birocrație suplă și eficientă, cu dorința clară de a aduce nu doar bunăstarea în casa fiecărui locuitor, ci, în primul rând, acea casă în care să poată intra bunăstarea. O Românie onestă și economă cu banul public în care pentru viitorii dascăli practica pedagogică este înlocuită de un stagiu de 6 luni la Academia de Poliție și Securitate și în care polițistul, jandarmul sau securistul nu au salarii mai mari decât un dascăl pentru că sunt una și aceeași persoană. O Românie în care nu mai trebuie să ne batem capul cu reformarea sistemului de sănătate sau privatizarea lui pentru că fiecare cetățean își va permite să meargă la tratament la clinici de prestigiu în afară sau îi vor fi suportate cheltuielile de tratament de către un stat tot mai anorexic și mai puțin bugetofag. O Românie mândră (pe modelul Năsăudului) care nu se scarpină în cap uitându-se cu jind și frică la bogățiile subterane și supraterane, ci purcede la exploatarea acestora pentru îmbuibarea rapidă, animată de înaltele idealuri ale consumerismului, sub sloganul ”Trăiește clipa!”

Acest material a apărut cu sprijinul și consilierea directă a Gabriel No Resources

Romanian and Turkish Migrants in London’s Night Economy: the Invisible Workers of the Nocturnal City?

     Probabil mulți dintre cititorii noștri sunt familiarizați cu expoziția de fotografii intitulată ”Revisiting Romania: Portraits from London” și sponsorizată de filiala londoneză a Institutului Cultural Român, prin care se dorește prezentarea românilor care locuiesc, lucrează și trăiesc în capitala perfidului albion. Prin intermediul celor 35 de fotografii se oferă privitorului o imagine ”curățită” și aranjată a comunității românești, în pofida pretenției de a cuprinde categorii sociale și profesionale cât mai variate. Nu intrăm în detalii, însă, din dorința de a propune și alte perspective asupra comunității românești din Londra, Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni recomandă cu căldură un evenimente organizat în cadrul Seminarului de cercetare calitativă din cadrul Facultății de Studii Europene al Universității Babeș-Bolyai. Pentru cei interesați redăm anunțul:

Marti, 7 octombrie, orele 17.00,  Cezar Macarie, Research Fellow la Center for Policy Studies, Central European University, Budapest, va sustine prelegerea cu titlul: ”Romanian and Turkish Migrants in London’s Night Economy: the Invisible Workers of the Nocturnal City?”   Intalnirea are loc in Sala festiva a Academiei, strada Republicii nr.9. si e organizata in cadrul Seminarului de cercetare calitativa. 
Va asteptam! 

Klaus Iohannis și România discursului bine citit sau ”Arătarea candidatului”

       

 Dacă întâlnirea oamenilor Ligii cu Monica Macovei și participarea la discuțiile cu electoratul clujean au fost cât se poate de spontane, de data asta am vrut s-o facem cu premeditare. Când am auzit că cel mai bine cotat candidat al dreptei, Klaus Iohannis, descalecă în urbea someșană pentru o ”dezbatere academică deschisă”, după cum a titrat presa locală, ne-am făcut temele și am pornit spre BCU, locul în care era planificat evenimentul și locul în care ne facem veacul. Dincolo de toată semnificația electorală ideea unei dezbateri cu reprezentanți ai mediului universitar pe marginea programului său de campanie, mi s-a părut binevenită mai ales pentru că oferă candidatului și cohortei de politicieni și activiști posibilitatea unui contact direct cu așteptările și întrebările unui tip de alegător considerat mai informat și mai preocupat de viața politică decât alte categorii. După cum aveam să constat pe parcursul ”dezbaterii”, cadrele universitare și studenții n-au fost invitați să participe, așa cum au trâmbițat organizatorii prin intermediul presei, ci să asiste la citirea unui discurs care rezumă proiectul candidatului. E drept că a existat un moderator, că o serie de cadre universitare au prefațat citirea riguroasă a discursului prezidențiabilului, printr-o serie de discursuri menite să confere niscaiva conținut academic ”dezbaterii” și câteva sfaturi/sugestii candidatului.

Agresarea patrimoniului clujean- sediul Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” - de Oliviu Gaidoș

       

  În ajunul inaugurării anului universitar 2014-2015, remarcăm cu stupoare o altă agresiune, din lungul șir de acte sălbatice, derulate în ultimii ani pe timpul verii, asupra edificiului care adăpostește  sediul Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Simbol cultural al orașului prin instituția pe care o găzduieste, imobilul poate fi asemuit cu  un templu peren al cunoșterii, cu  peste   4.500.000 de cărți și ziare, care oferă spiritului confortul și liniștea necesare creației intelectuale. Trăsătura identitară a bibliotecii universitare clujene, reflectată în  spațiul lecturii prin atmosfera atemporală pe care o generează, o reprezintă arhitectura imobilului ridicat între 1906-1909, după planurile arhitecţilor Korb Floris Nandor şi Giergl Kalman. O amplă prezentarea a edificiului, clasat ca monument istoric reprezentativ de interes local (CJ-II-m-B-07296), a fost  realizată de arhitectul Gheorghe Vais în monografia bibliotecii editată in 2006, republicată  în 2009, sub forma unui capitol, în teza de doctorat : Clujul eclectic - Programe de arhitectură în perioada  dualistă (1867-1918), UT Press, Cluj-Napoca, 2009. Reținem două aspecte pertinente cu privire la valorea arhitecturală a clădirii: structura spațială coerentă adaptată unei funcțiuni inițiale mixte, de bibliotecă-arhivă (planul, elevația ), vocabularul stilistic compozit utilizat la fațade ( alternanța materialelor piatră-cărămidă clincherizată) și interioare ( parapeturile de piatră, pardoseala din marmură roșie/mozaic din vestibul, profilaturile din tencuială utilizate la decorarea  stâlpilor, arcelor, din holurile principale, balustradele metalice  ale scărilor etc.), în spiritul eclectismului de la începutul secolului XX. Gh.Vais, în studiul său, accentuează logica spațiilor, ierarhizate în grupuri funcționale pe nivele, în conformitate cu  organizarea inițială a bibliotecii din 1909:  demisolul adăpostea  biblioteca populară (cititorii dinafara mediului academic), parterul a fost destinat  bibliotecii universitare ( caracterul de “bibliotecă închisă”, accesul la depozit fiind restricționat), următoarele două etaje fiind rezervate colecțiilor bibliotecii universitare (etajul I, miniaturi, documente, stampe) și arhivei Muzeului Ardelean (etajul II).

Monica Macovei, Adrian Papahagi şi electoratul „care nu merită”

   Despre candidatura Monicăi Macovei la preşedinţia României am aflat prin intermediul unui clip video suit pe Youtube acum mai bine de-o lună. Mi s-a părut stângace şi uşor actoricească încercarea dumneaei de a se prezenta drept candidat. Dar cu timpul, lucrurile s-au mai organizat în jurul ei: a început să primească susţinere, a devenit erou de bandă desenată alături de sidekick-ul Dubi (pisica dumneaei) şi a călătorit cu metroul bucureştean ca să arate că se ridică la statutul pe care-l afişează. Mai mult, a primit deja votul lui Lucian Mîndruţă care, se pare, era singurul cetăţean neconvins de capacităţile doamnei Macovei, din moment ce tocmai şi-a dat ok-ul pentru oprirea campaniei, aseară pe facebook.

    Dar pentru că data era deja stabilită, sau poate pentru că n-a văzut status-ul lui Mîndruţă (eu n-am văzut să fi dat like!?!), Monica Macovei şi-a continuat ieri campania prin Cluj. Pe noi (oamenii Ligii n.r.) ne-a întâlnit la o terasă din centru în timp ce lingeam fiecare la o bere aşa cum bine se vede din reuşita poză de campanie pe care am alăturat-o aici.

Dr. Ranke

Leopold von Ranke

           În clipa de faţă este aproape unanim recunoscut faptul că undeva pe parcursul primei jumătăţi a celui de-al XIX-lea secol s-a impus o nouă paradigmă în domeniul studiului şi metodologiei cercetării istorice. După ce, prin inaugurarea în 1765 la Universitatea din Göttingen a primei forme instituţionalizate de învăţământ superior pentru ştiinţele istorice, în perioada de timp evocată mai sus, misiunea de a transforma această disciplină academică într-o autentică ştiinţă i-a revenit tot unui german. Publicarea în 1824 de către tânărul, pe-atunci, savant Leopold von Ranke a lucrării Geschichten der romanischen und germanischen Völker a reprezentat un moment de cotitură: atât trecutul în sine, cât mai ales maniera în care acesta este reprezentat, semnificat, re-constituit şi studiat au început să fie percepute într-un cu totul alt sens.[1] De atunci şi până în prezent, teoria şi metodologia inaugurate de el nu au contenit să suscite dezbateri teoretice polemice şi vii controverse în rândul comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Bineînţeles, Ranke a fost cel care a impus paradigma modernă a meta-teoriei istoriei. Considerat chiar şi la comemorarea a 100 de ani de la moartea sa, survenită la 23 mai 1886, drept una dintre figurile-cheie care au marcat în mod indelebil devenirea historismus-ului german, Ranke a dat o formă coerentă unei teorii filosofice care în fapt a reprezentat o veritabilă revoluţie ştiinţifică – în accepţiunea dată termenului de către Thomas Kuhn – în măsură să influenţeze scrierea istoriei chiar şi în secolul al XX-lea. Cheia de boltă a întregului edificiu pe care l-a construit Ranke poate fi considerată o idee pe care el însuşi a formulat-o drept scop ultim al demersului său: deşi într-o oarecare măsură ea şi-a pierdut prospeţimea iniţială datorită repetării ei excesive, fraza enunţată de autor prin care afirma necesitatea ca istoricul să recupereze trecutul wie es eigentlich gewesen nu poate fi omisă. Ea reprezintă cel mai bine crezul unui istoric care considera că, prin aplicarea metodei critice elaborată de el, ceilalţi colegi ai săi au realmente capacitatea să re-creeze trecutul şi să înţeleagă faptele aşa cum s-au întâmplat ele.[2]