sâmbătă, 31 martie 2012

Recomandare jazzofilă: Keith Jarrett American quartet - Mysteries/Shades

Keith Jarrett este un personaj pe care l-aș putea încadra, într-o ierarhie subiectivă, la categoria ”muzicieni de jazz care nu mi-au plăcut niciodată.” Dar, spre deosebire de cei din categoria ”muzicieni de jazz care nu mi-au plăcut niciodată și nici măcar nu m-am obosit să le răscolesc discografia în căutarea vreunui album mai răsărit”, cazul lui Jarrett este mai deosebit. Lui am încercat să-i mai dau o a doua șansa, convins mai ales de faptul că acest pianist a fost în formația albumului lui Charles Lloyd Forest Flower. Deci, mi-am spus, acest individ trebuie că a avut și el o perioadă în care muzica sa a meritat să fie ascultată.

marți, 27 martie 2012

"Popa şi Dracul" în lumea ţărănească din Transilvania secolului XIX - prelegere


În lumea ţărănească din Transilvania secolului al XIX-lea, preotul era recunoscut ca purtător al unei puteri sacre, iar despre intervenţia sa se considera că poate produce efecte benefice în sensul purificării şi vindecării. Însă, în viziunea enoriaşilor, preotul putea la fel de bine să îşi folosească puterea în scopuri malefice. Prestigiul şi puterea conferite preotului de diferite practici şi ritualuri fac ca faima lui să treacă dincolo de comunitatea sa nu numai în sens geografic, ci şi etnic sau religios.

joi, 15 martie 2012

Recomandare jazzofilă: Vijay Iyer Trio - Historicity


Uite că e bun și Facebook-ul asta la ceva. Așa am aflat și eu de Vijay Iyer. Recunosc că nu prea îmi dau silința să mă pun la punct cu ultimele noutăți din domeniu, dar muzica lui Vijay Iyer merită toată osteneala (mai ales că albumele sale nici măcar nu sunt scoase la ECM). Probabil că vă întrebați , ca și mine de altfel, ce e cu numele ăsta. Părinții băiatului s-au născut în India, iar după un timp au plecat în America. Vioara a fost primul său instrument, pianul studiind-ul ca autodidact și cu ultim detaliu aș menționa și o altă fațetă a lui Iyer, cea de compozitor de muzică clasică. Dar gata cu biografia, că muzica e nerăbdătoare să se facă auzită.

Bogdan Coşa, „Poker”- Un debut premiat - Ioana Manta Cosma



Bogdan Coşa, „Poker”, Ed Cartea Românească, Bucureşti, 2010, 194 p.
Trebuie să-i fac o prezentare modernă, mai mult decât modernă, mai puţin convenţională, să îmi însuşesc limbajul lui, nonconformist, stropit cu oralitate, cu expresii contemporane ale tinerilor: băi, ce carte mişto, îmi trag blugii pe mine şi mă apuc hăituită ca un homeless să citesc la viteza unui interregio romanul ăsta. Am să fac uz de multe comparaţii, am observat că aşa îşi ornează scriitorul rândurile. De fapt, cred eu, este cea mai la îndemână figură de stil, deloc pretenţioasă, care te lasă totuşi să pătrunzi şi în asocieri rare, abstracte, absurde, personificatoare. Dar să las tehnica asta deoparte, am să mi-o însuşesc de pe la rândul al 16-lea, după introducere. Aşa am să arăt că am citit romanul şi că m-a pătruns până şi scriitura lui. E un artificiu. E artificial. Dar cui să arăt? Ce am de spus până la urmă? Vreau doar să propun un roman spre lectură, pe blogul ăsta. Nu ştiu de ce am luat-o atât de personal. Shit!
De ce oare m-am gândit că romanul propune un nou tip de realism? Pentru că un roman realist prezintă copia fidelă a epocii în care e scris. Iar cartea de faţă este o radiografie clară a sensibilităţii şi a lumii generaţiei tinere.
Să scriu asta în cronica mea de pe blog? Oare nu m-aş avânta în afirmaţii prea mari? Trebuie să găsesc o formulă mai puţin pretenţioasă, aş putea îmbrăca ideea asta decent. Îmi vine să râd: mi-am amintit de un fel de prezentare Pokerului scrisă de o tipă, cred că pe un blog, era foarte excitată şi senzuală, se adresa autorului, fermecată de povestea de iubire din roman şi de relaţia ei (a cititoarei) intimă cu cartea. Nu am să scriu despre asta în cronica mea, deşi are un romantism adaptat contemporaneităţii care poate fi foarte ingenios comentat. Romanul a surescitat bovarismul din femei, dovadă că e o carte bună (. sau ?)
Mă întrebam dacă pot vorbi de un mimetism care nu se abate deloc de la realitatea de astăzi. Dar nu ne copleşeşte o suprasaturare de lumi perfect „realiste”, pentru că are loc o armonizare a lumilor prin căderea în vis, în introspecţii. Trecerile sunt făcute firesc, fără rupturi bruşte care ar putea să-l deruteze pe cititor. Nimic nu îl poate abate pe cititor de la lectura alertă şi palpitantă pe care o impune scriitorul. Jocuri de noroc, bani, dragoste, lumea interlopă, femei, prietenii, călătorii, întâlnire la o cafea, cuvintele astea te fac să cumperi cartea şi să dai pagină cu pagină din carte.
Vreau să mai amintesc în cronica pe care am de gând să o scriu şi despre finalul romanului. Mie mi se pare foarte important, sugestiv, pentru că orientează chiar şi genul romanului – devine un roman de dragoste. Despre prietenul plecat la poker într-o croazieră nu se mai spune nimic (am înţeles, opera aperta), nici despre ceilalţi prieteni, personajele sunt ignorate, pentru a fi vizualizat triunghiul amoros. După ce termini cartea îţi reproşezi că nu ai fost mai atent nu la povestea de dragoste, ci la sentimentele oscilante de dragoste faţă de cele două fete, că nu ai adulmecat mai bine ce e dincolo de cuvinte. Nu există o singură şi definitivă iubire ca în filmele de dragoste de duzină, ceea ce face şi din acest romanul să nu fie unul de duzină. Măiestria constă în faptul că ajungi să nu poţi spune niciodată nimic sigur despre personaje, despre relaţiile lor, despre sentimentele lor, despre evenimente. Permanent alunecos, imprevizibil, romanul provoacă o lectură galopantă, ritmică şi intensă ca mişcarea unui act sexual, am de gând să scriu.
Pentru cei care privesc literatura ca sursă istorică, romanul este un document fructuos în reconstituirea epocii noastre. Dintre comentariile asupra romanului, cel mai bine mi se pare că sintetizează Alexandru Muşina, pe coperta romanului: „Bogdan Coşa debutează cu un roman bine scris, trendy, care exprimă o nouă mentalitate, o nouă vârstă socioculturală, cea a «generaţiei Y».” Cu formula asta aş putea să închei cronica, deşi e uşor teoretic, ar merge ceva mai relaxat. Cert este că romanul e bine scris, deşi unii ar zice că e cam facil, voit comercial. Asta nu poate fi un defect, când eşti în tren şi vrei să citeşti ceva care să nu te solicite prea mult, când seara, obosit, înainte de culcare, ai nevoie de o lectură relaxantă, când după săptămâni de citit numai cărţi din specializarea ta, vrei să te destinzi cu un roman. E genul de roman, pe care, dacă îl accepţi aşa cum e – uşurel, fără complicaţiuni –, poţi avea o lectură antrenantă. Să fim serioşi, nu avem stare prielnică mereu pentru lecturi dostoievskiene.
Recitesc notiţele şi sunt nemulţumită. Par superficiale, haotice. Şi acum mă gândesc: cu câtă profunzime poţi să scrii despre un astfel de roman? Poţi! Interpretarea poate fi generoasă, pătrunzătoare. Lasă acum toate preţiozităţile astea, cronica mea nu vrea să interpreteze, ci doar să propună un roman spre lectură. Să nu uit să scriu că romanul a fost premiat, e câştigătorul Concursului de Debut la Editura Cartea Românească din 2010. Îl citeşti şi ca o sursă informaţională – să afli ce şi cum scriu tinerii de azi (ca să îl prindeţi de nişte pârghii, autorul e născut în 1989, la Braşov), cum e o carte premiată pentru debut, deci recunoscută de critica literară. Merită citit.

luni, 12 martie 2012

Reprezentări ale migraţiei romilor români în Franţa - Felician Velimirovici


Introducere
„Consider că România a intrat în Uniunea Europeană nu doar împreună cu medicii săi, care sunt foarte apreciaţi în Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie. Nu doar cu informaticienii săi, care se scurg din România alături de medici. Am intrat şi împreună cu o minoritate romă. Aş fi foarte fericit dacă preşedintele Sarkozy ar repatria, de fiecare dată când repatriază câte un rom, şi câte un medic sau un informatician. Dar atâta timp cât aceasta nu se întâmplă, ceea ce ar trebui să facem este să cooperăm cu Franţa pentru găsirea unei soluţii.”i
Acest fragment extras dintr-un interviu realizat cu Preşedintele României şi publicat în ziarul Financial Times în decembrie 2010 ilustrează o gamă largă de clişee, stereotipii şi habitudini mentale formulate, rostite şi împărtăşite de relativ mulţi români atunci când este ridicată problema migraţiei în perioada post-decembristă: România constituite pentru ţările Occidentale un „rezervor de creiere”, romii români nu sunt în fapt români, romii constituite o minoritate greu de integrat în societate şi în orice caz problematică atât în România cât şi în străinătate, străinii atrag valorile româneşti în timp ce repatriază cetăţeni la fel de indezirabili în ţările Occidentale pe cât sunt şi în România.

miercuri, 7 martie 2012

De azi, am şi eu o identitate… - Raluca Radu


Rupi e un baiat pirpiriu, cu multe geci de piele pe el, cu o pălărie mare care parcă îl face şi mai mic de statură. Pantalonii largi de culoare vişiniu închis, plini de pete de diferite culori şi mărimi, îi mai ascund corpul subţirel cu oase proeminente. De când se ştie, a mâncat ce a apucat, a stat când într-o casă, când într-o colibă, când într-o baracă la gunoiul oraşului, ori la o stână, în Mărginimea Sibiului. Are un zâmbet trist şi stingher, iar cu mâinile nu ştie niciodată ce să facă, ori din cauza emoţiei ori a faptului că tot timpul îi sunt murdare aşa că le ţine la spate sau se face că-şi caută ceva imaginar prin buzunare. Uneori, îţi dă impresia că are privirea unui câine bătut, zâmbeşte cu teamă şi neîncrederea celui care adeseori a auzit puţine vorbe frumoase şi mai multe de ocară.

marți, 6 martie 2012

Lucrări ale artistului plastic Cristian Orza

O nouă expoziţie bonţideană vine să îmbogăţească blogul LOCB. De data aceasta avem bucuria de a găzdui lucrări ale artistului plastic clujean, Cristian Orza, iar în loc de prezentare redăm spusele sculptorului Liviu Mocanu:

"Se naste la 18 noiembrie 1967, in Cluj-Napoca. In 1997 isi ia licenta in Sculptura si Pedagogia Artei la Academia de Arte Vizuale Ion Andreescu, sectia sculptura.
De asemenea in 1999 se intregeste cu un curs de Restaurare si Conservare a Siturilor Istorice, la Oxford , Hereford , Glocester - Anglia.
Inca de pe bancile facultatii isi incepe activitatea expozitionala, care are urmatoarele coordonate:
- 1993, 1994, 1996, 1999, 2001 si 2002 Expozitie la Galeriile Uniunii Artistilor Plastici (UAP),Cluj-Napoca
- 1995 - Expozitie "Corpul Uman" Galeriile Uniunii Artistilor Plastici - Brasov
- 1998 - Expozitie la Biserica Baptista - Cluj-Napoca
- 1999 - Expozitie de grup in Hereford - Anglia
- 2000 - Participare la Bianuala de Plastica mica de la Arad
- 2001 - Expozitie de grup la Conferinta Oamenilor de Afaceri - Casa Tineretului - Cluj-Napoca
- 2005 - Expozitie de grup, "Salonul de Iarna", la Galeriile UAP , Cluj-Napoca.
- 2006 - Expozitie personala la Galeria Veche UAP Cluj-Napoca
- 2006 - Expozitia de iarna la Galeria Veche UAP Cluj-Napoca
- 2007 - Expozitie de grup la Galeria Veche UAP Cluj-Napoca
- 2008 - Participa la concursul "In Memoriam" gazduit de casa de creatie Partizan, Jud. Tulcea
- 2009 - Expozitie de grup la Galeria Veche UAP Cluj-Napoca
- 2010 - Expozitie de grup la Galeria Veche UAP Cluj-Napoca
Cristian Orza detine lucrari in colectii particulare in Anglia, SUA, Germania, Italia, Iugoslavia si Australia, precum si o lucrare expusa permanent in cadrul bancii BRD - Groupe Societe Generale, Cluj-Napoca.In 2006 executa portretul in relief al lui George Baritiu aflat in premanenta in incinta liceului cu acelasi nume.

Pictură cu Cristian Ferkel

Blogul nostru găzduieşte săptămâna aceasta lucrări ale pictorului timişorean Cristian Ferkel despre care puteţi afla mai multe aruncând o privire asupra CV-ului său, expus la finalul paginii. Vizionare plăcută.




Expoziţii bonţidene: Lucrări de Raluca Iov, artist plastic decorator



Numele meu este Raluca Iov şi sunt artist plastic decorator.
Am absolvit Facultatea de Arte şi Design, specializarea Arte Decorative – Textile Tapiserie, la Timişoara în anul 2008. Iar anul acesta am terminat masteratul la specializarea Arte Decorative – Textile Modă.

Tehnica în care creez derivă din pictură şi se împleteşte cu artele textile. Experienţa picturii m-a ajutat să utilizez compoziţia şi culoarea în lucrările textile.În majoritatea lucrărilor textile abordez tehnica mixtă, dar în unele cazuri mă limitez la a aborda doar tehnica imprimeului, a colajului textil, a ţesutului sau a broderiei.




“Ierarhia Eu-lui”, Ulei pe pânză


Nepal - Agricultura, fotografii de Răzvan Radu

Aceste fotografii sunt realizate in noiembrie 2010 in Nepal, la vreo 20 km de Kathmandu. Acolo se practica agricultura de subzistenta la scara mare. Orezul este aliment de baza in Nepal si in toata Asia. Doua mese principale pe zi din Nepal, constau in orez cu legume: Dhal Bhat. Culesul orezului (fotografiile asta au surprins) este o munca grea si prost platita.











luni, 5 martie 2012

Cotidian şi sensibilitate. Reconstituiri istorice. Din viaţa unei Ligi - Ioana Manta Cosma



Contemporanii – cu siguranţă şi posteritatea – se întreabă cu inocenţă care este programul zilnic al Ligii, ce preocupări are ea, cum arată Liga, ce orientări are, ce sentimente şi stări de spirit o încearcă, ce citeşte, cum citeşte, cu cine se întâlneşte... şi alte aspecte ce ţin de reconstituirea istorică la nivel de cotidian şi sensibilitate. Câteva fotografii discrete, un jurnal din sertarul unui scrin, vreo două interviuri acordate la întâmplare, toate acestea reprezintă sursele reconstituirii noastre. Pornim de la premiza că nimeni nu scapă de sub incidenţa epocii în care trăieşte. Admitem că Liga este ancorată în realitatea şi imaginarul specifice timpului său. Susţinem că Liga se oglindeşte în epoca sa, şi viceversa. Pătrundem într-o lume complexă, fragilă, fremătătoare, cu certitudini şi incertitudini, şocantă, cu semne de întrebare, cu entuziasm presărat cu dezamăgiri, cu mea culpa, cu naivitate, cu patimă. Deja se anunţă un reportaj incendiar.
Liga are sexul feminin doar din cauza substantivului cu care s-a îmbrăcat: o ligă, două ligi, înnobilată doar de unicitatea unui substantiv propriu scris riguros cu majusculă – Liga. Semnătura ei exersată pe canonicul blog - echivalent cu opera magna - pare că seamănă cu autograful lui Dali; îi apropie nu numai numărul de litere rostite dintr-o suflare de către cititori cu idolatrie, cu un amestec de suspiciune şi admiraţie. Nu ştii la ce să te aştepţi de la cele două cuvinte scrise pe ecran: imprevizibilitate, joc de cuvinte, joc dincolo de cuvinte, joc de cărţi făcute pe sub mână, trişori, circari, personaje bizare, Păsări Lăţi Lungilă, Coate Goale, Frumoasa din Pădurea Adormită. Vedeţi, până şi în momentul în care vreau să esenţializez trăsăturile semnăturii, cuvintele o iau razna, se desprind fantome, iar textul se deplasează într-o altă dimensiune, unde nu îl mai pot controla, nu mai pot răspunde pentru el. Imaginaţi-vă Liga scriindu-şi numele (în limba maternă, fireşte): un L prelung, de lebădă, care îi trădează unduirea feminină; unduire, de altfel, periculoasă – din romantică, poate deveni obscenă. V-am mai amintit de cuvântul suspiciune, păstraţi-l în buzunar. Ne încurcăm în cuvinte. Suntem la litera i, zonă dureroasă, sinceră, sintetică, verticală. Urmează o buclă de „g”, în stare să ascundă multe, fiind proiectată cu o traistă ce îi atârnă până la picioare (picioarele literei, fireşte). Traista mi se pare suspectă, în ea e hăul, neantul, cutia Pandorei, cochilia de melc fără spirală. La margine stă o deschidere vocalică ce îmbrăţişează pe toată lumea, un zâmbet, o gură larg căscată, cuvântul se termină, dar alfabetul de abia începe, cum mai vine şi asta, v-am spus că ceva e suspect.

vineri, 2 martie 2012

Recomandare jazzofilă: Jean-Luc Ponty - Electric Connection


Menținem direcția ultimei recomandări și vă aducem la cunoștință un alt violonist de jazz, de data asta ceva mai celebru. Glumeam ultima dată pe seama lui Jean-Luc Ponty spunând că ar fi început într-o anumită perioadă a carierei lui facă o muzică bună de ascultat pe navele spațiale. Ei bine, înainte de această perioadă, Ponty și-a câștigat notorietatea cu albume ceva mai substanțiale, elaborate la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70. Era de glorie a fusion-ului deci. În plin experiment electric, Ponty rămâne conectat totuși la unele din practicile înaintașilor bop. Sound-ul este schimbat, armonia este modală, dar improvizațiile incisive, asortate cu accente și cromatisme sau cu pasaje melodice ce curg împotriva ”curentului” armonic îi oferă violonistului ocazia de a fi convingător cu muzica sa. În afara de componența clasica a comboului de jazz cu pian (aici îl găsim pe George Duke), bas, tobe, saxofon și chitară, muzica acestui album sporește în dinamism prin reușitele aranjamente archestrale încredințate unui big-band. Un alt factor datorită căruia albumul reușește să țină în priză ascultătorul sunt tempourile, majoritatea up tempo, doar vreo două, trei middle și o singură piesă în slow tempo. Iar cei care vor asculta acest album vor avea ocazia să găsească aici o variantă a celebrei Scarborough Fair sau a piesei consacrate tot cam în aceeași perioadă de Miles Davis, Eighty-One.

Un ultim detaliu care m-a amuzat la acest album este coperta de pe spatele CD-ului. O dovadă că și violoniștii, sau măcar muzica lor, pot fi ”hot”.










Comentarii

Translate this blog