Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2013

Eginald Schlattner, Mănușile roșii

Pentru cei care se lasă intimidați de imaginea impunătoare a unei cărți de 600 de pagini, să se gândească la consistența unui roman gen „Crimă și pedeapsă” și să privească drept în față exemplarul „Mănușile roșii” a lui Eginald Schlattner. Lectura e o provocare până în momentul în care luați în mână această carte grea, după care, încă de la primele rânduri, se configurează o lume convingătoare până la ultima filă cu numărul 595. Nu întâmplător am comparat acest roman cu unul dostoievskian, nu numai ca să atrag atenția publicului pentru care Dostoievki rămâne reperul (imaginea stereotip) scrisului spiritual, complex, lung, dar bun.
             Carte de raftul întâi, așa cum bine meritat o recomandă colecția de la editura Humanitas, ea apare în 2005 într-o traducere a Norei Iuga. Și pentru ca promovarea romanului să fie convingătoare, vă asigurăm o călătorie în Clujul, Făgărașul, Sibiul, Brașovul și în alte sate pitorești din anii '40 – '50, cu mult umor și lacri…

Dacia romană. Oameni și povestiri. Episodul I. Regina Cerului - Dan A. Deac

Când am curajul să deschid televizorul cu speranța că nu mă va cuprinde o stare de nervozitate sau indignare, prefer să vizionez canalele cu specific documentaristic. Zilnic se difuzează un documentar cu teme și aspecte ale civilizației Egiptului antic, mai bune sau mai proaste, care însă lasă în sufletul privitorul de rând un sentiment mixt de admirație, uimire și mirare. Dar această postare nu e despre Egiptul acela ci despre Egiptul de la noi, de pe meleaguri ardelene sau mai precis, despre cum difuziunea acestei civilizații a Egiptului antic și-a întins tentaculele de pe malurile Nilului înconjurat de deșert (apropo ,,deșert” este unul dintre cele mai vechi cuvinte din limba română, provenind din egipteanul dšrt=pământ roșu, preluat via grecilor și de romani) până pe malurile Someșului. Întrebarea ar fi cum e posibil?

Jurnal de Bonțida II. Din ograda apolitică

Vineri, 19 Aprilie 2013           Ieri dimineață am prins contur pe la 6 jumătate într-un mod cu totul nefiresc pentru uzanțele căsuței în care mi-am găsit sălaș. Dinspre hol veneau zgomote bizare de pagini groase răsfoite în grabă. Încarcerat fiind în ultimele lecturi, simțurile mele amorțite de somn și visare m-au îndemnat să cred că aceste zgomote vin dinspre raftul de demonologie și practici vrăjitorești. M-am gândit că Profesorul caută iarăși bibliografie pentru amplul său tratat despre mistica parvenirii și tehnicile vrăjitorești uzitate în relansarea carierelor împotmolite în fașă. Nu era așa, după cum am constatat în momentul ieșirii semi-somnambulice în hol. Profesorul era într-adevăr în hol, rezemat de tratatul Despre libertate al lui John Stuart Mill, ediția în limba germană, însă fără a fi buntuzit de patima lecturii matinale. Contrariat fiind de luptele de culise pentru controlul finanțării din interiorul gospodăriei noastre, Profesorul amenința cu ocuparea dressing-ului…

1 Mai cărturăresc! sau ”Cât va mai curge rahat pe Someș?”

După succesul, deja proverbial, al campaniei «Foarte bine ai vorbit, dar până una-alta trebuie să ne lucrăm grădina » desfășurată în debutul lunii Martie a.c. prin care a fost depășită încă o dată falsa și comoda dihotomie dintre munca intelectual-științifică și munca agricolă, Liga își propune să organizeze un nou eveniment care demonstrează falsitatea conștiinței de clasă și ineficiența operării în științele sociale cu concepte precum: ”pătura intelectuală”, ”mentalitate țărănească”, ”elită”, ”clasă muncitoare”, ”superstiție” etc. În acest sens, cu ocazia zilei internaționale a muncii (1 Mai) ne propunem să aducem din nou aproape de subtilitățile și satisfacțiile aventurilor agricole, tinerii cărturari aclimatizați pe malurile someșului, stâng și drept, deopotrivă. Interpretările comode în care s-a împământenit istoriografia autohtonă (și, în general, întreaga cercetare științifică autohtonă) și prejudecățile care au prins rădăcini stejărești în mințile multor contempora…

Jurnal de Bonţida I

Marți, 16 aprilie 2013, cam pe la amiază
De parcă ăştia de la ţară n-ar putea ţine un jurnal. Şi nu mă refer doar la dascăli, cărturari şi entuziaşti citadini care au acostat la sat, pe urmele unora ca Radu Petrescu, Pavel Dan, Liviu Rebreanu sau Onisifor Ghibu. Aşa că de azi, ca om al Ligii, al satului şi al Republicii Literare, totodată, propun spre lectură publicului ahtiat după memorialistică, jurnale, confesiuni şi exhibiţionisme de orice fel, un jurnal cutremurător, redactat la cald sub presiunea tăvălugului de evenimente, picanterii şi polemici care acompaniază şi ritmează viaţa oricărui bonţidean rezonabil. Dimineaţă, pe la 8:35, când am lăsat baltă aşternuturile şi am ieşit pe prispa casei am realizat, privind Profesorul cufundat într-o tihnă fără precedent şi fără discernământ, că la ţară nu doar timpul e mai leneş, aşa cum insinuează unii... După un mic-dejun improvizat, mi-am instalat confortabil fizicul încă …

Însemnare fugară despre un „Jurnal din vremuri de prigoană. 1937-1944” - de Ioana Manta Cosma

Emil Dorian, „Jurnal din vremuri de prigoană. 1937-1944”, Ediție de Marguerite Dorian, cu o prefață de Z. Ornea, Editura Hasefer, Bucureşti, 1996.

Emil Dorian surprinde cu intuiție în jurnalul său guvernarea Goga-Cuza. În 1935, Liga Apărării Naţionale Creştine a lui A. C. Cuza se uneşte cu Partidul Agrar Naţional al lui O. Goga, formând o aripă de extremă dreaptă – Partidul Naţional Creştin. Cei doi fuseseră adunaţi de Nichifor Crainic, care devine vice-preşedintele partidului. Atât O. Goga, cât şi A. C. Cuza au avut discuţii cu Hitler, iar Alfred Rosenberg le devine patron spiritual, politic şi financiar.1 Cuza a fost primul politician care i-a adus elogii lui Hitler în parlamentul român, cu trei ani înaintea câştigării alegerilor Partidului Naţional Socialist.2         Emil Dorian este îndreptățit să se îngrijoreze de guvernarea lui Goga şi să înceapă să scrie un jurnal, cu scopul de a nota cele ce se vor întâmpla. Intuiția şi zvonurile care umblă îi spun că vor urma „vremuri de pri…

Istoricii II - Restituire de Felician Velimirovici

Stenograma întâlnirii de lucru cu istoricii, de la CC al PCR – 27 mai 1980 (fragmente) „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu Stimaţi tovarăşi, Am hotărât la Comitetul Politic să avem o întâlnire cu un grup de istorici, legat de Congresul Internaţional de Istorie ce urmează să aibă loc în august în România, dar aveam în vedere ceva mai înainte să avem o întâlnire legată de elaborarea tratatelor de istorie. Este adevărat că am cam amânat, între timp s-a lucrat, dar probabil după Congres va trebui să revenim şi să discutăm şi aceste probleme. Acum, având în vedere că practic mai sînt două luni şi jumătate până la Congres, am dori să discutăm cum se pregăteşte acest Congres, de către noi, avînd în vedere că are loc în România şi mai cu seamă cum trebuie să abordăm noi unele probleme ce se vor dezbate la Congres şi cum să acţionăm ca rezultatele acestui Congres să contribuie la întărirea colaborării, prieteniei între popoare, la politica de pace, de independenţă naţională, să constituie deci un prilej…

Despre ocupaţia studenţească şi altfel de ocupaţii

Din câte am observat în ultimele zile, destul de multă lume este nedumerită sau chiar revoltată de dezbaterile organizate de studenţii clujeni şi bucureşteni, denumite ocuppy. Ba prin presă, ba pe Facebook, oameni cu fel de fel de ocupaţii, obligaţii şi adeziuni, adesea prea puţin informaţi, emit sentinţe dure, cinice la adresa tinerilor adunaţi prin amfiteatre. Etichetele, decontextualizările şi simplificările toporiste ţin loc, adesea, muncii de documentare. Am avut curiozitatea să trec pragul amfiteatrului ocupat la Cluj. Ba chiar am petrecut o zi întreagă alături de „anarhiştii” clujeni, iar seara am participat activ la dezbaterea organizată. Cei care au avut curiozitatea să petreacă măcar câteva ore acolo sau să privească transmisiunile online ale dezbaterilor (pe privesc.eu) au putut observa câteva lucruri esenţiale legată de această dezlănţuire „anarhisto-comunistă”. În primul rând, chiar dacă ocuparea în sine ar fi fost operată de către studenţii membri ai asociaţiei „Tineri…

Clio în perfuzii: istorici contaminaţi de boli istorice - de Profesorul Fellini (Ab Nam Fellinakis)

Mulţi dintre cititorii noştri şi ai distinsei publicaţii „Bouvard et Pécuchet” Medical Review sunt înclinaţi să creadă că istoricii sunt printre puţinele categorii profesionale imune la bolile istorice, ei fiind văzuţi ca şi purtători ai harismei vindecării. Probabil că într-o oarecare măsură este şi vina noastră, a modului în care am făcut cunoscute activitatea Institutului Clinic „Bouvard et Pécuchet” şi mai ales a molimelor şi flagelurilor de tip istoric cuibărite în rândul multora dintre semenii noştri. De aceea, la recomandarea domnilor Jaques Le Groff (istoric faimos şi terapeut de vârf al Clinicii noastre) şi Alexandru Bagdosar (medic specialist în intoxicări, dezinformări şi falsificări) aducem aceste lămuriri legate de ravagiile pe care bolile istorice le-au provocat şi le provoacă în rândul istoricilor şi, mai ales, despre rolul major jucat de către istorici în propagarea diverselor epidemii şi infecţii. Cum ar spune domnul Socrate, dacă ar mai fi printre noi, adesea chiar …

Comentarii