sâmbătă, 28 iunie 2014

28 iunie 1914. A fost sau n-a fost? - Dávid Petruţ

         Se fac 100 de ani de la moartea în condiții demne de un suicid pus la cale cu meticulozitate a arhiducelui Franz Ferdinand și a ducesei Sofia pe străzile din Sarajevo. Relația tensionată dintre Serbia și Monarhia Austro-Ungară, respectiv valul de atentate sârbești la adresa oficialilor Imperiului din anii precedenți ar fi trebuit să fie ofere motive serioase de precauție. Chiar și după atentatul cu grenadă eșuat din aceeași zi, cuplul imperial și-a continuat vizita, oferind asasinilor șansa unei revanșe nesperate. În mod tradițional, evenimentul din Sarajevo este văzut ca motivul direct, mai precis detonatorul, izbucnirii marelui război, deși în ultima perioadă accentul a fost mutat pe cauzele structurale ale războiului și mai ales pe antagonismul ireconciliabil dintre cele două blocuri de putere. Dacă e să-i dăm crezare scriitorului francez Michel Tournier (Regele arinilor, 1970) în aceeași zi a avut loc tentativa de asasinare a lui Grigori Rasputin într-un orășel din Siberia de către o femeie recrutată de un grup de politicieni naționaliști ruși. Cuțitul femeii nu și-a atins scopul, călugărul supraviețuind în mod miraculos. Evenimentul a fost însă de-ajuns pentru a-l imobiliza la pat câteva săptămâni bune pe Rasputin, ținându-l departe de curtea regală în această perioadă crucială. Se pre că Rasputin era cel mai fervent oponent al războiului din anturajul țarului, iar prezența lui l-ar fi putut eventual împiedica pe țar să emită ordinul de mobilizare, pe 30 iulie. Această acțiune a Rusiei a oferit Kaiserreichului un temei pentru a declara război, astfel un conflict, până atunci bilateral dintre Austro-Ungaria și Serbia a angrenat în scurt timp toate puterile majore ale Europei. Dacă ne gândim că arhiducele Franz Ferdinand era de asemenea unul din oponenții războiului, întreaga poveste are parcă aspect de Final Destination.

miercuri, 25 iunie 2014

APPEL À CONTRIBUTIONS. Femmes sans frontières: Hommage à Marthe Bibesco/Femei fără frontiere. Omagiu adus Marthei Bibesco

Centrul de studii interdisciplinare „Henri Jacquier”, în colaborare cu Şcoala Doctorală de Studii Lingvistice și Literare, cu sprijinul Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, vă invită la conferința internațională cu titlul „Călătoare fără frontiere. Omagiu Marthei Bibescu” în data de 2-3 octombrie 2014.

            Conferința de față este, în primul rând, un omagiu adus personalității complexe a Marthei Bibescu. Urmărim să focalizăm două din trăsăturile ei identitare, feminitatea debordantă, alături de multiplele ei forme de manifestare și mobilitatea exersată în numeroase călătorii întreprinse de-a lungul vieții. Dincolo de datele biografice inedite, suntem interesați de exemplaritatea destinului Marthei Bibescu. În acest sens, dorim să investigăm profilul femeii intelectuale, scriitoare, dinamice, mondene, călătoare.
            Conferința este orientată spre două teme majore, călătoria și femeia, stârnind studii în două direcții. Una dintre ele vine dinspre geocritică, geografii simbolice și alte domenii ce vizează voiajul și ating aspecte din cele mai diverse, cum ar fi condițiile în care călătoreau oamenii secolelor XIX-XX, scopurile și efectele călătoriilor, cum își reprezentau călătoarele locurile și oamenii vizitați. A doua direcție privește studiile de gen prin care urmărim să configurăm o specificitate feminină în practica voiajului, să verificăm raportul femeii cu sedentarismul și mobilitatea, subiectivitatea feminină exprimată în specii autobiografice și narativități ale călătoriei.

            Pentru cei interesați să participe la conferință, îi rugăm să trimită un abstract de maxim 300 de cuvinte până în data de 15 iulie 2014 la adresele de mail corimoldovan@gmail.com și jeannecosma@yahoo.com . Confirmarea participării va fi anunțată până în 25 iulie 2014. Taxa de participare este de 50 euro pentru profesori și 20 de euro pentru doctoranzi. La fnalul conferinței, vă invităm într-o excursie la palatul Mogoșoaia, reședința preferată a Marthei Bibescu în România. Pentru alte informații, vă stăm la dispoziție prin adresele de mail.

            Comitetul științific
           
Vasiliki Lalagianni, profesor, Universitatea Atena, Grecia.
Roxana M. Verona, profesor, Darmouth College, USA.
Catherinne Perry, Université Notre-Dame, SUA.
Ileana Mihăilă, Universitatea din București, România.
Michaela Mudure, Universitatea Babeș- Bolyai, România. 
Ioana Both, Universitatea Babeș- Bolyai, România. 

            Organizatori

Centrul de studii interdisciplinare „Henri Jacquier”, Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România
director: Corina Moldovan
cercetător: Ioana Manta

Şcoala Doctorală de Studii Lingvistice și Literare, Facultate de Litere, UniversitateaBabeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România
d
irector:  Ioana Both


miercuri, 18 iunie 2014

Mîndruţă, ţiganii şi valorile sociale ale lumii capitaliste



Vineri seara 12 indivizi mascaţi au răpit, sechestrat şi bătut un ţigan de 16 ani în Pierrefitte-sur-Seine (undeva la nord de Paris) după care l-au abandonat inconştient într-un cărucior de supermarket în apropierea locuinţei improvizate din faţa căreia fusese luat pe sus de la bun început. Câteva meridiane mai la est un conaţional al victimei, editorialistul Lucian Mîndruţă, comenta incidentul în termenii următori:



"Pentru adolescentul recidivist de etnie roma batut in Franta de o gloata care il banuia ca furase dintr-un apartament, cred ca trebuie sa punem cateva intrebari. Nu lui, ci parintilor si liderilor comunitatii rome:

Ce ati facut ca el sa nu fure?

Ce educatie i-ati dat? Ce i-ati spus cand a furat prima oara (da, bietul de el e recidivist la 16 ani)?

Ce modèle sociale are? Ce muzica asculta? Ce spuneau versurile manelelor lui favorite? Ce carte facuse? De ce putina? De ce deloc? Ce valori culturale a primit de acasa? Din comunitate?

Cand i-a spus un bulibasa ca furtul e un pacat? Cand i-a spus un membru respectat al comunitatii lui ca e mai bine sa mori de foame decat sa pui mana?

Pentru ca daca e sa vorbim despre integrare, cred ca trebuie sa incepem prin a defini si a explica societatea in care romii vor sa se intregreze. Regulile ei. Asteptarile ei de la viata celui care vrea sa intre in civilizatie.
Alminteri, avem inca un baiat in spital si o intreaga comunitate care se va grabi sa caute vina mereu in alta parte, fara sa arunce o singura privire in interior!"

luni, 16 iunie 2014

Liviu Andrei a dat lovitura!

sursa foto: http://literaturadecutit.wordpress.com/


Liviu Andrei e un scriitor mediocru, cu ambiții de Henry Miller local, prizonier al unui trend literar care caută să suplinească lipsa de talent și imaginație printr-o aglomerare de limbaj ”direct”. De ani buni se chinuie să-și împingă notorietatea dincolo de urbea natală și de câteva zone under-underground ale mediilor literare online. Face eforturi consistente și concertate de a șoca, de a stârni cititorii să depășească primele fraze ale prozelor încropite cu zel și furie. A inaugurat, ca orice prozator ambițios și anti-sistem, până și un ”curent literar” propriu, un gen îngust în interiorul căruia se zorește să producă rânduri grele, împroșcând simultan și haotic în cât mai multe direcții posibile. Se cheamă ”literatura de cuțit”, adică tăioasă și aspră ca un brici cu care vrea să radă odată cu barba și beregata altor salahori și maiștrii de pe întinsele șantiere de proză ale patriei. Vizibilitate nu se poate spune că n-a obținut dacă luăm în calcul faptul că a fost izgonit de pe câteva rețele literare de către administratorii, tehnicienii și paznicii acelor platforme online.
E mânios rău de tot și furia lui dezorganizată și extrem de intensă răzbate din majoritatea rândurilor tastate de dumnealui, atât prin limbajul buruienos care-i vine ca o mânușă, cât și prin grosolăniile facile prin care-și acoperă cultura precară și orizontul intelectual întunecos și sec. Recunosc, personal n-am reușit să ingurgitez mai mult de câteva pagini din creațiile pe care le distribuia cu generozitate pe rețelele de socializare și prin grupurile literare de pe facebook. Și nu că nu mi-ar fi plăcut Henry Miller, Louis Ferdinand Céline sau Philip Roth, dar ceea ce rezulta din eforturile sale scriitoricești păreau simple dezacorduri violonistice ale unui afon. Ba chiar foarte stridente și de un atonalism involuntar și greoi. Am renunțat rapid și am început să-l ignor cu îngăduință și înțelegere. Întotdeauna am apreciat eforturile oamenilor și am avut o minimă reverență față de ambițiile literare și artistice ale semenilor, mai mult sau mai puțin talentați. Dacă ei se simt bine și cred în ceea ce fac de ce să n-aibă și ei o zgură unde să bată mingea, fie ea și spartă? Dar tot n-am scăpat de el și de efuziunile sale tot mai zgomotoase și mai repetitive. M-am trezit cu o cerere de prietenie pe facebook. De regulă acord credit oricărui străin care-mi bate la poarta facebook-ului în numele prieteniei. Dacă am lista plină de prieteni de 12-15 ani de pe Valea lui Stan, de ce să n-aibă și el loc în generoasa și haotica ogradă a prieteniei virtuale? După care m-am trezit cu cereri de prietenie sau recomandări de împrietenire de pe conturi cu titulatura Liviu Andrei II sau chiar VII. Era deja prea mult și-mi mirosea a dedublare, a strategie inutil de descifrat, așa că am rămas în stand by.

joi, 12 iunie 2014

Superofertă la tablete în Cluj!*

       
Descoperire științifică la MASA clujeană: tableta pa care UBB o va introduce în brațul stâng al studenților din anul întâi va crește performanța științifică a tuturor, în mod egal, profesori, studenți, portari, secretare. Creată sub efectul myse en abyme al unui mic dejun cu o madlenă îmbibată în lapte, un doctorand bursier doar în acte și-a amintit de orele de fizică din clasa a VIII-a. Astfel că, după modelul radioului din cartofi, doctorandul clujean a inventat cartela din sâmburii de struguri de pe plantația Facultății de Agronomie. Profesorul său coordonator, după ce a degustat cartela, a pantentat invenția. Astfel că, Universitatea situată pe scara valorică pe locul 1 la nivel național și un alt loc la nivel internaținal va investi într-o podgorie și îl va finanța pe profesor pentru ca doctorandul său să recreeze același model de 3,14 mii de ori. Toți studenții care se vor înscrie la facultate după strângerea recoltei de struguri, vor primi o tabletă din partea conducerii Universității.
            Invenția va fi adaptată fiecărei secții. Dotată cu hormoni de creștere și substanțe energizante, tableta va putea fi pusă sub limbă de către studenții de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, asigurând un randament fizic maxim în timpul sesiunii și în timpul meciurilor de fotbal pe gazon sintetic. Tableta poate fi consumată și de utilizatorii altor facultăți doar în perioada sesiunilor, între orele 22:00-5:00. Amplasată în spatele dioptriilor studenților de la Litere, tableta va funcționa ca un ebook reader din perspectiva criticii genetice pentru bibliografia obligatorie din anul I. Deocamdată, tableta funcționează doar pentru literatura română a secolului al XIX-lea, oprindu-se fatal la poezia eminesciană. Însă ambițiosul doctorand vrea să introducă funcția de „read all” și pentru literatura  contemporană din spațiul mioritic, demonstrând organicitatea creației artistice românești. Studenții de la istorie vor avea acces nelimitat la arhivele personale ale marilor voievozi, dictatori, președinți de partide, oameni de cultură bonțideni și nu numai, reconstituind viețile acestora din perspectiva microistoriei, focalizând viața cotidiană și istoria mentalităților conspirative. Studenții de la medicină pot folosi tableta numai pe modulul „aspirină”, putând fi împrumutată, la nevoie, și colegilor de la alte facultăți, cu probleme de adaptare la clima academică clujeană.

marți, 10 iunie 2014

Florian Zeller, „La Jouissance. Un roman européen”



          


           Florian Zeller, „La Jouissance. Un roman européen”, Éditions Gallimard, Flammarion, 2012.



      Florian Zeller este un tânăr scriitor parizian, cu un ritm febril al tastaturii, ceea ce îl face unul din cei mai prolifici tineri creatori francezi. Povestea „romanului european” începe acolo unde istoriile ar trebui să se termine: „L'histoire commence là où toutes les histoires devraient finir: dans un lit.”          Încărcătura metaforică a acestei prime fraze a romanului nu contagiază scriitura din următoarele pagini, lectura fiind destul de destinsă, bine dozată cu câteva fragmente „intelectualizate”, inserții din istoria Uniunii Europene, din viața lui Beethoven, referințe livrești și muzicale. Intervențiile acestor istorioare câteodată anecdotice, plasate secvențial au de multe ori rolul de a compara, completa sau justifica reflecțiile personajelor. Spre exemplu, datele istorice despre proiectul limbii esperanto fac trimitere la iluzia creării unei singure limbi cu ajutorul cărei conflictele între oameni vor putea fi evitate. Ideea ar avea aplicabilitate și în viața de cuplu a protagonistului. Nicolas, personajul narator se întreabă în acest context: „Mais parler la même langue suffit-il pour éviter les malentendues?”
            Titlul „La Jouissance” este și el inspirat de una din aceste note extraromanești. Milan Kundera descrie în „L'Immortalité” diferitele maniere în care oamenii se raportează la timp, ceea ce influențează modul în care aceștia trăiesc. Tot maniera în care privim trecerea timpului creează anumite stări de spirit dominante. Astfel, există „les nostalgiques”, cei care sunt orientați înspre propriul trecut, „les jouisseurs”, cei care trăiesc în prezent și „les angoissés”, cu privirea înspre viitor. De aici, clasificarea își are complexitățile ei, „les ambitieux” sunt un anumit tip de angoasați, pe când, „les imbésiles” sunt o anumită categorie a celor ce poartă deviza „carpe diam”. Dacă parcurgeți romanul, veți vedea cum anume se manifestă „la jouissance” și cu ce consecințe asupra propriei vieți și a vieții celor din jur.

miercuri, 4 iunie 2014

La TIFF, "Crucişătorul Potemkin" s-a cam dus la fund.



Mi-am luat bilet la Crucişătorul Potemkin încă de sâmbătă dupamiază. N-a fost ieftin, dar ţinând cont că experienţa Pământ (r. Alexandr Dovjenko) de anul trecut de la TIFF, cu acompaniament Dakha Brakha, a fost aproape mistică (deşi eu unul eram la a patra vizionare a filmului!) m-am gândit că puţină emoţie anti-burgheză, care să confirme, încă o dată, portretul guevarist pe care mi-l schiţează părinţii şi cunoştinţele în ultima vreme, n-ar face decât să-i enerveze pe cei din jurul meu şi mai tare, totul spre propria-mi satisfacţie. Aşa că într-un moment de climax revoluţionar am renunţat la posesiunile lumeşti aflătoare în portmoneul meu şi mi-am achiziţionat biletul cu pricina pe care nu am ezitat să-l flutur pe sub nasul inamicilor mei ideologici precum tineretul maoist cu a sa Cărticică Roşie.

luni, 2 iunie 2014

Ce-am văzut la TIFF 2014: Calvarul


   Calvarul merită văzut fie şi doar pentru că-l are într-un rol minor pe M. Emmet Walsh, unul dintre cei doi actori despre care regretatul Roger Ebert spunea că nu are cum să apară într-un film care să fie totalmente prost (celălalt fiind Harry Dean Stanton). Apoi, Calvarul, merită să fie văzut pentru că are parte de una dintre cele mai bune/şocante replici de început din istoria cinema-ului: “I first tasted semen when I was seven years old”. Dacă ţinem cont că cel căruia i se adresează remarca este un preot catolic irlandez, că discuţia se desfăşoară într-un confesional şi că punchline-ul părintelui este: „Now that's a startling opening line!” devine limpede că avem de-a face cu un film cu adevărat remarcabil.
    Ceea ce urmează nu e mai puţin dezamăgitor. Dispensându-se de expoziţiunea caracteristică filmelor convenţionale şi compunerilor de clasa a III-a, John Michael McDonagh (r.) sare direct la intrigă anunţându-ne pe noi şi pe părintele James (Brendan Gleeson), prin vocea din confesional, că în exact o săptămână, turma din micul sat irlandez în care se petrece acţiunea va rămâne fără păstor. Şi păcat de turmă, pentru că parohia părintelui James, pe lângă faptul că are cu adevărat nevoie de el (fără s-o ştie însă), se compune din cele mai pitoreşti şi debusolate personaje pe care le poate strânge o mică comunitate irlandeză. Avem o soţie care înşeală care vine la pachet cu un soţ încornorat şi cu un ochi vânăt la slujba de Duminică; un tânăr frustrat din pricina inactivităţii sexuale, care se află aparent în faţa alegerii ineluctabile de a se sinucide sau a se înrola în armată; un burghez/moşier (mai face cineva diferenţa între ăştia astăzi?) atât de plictisit de propria-şi avere încât se pişă la propriu pe ea; un medic tânăr, care dacă nu se ocupă cu eutanasieri cinice, trage pe nas cocaină în buda pub-ului local împreună cu soţia sus-menţionată. Colac peste pupăză, turma se înmulţeşte cu prezenţa fiicei preotului (da, este vorba despre un preot catolic cu o fiică din căsătoria dinaintea hirotonirei!), o sosie de-a lui Diane Keaton, care-şi face apariţia în sat cu încheieturile mâinilor bandajate în urma unei tentative eşuate de suicid. Bineînţeles, având în vedere epidemia de cinism care bântuie nestingherită prin mica comunitate, toată lumea care o întâlneşte simte nevoia să-i amintească că tăierea venelor se face longitudinal şi nu transversal pentru un succes garantat.

Comentarii

Translate this blog