Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2012

Ce se mai ascultă pe Someş - Genesis. Selling England by the Pound

Pe vremea când hippioţii cotropeau Occidentul decadent şi se războiau cu o vigoare narcotizantă cu sistemul ticăloşit, când în ţinutul Carpato-Danubiano-Pontic vodă Ceauşescu schimba macazul înspre mistica gliei strămoşeşti masiv irigată cu sânge neaoş eroic, în Britania cea confortabil plasată nişte băieţi deştepţi din industria muzicală pompau de zor talent, muncă, inspiraţie şi imaginaţie într-un album de zile mari:Selling England by the Pound. Peter Gabriel, Phil Collins, Tony Banks, Steve Hackett şi Mike Rutherford propun spre ascultare în 1973 un album de căpătâi pentru rock-ul progresiv şi definitoriu pentru Genesis-ul anilor ’70 mânuit de vocea minunată a lui Peter Gabriel şi pe alocuri, piesa More Fool Me, de vocea lui Phil Collins. Chitara lui Hackett şi broderiile pianistice ale lui Banks, ruperile de ritm, intensul colorit sonor, dau complexitate şi adâncime unor compoziţii ingenioase şi pline de miez. Pe cărările bătătorite ale progressive-ului pot fi zăriţi mulţi care…

Gigi şi tentaţia europeană

Deşi avea suficiente motive să fie mulţumit de situaţia sa, de la o vreme Gigi era tot mai măcinat de gândul plecării dincolo. Contactul cu Europa occidentală i se părea fundamental pentru evoluţia sa. Era prin ’95, societatea civilă din România, câtă era şi câtă mai rămăsese, era sfâşiată de polemica dintre europenişti şi autohtonişti. La Iaşi, editura Polirom îşi croia drum prin cartea manifest, Pentru Europa, a lui Adrian Marino. România trebuia să-şi redescopere vocaţia europeană, trebuia să se recupleze la normalitate şi să revină acasă. Sau, mai corect, cum chiar Adrian Marino formulase, să aducă Europa acasă. Oricum, Gigi n-auzise de acest eveniment, habar n-avea de Marino şi ideile sale, dar era, prin intuiţie şi instinct, de acord cu necesitatea unei legături cât mai strânse cu Europa. Dacă se putea, cât mai intimă şi constantă. El avea de ceva vreme o legătură cu Occidentul, mai precis Germania, însă era una derulată prin intermediul fratelui său şi a altor prieteni plecaţi …

Recomandare jazzofilă: Zbigniew Seifert - Man of the Light

Despre Zbigniew Seifert s-a spus că era ceea ce ar fi putut fi John Coltrane dacă ar fi cântat la vioară și nu la saxofon. Cu ucenicia făcută în breasla de free (la vremea aceea) a lui Tomas Stanko, Seifert are o scurtă și fulgerătoare evoluție pe scena jazzului (cei 32 de ani trăiți scutindu-l însă de eventuale călătorii spațiale precum colegul Ponty, sau colaborări cu băieții de cartier din Brooklyn, semnate de violonistul și conaționalul Michal Urbaniak). Deși studiază vioara la Conservatorul din Cracovia, Seifert debutează în jazz la saxofon alto, dar arcușul va fi totuși cel care îl va impune pe scena jazzului, scenă dominată în acei ani ('76) de stilul fusion. Violonist de o virtuozitate deosebită, face din continuarea moștenirii coltraniene un deziderat pe care îl urmărește cu consecvență. Modalismul, fâșiile sonore (acele sheets of sound ale lui Coltrane), liniile melodice puternic cromatizate și deseori în „răspăr” cu armonia, dau o nouă dimensiune tehnicii de jazz violo…

Cronica unui furt anunţat - România după comunism - Ioana Manta Cosma

Tom Gallagher, „Furtul unei naţiuni. România de la comunism încoace”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, 430 p. Zilele trecute, Liga avea chef să citească un roman bun de acţiune, un thriller, în care evenimentele să se rostogolească la vale pline de imprevizibilitate, într-un cocoloş de intrigi captivante. Avea chef de o lectură parcursă pe timp de furtună, stigmatizată cu un cod galben roşiatic, apocalistic, vroia să stea la gura şemineului şi să citească extaziată aventurile unor personaje. Din păcate, biblioteca Ligii nu era dotată cu romane de Charles Dickensen sau Jules Vernes. Liga îşi trece mâinile transparente peste cotoarele catifelate ale cărţilor de la raftul 2, dreapta, dreapta suuus de tot, într-o extremă a bibliotecii, pe care Liga uita mereu să o şteargă de praf în programul haotic al orelor de curăţenie. Aşadar, Liga puncta cu degetul arătător (al mâinii stângi, de data asta) titlurile de cărţi, căutând ceva incitant. „Furtul unei naţiuni”. Nu e Jules Vernes…

Norman Manea, « Întoarcerea huliganului » - Ioana Manta Cosma

Norman Manea, « Întoarcerea huliganului », Ed. Polirom, Iaşi, 2011, 317 p.

Arta de a nu scrie un articol

Nu poţi să nu tratezi cu seriozitate o astfel de carte. Şi, totuşi, un ton grav nu se potriveşte cu o propunere de lectură pe un blog. Dar dacă aş tuşi de trei ori şi mi-aş regla un ton relaxat, aş risca să iasă totul ridicol, superficial. De obicei, folosesc câte un artificiu, ceva cu care să mă detaşez de carte, să nu intru în analize şi comparaţii, ceea ce ar lua prea multe rânduri în economia spaţiului virtual şi mi-ar lua mai mult timp mie, celui care scrie şi vrea să scape de responsabilitatea unei cronici. Până găsesc tonul potrivit, îmi ascut limba, dinţii, gândurile şi îmi lustruiesc tastatura prăfuită, aş putea să vă spun ce carte propun spre lectură astăzi. Norman Manea, « Întoarcerea huliganului ». Textul s-ar mai lungi, ceea ce i-ar da autoritate (avem cu toţii, ambiţia textelor mari : câte pagini ţi-a ieşit articolul ? 20 de pagini ! Te simţi din nou fru…

Un Iov din Est

„contractul pe care eu l-am încheiat cu Bunul Dumnezeu avea o clauză şi anume aceea de a ierta şi de a uita” vorbele-i aparţin scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu, citat de criticul Daniel Cristea-Enache în monografia dedicată lui. Într-o societate în carediscursul vindicativ anticomunist este prizat adeseori pe stomacul gol, vorbele păţitului Gary Sîrbu, alături de monografia dedicată lui, ar trebui măcar lecturate. Biografia acestui Iov petrilean e o pledoarie solidă împotriva simplificărilor şi a unei retorici acuzaţioniste bazată mai mult pe emoţie decât pe o documentare temeinică. Deşi morala a fundamentat traseul său lumesc – în viziunea sa artistică, morala era superioară estetismului gratuit –, Ion D. Sîrbu nu a transformat-o într-o armă îndreptată împotriva celor slabi ce păcătuiau cu hidra comunistă. Marea sa armă, folosită din plin în operele lui majore, a fost ironia. Sub titlul „Un om din Est”, menţionatul critic ne aduce sub privire viaţa şi activitatea unui …

Buzăul –Gubernia siberiană - de Jan Manta, profesor în mediul rural

Buzăul – Piatra de încercare a noului govern - Ne cerem scuze, noi buzoienii, pentru deranjul provocat intempestiv echipei administrative naţionale, proaspăt unse. Nu ne-am aşteptat, ca într-o lună de făurar, a unei ierni derulate blând până acum, să atragem cu atâta lăcomie imense cantităţi de apă aflată într-o altă stare de agregare decât cea de la chiuvetă, văduvind numeroase staţiuni montane europene de un produs la mare căutare, în orice sezon.Teroarea albă de la Buzău a înlocuit pe moment terorile de alte culori şi a captat, pe bună dreptate atenţia şi compasiunea multor conaţionali. Mii de buzoieni din zonele în care vântul nebun şi cu origini binecunoscute se buluceşte spre Câmpia Română, neputând lua strâns curba carpatică, stau într-o sinistră, albă aşteptare. A cui, a ce? Răspunsul acestei întrebări diferă de la Om la Cetăţean, reprezentanţii categoriilor bine definite şi total diferite în momentele în care viaţa te examinează cu exigenţă. Mulţi, foarte mulţi oameni sunt la Bu…

Recomandare jazzofilă: Mal Waldron and Nicolas Simion - The Big Rochade

Jazz în duo. Un lucru puțin cam ciudat și cam puțin încercat. Și ca să te încumeți să încerci așa ceva trebuie să fii un muzician încercat. E cam ca în căsnicie. Și soluția succesului e probabil aceeași: nu trebuie să cânți cât pentru patru, ci mai degrabă să ai grijă să-i lași spațiu partenerului. Mal Waldron, un muzician jazz ,,refugiat” în Europa - unde muzica sa încă mai era la căutare - îl cooptează în formația sa pe Nicolas Simion, aflat pe atunci la Viena. Îmi închipui că între renumitul pianist de jazz afro-american și saxofonistul originar din ținuturile transilvane s-a stabilit o deosebită afinitate, de vreme ce Waldron l-a ales tocmai pe Simion ca partener pe acest album (de menționat că precedentul saxofonist din trupa lui Waldron a fost Art Pepper). Iar rezultatul sonor îi îndreptățește alegerea. Cu o atmosferă mult mai subtilă decât ceea ce se poate auzi într-o formație de quartet sau quintet, cei doi muzicieni au aici maturitatea și inspirația necesară de a lăsa spații…

PERSONAJELE MELE PREFERATE IV - Cristal sârbesc, cu un poem de Costel Ionescu

Personajele 110, 38, 49 au creat personajului 1 fondul cultural în care se refugiaza la vremuri de cod alarmant.
Fiecare cu rolul său, aceste personaje au fost distribuite, ca eroi principali în diverse acte din viaţa personajului 1. Interesantă şi statornică relaţia lor de prietenie.
Personajul 110, al cărui debut scenic se face la volanul unui “miletrecento” masiv şi greu de împins, însoţeşte vacanţele studenţeşti şi o bună perioadă de formare a personajului 1.Caracter puternic, hotărât în grai şi faptă, direct şi sincer în aprecieri, te-ar lua grijuliu la bătaie dacă nu-l laşi să te ajute. La nevoie, îţi face respiraţie gură la gură înjurându-te binevoitor, după care, dojenindu-te ca un frate mai mare, îţi lasă bani de drum. Sub armura acestui personaj dur cu viaţa şi aspru cu cei din jur, se cuibăreşte un trăitor sensibil cu inima functională, copt la soarele darnic al grădinilor sârbeşti.

Pasiunile și Retorica: De la Aristotel la muzica Barocului german

Retorica, ca artă a discursului, se impune în antichitatea greacă unde agora, discursurile publice şi cadrul general al democraţiei ateniene îi permite să cunoască o largă răspândire. Însă cu toată această înflorire a retoricii, tot atunci apar şi primele critici la adresa ei, iar aceste critici sunt formulate de Platon: deoarece discursul retoric face apel la emoţii şi pasiuni, retorica nu poate fi astfel considerată o artă ( în sensul de techné – meşteşug, ştiinţă aplicată). Pentru a accede la acest statut, ea ar trebui, potrivit viziunii platoniciene, să fie înzestrată cu reguli empirice, cauzale. „Techné este un tip de cunoaştere ce poate fi predată altora.”[1] Acest lucru este însă împiedicat de faptul că oratorul, pentru a convinge, acţionează asupra afectelor auditorilor, afecte pe care filosofia platonică le situează în partea iraţională a sufletului. Astfel vazută, retorica nu putea trezi interesul filosofilor.

Personajele mele preferate III - de Jan Manta, prof în mediul rural

Sau ,” Pana unde poate merge ascultarea in spatiul laic ?!”



….constituie “rezerva de stat “ a personajului 1.Când certitudinile aducătoare de siguranţă îi sunt anesteziate iar speranţele puternic subrezite, chiar şi numai gândul către cele două personaje dragi aduc necesarul de stabilitate sufletească şi dau noimă vieţii lui pământeşti.
Personajul 8 a existat. Interesant, se pare că a lăsat urme adanci în planul fizic şi metafizic al personajului 1, mai uşor de sesizat cu trecerea timpului. Prezenţa prin lipsă a personajului 8 şi descoperirea lui în absenţă, sunt doar răspunsuri subtile date cu înţelegătoare bună voinţă interogaţiilor de novice iremediabil ale personajului 1. În format de fişă medicală, jurnalul ultimei luni de viaţă rămâne taina unei relaţii căutate sporadic în timpul prezenţei comune în această lume.

Comentarii