Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2012

M-am măritat cu un comunist, de Philip Roth

Cum poate fi cineva comunist? Cum poate cineva crede cu ardoare în dogmele marxism leninismului? Multă vreme în România postdecembristă a fost greu de înţeles cum cineva a putut adera la crezul comunist. Oportunişti, laşi sau proşti aşa erau prezentaţi în linii mari cei care au slujit cu zel şi pasiune Vechiul Regim. Sau mai era versiunea comunismului caviar de pe malul Senei. Oricum, era greu de crezut în onorabilitatea sau deplina umanitate a celor convinşi de dogmele şi ideile unui regim care s-a dovedit a fi diabolic. Totuşi, cu timpul au reuşit să răsară din negura criticilor înverşunate şi adesea emotiv fundamentate, persoane onorabile care nu numai că au fost comunişti, dar au fost şi nişte critici vehemenţi ai regimului comunist, păstrându-şi orientarea de stânga. Un bun exemplu îl constituie Ion D. Sîrbu. Au mai fost o serie de oameni de bună credinţă, naivi, revoltaţi de diferenţele sociale care au îmbrăţişat cu patimă idealurile proclamate de comunism, nefiin…

Limba noastră -i o comoară, pe alocuri înfundată...

Un material pe care l-am citit recent pe blogul Maghiaromânia mi-a dat o bună temă de reflecţie pe care, generos cum trebuie să fie orice bonţidean responsabil, v-o propun şi vouă. Vom păşi discret, cu inocenţă şi ironie, în lumea atât de dragă şi comodă a generalizărilor: nu e bizar că de multe ori mare parte dintre persoanele revoltate de ideea că maghiarii vorbesc limba maghiară în România, sau nu vorbesc bine limba oficială română, sunt angrenate într-un amplu şi făţiş conflict cu gramatica limbii române? Cei care erau terorizaţi de şcoală, de desele ore de "limba şi literatura română", la care se adăugau orele de gramatică pe care le îndurau cu stoicism, fără a se lăsa molipsiţi prea tare de cele predate, clamează zgomotos şi plini de patimă obligaţia învăţării limbii române. Dacă luăm la puricat catalogul găsim nu numai corigenţe şi note mici, ci şi numeroase absenţe de la orele de limba română, atât de vitală pentru păstrarea fiinţei neamului.

Cine sluţeşte oraşul? Poliţia şi cântăreţii de stradă.

În Cluj, prin preajma casei lui Matia Corvinus, avem adeseori ocazia să vedem diferiţi tineri cântând la varii instrumente. Până să fie organizate târgurile permanente prezenţa muzicienilor era un fapt cotidian. De la simplii chitarişti, la banduri mai complexe precum „Trubadurii din Transilvania”, puteai audia frânturi de cântece în drumul spre serviciu, şcoală sau crâşmă. Unii se opreau să asculte, recunoşteau un refren, puneau un ban în cutia de la picioarele cântăreţului, zâmbeau, plecau. Alţii îl pofteau la o bere, o ţigară pentru a-l cunoaşte. Dădeau un leu în plus şi cereau o piesă dragă. Totuşi nu toată lumea era încântată de astfel de manifestări, şi deşi cea mai mare parte a populaţiei ignora acest fenomen, erau şi oameni nemulţumiţi de astfel de manifestări golăneşti.Deşi în Cluj s-au potolit semnificativ (cel puţin în zona centrală) vocile care strigau la vederea unui chitarist îndoit peste instrument: „Tunde-te, roackere!” au mai rămas câţiva dinozauri ai acelei epoci glo…

Ce se mai găteşte la Academia Română?

Deşi e acuzată de rigiditate şi conservatorism Academia Română e îmbâcsită de o atmosferă postmodernă, deconstructivistă, aş spune chiar tragic-absurdă. Deşi e considerată o instituţie elitistă, demonul democraţiei şi demofiliei se bălăceşte obscen prin cotloanele rătăcite ale sublimei instituţii. Deşi e prin excelenţă dătătoare de hrană culturală şi spirituală pentru un popor subnutrit, mirosul greu de bucătărie lumească ia adesea în stăpânire lăcaşurile înaltului for cultural-ştinţific. Mă opresc aici cu contabilizarea paradoxurilor despre care vă vorbesc. Acum povestea. Se făcea că într-o primăvară însorită de la începutul secolului 21 dădeam târcoale bibliotecii Academiei Române din Năsăud, brav aşezământ ce se ostenea pios să amintească de fervoarea cu care înaintaşii năsăudeni au trudit pentru edificarea unei culturi româneşti. Încă din liceu mă fascina acea clădire dintr-o lume trecută uitată între blocurile ce aminteau de truda poporului muncitor. Locuiam undeva aproape şi priv…

L’idee nationale en Europe - de Sergiu Cristian Pop

Celula strasbourgheză, recent încropită, emană primul text. O scurtă introducere asupra ideii naţionale, temă potrivită cu postura Strasbourgului. Le principe d’idée ou bien d’identité nationale est un principe qui relève du développement du sentiment d’appartenance territoriale paru en Europe au XIXe siècle. Plus précisément, le terme en soi ‚ à savoir l’„idée nationale”, est une expression sémantique qui, sans préciser exactement, comprend plusieurs points en commun plus ou moins concludents entre les personnes qui vivent sous le signe/le drapeau d’un Etat, d’un territoire. En définissant successivement les points communs, on arrive à illustrer peu à peu le concept d’identité nationale... que les Etats de l’Europe adoptent, et ses définitions varient d’une décennie à une autre, par exemple en France on se confronte à la révolution nationale du gouvernement de Philippe Petain entre  1940-1944 ce dernier s’inspire de la loi latine, à savoir le droit du sang, qui existe également dans la…

Să tragem Vântul Schimbării!

Această primăvară curajoasă ca fata de la oraş mutată la ţară, a adus umilului aşezământ cultural din bazinul Someşan, un puternic aflux de noi membrii şi simpatizanţi. Pionerilor care au împlântat primul stilou – pe post de ţăruş – în glia mănoasă a Bonţidei punând bazele comunităţii culturale bonţidene, unitară şi indivizibilă, li s-au alăturat hoarde de cărturari ademeniţi de mirajul Clujului pluralist. Astfe că în data de 1 Aprilie 2012, într-o duminică instabilă şi confuză, a avut loc cel de-al 26-lea Congres Extraordinar al Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni menit să facă loc în structuri noilor membrii care au trecut cu arme şi bagaje în tabăra noastră, dornici să construiască o platformă culturală mai bună şi mai corectă, şi mai ales dornici să-şi negocieze funcţiile în cadrul Ligii. Nucleul dur al Ligii, compus din cei doi co-preşedinţi fondatori – Scribul Someşan şi Bonţideanul Jazzofil – reunit la ceas de taină, a luat aminte de noile schimbări şi a vegheat cu înţelepciun…

Comentarii