vineri, 28 august 2015

Europa creștină și noua invazie musulmană. Câteva reflecții




Europa creștină și noua invazie musulmană. Câteva reflecții

Vă puteți imagina o Europă sau, la o scară mai mică, o Românie fără vreo frică, fără vreun pericol care să planeze asupra lor, coagulând o mare parte din energiile și frustrările populației în jurul unor dezbateri panicardo-apocaliptice? Cel mai recent pericol, în strânsă legătură cu constanta amenințare a terorismului islamic, îl reprezintă valurile de refugiați din Siria, Irak, Afghanistan, Sudan, Libia etc. mânați de avântul disperării spre o Europă prosperă, sigură și tot mai neîncăpătoare (sau pur și simplu neprimitoare). În mod normal cei mai mulți dintre acești năpăstuiți ar fi rămas în zonele de baștină, ducându-și traiul greu sau mai puțin greu, dacă nu s-ar fi trezit cu miliții înarmate și puse pe reorganizat acele societăți prin teroare. Așa că iată-i la porțile orientale ale citadelei europene, urlându-și disperarea după o lungă și riscantă călătorie prin Mediterană, animați de o irațională și periculoasă dorință de a supraviețui și/sau de a-și vedea progeniturile scutite de efectele directe sau colaterale ale conflictelor militare. Pentru mulți dintre semenii noștri care-și slobod angoasele, îngrijorările și opiniile în mediul virtual, cetele de refugiați care forțează granițele țărilor europene pentru a ajunge în prospera și pașnica lume occidentală (pentru că spre acea parte a Europei se îndreaptă majoritatea, nu spre periferia ei estică, nu tare ofertantă), sunt doar un mare nor negru ce stă să dezlănțuie o teribilă furtună asupra senilului continent sau, în cazuri mai radicale, veritabile armate de orci puși pe dezmembrat și terfelit mândra civilizație europeană.
Trei sunt marile direcții de atac, când vine vorba de sublinierea pericolului musulman întruchipat de acești oropsiți fără umanitate:
Creștinismul, componentă fundamentală și definitorie a lumii europene este pândit de o groaznică amenințare, amintind de invaziile musulmane trecute, derulate fie sub stindardul califatelor arabe, fie sub cel al Imperiului Otoman. Musulmanii, ”se știe”, sunt habotnici și dornici să întroneze semiluna moscheiască deasupra patrimoniului architectural occidental și să-și impună obiceiurile barbare în sânul comunităților naïve care-i primesc. 
Locurile de muncă ale europenilor, și așa tot mai prost plătite și puține, iar în cazul occidentalilor, amenințate oricum de valurile de imigranți semi-barbari din estul Europei, vor fi luate cu asalt de hămesiții din Orient, dispuși să accepte condiții mai proaste decât băștinașii și salarii și mai mizerabile. În strânsă legătură cu această temă de bătălie discursivă (cel puțin) intră și chestiunea presiunii asupra sistemelor sociale europene.
Terorismul aferent valului migraționist, pentru că, de asemenea ”se știe” că terorismul reprezintă un specific al islamului și majoritatea acestor musafiri (în special partea masculină tînără și feroce) ascund cel puțin câte cun Kalashnikov (de proveniență incertă), învelit în paginile sacre ale Coranului (selectate în special paginile ce teoretizează Jihadul) sub bărbile și straiele lungi și prăfuite.

miercuri, 5 august 2015

Vanity Left. Privire 100% neaoşă. Pe bune - Edit Szegedi


În iulie 1986, spre sfârşitul convocării,[1] urma să se întâmple ceea ce se zvonea de mult timp şi de care ne era teamă: ofiţereasa ne-a anunţat că în după-masa zilei respective ne vom duce  obligatoriu la control ginecologic. Studentele erau revoltate, unele şi-au exprimat chiar refuzul de a se duce. Unele dintre noi, cele mai tinere şi lipsite de experienţă ne-am dus, nu din curiozitate, ci cu convingerea că odată şi odată tot vom începe să mergem la ginecolog. La ginecolog însă, surpriză: în loc să ne dăm chiloţii jos (sau să-i dezbrăcăm pe un picior), asistenta ne-a spus să ne ridicăm bluzele şi să ne scoatem sutienele, căci va fi o depistare a cancerului la sân. Ne-am aliniat deci în faţa unui medic mai în vârstă care ne palpa, terminând cu unele mai repede, la altele uitând să termine. După ce ne-am întors la cămin şi am anunţat triumfal că nu e control ginecologic, restul studentelor s-au îmbrăcat şi s-au dus la Policlinica studenţească. Ajunsă peste câteva zile acasă, la Braşov, i-am povestit mamei despre control. Mama, asistentă medicală la Maternitatea din Braşov, mi-a explicat că depistarea cancerului la sân se face altfel. De fapt, tot printr-un examen ginecologic trecusem şi noi: nu potenţialii noduli îl interesau pe medic, ci funcţionarea glandelor mamare, adică dacă producem lapte, mai precis dacă am născut de curând.
-          Sigur s-a găsit un nou-născut mort la gunoi şi voiau să ştie cine l-a născut, mi-a zis mama.
Jur pe toate culorile,[2] inclusiv pe non-culorile alb şi negru, că episodul povestit provine din viaţa mea şi nu dintr-un film al Noului Val.
            Atunci când unul dintre participanţii la Conferinţa Dincolo de Est şi Vest: Decolonizare Modernizării a remarcat că filmul Nicolae Ceauşescu: Autobiografie nu conţine referinţe la atitudinea anticolonialistă şi antiimperialistă a lui Ceauşescu, am vrut să-i spun că nu-mi amintesc să fi existat vreo referire la urmările Decretului 770 şi nici la persecuţia homosexualilor. Dar desigur, Decretul le afecta doar pe femeile din România şi, în comparaţie cu marile idealuri ale politicii externe ceauşiste, referirea la Decret ar fi o meschinărie fără seamăn, răuvoitoare şi un indiciu clar al autocolonizării mele, al supunerii mele faţă de privirea occidentală. Şi mi s-ar fi spus, probabil, că în 1966 avortul fusese interzis în mai toate ţările occidentale. Este drept, doar că prezervativul, steriletul sau orice altă modalitate de contracepţie nu deveniseră în niciuna dintre aceste ţări satanice duşmani ai poporului. Mai mult, nici celelalte ţări socialiste nu aleseseră asemenea metode de sporire a populaţiei.
            Oare feministele, care altminteri ţipă misoginism cu orice ocazie, m-ar fi atacat, dacă aş fi adus vorba despre decretul care a afectat viaţa fiecărei femei din România şi dacă aş fi spus, că mă doare în pipotă de anticolonialismul lui Ceauşescu, atâta timp cât a exploatat trupurile femeilor pentru o obsesie politică? Oare imperialismul şi colonialismul pe care l-a combătut în afara ţării, nu a fost practicat pe scară largă în ţară? Colonizarea de după 1989, reală dealtfel, nu este oare continuarea politicii “epocii de aur”cu alte mijloace, altă finalitate şi alţi beneficiari? Dar destul cu asemenea idei heterodoxe. Cine ştie, mă mai aleg cu o fathwa marxistă. Cu blestemele dreptei sunt obişnuită, e timpul să mă adaptez la stilul stângii.

Comentarii

Translate this blog