marți, 27 septembrie 2011

festival interceltique de lorient parteaa III-a - O ardeleancă în Morbihan sau de ce iubesc Clujul - Edit Szegedi



Dacă aş fi avut ocazia să-l întreb ceva pe Denez Prigent, l-aş fi întrebat cum este să-ţi asumi o limbă care are 300.000 de vorbitori şi a cărei familie linvistică abia atinge milionul de vorbitori (galeza fiind singura limbă celtică cu peste 500.000 de vorbitori). Eu pur şi simplu nu-mi pot imagina, pentru că cele trei limbi în care sunt acasă, nu se află în această situaţie. Da, maghiara şi româna nu sunt limbi de circulaţie internaţională, dar au peste 15.000.000 respectiv 23.000.000 de vorbitori şi nu sunt ameninţate de dispariţie. Germana este cea mai răspândită limbă maternă din UE, fiind vorbită în Europa de 120.000.000 de oameni ca limbă maternă în 8 ţări. Chiar dacă în Europa central-răsăriteană au dispărut comunităţile germane sau sunt pe cale de dispariţie, germana a păstrat un prestigiu social înalt care i-a permis supravieţuirea.

duminică, 25 septembrie 2011

Tipul modernizării. Idei şi curente economice în slujba modernizării. Economie socială de piaţă, economie liberă de piaţă?



Economia a fost unul dintre primele domenii în care fermenţii modernităţii au început să dea roade, în sensul unor transformări care au contribuit la desprinderea lentă de lumea medievală. Principiile politice care au contribuit la organizarea statului modern au mers de cele mai multe ori, braţ la braţ cu cele care vizau dezvoltarea economică, în contextul unei regândiri a existenţei umane şi a lumii o dată cu ascensiunea laicizării. Gândirea drepturilor umane şi a atribuţiilor statului vizau nu numai organizarea statului ci şi elaborarea unor principii care să permită buna desfăşurare a activităţilor economice.
Între secolele XVII-XVIII gândirea economică este marcată de o serie de schimbări. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, fiziocraţii francezi lansează teoria unui „capitalism agrar”, inspirat din experienţa engleză şi care nu se găsea decât în mod excepţional în Franţa. În urmă cu aproximativ două secole, mercantiliştii au elaborat teoria unui „capitalism esenţialmente comercial”, „a unei economii care este în serviciul puterii, servindu-se în acelaşi timp de putere pentru propriile scopuri”[1]

joi, 22 septembrie 2011

Învăţăceii lui Stalin - partea I: Mihail Roller - de Felician Velimirovici


„Timpul îşi cere eroii lui” scria în 1863 marele înrăit rus Nikolai Gavrilovici Cernîşevski[1] într-un roman care, asemeni Demonilor lui Dostoievski, dezvăluie atît de mult din psihologia celor care au îmbrăţişat radicalismul politic socialist în Rusia ţarului Alexandru al II-lea. Spre deosebire însă de volumul dostoievskian, care cu o capacitate de anticipaţie uimitoare a surprins şi a denunţat derapajele „eroilor” grupaţi în cercurile socialiste revoluţionare ale vremii – spiritul exclusivist, suspiciunea generalizată îndreptată împotriva tuturor, intoleranţa, relativismul axiologic total asumat de membrii acestor cercuri, et caetera – tomul publicat de Marele Înaintaş Cernîşevski în timpul detenţiei sale în fortăreaţa Petropavlovsk a avut un rol major în formarea noii generaţii de răzvrăţiţi. O generaţie din rîndurile căreia se vor recruta ulterior şi bolşevicii lui Lenin. Georghi Plehanov însuşi a recunoscut la un moment dat că „noi toţi am tras din roman tărie morală şi credinţă”[2], în timp ce tînărul student proaspăt exmatriculat de Universitatea Imperială din Kazan, Vladimir Ilici Ulianov, l-a citit în iarna anilor 1887-1888 de nu mai puţin de cinci ori.[3]

miercuri, 21 septembrie 2011

Festival Interceltique de Lorient, partea a II-a - Cântarea ca ritual de purificare: Denez Prigent - Edit Szegedi



Cine îşi imaginează că la Festivalul Interceltic de la Lorient se adună multă lume palidă, pistruiată şi cu păr roşcat, se înşeală. Iar cine îşi imaginează că pe străzile oraşului se plimbă druizi şi barzi cu plete-n vânt şi harpa-n mână, se înşeală din nou (harpa celtică, cel puţin în forma reconstruită de George Cochevelou în anii ’50 pentru fiul său Alain – Alan Stivell – este atât de mare şi grea, încât plimbatul cu harpa ar provoca măcar o hernie). Da, sunt şi pistruiaţi şi roşcaţi printre participanţi. Cécile Corbel arată cu părul ei roşu şi corpul fragil ca o zână celtică. Văzând-o şi auzind-o pe Nolwenn Korbell cântând de exemplu Hir (Departe – despre cursele Redadeg) sau Anna, în memoria Annei Politkovskaia, nu poţi să nu te gândeşti la Boudicca, regina icenilor.
Denez Prigent însă nu corespunde nici unui clişeu. Originar din Finistère (în bretonă: Penn Ar Bed, capul pământului), adică din Bretania cea mai bretonă, Denez Prigent a surprins încă de la început prin faptul că a sfărâmat nu doar clişeele legate de muzicienii bretoni dar şi cele privind receptarea muzicii tradiţionale bretone de către marele public şi capacitatea expresivă şi de modernizare a limbii bretone. La 45 de ani surprinde prin alura băieţoasă şi deşi are aproape 30 de ani de activitate pe scenă, are aerul unui elev timid, chiar dacă trăieşte cântarea ca pe un ritual de purificare. Îmbrăcat sobru, în haine pe care le-ar putea purta pe stradă (în tinereţe se îmbrăca în negru), practicând un minimalism al mişcării scenice, spectacolul se concentrează asupra vocii. Este drept, cântând despre boală, moarte, poluare, foamete, dispariţia propriei limbi materne, nu poate purta un costum roz cu paiete argintii.

marți, 20 septembrie 2011

Jumări…isterie contemporană…trai sănătos… - Raluca Radu


Părem că evoluăm dar în esență, apărem ca niște involuați. O adevărată industrie mondială, înțeleasă direct sau tacit, ne inoculează zi de zi, minut cu minut, sloganul, dictonul, sfatul : TRĂIEȘTE SĂNĂTOS!
Sentimentul de frustrare sau de imitație socială își pune amprenta chiar și pe oameni cu o putere și o limpezime mare în a-și delibera hotărârile cruciale. Viața lungă și sănătoasă sunt principiile călăuzitoare ale omului contemporan. Tănțicile și mămăițele au auzit că le ajută la sănătate, să mănânce patru ouă crude pe stomacul gol, jumătate de litru de ceai de coada șoricelului, două pahare de țuică pe nerăsuflate… Domnișorele, cu nurii la vedere, vând alte și alte ”secrete ale frumuseții veșnice”, diete în avanpremieră rapide și aducătoare de succes. Lista continuă imbrăcând diferite forme de la leacuri, remedii, tratamente, regimuri, la schimbări majore, în stilul de viață. Sunt transmise din oral, de la bunică la nepoată, de la mama la fiu sau la fiică, precum doinele și cimiliturile de altădată. Alteori, se alege varianta scrisă, cosmetizată, adresată iubitorilor de lectură. Modalitatea de transmitere a mesajului și a conținutului, variază în funcție de categoria de vârstă, ocupație, statut, vecinătate, mediu social.

miercuri, 14 septembrie 2011

Iluziile literaturii române - Ioana Manta Cosma


Eugen Negrici, Iluziile literaturii române, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2008.
Eugen Negrici este o personalitate consacrată a istoriei literare române, autorul unor cercetări rafinate ale fenomenului literar. Iluziile literaturii române a devenit o carte ce se vrea premiată. Primul argument ar fi faptul că această carte este un produs evident al epocii sale, în sensul că răspunde la cerinţa abordării multidisciplinare – organismul literaturii este văzut ca funcţionând prin inima istoriei, prin plămânii politicii, prin cordonul ombilical al miturilor, prin schimbările sociale.
Demersul demitizant este iarăşi construit în spiritul veacului, urmăreşte coborârea de pe piedestal a artiştilor, a generaţiilor de creaţie, a vechimii şi organicităţii literaturii române, a dizidenţilor din perioada comunistă, într-un cuvânt, a întregii literaturi române. Tema – iluzia, miturile ce influenţează literatura în diverse contexte de revoltă, de schimbare istorică, politică, socială etc – se justifică mereu prin aspectele de imaginar colectiv; ea este, la rândul ei, de actualitate. Perspectivele subiective în care alungă pe alocuri textul ce porneşte de la teorii bine structurate, sistematice constituie o altă trăsătură de actualitate. Astfel, autorul, în calitatea lui de creator în spaţiul literaturii române, se integrează treptat în sistemul pe care îl construieşte: revine obsesiv la modelul comunist pe care îl compară cu diverse momente de cădere în gol (ale literaturii) cum ar fi sămănătorismul. Intervine, la un moment dat, o secvenţă confesivă în care mărturiseşte că nu ar fi scris Iluziile română sub comunism dacă nu era un anumit context (iată cum se verifică o ipoteză: creaţia este justificată şi de factori exteriori, sociali, istorici, nu numai de motive intrinseci, pur artistice). Istoricii şi criticii de atunci scriau despre comunism cu aceleaşi vechi ustensile, prin aceeaşi abordare, considerând anii 1948-1989 perfect normali. (p.128).

luni, 12 septembrie 2011

festival interceltique de lorient partea I - Incursiune pe tărâmul lui Asterix şi Obelix sau libertatea soţiilor - Edit Szegedi


Consolidarea statelor naţionale în secolele XIX-XX (indiferent de definiţia naţiunilor) seamănă cu căsniciile patriarhale. (Nu-mi place în mod deosebit termenul de „patriarhal”, pentru că de atâta uzură s-a demonetizat, însă nu găsesc ceva mai expresiv pentru a descrie relaţia dintre provincia normativă a centrului şi a regiunilor istorice). Căsătorindu-se, femeia preia nu doar numele bărbatului ci întreaga lui identitate, renunţând la identitatea ei premaritală, sacrificată ca dovadă a dragostei conjugale. Astfel femeia are dreptul la un trecut, nu însă la un prezent sau viitor. Prezentul şi viitorul ei îl reprezintă statutul de anexă a soţului. I se explică însă – sau nu, depinde de circumstanţe – că gestul ei de supunere este de fapt un gest de emancipare, de eliberare din chingile comunităţii de origine, că, de fapt, ea trece la o identitate superioară şi benefică pentru destinul ei. Şi că este mai bine pentru toţi, dacă viitoarele generaţii îi vor uita trecutul sau cel puţin îl vor epura.

luni, 5 septembrie 2011

Emancipări transfrontaliere - de Raluca Radu



De ieri, am văzut lumină la casa lui tanti Sofica. Știam că e plecată în Italia, la fiica ei, proaspăt măritată cu un fermier italian. De când și-a măritat fata în Italia, tanti Sofica a căpătat un aer mândru și un loc mai în față, în naosul bisericii. Are haine noi și lucioase, poșetă-plic sub braț, privire olimpiană și postură țeapănă. Pe tanti Sofica n-o mai vezi plivind ceapa prin grădină, fiindcă o cumpără de la magazin, nu mai cară apă cu gălețile de la fântână, fiindcă și-a pus boiler în casă.
În zilele de lucru, tanti Sofica are în buzunarul de la pestelcă telefonul mobil cu care ”cioaiește și parlărește”, vorba lui nenea Tache, cu Lenuța și Maxâm, în Italia.
Duminica, nu prea o mai vezi stând de vorbă cu vecinele, pentru că a ajuns la concluzia că n-are ce vorbi cu ele. Le-a povestit despre vacile de la ferma ginerelui său, Maxâm (Masimo), care pun botul pe un robinet și numai atunci începe să curgă apa. Vecinele strâmbă din nas, dau din cap a necrezare, își dau coate și-și șoptesc în barbă: ”a înnebunit Sofica!” A încercat o dată sau de două ori să le convingă, dar în zadar. Tanti Sofica a împărțit vecinilor pachete de spaghetti și sticle de ulei de măsline, pentru a-și arăta mărinimia dar și bunăstarea fiicei sale. Una din vecinele de pe stradă, tanti Maria, mi-a șoptit peste gard că-s mai buni tocmagii ei din borș decât ”giermii italienești” (viermii).

Comentarii

Translate this blog