Știe toată
lumea că amărâții din județul Vaslui nu refuză o votcă sau un
pahar cinstit de pufoaică; că femeile lor o iau pe coajă constant
și că s-au obișnuit cu asta, printre violuri, beții și scatoalce
mai trânt câțiva plozi și în rest se uită la Kanal D așteptând
ajutoarele sociale; că sunt nespălați, ușor de manipulat,
adânciți în superstiții demne de un ev mediu quasi-necunoscut
celor mai mulți dintre cei care utilizează această expresie
simplistă, pupători de moaște și bisericoși până în măduva
oaselor, subnutriți și inculți. Primitivi și multe altele se pot
adăuga profilului celor care populează cea mai săracă și
înapoiată parte a României. Sunt duși în spate de românii
harnici și cinstiți din alte județe, plătitori de impozite
preschimbate în ajutoare sociale pentru astfel de paraziți, care
mai și votează constant PSD-ul pentru o sticlă de ulei și ceva
tărie. Oricâte eforturi s-au făcut n-au putut fi scoși din
sărăcie și din starea de înapoiere în care se complac, asta și
pentru că așa sunt ei, n-ai ce le face. Nu prea le place să
lucreze, preferă bodegile, vând și fură tot ce au la îndemână,
numai țiganii fiind mai înrăiți și îndărătnici ca ei. Și
bicicliștii.
Se zice că revoluția din 89 au
făcut-o tinerii, generația decrețeilor. Mai apoi, tot dintre
aceștia au fost cei care au stat în stradă să apere democrația
fragilă în contextul reorganizării scenei politice din debutul
anilor 90. Minerii i-au dispersat și au instalat ”ordinea”,
reașezând societatea românească pe făgașul tranziției. Mulți
dintre tinerii deziluzionați și abuzați s-au grăbit spre plaiuri
mai primitoare, mai viu colorate. Pacea socială a mai fost
zgândărită de câteva proteste studențești tot prin anii 90,
câteva mitinguri și greve organizate de sindicate, defunctul
mileniu fiind încuiat în debaraua încețoșată a istoriei prin
coregrafia minerească din 1999. A început apoi urcușul în
genunchi pe poteca integrării europene, asemeni pelerinajelor
condimentate cu mătănii și iconițe chinezesc colorate organizate
la unele așezăminte monahale cu ocazia hramurilor.
Într-un târziu a căpătat contur
cruciada anti-corupție asamblată din mers pe scheletul (din dulap)
al anti-comunismului. Cuvântul magic ”mentalitate” s-a impus ca
explicație definitivă pentru cele mai multe rele și metehne care
animau trupul palid și subnutrit al societății autothtone,
îmbătrânită în tranziție. Înțelepți ai națiunii,
independenți în timpul liber, lămureau prin intermediul
mass-media, necesitatea schimbării mentalității poporului, tarată
de deceniile construirii socialismului. Pentru aceasta era necesar
schimbul de generații, înaintașii dedați traiului iobăgesc din
perioada robiei roșii, nu erau capabili să construiască o
societate democratică, europeană. Asemeni poporului evreu scos din
robia egipteană, rătăcitor prin deșert vreme de 30 de ani,
băștinașii recent dezrobiți cochetau de la o vreme cu alte
zeități, nostalgia vremurilor trecute, pline de lipsuri dar sigure
și previzibile, înmugurea în conștiințele multora. Ca și
poporul evreu care a parcurs schimbul de generații în timpul
rătăcirii, din rândul acestuia ridicându-se o generație crescută
în libertate, cu o mentalitate de oameni liberi capabili să
cucerească Pământul Făgăduinței, societatea românească avea
nevoie de o generație crescută în libertate, capabilă să o rupă
cu vechea mentalitate și aptă să impună o lume mai dreaptă. Cam
așa sunau multe din predicile lămuritoare și mobilizatoare ale
multor învățați ai națiunii. Ca și în 47, era necesară
desprinderea de o mentalitate retrogradă...
În grădina noastră, ciclul spencerian al civilizaţiilor, al
măririi şi decăderii vegetale, este cu mult mai uşor de observat
şi cuantificat decât în ceea priveşte isoria omenirii. Aici
disputele nu există. Fiecare proiect politic, întotdeauna unul
verde, începe invariabil primăvara, îşi atinge culmile în timpul
verii şi decade trist odată cu venirea toamnei. Astăzi suntem în
mod evident la “final de mandat” aşa că o mică evaluare a
evoluţiilor bio-politice ale celui mai recent ciclu este atât
necesară cât şi, bănuim noi, de un maxim interes pentru amatorii
de proteine vegetale.
S-a vorbit mult în mass-media despre speculațiile bursiere și proiectul minier RMGC, mai ales despre modul în care declarațiile și deciziile unor lideri politici au influențat cursul bursier. Prețul acțiunilor urca și scădea, iar cine avea informații știa când să cumpere și când să vândă, pentru a putea pune ceva deoparte. Cam ca tata Soroș, părintele spiritual și sponsor neobosit al tuturor protestatarilor, ONG-urilor și blogurilor anti-RMGC. S-a omis un aspect extrem de important despre legătura dintre RMGC-politicieni-bursă.
Nu numai Gabriel Resources este cotată la bursă. Există o bursă neagră, subterană a politicienilor, iar cota lor depinde extrem de mult de evoluția acestui proiect. Nouă, cei care stăm pe margine și chițăim ne este ușor să comentăm și să dăm cu petul de asfalt, dar mulți politicieni riscă să nu mai valoreze nici cât o plombă în caz că acest proiect eșuează. Cine va mai pompa bani într-un parlamentar care se dovedește nerentabil, ne-influent? Pentru mulți, cumpărați până mai ieri cu 3 kile de caltaboș și 5 litrii de țuică, proiectul RMGC a însemnat contactul cu marea piață, marele capital. De la un godinaș primit în ajun de Crăciun pentru a anunța un tăietor de hectare de lemne din Maramureș sau Valea Sebeșului, că vin controale ”de sus”, până la valizele cu galbeni văzute în filmele cu gangsteri, e un salt imens.
De ce merge Liga (oamenii Ligii, mai exact) la proteste?
S-ar putea spune că din obișnuință, antecedente în acest sens existând. Dar nu acesta este motivul.
Pentru că ”vrem cultură, nu cianură”, vorba sloganului. Mai ales că acest cuvânt cauciucat este miezul titulaturii blogului de față. Dar nici ăsta nu este motivul.
Natură avem destulă, că doar stăm la Bonțida.
Patrimoniu avem la celălalt capăt al grădinii. Dimineața la cafea ne mai clătim, câteodată, ochii cu ”patrimoniul”. Așa că nici ăsta nu-i motivul.
Dacă ar fi după Tăpălagă și încă vreo câțiva ca el, Liga se implică în aceste proteste posedată fiind de demonii extremismului nu știu cărui capăt de eșichier.
Rogozanu și câțiva tovarăși de-ai săi ar spune că Liga e anticapitalistă. Or fi vreo doi, trei membri care cască ochii pe CriticAtac și care rezonează cu unele teme ale stângii, unul chiar a decretat oficial că asumă retorica de stânga pentru a evita inutilele explicații legate de lipsa sa de apetit pentru job-uri (atenție, nu pentru muncă). Dar nici flirtul ideologic nu lămurește opțiunea.
Două întîmplări petrecute în ultimele zile au reuşit să aducă
destrămarea lentă a misterului generat de habotnicia cu care cea
mai mare parte a clasei politice susţine proiectul cianurist al RMGC
şi evită o dezbatere veritabilă pe marginea acestuia şi a
ilegalului proiect de lege elaborat de guvern. Prima întâmplare îl
are ca actor principal pe al doilea om în stat şi lider al unuia
dintre partidele alianţei care ne guvernează şi constă într-o
declaraţie cât se poate de clară şi de elocventă: ilegalităţile
semnalate de către specialiştii Ministerului Justiţiei în
legătură cu proiectul de lege comandat de RMGC pot fi depăşite
prin „voinţă politică” (mai multe despre această întâmplare
găsiţi aici) şi prin crearea unui precedent se poate evita
blocarea în justiţie a unor proiecte ulterioare, după cum bine se
ştie din practica judiciară. Şi cum „voinţa politică” nu e
totuna cu „voinţa populară”...
Cea de-a doua întâmplare scoate în relief importanţa codurilor
culturale şi blocajele comunicative ce pot fi generate de
inadecvarea uneia dintre părţile implicate în dialog. Vizita de
informare la Roşia Montană a domnului deputat Cioată (şi el fost
miner la mina de uraniu din Crucea), deşi şi-a atins din plin
scopul propagandistic, nu s-a putut consuma deplin datorită faptului
că domnul Eugen David, preşedinte al asociaţiei Alburnus Maior,
n-a fost îmbrăcat corespunzător, după cum se poate vedea şi din
materialul video alăturat. Argumentele domnului David, în legătură
cu numeroasele ilegalităţi şi neconformităţi ale proiectului de
exploatare, sancţionate succesiv în instanţă, n-au reuşit să
urce mai sus de gulerul alb al domnului deputat, coborât la
Roşia pentru dialog. Promisiunea opozantului nepoliticos îmbrăcat,
cum că fiecărui parlamentar îi va fi trimisă câte o mapă care
va cuprinde materiale informative în legătură cu ilegalităţile
proiectului, pentru a putea vota în cunoştiinţă de cauză, l-au
făcut pe numitul deputat să se întrebe şi să întrebe cu voce
tare de unde are „amărâtul” ăla revoltat bani de mape, când
n-a avut bani pentru un costum cât de cât, ca să-i întâmpine cum
se cuvine. Până să se ridice interlocutorul din corzi, deputatul
i-a mai aplicat o directă: De ce nu s-a îmbrăcat frumos când ştia
că o să stea de vorbă (în propria casă) cu un domn aşa de bine
îmbrăcat? Întrebările deputatului au sintetizat extrem de bine
ceea ce înţelesese el din argumentele prezentate de interlocutorul
său precum şi maniera de raportare faţă de opozanţii
proiectului. E de înţeles faptul că argumentele roşianului n-au
putut străpunge carapacea parlamentarului, când acesta era profund
angajat în radiografierea vestimentară a vorbitorului, sesizând o
groază de nepotriviri şi o totală lipsă de bun gust. Regulile
minime ale fashion-ului au fost pur şi simplu călcate în picioare
(cu cizmele), într-o debandată care, oricâte concesii s-ar face,
nu poate fi încadrată modei punk. Neras de câteva zile, fără a
avea scuza că ar fi hipster sau hippiot, purtând o şapcă de mult
depăşită şi total inadecvată look-ului, domnul Eugen David, aşa
prost îmbrăcat cum era, mai comitea şi impoliteţea să vorbească
de la egal la egal, o atitudine neconformă cu condiţia sa de iobag
aflat la mâna (cu care va vota) domnului care-i trecuse pragul.
„Amărâţi” din ăştia văzuse domnul destui, în campania din
toamnă. Uneori le făcea cinstea să le strângă mâna şi să se
pozeze cu ei, aducând lumină în vieţile lor mizere şi lipsite de
eleganţă. Când trecea printre ei şi-şi freca stofa fină a
costumului, de straiele lor de bazar sau second-hand, îşi dădea
seama de prăpastia de netrecut dintre el şi turma unită în
ascultare. Dar cel puţin în cazul ălora ştia că alea sunt
hainele lor de sărbători, că le spălaseră şi le călcaseră
pregătindu-se pentru vizita lui, mai ceva ca atunci când merg la
biserică. Şi ăia erau mulţumiţi numai să-l atingă, să-şi
strige sărăcia şi să audă două-trei vorbe din partea lui, mai
ales acelea lăcrămoase despre cum a lucrat el în mină, ca un
adevărat fiu al poporului, cum le înţelege greutăţile şi
suferinţele şi cum n-a uitat de unde a plecat. Dar astea sunt
divertisment şi folclor electoral. Chestiunile serioase, aplicate se
discută îmbrăcat cum se cuvine, nu cum îţi trăzneşte ţie prin
cap să umbli prin propria ogradă. Aşa învăţase el din cărţile
de auto-educare din care şi-a extras schemele cu care operează. Că
doară nu toţi ăia îmbrăcaţi modest or fi Cuza sau Gheorghiu-Dej
deghizaţi.
Asta ar trebui să le fie învăţătură de minte şi
protestatarilor din stradă, acea mulţime pestriţă, lipsită de
costume şi îmbrăcată de parcă ar ieşi la plimbare, care are
pretenţii ca la vocea lor să se aplece urechea parlamentară. Ca să
poţi pretinde domnilor să coboare din Casa Poporului trebuie să te
îmbraci frumos, să faci eforturi să te ridici deasupra condiţiei
de simplu muritor. O învăţătură filocalică spune că omul
trebuie să se ridice pe sine şi Dumnezeu să se coboare, pentru ca
întâlnirea să fie posibilă. Probabil de aia se îmbracă lumea
aşa frumos când merge la biserică, să stea de vorbă cu Domnul şi
să-i spună nemulţumirile, necazurile şi nevoile.
Având în vedere propunerea-somaţie
înaintată Ligii de către compania minieră RMGC, constând în:
1. crearea de locuri de muncă
(indiferent de pregătire şi specializare) în cadrul companiei
pentru toţi oamenii Ligii (în special cei aflaţi în curs de
şomerizare după susţinerea tezei de doctorat în această toamnă
şi cei bursificaţi prin generozitatea statului român cu aproape
800 RON/lună), pentru toţi simpatizanţii şi cititorii
controversatului şi subfinanţatului blog aferent şi pentru toţi
cârpacii, cizmarii, croitoresele, zilierii şi „fermierii” din
Bonţida.
Restaurarea conacului
intercultural al Ligii şi a tuturor bordeielor din Bonţida (nu
trebuie depăşit numărul maxim de 3) cu potenţial agro-turistic,
de către „specialiştii” în patrimoniu, restaurare şi
răstălmăcire ai RMGC şi ai instituţiilor private sau ale
statului din subordinea companiei.
Curăţarea (depoluarea)
Someşului, de căcat deversat din reţeaua de canalizare a
Clujului, datorită lucrărilor de extindere a aeroportului şi mai
ales datorită incompetenţei şi relei voinţe ale administraţiei
clujene, în cel mai scurt timp posibil, adică maxim 83 de ani.
