luni, 27 iunie 2016

Scrisoare Domnului și locțiitorilor săi pământeni, pe marginea protocolului PNL-UDMR - de Szakáts István




Doamne, am păcătuit în gând.
Săptămâna trecută am comis-o.


Miercuri 22 iunie am pronosticat greșit conținutul acordului PNL-UDMR, publicat două zile mai târziu. Opinia mea (cu o maliție nedisimulată) mi-am publicat-o pe pagina mea Facebook.

Mă învinovățesc pentru greșeala comisă, deși chiar și Niels Bohr avertiza: predicția e o treabă grea, mai ales cea despre viitor. Acum, greșeala e una, dar maliția mea chiar mă sperie. De unde vine și ce frustrări de-ale mele mi-o alimentează? Te rog, ajută-mă să mă înțeleg! Mă voi autoexamina prin prezenta, aici și acum.

Știi, Doamne, trăiesc în Cluj de aproape treizeci de ani. Am venit aici din Ciuc în 1987. Sunt un cetățean fără vreo parohie partidică, dar în cursul anilor mi s-au adunat o serie de experiențe practice cu UDMR-ul local. În confesiunea mea voi evoca cinci dintre aceste cazuri, ca să-mi fac evidentă propria îndărătnicie. Doamne, ajută-mă!

I. UDMR Cluj mi-a intrat în câmpul vizual pentru prima dată în 1992, când Gheorghe Funar – primarul de atunci al orașului – montase plăcuța Iorga pe soclul statuii lui Matei Corvin din centru. Cu ocazia protestelor care au urmat, mergând în spatele reprezentanților Uniunii îmbrăcați în Palton, am tot dat ocol Bisericii Sfântu Mihail vreo trei zile, cu lumânarea în mână - ca mulți alții. Mea culpa, dar deja atunci, la începutul lucrurilor mi s-au alăturat două cuvinte în cap: UDMR Cluj și lipsă de vlagă. N-am putut să scap de această alăturare de cuvinte nici până azi.

Bineînțeles, cum aveam eu tupeul ca în calitate de cetățean-nimeni să gândesc așa ceva? Ce, aveam pe mine Palton de Supererou Politic? Nu aveam. În consecință puteam eu să știu orice despre Contexte Complexe, despre Negocieri care încearcă atât om cât și organizație? Nu puteam. Eram un sidekick civil sărac cu duhul. Și într-o zi nici nu m-am mai dus să Țin Lumânarea (deși bag de seamă că această intuiție era totuși una bună, că tot puteam să ocolesc Biserica până în 2011).

duminică, 26 iunie 2016

Școala de vară de la Telciu. Lămuriri

În ultimii patru ani comuna Telciu (județul Bistrița-Năsăud) a găzduit Conferințele de vară de la Telciu, eveniment care anul acesta, prin cea de-a 5-a ediție, marchează trecerea la o altă etapă. Începînd din acest an cele 2 zile de conferințe care vor avea loc la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” (26 August) și în sala de ședințe a Primăriei Telciu (27 August), vor fi prefațate de prima ediție a Școlii de vară de la Telciu, cu începere din 21 August. Tema celor două evenimente surori este comună, ”Ruralitate-Modernitate-(De)Colonialitate” și reprezintă nu numai o alegere tematică în perfect consens cu locația aleasă, ci și abordarea unor problematici extrem de relevante pentru Europa Răsăriteană și nu numai. Pe de altă parte, acest dublu eveniment reprezintă și inaugurarea recent înființatului Centru pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, un centru de cercetare interdisciplinară independent, cu rezidență rurală și care reunește cercetători din România și străinătate preocupați de o largă paletă de subiecte și probleme subsecvente modernității și ruralității.
Ca și edițiile precedente ale Conferinței de vară de la Telciu, ediția din acest an a conferințelor și prima ediție a Școlii de vară de la Telciu sunt finanțate de către Primăria și Consiliul comunei Telciu, la care se alătură un sprijin financiar venit din partea Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”, precum și sumele colectate din taxele de înscriere a cursanților școlii de vară, din România și străinătate. O contribuție importantă în organizarea acestei prime ediții o aduc inclusiv cei implicați, în diferite forme, în organizarea și desfășurarea acestei prime ediții. Pentru că proiectul depus la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) din subordinea Ministerului Culturii n-a avut sorți de izbîndă, am fost nevoiți să ne repliem pe o variantă minimală, pentru a reduce masiv din cheltuieli și, de asemenea, am fost nevoiți să rugăm pe cei implicați în diferite activități să presteze muncă voluntară sau să accepte reduceri substanțiale de onorariu. Într-un final cauza telceană a triumfat, așa că avem o primă ediție organizată în primul rînd datorită disponibilității colaboratorilor noștri de a derula activități neplătite, în speranța că edițiile viitoare vor beneficia de mai multe surse de finanțare.
Ce cuprinde această școală de vară?

sâmbătă, 25 iunie 2016

Brexit-ul prin ochii lui Mîndruță

image: www.themoscowtimes.com
Dacă, așa cum ziceau cei de la Kamikaze, în sfîrșit, englezii se vor putea șterge singuri la cur, aceștia nu vor duce lipsă de limbi și tandrețuri adresate nobilului lor posterior. Și, paradoxal, dacă ștersul la cur, la fel ca alte munci de jos, sunt asociate de regulă cu sărăcimea needucată, răsfățul dorsal cu ștaif și idei de-a gata este ridicat pe cele mai înalte culmi ale performanței de oameni cu educație superioară și cu aere de intelectuali critici și tăioși. Dar nu despre tandrețuri și gingășii pupincuriste vreau să scriu, ci despre neostenita bătălie cu demonii argumentării a unuia dintre cei mai prolifici tastatori autohtoni, animat, evident, de o nețărmurită compasiune și admirație pentru tot ceea ce e frumos, nobil și rentabil pe lumea asta.
             Pe scurt, cum îi place și autorului luat în vizor de această grabnică intervenție, nu explicația succesului Brexit-ului prin recursul la o versiune rusofobă a ”teoriei politice a dușmanului” mi-a atras atenția. Nici descrierea birocraților bruxellezi drept premianții care ne conduc și care sunt urîți de clasa muncitoare, măcinată de impulsuri primare, ci tocmai lipsa de logică a întregii ”analize” pusă pe demascarea cauzelor profunde care au împins nobila națiune britanică la așa mare supărare.
               Eu înțeleg că dumnealui e furios, dezamăgit și dezgustat nu numai de cele petrecute, ci în general de existența rușilor, împotriva cărora se războiește de cel puțin doi ani, dar să comiți așa faulturi argumentative într-un text atît de scurt, îmi aduce în minte o expresie populară printre indigenii de pe Valea Sălăuței: ”a da cu palma în căcat.” Prin urmare, îl rog pe domnul Mîndruță să se decidă în cîteva chestiuni, ca să pricep și eu cum stă treaba cu necazul adus pe capul britanicilor de către hidra rusească:
             Fie avem de-a face cu o alegere tîmpită a MULȚIMII care ”așa cum știm de mii de ani, își dorește pâine, circ , și-un dușman. Cineva pe care să poată pune vina pentru toate nefericirile ei”, fie e vorba de o manevră subterană (a se citi rusească, putinistă, kaghebistă etc.) prin care ”opinia publică e dusă încet-încet spre logica Dușmanului și spre închiderea în propriile granite mentale.” Desigur, unii probabil vor replica spunînd că MULȚIMEA își dorește instinctiv toate relele enumerate mai sus, doar că e ținută în frâu de o înțeleaptă și benefică manipulare de către ”premianții” de la Bruxelles și alți colegi de diplome și coronițe, doar că aceste dorințe nocive latente sunt scoase la iveală de o propaganda concurentă etc. Dar ne lovim de o altă problemă. Cică Anglia pleacă din UE nu numai pentru că rușii le prostesc poporul cu televizorul și internetul, ci și pentru că „e un gentleman care pleacă dintr-un club în care a intrat prea multă lume pe care n-o cunoaște. Și nici nu mai vrea. Pentru că I s-a spus deja că e lume proastă.”? Păi dacă pleacă din cauza că la party-ul UE a început să vină lume proastă, să se pună manele și să se vorbească cu accent estic, atunci ce învățătură poate trage uniunea slabă din năcazul britanic? Zău dacă mai pricep care-i baiul cu Brexit-ul, chiar și dacă recitesc pe îndelete acest text cu o argumentație șaormistă, al cărui singur fir roșu e vina atribuită rușilor.
             O fi comod și facil de explicat multe baiuri ale UE-ului prin recursul la Dușmanul din Est și la planurile malefice urzite de orcii acestuia, dar asta nu compensează lipsa de coerență a argumentației. Și nici patosul cu care și-a vidanjat în această lamentație online larga paletă de umori anti-rusești, anti-sărăcani, anti-needucați etc. La cum e construit acest text, tare mi-e că poate fi luat în serios și acceptat (fie și doar pînă la un punct, precum face guru Guran) numai de cei a căror judecată (mai cinstit spus, lipsă de judecată) e disprețuită de dezamăgitul intelectual glossy.

duminică, 5 iunie 2016

O cauză a ”înapoierii” societății românești: religia



În 1851, Charles Loring Brace, proaspăt absolvent în teologie al Univeristății Yale din Statele Unite ale Americii, pornea într-o lungă călătorie prin Europa în calitate de corespondent al ziarului Philadelphia Bulletin. Marea lui dorință era să viziteze în special Austria și Ungaria, după cum mărturistește într-o scrisoare din 1850, adresată tatălui său. Cei din conducerea ziarului, interesați de însemnările sale de călătorie, l-au însărcinat și cu înregistrarea de date și observații despre caracterul și starea oamenilor din ținuturile pe unde trece și de efectele recentei revoluții. Din această călătorie înspre marginile lumii civilizate, evident nelipsită de peripeții, a rezultat o carte intitulată Hungary in 1851 with an experience of the Austrian Police, publicată la New York în 1852. Deși atenția lui se îndreaptă în special spre populația maghiară și problemele acesteia, românii nu scapă privirii și observațiilor acestuia, mai ales că autorul era foarte preocupat să înregistreze diferențele dintre popoare.
”La români totul arată ceea ce etnologii admit, și anume, o origine diferită de cea a maghiarilor. Ei înșiși se revendică întotdeauna a descinde direct din romanii care s-au așezat aici după cucerire [...]Religia lor este, aproape în întregime, cea a bisericii ortodoxe, în forma sa cea mai coruptă. Preoții au o influență nelimitată asupra lor și par a le încuraja superstițiile lor violente”(Călători străini, serie nouă, vol 5, 2009). Astfel de descrieri ale românilor și ale religiei acestora sunt răspîndite prin numeroase scrieri ale observatorilor străini, fie că vorbim de rapoarte adresate administrației imperiale habsburgice, însemnări de călătorie, articole de presă, lexicoane, manuale școlare sau rapoarte diplomatice ale reprezentanților marilor puteri occidentale și monografii savante menite să prospecteze aceste ținuturi aflate undeva între Europa și Europa de Est, Balcani, Orient.
Care-i baiul cu religiozitatea românilor și care este funcția religiei în construirea reprezentărilor celui aflat sub lupa necruțătoarei rațiuni occidentale? La aceste întrebări și la încă alte cîteva voi încerca să ofer răspunsuri și lămuriri miercuri, de la orele 18:00, prin intermediul conferinței ”Românii sunt în chip natural înclinați spre superstiție”. Călătorii străini despre religiozitatea românilor (secolele  XVIII-XIX) la filiala clujeană a Academiei Române, în calitate de invitat al Seminarului de Cercetare Calitativă in cadrul Universității Babeș-Bolyai și al Arhivei de Folclor. 




miercuri, 1 iunie 2016

Comunismul straniu şi anticomunismul firesc la Lucian Boia

   Cred că Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe), ultima lucrare a istoricului Lucian Boia, este o carte care s-a lăsat aşteptată mult prea mult. După ce a demolat miturile naţionale româneşti şi ne-a lămurit De ce e România altfel, Boia nu putea să-şi lase cititorii cu buza umflată de curiozitate cu privire la ce a însemnat comunismul românesc. Nu-i ca şi cum săracii cititori ar fi fost lăsaţi în ceaţa incertitudinii, în ceea ce priveşte angajamentul pentru sau împotriva comunismului, căci ştim cu toţii bine, publicul căruia i se adresează Lucian Boia vorbeşte şi asumă deja noua limbă de lemn a anticomunismului. Era nevoie doar de un tratament pe larg al problemei; o carte de istorie de accesibilitate generală cum numai Lucian Boia poate să scrie, care să întărească convingeri deja însămânţate în mentalul public de către elitele intelectuale ale ultimului sfert de veac. Şi iac'aşa ajungem în faţa unei lucrări care îşi propune să spună strania istorie a comunismului românesc, deşi nu-i nimic straniu în această istorie – este aceeaşi istorie a comunismului românesc pe care o citim de 25 de ani încoace – cum nu este nimic straniu nici în anticomunismul lui Lucian Boia – acelaşi pe care-l afişează elitele de aceiaşi 25 de ani încoace.

Comentarii

Translate this blog