vineri, 31 octombrie 2014

De ce NU votez Victor Ponta


       În naivitatea noastră nemăsurată am sperat până recent că vom avea ocazia să dăm nas în urbea de pe Someș și cu candidatul PSD pentru a-i adresa câteva întrebări și pentru a vedea viziunea lui pentru România . Dar Clujul n-a reprezentat o destinație suficient de atractivă pentru Victor Ponta, acesta concentrându-și vizitele în alte zone, fiefuri tradiționale ale PSD-ului. Singura excepție ardelenească o reprezintă Bistrița-Năsăud, județ care s-a înroșit puternic în ultimii ani și unde Ponta, secondat de staff-ul local și de partenerii din zona ecleziastică - ortodocși și greco-catolici - a avut grijă să descindă pentru a consolida acest avanpost și pentru a da garanții cohortelor de primari racolați recent că petrecerea va continua. 
        Sondajele informale derulate de oamenii Ligii, prin sat, pe tren, pe la crâșme etc. n-au reușit să depisteze încă vreun alegător al acestuia, însă au depistat un capital de antipatie puternic, exprimat în forme cât se poate de variate și de plastice. Iar sondajele noastre n-au vizat ”electoratul educat, spălat și bine îmbrăcat”, ci oameni de condiție modestă, navetiști și muncitori ”la gri” (cu carte de muncă dar angajați pe 4 ore cu minimul pe economie) sau la negru. Asta pentru cei cu mintea bătucită, adepți ai reducționismelor și a judecăților dihotomice. O altă concluzie a sondărilor noastre relevă faptul că programul de deratizare demarat de DNA  n-a făcut decât să sporească teama față de o viitoare consolidare a poziției PSD-ului. 
        Dar să revenim la ”președintele care unește”. Expun în cele ce urmează motivele majore pentru care NU voi vota cu acesta:              

joi, 30 octombrie 2014

ELECTRIC CASTLE 2015 WE ARE THE PEOPLE!


Primii 18 artiști confirmați pentru ediția a 3a a festivalului păstrează mixul inedit, proaspăt și în linie cu cele mai recente evenimente muzicale pe care Electric Castle l-a avut încă de la prima ediție
CLUJ NAPOCA – 30 OCTOMBRIE 2014: Peste 150 de artiști vor performa la viitoarea ediție Electric Castle, programată pentru perioada 25-28 iunie 2015. Provocarea asumată de către organizatori, de a crește cu fiecare ediție, face ca numărul scenelor să ajungă la 6, cea ce va permite show-uri mai intense și un mix de stiluri mai extins.
Odată cu anunțarea primilor artiști confirmați pentru cea de-a 3a ediție, organizatorii deschid și vânzarea biletelor și abonamentelor. Începând de astăzi și până în 18 decembrie, pretul abonamentelor este de 179 de lei. Pentru abonamentele cu camping pretul în perioada de early bird este de 238 de lei. Important de reținut, pentru ediția a 3a organizatorii au modificat regulamentul de achiziție a biletelor de camping, acestea vor putea fi obținute doar până în data de 25 mai 2015.
Australia deschide lista primilor invitați confirmați pentru 2015. The Cat Empire și-ausărbătorit, anul trecut, show-ul cu numărul 1000 în fața a câtorva sute de mii de spetactori din Melbourne. Trupa are un album proaspăt ce va fi prezentat și la Bonțida, aceeași combinație de jazz, ska, reggae, funk, latin, gypsy, cuban care i-a făcut cunoscuți în întreaga lume în cei 15 ani de când concertează.

miercuri, 15 octombrie 2014

Jurnal de călătorie 2. O (astfel) călătorie (pare că) nu se termină niciodată



        

        Și așa am trăit vreo 31 de ore în microuniversul creat în autocar, după big bangul provocat de o groapă de dimensiuni greu de anticipat, de pe un drum anonim din Târgu Neamț. Spiritul de solidaritate și egalitatea distribuirii locurilor ne dădeau convingerea că utopia a coborât în stradă și s-a așezat alături de noi, în mașină. Eu eram singură pe două locuri, o soție se afla alături soțul ei, pe scaune alăturate, doi prieteni tineri, unul lângă altul, moldovenii erau în spatele autocarului, doamna blondă din Ardeal ocupa un loc fruntaș, aproape de ceafa șoferului. Fiecare își putea mânca sandvișul cu salam când vroia, avea dreptul natural să ronțăie cipsuri la orice oră, libertatea plutea printre noi și noi eram întru ea.
         Așa că plecarea din Târgu Neamț a fost plină de speranță și entuziasm pentru această minunantă lume nouă ai cărei protagoniști eram alături de firma de transporturi. Ni se promiseseră o cină gratuită, cartele telefonice gratuite, ni s-au împărțit cărți de vizită la fel de gratuite, ni s-a răspuns amabil la toate nedumeririle organizatorice, vom putea face pipi din 4 în 4 ore, aveam un program comun, ne respectam vecinul de scaun, călătoream împăcați cu noi înșine și cu ceilalți, acceptam alteritatea din spatele nostru care mirosea a toporași, îi așteptam pe cei care vroiau să își termine de fumat chiștoacele în pauzele destinate micțiunii, aveam 3 coșuri de gunoi pe tot cuprinsul automobilului, colectat constant de unul din șoferi îmbrăcat la cămașă de protocol.
             Entuziasmul pe care îl provoacă începutul călătoriilor dă aripi și mijlocului de transport. Astfel că primii 20 km au trecut pe nesimțite. Am înțeles că această stare de beatitudine voiajeră în stare incipientă provoacă anumiți hormoni pe care homo viator îi elimină prin porii pielii. Experimentul s-a produs când, la scurt timp, am putut identifica și olfactiv exaltarea unora. Cu alte cuvinte, avântul nostru comun și individual (căci cele două se contopiseră de cum ne-am urcat în mașină), mirosea. Dar nimic nu ne deranja – vom ajunge curând la destinație. Purtați pe aripile vântului, am penetrat satisfăcuți pădurea virgină a Carpaților, am trecut pașnic prin Ținutul Secuiesc, am clipit de câteva ori între Târgu Mureș și Cluj, apoi a venit noapte, ne-am învelit cu gecile de sezon toamnă-iarnă, și țup! la graniță cu Ungaria, ne-am identificat în fața autorităților de frontieră fără să ni se impună vreun implant de cip, chiar și în cazul celor mai somnoroși dintre noi, după care am luat calea mai bătătorită și nivelată a Ungariei, apoi Austriei. Ajunși într-o parcare din Nürnberg, o Arcadie în miniatură, ne-am autodistribuit cu responsabilitate în alte maxi-taxiuri. Eram din ce în ce mai aproape de zecile noastre de destinații răsfirate aleatoriu de providență pe harta Germaniei. Chiar dacă nu am avut loc toți cei 12 pasageri în micro-microbuz, ne-am dovedit toleranți și nu am exclus pe niciunul din aproapele nostru, ba din contră, ne-am apropiat mai mult unul de altul, respirând pe rând, într-o armonie deplină. Nu vorbeam neîntrebați, nu eram indiscreți, încercam să respirăm și atât. Chiar dacă proveneam din regiuni diferite ale țării, eram din categorii sociale diverse, cu sau fără studii, trupurile noastre se completau androginic în dimensiunile reduse ale scaunelor insuficiente. Din când în când, vocea unei doamne amabile ne îndruma traiectoria sinuoasă: într-o sută de metri faceți la dreapta, reconfigurați, acum faceți stânga, extrem de stânga, ați ajuns la destinație.
        O altă voce care se desprindea constant dintr-un corp masiv era a unui bărbat. El dădea indicații prețioase asupra direcțiilor de manevră ale șoferului, contrazicându-o pe doamnă. Era, după cum am presimțit, un revoltat împotriva dictaturii GPS-ului. Am făcut Germania de mai multe ori, o știu ca în palmă, am făcut șapte sute de mii de kilometri în toată Europa, pentru că așa a fost natura meseriei mele. Vroia neapărat să rupă această ierarhie om-robot. La început l-am apreciat și m-am bucurat că unul dintre ai noștri s-a ridicat așa de sus cu nivelul cunoștințelor de geografie, sfidând autoritatea tehnologiei și a șoferului. La prima pauză de țigară, când am ieșit cu toții din oala de sarmale și ne-am așezat în șir german pe marginea drumului, am avut răgaz că îl privesc pe acest personaj ce tocmai s-a desprins din colectivitatea bine închegată (credeam eu). 120 kg, păr zgârcit distribuit pe lângă urechi, de parcă avea să-i țină cald în iernile din nordul Germaniei, cu o ceafă substanțial dezvoltată menită să susțină un hardisk supraîncărcat cu date geografice și nu numai. Burta lui amplă dezvăluia profilul unui om desăvârșit, pentru care mesele principale ale zilei sunt repere temporale de nezdruncinat, comemorate în cadrul unor ritualuri religioase prin jertfă de animale pe grătar. Picioarele îi erau bine înfipte în pământ, dându-i un simț al realității, al orientării și al afacerilor peste media colegilor săi de autocar. Prin vocea guturală, tonalitatea doar aparent certăreață a exprimării, își impunea autoritatea asupra noastră, a celorlalți prăfuiți de drum și de soartă.
        Dezinvolt, sigur pe el, dotat cu mai multe informații decât noi, domnul ne-a aranjat mai bine pe banchetele maxi-taxiului, acțiune în urma căreia am avut impresia că ar mai fi încăput lângă noi încă vreo trei compatrioți de mărimi decente. Caracterizat printr-un spirit polemic și un sistem al gândirii impecabil de tipul teză-antiteză-sinteză, personajul nostru a început să călătorească printr-o pădure narativă, avându-l pe șofer ca novice, și să povestească despre viața lui. Se afla în autocar, alături de noi, întâmplător, din cauza unui incident nefericit. Autoritățile române îi confiscaseră trei mașini și îi închiseseră o firmă. Deposedat de toate automobilele, a fost nevoit să recurgă la acest mijloc de transport în comun atât de comun. Călătoria noastră înainta pe potecile vieții lui. În nordul Germaniei, a avut un lanț de baruri de noapte pe care autoritățile i le-au închis, pentru că fetele nu își plătiseră taxele la stat. Drumul spre propria-mi destinație era deja uitat. Toți mergeam cu el, după cântecul lui din fluieraș.
        Adevărata identitate a personajului nostru (dacă există adevăr în timpul călătoriilor) s-a arătat mai târziu, când a scos ceva din servieta pe care o ținea pe genunchi. Era un obiect provenit din tăierea și prelucrarea copacilor, format din mai multe foi lipite una de alta, copertate, cu o imagine foarte viu colorată. Era o carte.
       -Tu citești? îl întreabă pe șoferul care tocmai dădea o manea aparent mai încet. Cum te cheamă? Vreau să îți dau o carte cu dedicație.
        -Nu citesc, răspunde șoferul cu luciditate acestei spovedanii.
       Atunci nu știu ce voce din mine, nu știu care din identitățile mele îndrăznețe și cu stimă de sine ridicată, m-a făcut să-mi ridic gâtul sfidând orice girafă.
        -Eu citesc, da-ți mie cartea! Mă simțeam la coadă la aprozar și simțeam cum rația de unt îmi alunecă printre degete. Dacă vreți, vă scriu și o recenzie, adaug eu cu tupeu de absolventă de Litere, pregătită să concurez pe post cu șoferul de maxi-taxi.
         -Nu am decât patru, că v-aș fi dat la toți.
         Mi-am rostit și eu numele și mi s-a însemnat în cartea vieții dedicația și darul.
        Când am luat în mână bijuteria, i-am contemplat însetată coperta. Un dragon aurit, un cavaler în marmură, un dumnezeu pensionar, cu barbă luuuungă și sceptru, un băiețel cu ochi albaștri urmat de un Azorel, un pisc stâncos dintr-un munte legendar, toți erau distribuiți pe copertă, așa cum noi, călătorii, ne înghesuiam în autocar.
        -Eu sunt scriitor. Scriu cărți pentru copii. Ăsta e primul volum dintr-o serie de zece. Primele trei le am deja scrise. Pe ăsta l-am scris în zece zile. Am citit multe cărți la viața mea. Ai citit Harry Potter? Tu ai publicat ceva?...
         De aici cuvintele s-au rostogolit într-un bulgăre de zăpadă pe un derdeluș alunecos. Ochelarii mei prindeau contururi rotunde, cedând de la Virginia Woolf la Harry Potter, de la șoarece de bibliotecă la mioapă asfixiată într-un maxi-taxi, au intervenit apoi procese dure de conștiință, nu reușesc să scriu, pierd timpul și nu mă pot concentra la studiu, nu am mai scris de mult niciun articol, mi-am văzut biroul în flăcări, un Făt-Frumos venea să mă salveze ținând în spate un sac de cărți, peștișorul de aur îmi cerea să îi îndeplinesc o dorință, Alice în Țara Minunilor ajunsese în Germania înaintea mea, Stăpânul Inelelor îmi confiscase singurul inel de aur, m-am dat de trei ori peste cap și am ajuns la destinație. De aici nu îmi mai amintesc nimic.

marți, 14 octombrie 2014

Jurnal de călătorie. O (astfel) călătorie (pare că) nu se termină niciodată


          2,5 litri de pălincă, 6 doze de bere aproape made in Romania, 5 rochii înflorate, de proveniență incertă, 15 cărți alese pe sprinceană, semi-furate dintr-o bibliotecă aproape personală, câteva produse cosmetice (fără număr), dulciuri în fiecare cotlon al geamantanului superdotat, eșarfe exagerat de multe și mari, 2-3 fotografii de familie developate pe foi lucioase, atât de lucioase că nu pot vedea chipul mamei când bate soarele, cârnați de pleșcoi împachetați în ziar local, doi babici (vezi bibliografia asupra culturii culinare din Buzău) autentici de îți pișcă limba, o cutiuță cu bijuterii și alte câteva zeci de obiecte neidentificate, unele contondente, altele colorate, restul necomestibile. Toate într-un troller de dimensiuni gigantești, un rucsac decent și o plasă de cârpă închisă cu fermoar roz. Așa am plecat din binecuvântatul oraș natal spre un oraș de împrumut, lăsând în urmă bocetele, sfaturile și compătimirile membrilor familiei. Să nu cumva să cari tu gemantanul ăsta! Să mănânci pe drum! Ai bani la tine? Aoleo, ce departe mergi! Aoleo ce bagaje grele ai! Să ne suni când ajungi!
          De aici, tot ce e pitoresc și sentimental se oprește brusc. Poate doar munții cu păduri defrișate și tomnatice au fost ultima panoramă în stare îmi smulgă privirea din carte și să mă patetizeze (dacă acest verb ar exista în forma asta...). Dar am trecut repede (simțiți ironia) de peisajul ăsta, traversând Carpații într-un maxi-taxi scufundat constant în gropile drumurilor naționale, ca un submarin dornic să navigheze în ape mai puțin tulburi, mai străine.

vineri, 10 octombrie 2014

Manifest! Autonomie pentru Ținutul Năsăudului!

       
 Știm că momentul pentru a lansa spre dezbatere publică acest manifest este cât se poate de neinspirat atât datorită faptului că alegerile electorale maschează adevăratele probleme și preocupări ale societății autohtone cât și pentru că pe culoarul autonomiei aleargă deja co-naționalii noștri de la UDMR, care n-au mai avut răbdare să ne aștepte să finalizăm textul nostru pentru a-l prezenta în tandem. Cu toate acestea nu vrem să mai amânăm publicarea lui, deocamdată într-o formă comprimată pentru a vedea ce reacții vom stîrni în rândul societății civile și în civil.
         De ce autonomie pentru Ținutul Năsăudului? Pentru că acesta reprezintă un deziderat de veacuri al năsăudenilor pentru care au luptat și au slujit sub toate regimurile și administrațiile imperiale, regale sau republicane. Păi dacă la Năsăud a fost autonomie între anii 1861 și 1876, ani crunți de oprimare și dîrză rezistență sub bocancul bicefal al Imperiului (Multinațional, Unitar și Indivizibil) Austro-Ungar, să n-o putem obține și astăzi? E singura cale să ne fie bine și să pavăm, încet dar sigur, drumul către independență, țelul nostru final și suprem. Nu are rost să mai explic încă o dată de ce năsăudenii merită așa ceva și de ce sunt capabili să obțină. Există mii de pagini scrise în ultimele două secole în care sunt consemnate calitățile remarcabile ale acestora, precum și gloria și faptele de vitejie de care au fost capabili sub orice regim și flamură. Dacă în 1876 guvernarea maghiară însetată de centralism ne-a luat scumpul dar al autonomiei căpătat după desființarea regimentelor grănicerești (în același timp cu desființarea autonomiei pentru secui și sași), toate guvernările românești de după n-au vrut să ne-o mai dea înapoi și au tot căutat să ne convingă că n-am fi avut-o niciodată. De parcă o vizită la Muzeul Grăniceresc din Năsăud n-ar fi suficientă pentru a vedea steagul și stema acestui ținut, precum și imagini cu cei care au condus acest district autonom în scurta-i dar remarcabila-i existență (oficială).
        Planul nostru este următorul: De la 1 ianuarie 2015 declarăm oficial Districtul Năsăudean ca fiind Autonom și în curs de obținere a Independenței și purcedem la reorganizarea administrativă, economică, politică și culturală a zonei. Veți vedea că acesta este singurul model fezabil pentru întreaga Românie și Europă Centrală. de la Nistru până în Alpii austrieci. Nu vom pregeta să ne ajutăm frații și să exportăm en gros și en detail modelul și know how-ul nostru care are la bază organizarea pe trei mari ministere, alese în funcție de specificul zonei:

1. Ministerul pentru Folosirea Mediului în care sunt subsumate departamente pentru Economie, Finanțe și Energie Verde-Nucleară, pentru a ușura dezvoltarea economică într-un ritm accelerat și demararea unor investiții strategice. Natura i-a înzestrat pe năsăudeni nu numai cu calități remarcabile precum dârzenia, generozitatea, înțelepciunea și hărnicia, ci și cu munți încărcați de aur, vânat, gaze și piatră pentru materiale de construcții. Acestea trebuie valorificate în tandem cu construirea primei centrale Nucleare Vintage la Bichigiu. Da, Vintage, pentru că proiectul nostru presupune colaborarea cu frații noștri ruteni de dincolo de Tisa pentru transferarea a tot ce se poate refolosi din defuncta centrală de la Cernobîl. În acest sens, preluând în parte sugestia înțeleaptă a domnului Geoană de a construi infrastructură care să lege România de Ucraina, vom demara construirea primei căi ferate Rodna-Cernobîl și mutarea nodului feroviar de la Salva la Bichigiu din rațiuni cât se poate de clare. Departamentul de Finanțe va avea ca scop principal transformarea districtului într-un paradis fiscal unde să se bulucească firmele de peste graniță și care să contribuie la creșterea prosperității și mai ales la drenarea veniturilor obținute din folosirea mediului.

2. Ministerul pentru Năsăudenii de Pretutindeni care va avea în componență și un departament pentru relații internaționale și securitate. Obiectivul acestui minister va fi repatrierea grabnică a tuturor celor plecați peste hotare cu scopul de a contribui la creșterea economică și de a sprijini statul român în demersurile disperate de a păstra salariile la un nivel josnic de scăzute. În acest sens la intrarea în viitorul District Autonom Năsăudean (cu Independența în curs de obținere) vor fi afișate plăcuțe în cele 4 limbi oficiale: română, maghiară, germană, italiană și spaniolă, pentru a acoperi cât mai mult din limbile vorbite de către cetățenii acestui ținut. Pe aceste plăcuțe, din Șetref până în Rotunda, se va scrie doar: Bine ați Revenit! Atât! De aici nu se pleacă. Pentru atragerea într-un timp record a diasporei năsăudene același minister va avea un departament care se va ocupa de construirea de case pentru aceștia, demarând programul Prima Casă în Copac. Niciun cetățean nu va rămâne fără casă, acesta fiind un deziderat major al viitoarei administrații. Însă pentru a evita inechitățile sociale majore și pentru a tempera apetitul năsăudenilor pentru risipa de materiale de construcții și spațiu, casele barbie cu mai mult de o cameră pentru fiecare membru vor fi interzise prin lege. Tocmai de aceea într-o zonă în care copacul îi dă de lucru și-i pune pe masă năsăudeanului cele necesare unui trai mai mult decât decent (inclusiv țuica), ne-am gândit să-i dea și un acoperiș deasupra capului. Despre joburi nu are rost să vorbim având în vedere cele spuse la punctul de mai sus și care implică angajări masive.

3 Ministerul Educației, Culturii și al Treburilor Dinăuntru. Recunoaștem că în acest caz ne-am inspirat masiv din maniera de organizare a administrației, educației și supravegherii din România actuală, cu corectura că  am simplificat structura atât din dorința de a oferi un aparat birocratic mai suplu cât și din onestitate. Vom fi astfel scutiți de înființarea unor servicii secrete care să apese cu supraponderabilitatea lor asupra unui buget și așa fragil și vom feri angajații de stresul infiltrării, racolării și mai ales al muncii sub acoperire. Toți dascălii, de la toate nivelurile, vor fi și polițiști, cu mențiunea că în mediul universitar, ca și în cazul României de azi, va fi musai să fie ofițeri. Nu există aparat represiv și pușcărie în acest district! Infractorii de drept comun vor fi obligați să execute o serie de munci în folosul comunității sau vor fi expulzați peste graniță. Pentru delicte politice se va folosi miștocăreala și calomnia, orice atitudine dizidentă mai coerentă atrăgând un val de ironii, atacuri umoristice la persoană (înjurăturile sunt excluse) din partea societății civile angajată în cadrul ministerului sau contractată pentru servicii de strategie, calomnie și, în general, producerea de discurs (adică diaree verbală). Nu va exista agresiune fizică împotriva lui, maximul de pedeapsă, pentru cazuri extreme, fiind bobârnacul și obligația de a juca lapte-gros cu viitoarea echipă de rugby a districtului.

          După cum se vede din cele schițate în rândurile de mai sus, dincolo de o răbufnire de orgoliu legitimă, proiectul de Autonomie (și apoi Independență) pentru Ținutul Năsăudului nu este altceva decât un proiect pentru România. O Românie reorganizată din temelii, cu o birocrație suplă și eficientă, cu dorința clară de a aduce nu doar bunăstarea în casa fiecărui locuitor, ci, în primul rând, acea casă în care să poată intra bunăstarea. O Românie onestă și economă cu banul public în care pentru viitorii dascăli practica pedagogică este înlocuită de un stagiu de 6 luni la Academia de Poliție și Securitate și în care polițistul, jandarmul sau securistul nu au salarii mai mari decât un dascăl pentru că sunt una și aceeași persoană. O Românie în care nu mai trebuie să ne batem capul cu reformarea sistemului de sănătate sau privatizarea lui pentru că fiecare cetățean își va permite să meargă la tratament la clinici de prestigiu în afară sau îi vor fi suportate cheltuielile de tratament de către un stat tot mai anorexic și mai puțin bugetofag. O Românie mândră (pe modelul Năsăudului) care nu se scarpină în cap uitându-se cu jind și frică la bogățiile subterane și supraterane, ci purcede la exploatarea acestora pentru îmbuibarea rapidă, animată de înaltele idealuri ale consumerismului, sub sloganul ”Trăiește clipa!”

Acest material a apărut cu sprijinul și consilierea directă a Gabriel No Resources

luni, 6 octombrie 2014

Romanian and Turkish Migrants in London’s Night Economy: the Invisible Workers of the Nocturnal City?

     Probabil mulți dintre cititorii noștri sunt familiarizați cu expoziția de fotografii intitulată Revisiting Romania: Portraits from London” și sponsorizată de filiala londoneză a Institutului Cultural Român, prin care se dorește prezentarea românilor care locuiesc, lucrează și trăiesc în capitala perfidului albion. Prin intermediul celor 35 de fotografii se oferă privitorului o imagine ”curățită” și aranjată a comunității românești, în pofida pretenției de a cuprinde categorii sociale și profesionale cât mai variate. Nu intrăm în detalii, însă, din dorința de a propune și alte perspective asupra comunității românești din Londra, Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni recomandă cu căldură un evenimente organizat în cadrul Seminarului de cercetare calitativă din cadrul Facultății de Studii Europene al Universității Babeș-Bolyai. Pentru cei interesați redăm anunțul:


Marti, 7 octombrie, orele 17.00,  Cezar Macarie, Research Fellow la Center for Policy Studies, Central European University, Budapest, va sustine prelegerea cu titlul: ”Romanian and Turkish Migrants in London’s Night Economy: the Invisible Workers of the Nocturnal City?”   Intalnirea are loc in Sala festiva a Academiei, strada Republicii nr.9. si e organizata in cadrul Seminarului de cercetare calitativa. 
Va asteptam! 

joi, 2 octombrie 2014

Klaus Iohannis și România discursului bine citit sau ”Arătarea candidatului”



       
 Dacă întâlnirea oamenilor Ligii cu Monica Macovei și participarea la discuțiile cu electoratul clujean au fost cât se poate de spontane, de data asta am vrut s-o facem cu premeditare. Când am auzit că cel mai bine cotat candidat al dreptei, Klaus Iohannis, descalecă în urbea someșană pentru o ”dezbatere academică deschisă”, după cum a titrat presa locală, ne-am făcut temele și am pornit spre BCU, locul în care era planificat evenimentul și locul în care ne facem veacul. Dincolo de toată semnificația electorală ideea unei dezbateri cu reprezentanți ai mediului universitar pe marginea programului său de campanie, mi s-a părut binevenită mai ales pentru că oferă candidatului și cohortei de politicieni și activiști posibilitatea unui contact direct cu așteptările și întrebările unui tip de alegător considerat mai informat și mai preocupat de viața politică decât alte categorii. După cum aveam să constat pe parcursul ”dezbaterii”, cadrele universitare și studenții n-au fost invitați să participe, așa cum au trâmbițat organizatorii prin intermediul presei, ci să asiste la citirea unui discurs care rezumă proiectul candidatului. E drept că a existat un moderator, că o serie de cadre universitare au prefațat citirea riguroasă a discursului prezidențiabilului, printr-o serie de discursuri menite să confere niscaiva conținut academic ”dezbaterii” și câteva sfaturi/sugestii candidatului.

Comentarii

Translate this blog