Liviu Andrei a dat lovitura!

sursa foto: http://literaturadecutit.wordpress.com/

Liviu Andrei e un scriitor mediocru, cu ambiții de Henry Miller local, prizonier al unui trend literar care caută să suplinească lipsa de talent și imaginație printr-o aglomerare de limbaj ”direct”. De ani buni se chinuie să-și împingă notorietatea dincolo de urbea natală și de câteva zone under-underground ale mediilor literare online. Face eforturi consistente și concertate de a șoca, de a stârni cititorii să depășească primele fraze ale prozelor încropite cu zel și furie. A inaugurat, ca orice prozator ambițios și anti-sistem, până și un ”curent literar” propriu, un gen îngust în interiorul căruia se zorește să producă rânduri grele, împroșcând simultan și haotic în cât mai multe direcții posibile. Se cheamă ”literatura de cuțit”, adică tăioasă și aspră ca un brici cu care vrea să radă odată cu barba și beregata altor salahori și maiștrii de pe întinsele șantiere de proză ale patriei. Vizibilitate nu se poate spune că n-a obținut dacă luăm în calcul faptul că a fost izgonit de pe câteva rețele literare de către administratorii, tehnicienii și paznicii acelor platforme online.

E mânios rău de tot și furia lui dezorganizată și extrem de intensă răzbate din majoritatea rândurilor tastate de dumnealui, atât prin limbajul buruienos care-i vine ca o mânușă, cât și prin grosolăniile facile prin care-și acoperă cultura precară și orizontul intelectual întunecos și sec. Recunosc, personal n-am reușit să ingurgitez mai mult de câteva pagini din creațiile pe care le distribuia cu generozitate pe rețelele de socializare și prin grupurile literare de pe facebook. Și nu că nu mi-ar fi plăcut Henry Miller, Louis Ferdinand Céline sau Philip Roth, dar ceea ce rezulta din eforturile sale scriitoricești păreau simple dezacorduri violonistice ale unui afon. Ba chiar foarte stridente și de un atonalism involuntar și greoi. Am renunțat rapid și am început să-l ignor cu îngăduință și înțelegere. Întotdeauna am apreciat eforturile oamenilor și am avut o minimă reverență față de ambițiile literare și artistice ale semenilor, mai mult sau mai puțin talentați. Dacă ei se simt bine și cred în ceea ce fac de ce să n-aibă și ei o zgură unde să bată mingea, fie ea și spartă? Dar tot n-am scăpat de el și de efuziunile sale tot mai zgomotoase și mai repetitive. M-am trezit cu o cerere de prietenie pe facebook. De regulă acord credit oricărui străin care-mi bate la poarta facebook-ului în numele prieteniei. Dacă am lista plină de prieteni de 12-15 ani de pe Valea lui Stan, de ce să n-aibă și el loc în generoasa și haotica ogradă a prieteniei virtuale? După care m-am trezit cu cereri de prietenie sau recomandări de împrietenire de pe conturi cu titulatura Liviu Andrei II sau chiar VII. Era deja prea mult și-mi mirosea a dedublare, a strategie inutil de descifrat, așa că am rămas în stand by.

Superofertă la tablete în Cluj!*

       

Descoperire științifică la MASA clujeană: tableta pa care UBB o va introduce în brațul stâng al studenților din anul întâi va crește performanța științifică a tuturor, în mod egal, profesori, studenți, portari, secretare. Creată sub efectul myse en abyme al unui mic dejun cu o madlenă îmbibată în lapte, un doctorand bursier doar în acte și-a amintit de orele de fizică din clasa a VIII-a. Astfel că, după modelul radioului din cartofi, doctorandul clujean a inventat cartela din sâmburii de struguri de pe plantația Facultății de Agronomie. Profesorul său coordonator, după ce a degustat cartela, a pantentat invenția. Astfel că, Universitatea situată pe scara valorică pe locul 1 la nivel național și un alt loc la nivel internaținal va investi într-o podgorie și îl va finanța pe profesor pentru ca doctorandul său să recreeze același model de 3,14 mii de ori. Toți studenții care se vor înscrie la facultate după strângerea recoltei de struguri, vor primi o tabletă din partea conducerii Universității.

            Invenția va fi adaptată fiecărei secții. Dotată cu hormoni de creștere și substanțe energizante, tableta va putea fi pusă sub limbă de către studenții de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, asigurând un randament fizic maxim în timpul sesiunii și în timpul meciurilor de fotbal pe gazon sintetic. Tableta poate fi consumată și de utilizatorii altor facultăți doar în perioada sesiunilor, între orele 22:00-5:00. Amplasată în spatele dioptriilor studenților de la Litere, tableta va funcționa ca un ebook reader din perspectiva criticii genetice pentru bibliografia obligatorie din anul I. Deocamdată, tableta funcționează doar pentru literatura română a secolului al XIX-lea, oprindu-se fatal la poezia eminesciană. Însă ambițiosul doctorand vrea să introducă funcția de „read all” și pentru literatura  contemporană din spațiul mioritic, demonstrând organicitatea creației artistice românești. Studenții de la istorie vor avea acces nelimitat la arhivele personale ale marilor voievozi, dictatori, președinți de partide, oameni de cultură bonțideni și nu numai, reconstituind viețile acestora din perspectiva microistoriei, focalizând viața cotidiană și istoria mentalităților conspirative. Studenții de la medicină pot folosi tableta numai pe modulul „aspirină”, putând fi împrumutată, la nevoie, și colegilor de la alte facultăți, cu probleme de adaptare la clima academică clujeană.

Florian Zeller, „La Jouissance. Un roman européen”

          

           Florian Zeller, „La Jouissance. Un roman européen”, Éditions Gallimard, Flammarion, 2012.

      Florian Zeller este un tânăr scriitor parizian, cu un ritm febril al tastaturii, ceea ce îl face unul din cei mai prolifici tineri creatori francezi. Povestea „romanului european” începe acolo unde istoriile ar trebui să se termine: „L'histoire commence là où toutes les histoires devraient finir: dans un lit.”          Încărcătura metaforică a acestei prime fraze a romanului nu contagiază scriitura din următoarele pagini, lectura fiind destul de destinsă, bine dozată cu câteva fragmente „intelectualizate”, inserții din istoria Uniunii Europene, din viața lui Beethoven, referințe livrești și muzicale. Intervențiile acestor istorioare câteodată anecdotice, plasate secvențial au de multe ori rolul de a compara, completa sau justifica reflecțiile personajelor. Spre exemplu, datele istorice despre proiectul limbii esperanto fac trimitere la iluzia creării unei singure limbi cu ajutorul cărei conflictele între oameni vor putea fi evitate. Ideea ar avea aplicabilitate și în viața de cuplu a protagonistului. Nicolas, personajul narator se întreabă în acest context: „Mais parler la même langue suffit-il pour éviter les malentendues?”

            Titlul „La Jouissance” este și el inspirat de una din aceste note extraromanești. Milan Kundera descrie în „L'Immortalité” diferitele maniere în care oamenii se raportează la timp, ceea ce influențează modul în care aceștia trăiesc. Tot maniera în care privim trecerea timpului creează anumite stări de spirit dominante. Astfel, există „les nostalgiques”, cei care sunt orientați înspre propriul trecut, „les jouisseurs”, cei care trăiesc în prezent și „les angoissés”, cu privirea înspre viitor. De aici, clasificarea își are complexitățile ei, „les ambitieux” sunt un anumit tip de angoasați, pe când, „les imbésiles” sunt o anumită categorie a celor ce poartă deviza „carpe diam”. Dacă parcurgeți romanul, veți vedea cum anume se manifestă „la jouissance” și cu ce consecințe asupra propriei vieți și a vieții celor din jur.

La TIFF, "Crucişătorul Potemkin" s-a cam dus la fund.

Mi-am luat bilet la Crucişătorul Potemkin încă de sâmbătă dupamiază. N-a fost ieftin, dar ţinând cont că experienţa Pământ (r. Alexandr Dovjenko) de anul trecut de la TIFF, cu acompaniament Dakha Brakha, a fost aproape mistică (deşi eu unul eram la a patra vizionare a filmului!) m-am gândit că puţină emoţie anti-burgheză, care să confirme, încă o dată, portretul guevarist pe care mi-l schiţează părinţii şi cunoştinţele în ultima vreme, n-ar face decât să-i enerveze pe cei din jurul meu şi mai tare, totul spre propria-mi satisfacţie. Aşa că într-un moment de climax revoluţionar am renunţat la posesiunile lumeşti aflătoare în portmoneul meu şi mi-am achiziţionat biletul cu pricina pe care nu am ezitat să-l flutur pe sub nasul inamicilor mei ideologici precum tineretul maoist cu a sa Cărticică Roşie.

Ce-am văzut la TIFF 2014: Calvarul

   Calvarul merită văzut fie şi doar pentru că-l are într-un rol minor pe M. Emmet Walsh, unul dintre cei doi actori despre care regretatul Roger Ebert spunea că nu are cum să apară într-un film care să fie totalmente prost (celălalt fiind Harry Dean Stanton). Apoi, Calvarul, merită să fie văzut pentru că are parte de una dintre cele mai bune/şocante replici de început din istoria cinema-ului: “I first tasted semen when I was seven years old”. Dacă ţinem cont că cel căruia i se adresează remarca este un preot catolic irlandez, că discuţia se desfăşoară într-un confesional şi că punchline-ul părintelui este: „Now that's a startling opening line!” devine limpede că avem de-a face cu un film cu adevărat remarcabil.

    Ceea ce urmează nu e mai puţin dezamăgitor. Dispensându-se de expoziţiunea caracteristică filmelor convenţionale şi compunerilor de clasa a III-a, John Michael McDonagh (r.) sare direct la intrigă anunţându-ne pe noi şi pe părintele James (Brendan Gleeson), prin vocea din confesional, că în exact o săptămână, turma din micul sat irlandez în care se petrece acţiunea va rămâne fără păstor. Şi păcat de turmă, pentru că parohia părintelui James, pe lângă faptul că are cu adevărat nevoie de el (fără s-o ştie însă), se compune din cele mai pitoreşti şi debusolate personaje pe care le poate strânge o mică comunitate irlandeză. Avem o soţie care înşeală care vine la pachet cu un soţ încornorat şi cu un ochi vânăt la slujba de Duminică; un tânăr frustrat din pricina inactivităţii sexuale, care se află aparent în faţa alegerii ineluctabile de a se sinucide sau a se înrola în armată; un burghez/moşier (mai face cineva diferenţa între ăştia astăzi?) atât de plictisit de propria-şi avere încât se pişă la propriu pe ea; un medic tânăr, care dacă nu se ocupă cu eutanasieri cinice, trage pe nas cocaină în buda pub-ului local împreună cu soţia sus-menţionată. Colac peste pupăză, turma se înmulţeşte cu prezenţa fiicei preotului (da, este vorba despre un preot catolic cu o fiică din căsătoria dinaintea hirotonirei!), o sosie de-a lui Diane Keaton, care-şi face apariţia în sat cu încheieturile mâinilor bandajate în urma unei tentative eşuate de suicid. Bineînţeles, având în vedere epidemia de cinism care bântuie nestingherită prin mica comunitate, toată lumea care o întâlneşte simte nevoia să-i amintească că tăierea venelor se face longitudinal şi nu transversal pentru un succes garantat.

Academia Romînă și conceptul de șmecherie. Despre burse, ponturi și alte șmenuri

Moto:

 ”E foame de bani, e foame de bani, băieți, 

  Lumea trebuie să știe ce fel de băieți sunteți!” 

(Sișu și Puya: Foame de bani, Scandalos Music, București, 2004)

Ca orice material care se respectă textul de față debutează printr-o definiție dicționărească a termenului ”șmecher” în jurul căruia se articulează întreg eșafodajul de față.

ȘMECHERÍE, (2) șmecherii, s. f. 1. Faptul de a fi șmecher. 2. Abilitate de șmecher; vorbă sau faptă de șmecher; șiretlic, vicleșug; escrocherie, fraudă; șmecherlâc. — Șmecher + suf. -ie. 

Hopa! ”escrocherie, fraudă, vicleșug” sunt printre cuvintele care circumscriu acest concept. Putem să le considerăm și cuvinte cheie ale textului ce urmează. Să-i dăm drumul!

Nu cumva să credeți că mai multe cărți citite, titluri acumulate și ani grei de școli înalte te fac musai mai moral, mai corect sau imun la tentația șmecheriei! Această plagă a șmecheriei face ravagii în societatea românească, pe toate palierele acesteia. De la ”Pulică frânaru'” din nu știu ce cartier, plin de șmecherii ca WC-ul de hârtii, după cum spunea o vorbă faimoasă din Telcișorul anilor 90, până la profesorul universitar semidoct, infiltrat la o catedră și cocoșit de povara importanței și a succesului rapid.

Ca să restrângem puțin și să ieșim din băltoaca generalizărilor la îndemână, menționăm pe ce se fundamentează analiza de față. E vorba de un material foarte bine documentat pe care l-am citit recent și care pune în lumină un caz concret de manifestare a conceptului de șmecherie într-unul din cele mai galonate stabilimente ale societății românești: Academia Romînă. Materialul și documentația le găsiți aici. Bineînțeles că nu este vorba de un caz izolat, ci de o rețetă, un pattern aplicat în forme ușor variate și în alte institute ale academiei, după cum probează și organizarea unui concurs similar la un alt institut al academiei dintr-o urbe universitară din apropierea Bonțidei, unde mai bine de jumătate dintre câștigători sunt angajați/afiliați instituției organizatoare sau colaboratori ai unor membri ai comisiei. Deși nu folosește explicit termenii cuprinși în definiția șmecheriei, materialul exprimă cât se poate de clar faptul că acest concurs s-a desfășurat sub auspiciile șmecheriei.

Cum votăm! Studii de caz și modele de urmat

       

Fideli obsesiilor noastre apolitice am decis ca Liga să nu se implice fățiș în această campanie electorală, dar nu ne-am putut abține de la sondarea opiniei publice. Fără a încerca să sugerăm vreo direcție concretă în care trebuie musai să-ți direcționeze votul cititorii și alegătorii blogului nostru, am încropit un modest material de teren, chestionând câțiva din alegătorii cu care ne-am intersectat în timp ce mergeam la magazin în centru să luăm pâine și țigări. Considerăm materialul nostru nu doar elocvent pentru starea de spirit a electoratului autohton, ci și instructiv pentru cei tentați să intre în cabina de vot. În spiritul implicării civice în rândurile următoare cititorii pot găsi mai multe variante prin care-și pot exercita acest drept fundamental, urmând modelele de votanți pe care le consideră cele mai adecvate profilului lor.